Sărută-mă și omoară-mă

Colaje care te ajută să înțelegi pe bune violența în familie.

Cynthia Loris este artistă vizuală, are 39 de ani și un băiat de cinci ani. De curând locuiesc în Germania.

În 2016, pe când trăia la Sibiu, Cynthia a ieșit din relația abuzivă în care trăia, după ce a obținut un ordin de protecție. Tot atunci a început o serie de colaje care vorbesc despre ce i se întâmpla în acea perioadă grea.

„Lucrările, sau fetele mele, cum le spun eu, oglindesc diverse întâmplări absurde și destul de dureroase prin care am trecut în ultimii doi-trei ani ca familie monoparentală. Izolarea socială și vulnerabilitatea, singurătatea și sărăcia duse la cote extreme te dezumanizează”, spune Cynthia. „Le-am făcut pentru că nu aveam cui să îi povestesc ce trăim, zi de zi, oră de oră, fiul meu și cu mine. Astfel lucrările au prins viață și ne-au ținut de urât.”

În 2017 și-a expus lucrările în Sibiu, orașul în care locuia atunci, fără să povestească că aceste colaje au fost inspirate din viața sa. După o vreme a renunțat la anonimat „pentru cele care nu mai sunt printre noi, pentru cele care au murit, pentru cele care suferă singure și nu văd scăpare, pentru copiii care își văd mamele abuzate, bătute, scuipate și batjocorite”.

În martie 2018, asociația A.L.E.G. a invitat-o să-și spună povestea și să-și expună lucrările la Forumul Învingătoarelor, o întâlnire anuală a femeilor care au ieșit din relații abuzive.

„Mi-am dat seama că doar așa pot fi un model pozitiv și puternic și pentru fiul meu și alți copii, că doar așa pot încuraja femeile să plece din astfel de relații, să nu le mai fie FRICĂ, se nu mai simtă singure și izolate, cu riscul ca ceilalți să se uite la mine ca la o nebună. Îmi asum.”

Fiecare lucrare are un titlu și o poveste în spate, scrisă de Cynthia.


 

OARE CÂȚI KM2 DE LEZIUNI A MĂSURAT RIGLA DE LA MEDICINĂ LEGALĂ

Când ți se măsoară leziunile la ML, când ești goală și îți este rece, îți trec multe prin cap.

Se spune că, în România, la fiecare 30 de secunde, o femeie este victima violenței domestice. Oare, dacă am aduna toate leziunile, am acoperi întreaga țară?


 

HARDCORE CAFE

Cred că și tricourile victimelor violențelor de orice tip trebuie expuse. Trebuie create colecții ale durerii și fugii. Șochează, da. Sunt cât se poate de reale.

De fiecare dată când trec prin fața lui, mă reflect în sticlă. Îl simt pe mine. E al meu, eu am fugit cu el rupt pe mine, cinci etaje-n jos, cu copilul în brațe, ca să mă ascund în apartamentul unui vecin.

De fiecare dată când îl văd, aud tăcerea tuturor femeilor care l-au purtat, în care au plâns neștiute nopți întregi, în care au transpirat rece. În care le-a fost atât de frig și au mirosit urât, a boală și a moarte.

Dacă alegem să tăcem, ajungem să îl purtăm toate.


 

SARUTĂ-MĂ ȘI OMOARĂ-MĂ

De ce nu pleacă? Sindromul Stockholm și Trauma Bonding sunt responsabile pentru atitudinea de neînțeles a cuiva de a sta captiv într-o relație abuzivă, de a nu pleca. Înainte de a judeca și a blama, trebuie să știm că aceste simptome apar în condiții de stres emoțional foarte mare.

Acest comportament este considerat a fi o strategie obișnuită de supraviețuire pentru persoanele care sunt victime ale abuzului interpersonal și a fost observat în cazul divorțurilor cu copii, al copiilor abuzați emoțional, al membrilor sectelor religioase, al prizonierilor de război și al taberelor de concentrare.

În plus, unde să plece? Cu ce bani? Societatea în care trăim este construită în așa fel încât să fie aproape imposibil să te descurci singură.

De multe ori, mi-am dorit mai bine să mă omoare. Ca să se termine tot. Ca să nu mai aud și să nu mai văd nimic.


 

AUTOPORTET DE DIMENSIUNI INCERTE FĂCUT PE O PANZĂ RUPTĂ PRIMITĂ CADOU

Întotdeauna am urât portretele, mai ales auto-portretele, dar m-am mai educat între timp. Asta din cauza că, în camera în care am crescut, de patru metri înălțime, din casa medievală din Piața Enescu din Brașov, erau multe icoane și portrete.

Mintea copilului de-atunci născocea tot felul de idei. Credeam că, în acele lucrări, se ascund oameni vii, prinși în capcană de artiști și ținuți acolo prizonieri.

Și eu am fost prizoniera unei himere, iluzii. Prizoniera unei iubiri inexistente. Iar acum vă privesc zâmbind. Nu mai am ce ascunde. Am dat totul din mine. Sunt atât de transparentă, încât îmi puteți privi prin piele. Până la os. Sunt liberă, nu trebuie să pretind nimic, nu trebuie să mimez fericirea, ca să fiu în rând cu lumea.

Pânza e ruptă, ca și mine. Dar exact asta iubesc la mine. Dezvirginarea e o rupere. Până nu te rupi, nu ai cum sa te cunoști. Nici pe tine, nici pe ceilalți.


 

URSULEȚUL PULMONAR

Ursulețul pulmonar este fiul meu, Ravi, cel care, la cinci luni, a primit pe fugă un diagnostic greșit și căruia i-a fost prescrisă o supradoză de antibiotice.

Eram tare nedormită și nearanjată când am ajuns cu el la urgențe. Tușea tare și a fost supus inutil unei radiografii. Am revenit cu el la urgențe când mi-am dat seama că ceva nu era în regulă, că diagnosticul nu se potrivește simptomelor. „Nu-ți convine? Du-te dragă la cabinet. Hai, ieși, că aici nu e spital privat!”

Eram săraci când am făcut lucrarea, trăiam din alocația lui amândoi. Din 200 de lei. Era prea mic pentru creșă, iar eu nu aveam cu cine să îl las ca să lucrez. Mâncam multe mere și de aceea tot tabloul este ștampilat cu jumătăți de mere.


 

SUPER-EROINELE SUNT AICI

Colaj cu pansament negru (voal de doliu) și leucoplast uns cu rivanol, ca simbol al luptei pentru vindecare și a combaterii fenomenului violenței domestice, mască de super-eroină, ca parte din echipamentul zilnic al celor care schimbă lumea.

De multe ori, în spatele măștilor de super-erou se află cineva cu un trecut complicat sau dintr-o anumită categorie socială. Ai grijă de cine râzi, pe cine judeci sau pe cine stigmatizezi, s-ar putea să fie cineva pe care admiri foarte mult.


 

38 DE LEI

După doi ani de când am cerșit bani pe holul de la Medicină Legală Sibiu, ca să-i pun peste cei 12 lei pe care îi aveam în buzunar, m-am întors să le cer rigla cu care s-au măsurat leziunile victimelor. În 2015, când am fost să obțin primul certificat IML, a trebuit să mă dezbrac în fața unor străini și să mă las măsurată cu o riglă rece. Fiul meu avea atunci mai puțin de un an. Îl alăptam în timp ce eram măsurată. Atinsă.

Cu ea am făcut acest colaj, care este de atins, așa cum e gravat de mai multe femei pe folie. Colajul te incită să-l atingi, ca să simți rigla și frigul.

Am expus acest colaj la invitația doamnei Ambasadoare a Franței, Michele Ramis, la Cinema Elvire Popesco, în prezența Procurorului General Augustin Lazăr și a Alteței Sale, Principesa Maria.

Doamna Grațiela Drăghici, șefa Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse, văzând acest colaj, mi-a spus că lucrarea transmite un mesaj periculos, întrucât „atinge-mă” în limbajul românesc înseamnă „bate-mă”. Din păcate nu a înțeles mesajul.


 

JOCUL NOSTRU DE-A CAMELEONII

I-am povestit copilului meu că vânătăile de pe brațele mele sunt niște cameleoni care vin uneori în vizită și se ascund pe mine, crezând că sunt un copac.

La fel fac și cameleonii din piesele jocului din camera copilului. Doar eu știam că mi-au fost strânse mâinile cu ușa, dar încercat să rămân neclintită, asemenea copacului în fața furtunii. Nu mi-a ieșit mereu. Am mai și căzut și renăscut din propriu-mi sâmbure.

Colajul este făcut pe blatul vopsit al tortului de la ziua mea din 2018.

Situația copiilor martori la violența domestică este clasificată drept formă de abuz asupra copiilor și este cuprinsă în Convenția internațională de la Istanbul. Un copil martor la violență și abuz, pe lângă faptul că va avea probleme de relaționare și stimă de sine scăzută, va învăța că astfel de comportament este permis, creându-se astfel efectul de domino, perpetuarea la nesfârșit.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*