Elements Reunited. Q&A cu byron și TRAVKA

După ce au cântat separat în țară în cadrul turneului Overground Elements, trupele byron, The Mono Jacks, Robin…

După ce au cântat separat în țară în cadrul turneului Overground Elements, trupele byron, The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers și TRAVKA se reunesc în premieră în același concert pe 21 aprilie, la București. Vor cânta prin rotație pe două scene, atât acustic, cât și electric – în total, peste patru ore de muzică. Înaintea întâlnirii, i-am luat la întrebări pe cei de la byron și de la TRAVKA despre începuturi, turnee și seara concertului.  

 

Cum ați decis numele trupei?

TRAVKA: Așa s-a întâmplat. TRAVKA de acum 15 ani până în prezent înseamnă tot iarbă salbatică.

byron: Inițial trebuia să fie proiectul meu solo (n.r.: Dan Byron), așa că numele a fost destul de clar, dar viața e complexă și are multe aspecte. Cineva ne-a propus la un moment dat să-l schimbăm în The Byrons, dar era deja prea târziu.

Cum s-a schimbat trupa de la înființare, în ce „constă” maturitatea?

TRAVKA: Maturitatea ține de filtrul prin care trece de-a lungul timpului orice material compus și lansat în public. Alegerile pe care le facem diferă, gusturile sunt altele, mesajul e diferit. Important este ce facem de acum înainte cu ce credem că înseamnă maturitate sub această titulatură.

byron: Nu știu dacă am ajuns la maturitate încă, am impresia că mai sunt mulți pași până acolo, dar trupa s-a schimbat dintr-o idee, într-o gașcă și dintr-un grup de inocenți închipuiți, într-unul de iubitori de provocări. Mare majoritate din proiectele pe care le-am făcut în ultimii ani au început cu o provocare. Ultima boacănă a fost să facem fiecare câte un album solo.

Câți dintre voi au un job (part sau full time) și în ce domeniu?

TRAVKA: George pictează și în curând o să vă invite la prima lui expoziție. Pe lângă TRAVKA, Alexei compune și produce muzică originală de teatru și film.

byron: Döme lucrează remote pentru o firmă din Târgu-Mureș (este artist grafic), iar Dănuț face sunet și producție la un studio. Dan, Sergiu și nou-venitul Chico (Ovidiu Cristian – tobe) suntem Don Quijoții care se încăpățânează să nu facă altceva.

Relatați-ne o poveste funny cu sau despre fani.

TRAVKA: Uneori credem că fanii noștri sunt mai serioși. Sau cel puțin așa se comportă în prezența noastră. Credem că până într-un punct, tot ce facem noi este funny, chiar dacă într-o formă mai sobră. (…) Așadar, publicul divers care se regăsește în concertele noastre are probabil o notă funny, pe care o accelerăm uneori, dar care este mai greu de pătruns la prima vedere.

byron: Când am lansat albumul bilingv 30 seconds of fame/30 de secunde de faimă, cineva mi-a spus că nu îl atrage varianta în română pentru că versurile îl fac prea atent la mesaj și nu mai poate asculta muzica.

Câteva imagini care vă vin în minte când vă gândiți la viața în turneu?

TRAVKA: Am fost atent la semne, la vreme și la semenii ce merg în toate direcțiile. I was driving (Alexei). Șosele, drumuri, poduri și nori pufoși în toate nuanțele. Am descoperit America de vreo două ori, dar până la urmă mi-am dat seama că nu sunt Columb, iar imaginile care îmi vin în minte sunt dictate de stări degustate în intro (George).

byron: Valea Oltului, Valea Oltului, Valea Oltului… Fuck, am zis de Valea Oltului? (Bineînțeles, aș fi putut povesti ce romantic e să tot călătorești, să te grăbești spre probe de sunet, să te cazezi în tot felul de hoteluri, să cânți seara pentru o mulțime de oameni frumoși, etc., dar totuși Valea Oltului.)

Cum arată studioul în care repetați?

TRAVKA: Un spațiu confortabil și creativ. Cred că am avut peste 10 săli de repetiție diferite de când suntem în București, fiecare avea câte-un neajuns, cel puțin. Acum suntem chiar OK.

byron: Repetăm într-o sală dintr-o fabrică dezafectată în care nu există încălzire. Altfel totul e minunat.

Ce veți cânta pe 21, cum v-ați stabilit set-ul? Ați vorbit cu celelalte trupe despre asta? 

TRAVKA: Set-ul va fi împărțit în două, atât putem spune. Cu celelalte trupe vorbisem la o bere să facem ceva trăznit pe 21, să-i surprindem pe toți din Overground (n.r.: compania de management), să nu mai înțeleagă nimeni nimic, Elements gone crazy. Era o discuție la o bere. 

byron: Vom cânta piese din toată cariera, plus ceva goodies de pe albumele solo. Nu ne-am sfătuit cu ceilalți, cred că fiecare își protejează surprizele.

byron, TRAVKA – vă cunoașteți, v-ați întâlnit în concerte/festivaluri, cu siguranță. Care vă e cea mai dragă amintire legată de una dintre celelalte trei trupe cu care veți cânta vineri?

TRAVKA: O amintire dragă a fost un concert Byron din Suburbia, acum mulți ani. Eram cu Cristian și Mizdan. Cârcoteam admirativ. Acum mi-e drag să lucrez cu Dan Georgescu la studio, e ca și cum l-aș cunoaște din copilărie. 

Dan Byron: Cu unii dintre ei mă știu de mult, cu alții am făcut cunoștință recent. Cred că cele mai dragi amintiri sunt cu TRAVKA prin Blu’zz, un bar foarte special care îi aparținea unui prieten care nu mai e printre noi. Pentru el am scris Cu capul în nori. Ieșeau acolo niște chefuri cu adevărat speciale.

 

TRAVKA, byron, The Mono Jacks și Robin and the Backstabbers cântă pentru prima dată în această formulă vineri, 21 aprilie. Detalii despre concert aici