Oamenii de pe Pirita
Cine sunt și ce își doresc locuitorii celei mai sărace comunități din Baia Mare.
În octombrie 2016 am început să fotografiez o comunitate de romi care locuiesc în colibe improvizate pe malul Săsarului, la marginea cartierului Meda din Baia Mare. Primele familii au venit aici din zona Târgu Lăpuș în anii ’90. La vremea aceea, între locuințele lor și oraș erau halde de steril provenit de la minele de aur din regiune – de aici denumirea comunității: Pirita. Un al doilea val de familii s-a stabilit aici în anii 2000, după ce au fost evacuate din blocurile sociale din Baia Mare. Din cele aproximativ 55 de familii, doar patru locuiesc cu forme legale, celelalte stând cu o permanentă teamă de a fi evacuate, pentru că terenurile pe care și-au construit colibele sunt în mare parte proprietăți private, deocamdată neutilizate. Oamenii trăiesc vânzând fier și hârtie, crescând cai și porci sau cerșind.
Am ajuns în Pirita după ce un prieten mi-a atras atenția asupra „Grădiniței de Vară”, o pagină de Facebook dedicată activităților pe care un grup de voluntari, în frunte cu Claudia Costea, inițiatoarea proiectului, le făcea cu copiii din comunitate. Urmăresc în continuare viața de zi cu zi a oamenilor din comunitate, cu focus pe I B, o clasă de la Liceul Penticostal, formată exclusiv din copii din Pirita. (Localnicii spun „de pe Pirita”.) Sunt opt băieți și tot atâtea fete ce mi se par a fi într-un moment foarte delicat al existenței lor. Sunt într-un echilibru precar între două lumi nu foarte prietenoase una cu cealaltă: cea de acasă și cea pe care au început s-o descopere mergând la școală, în excursii, la joacă în parc sau la teatru, interacționând cu cei câțiva voluntari – unii dintre ei străini – care îi ajută la lecțiile săptămânale.
De multe ori, în peregrinările mele prin comunitate, oamenii mă roagă să le fac fotografii. Așa s-a născut ideea acestei serii de portrete făcute la cererea protagoniștilor, în locul și ipostaza alese de fiecare în parte. Le-am însoțit de câteva cuvinte de la fiecare, lăsându-i să spună lumii ce-ar vrea să știm despre ei.
Remus, 47 de ani
A murit în decembrie 2017, în urma unui atac de cord. N-am apucat să aflu ce și-ar dori să știe lumea despre el, dar bănuiesc că, așa cum făcea mereu, ar fi făcut o glumă.
Sorin, 12 ani
„Lucrez orice. Îs în clasa a III-a la Șansa a doua și visez să dau xamen pentru permis.”
Alex, 4 ani
„Am trei frați și am găsit masca într-un container de gunoi, în oraș.”
Maricica, 8 ani
„Îmi place matematica și româna.”
Soltănica, 54 de ani și Simion, 53 de ani
Soltănica: „Lucrez cât pot. Am necaz cu piciorul: mă doare de nu pot să lucru. Am 10 copii: șase băieți și patru fete”. Simion: „Sunt cel mai mare din 10 copii și lucrez de la 14 ani. Primul serviciu a fost la fiert de nuiele pentru coșuri. Sunt singurul din comunitate care și-a dat interesul, pentru că vreau să-i ajut în continuare. Merg zilnic la școală cu copiii și ajut la dușuri”.
Remus, 30 de ani
„Sunt cu a treia nevastă și o iubesc așa cum e, cu cinci copii. Vorbesc la telefon tot timpul, stau într-o colibă cu șobolani, dar o duc bine.”
Sema, 18 ani
„Am patru copii: de patru ani, trei ani, doi ani și unul de opt luni.”
Gălățan, 15 ani
„Îmi place să stau acasă.”
Frații Florin, 22 de ani și Călin, 30 de ani
Florin: „Am soție și doi copii, o fetiță de doi ani și un băiat de un an, îs sărac și stau în colibă”. Călin: „Am patru copii și muncesc orice. La coasă, la mobilă, orice lucru-mi dă îl fac, nu mă feresc. Lucrez în fiecare zi pe rampă, numa’ duminica nu”.
Narcisa, 5 ani și Cosmin, 10 ani
Narcisa: „Îmi place de doamna Claudia [Costea, care face proiecte în comunitate]”. Cosmin: „Îmi place la școală și-mi place să scriu”.
Dacian, 14 ani
„Îs în clasa a II-a la Șansa a doua și-mi place să muncesc la cai.”
Irina, 71 de ani
„Iubesc câinii și pisicile [are șapte pisici și opt câini], nu am copii și familie, doar pe Dumnezeu.”
Gheorghe, 57 de ani
„Am trei pisici și un cățel, sunt un om cinstit și-mi place foarte mult literatura.”
Denisa Maria, 12 ani
„Îs în clasa a II-a la Șansa a doua, am o soră de șase ani și un frate de patru ani. Fac curat, spăl, merg la școală și-mi place să mă joc cu fetele.”
Titiana, 8 ani
„Sunt cuminte. Vreau să mă fac polițistă. Îmi place să dansez și să citesc și vreau să mă iubească toată lumea că-s cuminte.”
Maria, 35 de ani
„Am doi copii: o fetiță de 10 ani și un băiețel de 2 ani. Aș vrea să-mi văd copilul sănătos și familia fericită.”
Călina, 11 ani
„Dacă nu era doamna Claudia, nu eram la școală. Mulțumesc, doamna Claudia.”
Acest articol apare și în:
1 comentarii la Oamenii de pe Pirita
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
„Am ajuns să urăsc să aud că sunt o femeie puternică”
De când a venit în România din Odesa, Mariia se întreabă ce înseamnă o viață normală pentru ea și fiicele ei.
Family Portraits
Few photographs are as important as the family portrait. Few say so much about who we are and where we come from. That’s why we challenged some of the best Romanian photographers to capture one such important moment.
„Nu mă simt reprezentat pe scena politică”
Cum a trăit referendumul un fost membru al Coaliției pentru Familie.
Am revazut cu placere articolul.
De ce se inchide revista DOR?