Maria și Endre

Soții Kardalos au fost profesori în Gheorgheni, Harghita, și au avut mereu casa plină cu elevi și profesori tineri. Aveau 74 și 88 de ani când au murit de COVID-19.

De Oana Sandu
Fotografie de Raluca Mărgescu

Această poveste face parte dintr-o serie despre cei pe care i-am pierdut în pandemie. Verighetele din fotografie le-au aparținut Mariei și lui Endre și le-am primit de la fiica lor pentru a le include în articol.

Maria și Endre Kardalos s-au cunoscut într-o cantină din Gheorgheni, acolo unde amândoi fuseseră repartizați cu munca.

Ea avea 27 de ani, el 41. Ea lucra ca proiectantă la turnătoria de fontă, el ca profesor de istorie. Când Maria și-a luat tava cu mâncare și căuta cu privirea un loc să se așeze, Endre a zărit-o și a invitat-o curajos la masa lui. Nu cu mult timp în urmă, Maria chiar visase că bărbatul pe care urma să-l ia de soț era înalt și blond, la fel ca Endre.

Se născuseră nu departe unul de altul. Ea într-o familie de români din satul Augustin din Brașov, el într-una de maghiari, în Sighișoara. Părinții lor și-au încurajat copiii să prețuiască cartea, ca să-și facă un rost. Maria a făcut Politehnica la Brașov, la o specializare atipică pentru generația femeilor de atunci: Tehnologia construcțiilor de mașini. Matematica era pasiunea ei.

Endre, un bărbat șarmant, a absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj și a devenit directorul liceului „Salamon Ernő” din Gheorgheni la numai 27 de ani. A avut dubii dacă o să facă față și a întrebat-o pe mama lui ce să facă.

„Dacă nu acum, atunci când?”, i-a răspuns. „Acum ai energie.”

Când a cunoscut-o pe Maria, Endre trecuse deja printr-o căsnicie și avea un fiu. Preda într-o școală generală după ce sistemul îl retrogradase din cauza divorțului.

S-au căsătorit pe 3 martie 1973, iar după doi ani a venit pe lume fiica lor, pe care au botezat-o tot Maria. Imediat după naștere, mama a făcut o tromboflebită din cauza căreia i-a paralizat partea dreaptă a corpului. A urmat o perioadă de recuperare în care a trebuit să învețe din nou să scrie fiindcă nu putea ține în mâna dreaptă nici măcar o foaie. A renunțat la jobul de la fabrică și a devenit profesoară la un grup școlar de mecanică. Pe fetiță, de care mama nu putea avea grijă din cauza recuperării, au crescut-o bunicii din Augustin până la 4–5 ani.

Nepoatele Mariei, care erau eleve, au venit să locuiască cu mătușa și unchiul, la Gheorgheni. Au fost ani grei pentru cuplul Kardalos.

Aveau personalități diferite, dar se respectau și se iubeau. El era sociabil, ea era serioasă. El preluase sarcinile domestice în casă – călca și gătea –, ea se ocupa de educația fiicei și dădea meditații la matematică în sufrageria din apartamentul luminos și spațios de la etajul trei, unde se mutaseră în anii ’80. Mariei îi plăcea să-i citească poezii și povești fiicei sale; într-o zi i-a citit un roman întreg – Cocoșatul, de Paul Féval.

Endre făcea o supă aurie extraordinară, în care găluștele păreau niște nori pufoși. Szilvás gombóc – gomboții cu prune – îi ieșeau minunat, la fel ca laptele de pasăre, pe care-l colora cu colorant alimentar în mov, roșu sau albastru, după cum își dorea fiica lui. Fredona mereu prin casă romanțe ungurești, în timp ce gătea.

În anii ’80, soților Kardalos le plăcea enorm să-i ajute pe tinerii profesori care ajungeau prin repartiție în Gheorgheni de te miri unde: Calafat, Craiova, Ploiești. Soții Kardalos porniseră de la lingură și furculiță să-și croiască o familie, și aveau o nevoie să dea mai departe. Tinerii locuiau în apartamentul cu patru camere al familiei Kardalos până își făceau un rost. Endre le punea o vorbă bună să le găsească ceva de muncă sau o locuință prin ICRAL sau le făcea rost de lemne și cărbune, greu de găsit pe atunci, când multe apartamente din blocuri se încălzeau cu sobe.

Fiicei Maria îi plăcea enorm să aibă casa plină, să se împrietenească cu profesoarele tinere, care aveau dublul vârstei ei, dar le vedea ca pe niște surori mai mari. Adora și serile de rummy cu părinții și verișoara, care în liceu se mutase din Brașov la Gheorgheni, ca mătușa Maria să o pregătească pentru Politehnică.

„Părinții mei au găsit așa o mare bucurie să ajute oameni”, spune fiica.

La mijlocul anilor ’90, fiica lor, care acum este psihoterapeut în București, a plecat la facultate. După ce au ieșit la pensie, Endre avea grijă de soția sa ca de un copil. Îi ducea micul dejun și cafeaua la pat. După prânz, el dormea negreșit. Maria nu prea ieșea din casă, în schimb se reapucase de exerciții de matematică, fizică și chimie. „Stătea la masa din sufragerie și când nu putea să doarmă făcea matematică.” Se plimbau mereu ținându-se de mână.

Căsătoriți în comunism, Maria și Endre nu au făcut nuntă în biserică. Ar fi fost complicat, mai ales că aveau și religii diferite: ea ortodoxă, el unitarian. În anul dinaintea pandemiei, Maria și Endre aveau un plan: să se căsătorească religios. Maria a început să sune la Episcopia din Miercurea Ciuc să ceară derogare de la Biserica Ortodoxă Română, atât de insistent că la un moment dat nu-i mai răspundea nimeni și primea doar ton de ocupat. Și-au luat de la magazinul Bijuteria din oraș până și verighete de aur.

Apoi a venit pandemia și nimeni nu s-a mai gândit la asta. Toamna trecută, când s-au îmbolnăvit, Maria a avut prima nevoie de spitalizare. Până să se confirme că și Endre a luat virusul, fiica l-a rugat să vină la București să aibă grijă de el. „Eu nu plec de lângă nevasta mea, cum să o las eu singură aici?” După două săptămâni, a ajuns și el în spital, în același salon în care se afla soția. Au petrecut două zile împreună până când Maria a fost mutată la Terapie Intensivă.

Împreună, în ultima conversație telefonică cu fiica lor, i-au spus: „Te iubim, te iubim”. Maria a plecat prima. Endre a fost copleșit de pierderea soției sale, plângând și spunând: „Vreau la soția mea”. La zece zile după, spune fiica lor, a murit și Endre. „Dragostea a triumfat.”

Pe platforma ViețiPierdute.ro, Code for Romania strânge, în parteneriat cu DoR, povești despre cei pe care i-am pierdut din cauza COVID-19. Dacă și tu ai pierdut pe cineva drag, poți scrie câteva rânduri în amintire aici, iar povestea va apărea pe ViețiPierdute.ro.