Matilda
O fiică vrea să spună adevărul.
Eram la birou, cu multe documente pe cap. Telefonul zbârnâia o dată la două minute, iar eu încercam să fac faţă apelurilor. La un moment dat, mi-a sunat telefonul personal şi am auzit vocea mamei.
Ne-am salutat sobru, apoi mi-a spus:
„Aş vrea să vorbesc cu tine. Să îţi spun cât de mult am suferit eu şi tatăl tău!”
Din acel moment am ignorat toate celelalte treburi. Prin minte îmi treceau în goană toate furiile, imagini cu mâini lungi care se terminau cu unghii roşii şi ascuţite înfipte în părul meu. Ţipătul: „Fă! Eu te-am făcut, eu te omor!”
Rareori îmi amintesc de mama spunându-mi ceva drăguţ. Nu ştiu ca vreodată să mă fi strâns în braţe, să îmi fi spus că mă iubeşte, sau să îmi citească o poveste. Când tata mă abuza, mi-aş fi dorit ca mama să îşi dea seama şi să nu mă mai trimită să dorm cu el.
Nu aveam curaj să spun nimănui ce se întâmpla când mama pleca la serviciu. Mă temeam că dacă s-ar afla, părinţii ar divorţa, iar eu aş rămâne doar cu Ea, cea care mă lovea. Sau că mama s-ar sinucide, sau că aş ajunge într-un orfelinat.
Am visat mulţi ani momentul când îmi voi lua inima în dinţi şi îi voi confrunta întrebându-i: „Cât aţi suferit voi când mă loveaţi? Când mă speria până şi mirosul vostru?”.
Poate că dacă părinţii mei ar conştientiza răul pe care mi l-au făcut, i-aş putea ierta, dar cât timp abuzurile sunt în ochii lor „prostii de copil” care „exagerează”, nu mă pot desprinde. Vreau să-mi iau puterea înapoi şi pentru asta am nevoie ca ei să recunoască.
Vreau să-mi spun povestea ca să-i asigur pe cei care au trăit experienţe similare că se poate ieşi de acolo. Trecând prin iad, cu ani de terapie şi cu multă voinţă m-am împăcat cu ce s-a întâmplat. Nu eu am vrut să fiu abuzată, am acceptat şi nu am cerut ajutorul pentru că îmi iubeam părinţii, oricât de dureros ar fi să recunosc.
În DoR #23 Matilda mărturiseşte adevărul într-o poveste ilustrată de Adriana Opriţă.
Inspirate de povestea ei, artistele Liry şi MGee au compus piesa „Cerul ştie”:
Acest text face parte din Toată lumea din familia noastră, un proiect editorial al DoR din 2014, care încearcă să explice nuanțele violenței în familie în România.
Contribuie și tu la poveștile care vindecă.
Tot ce-am trăit în ultimii doi ani ne-a însemnat pe viață și va lăsa în continuare urme. La DoR vom continua să scriem despre suferințe individuale și colective, cum le înțelegem și le transformăm în surse de putere și încredere, cum reclădim ce nu mai e și cum găsim soluții la lipsurile și ineficiența sistemelor care ne trădează. Cumpără un abonament digital ca să ne susții misiunea.
Abonament digital lunar
15 lei / lună
Abonament digital anual
150 lei / an
Abonament digital cadou
150 lei / an
Acest articol apare și în:
S-ar putea să-ți mai placă:
Ca femeie romă ești mereu între două lumi
Anca Nica are 35 de ani și ultimii 7 și i-a dedicat muncii pentru împuternicirea femeilor rome prin Asociația E-Romnja, atât la firul ierbii cât și în lupta pentru politici publice incluzive.
Dincolo de tăcere, dincolo de violență domestică
Deși încercăm să ajutăm femeile să se simtă mai în siguranță, în continuare este mai rușinos să fii victimă decât agresor. Despre violență domestică.
Obiceiul pământului: Cercetători, activiști și artiști romi care caută istoria și vindecarea
Romii au fost ținuți în sclavie de domnitori, biserică și boieri timp de 500 de ani. Cercetătorii, activiștii și artiștii romi cu care am vorbit în ultimul an despre moștenirea acestei traume generaționale spun că orice vindecare necesită recunoaștere, scuze și măsuri reparatorii. În fotografiile care urmează o să-i cunoști pe unii dintre ei și o să afli gândurile lor despre un viitor pe care să-l trăim mai bine, împreună.