Mini-povești de iubire (XII)

Cerința a fost iubirea, valențele au fost multe.

NOTA DoR: Acest proiect a fost inspirat de Tiny Love Stories, o colecție de povești de iubire sub 100 de cuvinte publicate de The New York Times în secțiunea Modern Love. Noi am mărit limita spre 200-250 de cuvinte, am extins conceptul de iubire în afara relațiilor dintre parteneri și am încurajat cititorii să trimită poveștile lor. Trimite-ți și tu povestea folosind formularul de mai jos.

Citește toate mini-poveștile la tag-ul iubire.


Lumea noastră din atlas
Elena Lomoră

Îmi zici: hai să ne uităm un pic pe atlasul geografic. Îmi arăți continente și munți și râuri. Îmi citești nume de țări și de capitale pe care nu le-am mai auzit niciodată. Mă înveți că lumea e mare și mă înveți să-mi doresc să o descopăr. O să cresc și-o să-ți povestesc despre lume. Îmi iei bulina neagră din piept și o arunci de pe pod. Mă liniștești. 
Îmi vindeci supărările cu câte-o cană de cacao dimineața și seara, și cu întrebarea: da’ care-i baiu’? Insiști până-ți spun. Mă liniștești. Îmi cureți ghetele ca să fiu pregătită pentru Moș Nicolae, nu m-ai lăsa niciodată nepregătită. Te îmbraci în Moș Crăciun pentru serbările de la grădiniță. Nu vorbești niciodată despre dragoste, dar mă tragi iarna cu sania prin tot orașul. Când mi-e frică să mă dau cu sania din vârful pârtiei, te dai și tu mine. Mă înveți să am curaj. 
Vin la voi și de 10 ani mă aștepți la autobuz de fiecare dată. Venim încet din stație până acasă, povestim și ne ținem de mână. Ai 83 de ani și vrei să-ți arăt unde sunt insulele Fiji. Deschid același atlas: hai să ne uităm. Mi-ești cel mai drag.


Dincolo
Mira Ene

Când mi-a spus că iese cu cineva, mi s-au tăiat genunchii. Știam că e posibil, dar aș fi vrut să cred că nu se va întâmpla. Am simțit-o ca pe o mică trădare: nu trecea doar peste mine, ci peste tot trecutul. Înțelegeam că pentru ea era momentul să o ia de la capăt – era normal, trecuseră șase ani de când tata murise –, dar pentru mine un astfel de moment nu putea exista.
Primele luni au fost groaznice. Aveam 14 ani și nu înțelegeam cum se putea comporta atât de contrar firii ei. „A te îndrăgosti” nu era un verb compatibil cu imaginea ei matură, reținută, pe care „a avut-o mereu”. Simțeam că noua „ea” nu avea nimic de-a face cu ceea ce știam eu. Ne-am certat mult.
Deși am întrebat-o des cum era viața ei înainte să mă nască, poveștile îmi păreau mult prea îndepărtate ca să mai fi rămas ceva din ele. A fost extraordinar de straniu să le văd resuscitate. A fost prima oară când am început să văd și alte laturi ale ei, până atunci doar intuite. O vedeam prima oară ca pe o femeie, mai mult decât ca pe „mama”. Asta m-a făcut și pe mine să mă văd și altfel decât ca pe fiica ei. Atunci am primit libertatea de a ne vedea pe amândouă dincolo de relația mamă-fiică. Ceea ce m-a făcut, în timp, să o iubesc tot mai mult.


Dragoste pe Messenger
Cristi Fuior

Intri pe facebook și vezi că e online. Oare azi o să-mi scrie? Peste 10 minute îți dai seama că te-ai holbat fără să te miști la o poză și un nume. Dai click și îți apare fereastra. Știi deja fiecare buclă și liniuță din numele ăsta, l-ai citit de mii de ori.
You’re friends on Facebook. Lives in Bucharest, Romania” mă informează, iar sub, totul este alb, un canvas care acoperă acum conversații neterminate și șterse. Închizi fereastra și încerci să-ți iei gândul cu totul.
Peste 5 minute ești iar cu fereastra deschisă. „Active now. Type a message” te îndeamnă. Te gândești dacă și persoana din partea cealaltă se uită la aceeași fereastră, deși știi că oamenii sănătoși la cap nu-și pierd ore din zi uitându-se în gol la un pătrățel alb.
„Hei”, ai vrea să-i scrii. Vrei să fii cât de casual posibil. Dispare bulina verde și îți tresare sufletul. Ai vrea ca viața ta să nu fie atât de drastic influențată de o iconiță verde, dar este.
„Ce mai faci?”, poate asta ar suna mai bine. „Ai uitat să-mi spui de ce ai plecat”. „Mi-e dor de tine”. Apare iar bulina verde și îți sare inima. Acum o să-ți scrie, simți tu. Deschizi iar fereastra, aștepți să apară punctele care îți dau speranță, dar nu apar. „Clipește de 2 ori dacă ești și tu aici.”
Închizi fereastra care rămâne goală. Mâine îmi scrie sigur.


O căsuță pe un raft
Anda Docea

Tata mi-a zis odată că unii oameni își înghesuie sentimentele în căsuțe, aranjate pe niște rafturi. Căsuțele sunt accesate pe rând, după dorințe sau nevoi, pentru un timp mai lung sau mai scurt. Când o căsuță nu mai este disponibilă, este înlăturată de pe raft, iar în locul ei se creează una nouă. Acțiunea se face, de cele mai multe ori, fără patimă, cuvântul de ordine fiind detașarea. A mai spus că este o problemă de alegere: atâta vreme cât nu mă deranjează să împart raftul cu căsuțe similare ca însemnătate, să accept consecințele. Dar că, din punctul lui de vedere, ar fi de preferat singurătatea.
Multă vreme, mi s-a părut că rolul asumat de căsuță pe un raft îmi dă un soi de iluzie a libertății. Că o căsuță unicat, la care accesul să fie permanent, nu temporar, e un rol mult prea complicat pentru mine. Că postura ar necesita aptitudini exersate îndelung și o încredere în sine care poate fi doar înnăscută, nu și dobândită. Că singurătatea este sinonimă cu lipsa de sens și de vitalitate. Cu moartea. 
Două decenii și cel puțin zece rafturi mai târziu, am învățat că tata avea dreptate. Și că un loc pe un raft nu mi s-ar mai potrivi niciodată.


Verigheta
Mira Dorian

Din momentul ȋn care l-am cunoscut, am aşteptat să mă dezȋndrăgostesc de el.
Am aşteptat cuminte, ȋn timp ce-mi feream privirile şi ieşeam din orice cameră intra el. Am aşteptat cu neruşinare, ȋn timp ce-i răspundeam la fiecare flirt şi fiecare joc de cuvinte, sperând că, pe măsură ce consumăm din mister, consumăm şi din chimie. Degeaba. Atât tăcerile, cât şi conversaţiile noastre se transformau și-mi explodau ȋn minte pe parcursul a nopţi ȋntregi de insomnii.
Nu purta verigheta niciodată, ceea ce mă ȋnnebunea, pentru că aveam nevoie cu disperare de un reality check atunci când ȋl vedeam. Aveam nevoie de ceva să mă ȋnfurie, să ȋmi batjocorească speranţele, să scoată mândria din mine.
Ȋn absenţa verighetei, am ȋnceput să mă uit pe profilul de Facebook al soţiei lui. Ȋn fiecare zi. Pozele cu ei doi mă ȋngenuncheau şi mă ajutau să mă târăsc ȋnapoi ȋn puţina viaţă pe care reuşeam să o trăiesc fără a mă gândi obsesiv la el.
Ȋn funcţie de cât de mult sau de puţin o uram, ȋmi dădeam seama cât de aproape sunt de a scăpa.
Deşi cu el m-am certat şi nu ne-am mai văzut, am rămas ȋntr-o relaţie on&off cu profilul ei. Am tot aşteptat, până când, după 3 ani, s-a ȋntâmplat: am simţit compasiune. Faţă de ea, faţă de mine. Ȋntr-o lume de care ea n-avea habar, ȋi eram prietenă.


Omul care-mi împlinește visele
Eva

Se făcea ca am visat un vis. Aveam întâlnire cu el la metrou, pe peron, la Unirii. Pe podeaua aceea galbenă în pătrățele. Muream de nerăbdare. El mă aștepta efervescent și-ngrijorat, cu trei baloane în mână, agățate de câte o sfoară. Unul era verde cu buline mici, altul roșu cu buline mari și al treilea galben cu steluțe, un pic dezumflat. Plutea în aer un sentiment de pericol. Ceva rău parcă urma să se întâmple, dar m-am trezit imediat.
Mă simțeam agitată, așa că l-am sunat repede să-i povestesc visul. Zâmbește și e curios.
Încă eram în perioada de tatonare.
După câteva săptămâni mă sune să mă roage să ne vedem „acum” pentru că „am ceva să-ți spun”. Am ezitat la început, însă tonul grav m-a convins și am plecat spre el.
Am coborât din 113 și am mai făcut 2 minute până la el acasă. Îl vedeam fugind spre mine cu trei baloane agățate de câte o sfoară. Unul era verde cu buline mici, altul roșu cu buline mari și al treilea galben cu steluțe, un pic dezumflat. Îmi zâmbea sufletul și am simțit că timpul a stat pe loc pentru acel moment.
Se apropie și mi le oferă împreună cu un borcan cu unt de biscuiți.
„Mi-e dor de tine tare”, îmi spune după ce își liniștește respirația.
Acel moment, întâmplat cu trei ani în urmă, a fost început unui șir de vise împlinite care se continuă.


Câștigul de sine
Adinne

Ne-am cunoscut în aeroport. Stăteam amândoi la coadă pentru shuttle-ul care ne ducea în oraș. I-am observat cămașa în carouri vintage și m-am gândit că are gust vestimentar, dar cam atât. Când m-am urcat în bus, mi-a făcut cu mâna că e loc liber lângă el și mi-a zâmbit larg: „Doamne, ce zâmbet perfect, cum au unii așa genă?!”
Am vorbit continuu drumul de aproape o oră. Trebuia să ne vedem în următoarea seară, dar nu s-a mai legat; s-a întors la el în țară. Am continuat să vorbim pe social media și ne-am sunat. Așa au trecut săptămâni. De data asta era într-o altă vacanță, dar cu detour: o oprire în București. Era surpriză la ce oră va ajunge. Surpriza reală a fost însă când mi-a scris: am pierdut zborul. De atunci, firul poveștii s-a degradat rapid. Am avut flashuri cu mini povești pe care mi le-a spus legate de o fostă. Aflu la scurt timp că fosta fusese actuală de fapt tot timpul. Clasic, nimic spicy sau diferit aici. Pentru mine n-a fost însă clasic: eu în bula mea de lucruri făcute cu autenticitate și intenții oneste puse pe masă nu concepeam că cineva ar fi vrut să „păcălească” viața în felul asta. 
Au urmat săptămâni de manipulare emoțională. Am încercat să mă trag din firele astea invizibile cu care eram legată, dar nu e ușor, oricât de ancorat ești tu cu tine. A fost un proces lung, dar cumva am reușit. La capătul poveștii am redescoperit iubirea: cea de sine. M-am câștigat pe mine; și ce câștig!


Nu e Bucureștiul de vină 
Bianca Raicu

Vedeam Bucureștiul ca pricina tuturor suferințelor mele. Dădeam vina pe parcuri, pe cafenele și pe oamenii care nu m-au întrebat dacă mi-e bine când mergeam pe stradă și plângeam. Apoi ai apărut tu și prin tine, am ajuns să îndrăgesc praful, mizeria, oamenii, locurile. Vedeam orașul prin ochii tăi, ca un străin ce nu ne vorbește limba. 
Mereu m-a durut că nu mă țineai de mână în București, niciodată. Dar m-ai ținut în brațe când plângeam pe canapeaua tatălui meu și când am văzut Marea Neagră împreună, cu gecile de iarnă pe noi. Iubirea ta pentru mine s-a manifestat la fel de precar și fără expresivitate ca singura limbă pe care o puteam vorbi amândoi. Mi-am trăit cea mai longevivă poveste de dragoste în engleză. M-am preschimbat în fața ta ca să îți fac pe plac. Mi-am compromis emoțiile și dorințele ca să primesc ceva mult mai gol în schimb. 
În ziua în care ai plecat acasă, ți-am lăsat jumătate din brățara ruptă de când mergeam, amețiți de la alcool, pe strada Tudor Arghezi. Am plâns cu tine și mi-am pus în portofel scoica identică cu a ta, din Constanța. Am uitat tot ce ai cauzat rău în mine când mergeam cu tine spre aeroport și vorbeam despre nimicuri. Mi-ai spus să mă înconjor de oameni care să îmi facă bine, care să mă merite. Paradoxal, tu nu ai făcut niciodată asta pentru mine.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *