Cum monitorizăm segregarea școlară?

Segregarea elevilor pe criterii etnice e interzisă în România de 15 ani, dar autoritățile încep abia acum să cuantifice oficial dacă politicile publice de combatere a acesteia au funcționat.

Suntem în martie 2003 și 94 de copii romi din Pusta Valea, județul Sălaj, învață la clasele V-VII în școala Cehei-Șimleul Silvaniei în clase separate de elevii români. Vin pe jos kilometri buni pentru că nu au transport. Sunt îndesați în două clase aglomerate dintr-o anexă a școlii, cândva magazie de lemne, unde nu se face niciodată focul.

E o primăvară cu nămeți și ger aspru. Un băiat scoate aburi și-i explică unui cameraman: „Asta e școala mare, și învață numai români. Și în spate e școala mică și învață numai romi”.

E primul caz de segregare școlară documentat oficial în țara noastră și primul adus în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de către organizația Romani Criss, care a mediatizat situația și a prezentat pereții umflați de apă, geamurile sparte și mobilierul stricat din clasele „pentru romi”. „Românii stau în clasa generală și noi stăm în frig”, spuneau elevii la camere. „Pe noi nu ne învață cum îi învață pe români”, se plângeau la adresa calității actului educativ.


Forme de segregare școlară

Segregarea școlară este o formă gravă de discriminare, ilegală în România și reglementată în mai multe ordine de ministru începând cu 2004, 2007 și 2016. Constituie segregare școlară pe criteriul etnic separarea fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor sau elevilor aparținând unui grup etnic pe:

  • Clădiri
  • Grupe
  • Clase
  • Ultime bănci

Efectele segregării școlare

  • Stimă scăzută de sine
  • Abandon școlar
  • Slabă performanță școlară
  • Cadre didactice slab pregătite în școlile segregate comparativ cu cele mixte și fluctuație de personal
  • Incapacitatea de a pregăti elevii la standarde necesare pentru trecerea la forme superioare de școlarizare;
  • Menținerea prejudecăților și stereotipurilor, deopotrivă la nivelul populației majoritare și al celei de romi

Ai putea crede că au trecut 16 ani de la scena din Cehei și că „școala de romi” este de domeniul trecutului.

Bine ai venit în 2019.

Când îți înscrii copilul la o grădiniță de stat din capitala României, stat membru al Uniunii Europene, directoarea îți poate spune șoptit că singurul dezavantaj al instituției pe care o conduce e că sunt și destul de mulți copii romi, dar sunt OK.

Vizitezi Târgu Mureș și urci până în vârful dealului din cartierul Valea Rece unde zeci de mame îți strigă că nu-și pot înscrie copiii la „școala de români”.

Vorbești cu copii din satul Valea Plopilor, o localitate la 50 de kilometri de capitală locuită preponderent de romi. Sunt clasa a IV-a  și a V-a dar citesc greu și doar pe litere, fără să înțeleagă sensul propozițiilor, deși merg zilnic la școală. „Doamna stă pe telefon și nu ne învață nimic”, îți spun.

Cu vize de flotant, părinții care își permit transportul până la o școală mai bună fug de școlile și grădinițele unde învață mulți copii romi, un fenomen cunoscut ca whiteflight.

Te-ai născut într-o comunitate rurală de romi, intri la un liceu la oraș, familia ta e de acord să te muți la cămin. Colegele românce nu vor să stea cu tine în cameră.

Ești părinte în orașul Mizil și ai de ales între Școala nr.1 unde sunt mai mulți copii români și școala numărul 2, unde peste 90% sunt romi. Ce alegi? 

Ești educator, învățător sau profesor într-o școală segregată. Modulul psiho-pedagogic pe care l-ai urmat nu ți-a vorbit vreun pic despre diversitate, incluziune, istoria sau tradițiile romilor. Dacă ai vrea să urmezi un curs care să te ajute să-ți faci meseria mai bine, în oferta Casei Corpului Didactic există cursul de Romanipen (*ansamblul de cutume și valori fundamentale ale romilor) doar că uneori e contracost și nu se organizează constant și nici în același mod de la județ la județ.

Potrivit unei cercetări realizate de Centrul Român pentru Resurse Juridice, care urmează să fie publicată în noiembrie 2019, numărul de profesori de limba romani a scăzut de la 640 în 2013, la 296 în anul școlar 2018-2019. De asemenea, în 2018 figurau doar 427 de mediatori școlari angajați, deși începând cu anul 2000 au fost formați printr-un program educațional PHARE un total de peste 1.900.

După ce segregarea școlară a devenit ilegală în 2007 printr-un ordin de ministru care o interzicea, organizațiile neguvernamentale și mai multe programe finanțate de Uniunea Europeană au făcut eforturi uriașe pentru a construi schimbare. De câțiva ani însă, pare că ne-am relaxat. Finanțările s-au terminat, mulți activiști au obosit iar cadrul legislativ s-a îmbunătățit constant fără a se traduce însă în schimbare la clasă pentru mulți dintre elevii romi. A crescut însă numărul de hârtii pe care profesorii, directorii de școli și inspectorii sunt obligați să le completeze an de an pentru a bifa că au realizat acțiuni de combatere a discriminării în școală sau că au monitorizat segregarea.

Conform Ordinului nr. 6.134/21.12.2016, toate inspectoratele școlare sunt obligate să monitorizeze segregarea școlară și să o raporteze Ministerului Educației, precum și să propună măsuri de remediere atunci când identifică probleme. În absența normelor metodologice de monitorizare a segregării care întârzie să apară, autoritățile încă se raportează la ordinul din 2007.

Iată răspunsul din octombrie 2019 la o solicitare oficială de informații către Ministerul Educației Naționale:

În urma centralizării și analizării Rapoartelor anuale ale inspectoratelor școlare de prevenire/ combatere a segregării școlare, rapoarte transmise în baza Notei MEN nr. 38729/ 01.10.2018, s-a constatat, potrivit celor declarate de către reprezentanții inspectoratelor școlare, că s-au întreprins toate măsurile de prevenire a segregării școlare, neînregistrându-se nici un caz de segregare școlară.

Așadar nimeni nu a raportat vreun caz de segregare școlară pe parcursul anului trecut.

Simona Barbu, expert independent și autor al unui studiu despre incluziunea copiilor romi, crede că, de fapt, „se încearcă cosmetizarea situației de către autorități” pentru că nimeni nu raportează cazurile de discrminare sau segregare, dar asta nu înseamnă că nu se întâmplă.

Încă nu avem cifre oficiale care să ateste dimensiunea prezentă a fenomenului.

În 2015, un raport al Comisiei Europene (Education and Training Monitor – Romania 2015, European Commission) semnala că „26% dintre elevii romi din România învaţă în clase separate etnic”.

Segregarea școlară poate fi dictată de componența etnică a comunităților din proximitatea școlilor. Dar școlile sunt obligate de Ordinul nr. 6.158/22.12.2016, cel mai recent text care reglementează segregarea, să se lupte inclusiv cu efectele segregării neintenționate. Școlile care funcționează în comunități majoritar rome trebuie să aibă un plan de acțiuni care să crească calitatea actului educațional și stima de sine a copiilor din aceste unități precum și mixarea lor cu copiii majoritari în acțiuni comune.

Unul dintre obiectivele politicii publice din 2016 a fost și realizarea unei hărți a segregării educaționale din România (cu date dezagregate pe vârstă, gen, etnie, mediu de rezidență, statut socioeconomic al familiei, dizabilitate, performanță școlară). Termenul de implementare – august 2017 – a fost depășit de mult.

Abia începând cu acest an școlar, 2019-2020, Ministerul Educației pilotează o metodologie de monitorizare a segregării școlare în România în județele Constanța, Maramureș și Iași.

Metodologia e încă la stadiul de proiect, supusă consultării publice în septembrie 2019. După ce va fi aprobată, toate grădinițele și școlile din cele trei județe pilot vor fi obligate să monitorizeze cazurile de segregare și să le raporteze către inspectoratele școlare care apoi vor centraliza datele către Comisia Națională pentru Desegregare și Incluziune Educațională. Datele vor fi înregistrate pe o platformă electronică asigurată de UNICEF. Potrivit proiectului, centralizarea datelor din cele trei județe și raportul final sunt programate pentru publicare în aprilie 2020. Abia atunci vom ști oficial cum arată segregarea în trei județe din România. E de văzut însă dacă inspectoratele din aceste județe vor raporta cazurile cu care se confruntă, având în vedere că în anul școlar precedent oficial nu a existat segregare.


În următorul an vrem să scriem despre accesul romilor la educație și să ascultăm toți actorii implicați pentru a înțelege cum își vede fiecare rolul.

La sfârșitul lunii septembrie am organizat o întâlnire de predocumentare la redacțiile DoR și Școala9 pe tema segregării școlare în România la care au participat Florin Botonogu de la Policy Center, Cezara David de la Centrul de Resurse Juridice și Georgiana Lincan de la E-Romnja.

Experții invitați au vorbit despre fuga părinților de școlile în care există copii romi, despre manualele de istorie și educație civică presărate cu stereotipuri la adresa romilor, despre stima de sine a unui copil segregat, despre slaba calitate a actului educațional într-o școală segregată, despre căsătorii timpurii și echipe multidisciplinare care să prevină abandonul școlar pentru fetele rome.


Dacă ai întrebări pe această temă, știi cazuri de segregare sau discriminare în școală sau ai sugestii de documentare pe care vrei să ni le transmiți, scrie-mi la ana.maria.ciobanu@decatorevista.ro.


Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului Școala9, creat de DoR și BRD – Groupe Société Générale.

Susține DoR

Te ajută ce ai citit? La DoR, credem că jurnalismul bun ne ajută să ne transformăm viețile. Oricât de imprevizibile par aceste vremuri, vom continua să scriem cu grijă și empatie, să căutăm soluții pentru a ne simți conectați și mai rezilienți. Împreună.

Susține-ne munca. Cumpără un abonament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *