Politica lui Cioloș

Poți face politică fără să fii politician? Dacian Cioloș așa zice.


Mașina care-l duce pe Dacian Cioloș la întâlnirea cu simpatizanții PLUS din Râmnicu Vâlcea leagă curbe tot mai strânse către Dealu Negru. Husa cu sacoul de schimb se bălăngăne în spatele șoferului, lângă rucsacul fostului premier. E cald pentru începutul ăsta de martie, suntem prinși între tiruri, iar la viteza asta răzbat de prin mașini vecine muzici populare ce se-asortează cu fumul de mici din zare. Așezat pe scaunul din dreapta, cu telefonul în mână și cu o tabletă în brațe, Cioloș încearcă să dezamorseze un scandal nou-nouț.

Cu vreo oră și jumătate în urmă, pe când străbătea alături de membrii PLUS pietonala din centrul Piteștiului în căutare de semnături pentru europarlamentare și discuții cu cetățenii, G4Media semnalase un comentariu mai vechi al unei membre din conducerea partidului: „Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunțării la proprietate”, scrisese cu niște luni în urmă Oana Bogdan, arhitectă și unul dintre apropiații lui Cioloș, ca răspuns la o postare despre Ziua Națională a României. „Când nu vor mai exista teritorii care să aparțină unui om, trib, neam sau corporație, vom reuși să conviețuim armonios pe planeta Pământ. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții mele.”

Partidul trăiește deopotrivă pe stradă și pe internet. Așa că, în timp ce Cioloș era înconjurat de piteșteni care, după caz, îl îndemnau „să facem ceva cu ungurii”, îi cereau ca „autoritatea să lucreze pentru cetățean”, se pozau cu el emoționați, îl afuriseau sau îl priveau încruntați înainte de a păși mai departe, pe Facebook începuseră să curgă comentariile: unii acuzau PLUS că împrăștie idei marxiste, alții ziceau că și John Lennon ar fi trebuit pus la colț pentru „devieri” similare, în timp ce câteva voci acuzau o nouă manevră securistică din partea adversarilor politici.

Drumul dintre Pitești și Râmnicu Vâlcea durează vreo oră. În mod normal, ar fi timp de oprirea programată pentru prânz, însă Cioloș preferă să rămână concentrat pe noua situație. Sună și roagă echipa să-i ia un sandviș fără carne ori o salată, ca să mănânce înainte de următoarea întâlnire. Apoi o apelează pe Bogdan. „Alo? Te sunasem ca să înțeleg cum te-ai gândit să faci”, îi spune acesteia. În articolul din G4Media sunt câteva cuvinte subliniate, în care Bogdan e prezentată ca promovând „desființarea proprietății private și renunțarea la viața de cuplu în favoarea traiului în grup”. Ambele sunt subiecte cu sensibilitate pentru electoratul de dreapta, după cum observă Cioloș, și pot duce la demobilizare. Îi sugerează că e important să lămurească faptul că nicidecum n-a fost vorba de a pune sub semnul întrebării proprietatea sau familia. Mai mult, vede în scandalul ăsta un moment bun pentru ca ea să deschidă o discuție despre felul în care gestionăm resursele, despre cum facem să trăim în comunități mai unite și mai responsabile.

„O săptămână de-acum poți să ieși și să-i provoci tu: «Nu mă mai întrebați de chestia aia? Că mai am de spus»”, îi sugerează Cioloș. După ce încheie discuția, se cufundă în telefon și rămâne tăcut până la Râmnicu Vâlcea.

Adevărul e că tema unei eventuale dizolvări a proprietății e mană cerească pentru adversarii politici. Președintele PSD Liviu Dragnea avea să preia imediat discuția pornită de la comentariul lui Bogdan și să o folosească săptămâni întregi în discursurile sale, ca o avertizare pentru românii care ar vota Alianța 2020 USR PLUS la europarlamentare. „Dom’le, trebuie să spunem cu tărie că astea nu-s glume”, va spune Dragnea la Târgoviște pe 15 martie. „Ei spun ce vor să facă dacă vor prelua România. Adică românii să nu mai fie proprietari, să nu mai aibă terenuri, case, maşini. Să fie chiriaşi în propria ţară, eventual poate sclavi. Muncitori pe plantaţie pentru alţii.”

Discuția despre proprietatea privată e doar una dintre numeroasele dispute care au scuturat Partidul Libertății, Unității și Solidarității – pe scurt PLUS –, în cele șase luni de când există oficial. Iar Dacian Cioloș, omul care-a apărut și a acționat multă vreme în viața publică ca specialist cuminte și tehnocrat fără ambiții politice, s-a văzut în situația de a răspunde constant atacurilor și de a lansa la rândul său acuzații, pentru că jocul cel nou în care s-a băgat o cere. Pentru o parte dintre români, bărbatul acesta cărunt și fără discursuri spectaculoase e antidotul pentru corupția, anti-europenismul, populismul și amatorismul guvernanților de azi. Cioloș spune despre sine că face politică, dar că nu vrea și n-are nevoie să fie politician ca să schimbe România în bine.

În timpul campaniei pentru europarlamentare, Dacian Cioloș a mers prin fiecare județ pentru a sta de vorbă cu alegătorii.
Uneori a dus o muncă de convingere om la om.

De-a lungul ultimelor trei luni și jumătate, am mers cu Cioloș prin țară în timp ce-și pregătea partidul pentru prima rundă de alegeri din cele patru care vor avea loc în următorul an și jumătate, i-am studiat discursurile și am vorbit cu oameni din jurul său pentru a înțelege relația sa cu puterea și cu rolul care pare să-i creeze atâtea bătăi de cap: cel de lider politic.

Dintre toți pașii pe care Cioloș i-a făcut până acum, cel de-a crea și de-a conduce un partid politic e cel mai periculos, crede soția sa, Valérie Cioloș-Villemin. „Până acum nu a fost politician. A fost policy maker, a conceput politici, a creat pe baza unei viziuni. A devenit politician doar de câteva luni.” Ea e în prezent trainer de mindfulness și vede politica, luată pe de-a-ntregul, ca pe-o lume lipsită de empatie, în care puterea devine un scop în sine și nu un instrument pentru a face bine celor din jur. Oameni noi încep totuși să se implice pentru că simt că n-au încotro. Știe că soțul său are o fire introvertită și nu-i este ușor să fie înconjurat permanent de oameni, dar că acum a ajuns să se încarce de la cei care-i ies în cale.

Mașina urcă pe-o străduță din Râmnicu Vâlcea până la hotelul ce va găzdui ședința. Știrea despre „desființarea proprietății” e deja peste tot; toată bula mea de Facebook dezbate chestiunea proprietății. Imediat ce coboară, Cioloș se îndreaptă spre niște trepte și se așază pe ele, pentru a da un telefon.

Pe lângă el trec membri PLUS care se vaită de urcuș, dar se entuziasmează când îl văd acolo. Se adună apoi într-o sală mică din stânga recepției, în care încap vreo 40 de oameni. În față sunt câteva scaune, iar în spatele lor e un monitor ce afișează sigla PLUS. Cioloș se așază în mijloc și le mulțumește că și-au făcut timp să se adune după-amiaza, la o oră la care mulți dintre ei ar fi fost la serviciu. Îi prezintă pe colegii din conducere, care au venit împreună cu el de la București, inclusiv pe Bogdan, care a rămas pe hol „pentru a rezolva o chestiune urgentă legată de partid”. Spune că PLUS a vrut să intre în lupta electorală pentru a face o altfel de politică: mai transparentă, mai democratică, bazată pe competență. Iar pentru asta lucrează la o altfel de organizare a partidului, bazată pe construirea unor comunități locale, un fel de celule de minimum cinci membri care să reprezinte grupuri mai mari de cetățeni, de la 6.000 la 12.000. Vorbește mult despre nevoia de mobilizare înaintea celor patru rânduri de alegeri care vin și nevoia de a lucra împreună, dincolo de viitoare funcții sau alte obiective. „Gândiți-vă la PSD, ei se bat în partid să vadă care-i mai tare ca să ajungă șef de filială. Asta fac și când ajung în guvern.” Folosește mereu asemenea exemple pentru a arăta cum poate merge treaba și unde pot apărea piedici. Scandalul care a erupt acum câteva ore lipsește din orice discuție.

După vreo două ore, membrii partidului își pun vestele cu însemnele alianței și se îndreaptă spre centrul orașului, pentru a strânge semnături. Coboară printr-un părculeț, traversează spre o piață publică ticsită de chioșcuri cu mărțișoare, ajung până în dreptul mallului din centru, apoi se întorc și traversează o altă bucată de oraș. Într-o stație de autobuz, în timp ce Cioloș e înconjurat de o mulțime de susținători și curioși, un bărbat îl ia la rost în legătură cu declarațiile lui Bogdan, aflată chiar în spatele liderului. Cioloș îi răspunde că aceasta e un antreprenor de succes, „care a valorificat proprietatea privată și și-a pus problema modului în care putem gestiona resursele colectiv, noi ca societate”. Strategia e deja activată. În postare ea se referise la responsabilitatea pe care o avem, dincolo de familie, pentru a lupta în comun pentru binele societății. Iar PLUS e un partid al antreprenorilor, care în același timp susține și responsabilizarea oamenilor, îi explică Cioloș bărbatului.

Pe 4 noiembrie 2015, la câteva zile după ce moartea a zeci de oameni în incendiul din clubul bucureștean Colectiv stârnise un șir de proteste împotriva corupției, premierul Victor Ponta și-a anunțat demisia. Lumea din stradă ceruse o resetare a clasei politice, considerată responsabilă pentru tragedie. Până la alegerile parlamentare mai era un an, iar un guvern tehnocrat, susținut de cât mai multe partide parlamentare, era printre soluțiile vehiculate.

În 2015, Klaus Iohannis l-a propus pe Cioloș ca premier pentru a da posibilitatea partidelor să se reformeze până la alegeri.

Până acum nu a fost politician. A fost policy maker, spune soția sa, Valérie.

După o rundă de consultări cu partidele politice, președintele Klaus Iohannis l-a chemat pe Cioloș la o discuție. În primăvară, după ce-și încheiase mandatul de comisar european, președintele îl mai invitase pentru a-l întreba ce planuri are. „I-am spus atunci de proiectele mele: continuam să lucrez cu Comisia Europeană și cu alte organizații internaționale pe subiectul securității alimentare și dezvoltare rurală”, spune Cioloș. „M-a întrebat dacă aș fi interesat la un moment dat, într-un fel sau altul, să mă implic într-o activitate și în România și să dau o mână de ajutor. Inclusiv, dacă ar fi cazul, o asumare de un mandat în guvern. Și i-am spus că aș putea să am în vedere și asta, dar pe un portofoliu pe care să știu că pot să fac ceva.” (Un mandat de ministru al agriculturii, zona lui de expertiză, era însă exclus, pentru că la nivelul Comisiei Europene funcționează o înțelegere tacită potrivit căreia, după ce-ai fost comisar pe un domeniu, nu poți merge ca ministru pe aceeași felie.)

În discuția de după Colectiv a aflat cu mirare că președintele se gândea la el ca premier pentru următorul an. Discuția a durat vreo două ore, pentru că lui Cioloș i se părea un rol prea mare, în timp ce Iohannis îi spunea că România n-avea prea multe opțiuni la acel moment. Răspunsul de la Cioloș a venit seara târziu, după o discuție cu soția. „I-am spus: «Crezi că poți face față?»”, își amintește Valérie. „Mi-a spus că simte că n-are de ales: «Fie încerc, fie o să regret toată viața mea că nu am încercat».”

Înainte să-l prezinte românilor pe Cioloș ca premier desemnat, Iohannis și-a argumentat decizia astfel: „După părerea mea, în această etapă, pentru a rezolva problema guvernării, este nevoie de un prim-ministru independent sau tehnocrat, o persoană curată, care să nu fi fost implicată în scandaluri, o persoană integră”. De la pupitrul de la Cotroceni, cu președintele alături, Cioloș a vorbit atunci despre nevoia ca noul guvern să creeze o punte între politic și societate într-un moment dificil. Vocea îi tremura ușor, ochii i se mișcau rapid în toate direcțiile, iar din când în când se oprea să-și caute cuvintele. Când a încheiat, a dat mâna cu Iohannis, apoi au ieșit împreună pe ușa ornată ce s-a deschis încet în fața lor.

Înainte să ajungă în Ministerul Agriculturii, Cioloș a studiat agricultura la Cluj, Rennes și Montpellier.

Au urmat atunci articolele despre biografia lui Cioloș, pentru că mulți români nu știau mare lucru despre el. S-a născut în 1969, în Zalău, județul Sălaj, dar a copilărit mai mult în comuna Pericei, de unde era mama sa. A locuit la țară, împreună cu bunicii și o mătușă, de la un an și jumătate până la patru ani. A început să meargă la cămin în orașul natal, dar deja era foarte legat de sat, așa că a căutat mereu să se întoarcă. Din clasa I până a intrat la liceu și-a petrecut aproape toate vacanțele acolo. Se întoarce și acum de câte ori are timp. În 1987 a absolvit Liceul agroindustrial la Șimleul Silvaniei și a continuat cu Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj. În timpul ăsta a fost reprezentant al studenților în consiliul de administrație al Facultății de Horticultură și în senatul Universității, iar în 1995 a fondat o asociație profesională numită Agroecologia. Și-a continuat studiile la Rennes și Montpellier, în Franța, și a făcut stagii de practică pentru a studia mici ferme franceze.

Cu Valérie s-a cunoscut în timpul studiilor: ea făcea un masterat pe economie rurală, iar el trecuse deja printr-un an de studii rurale și venise să le completeze la Montpellier. Valérie, care e născută în Franța, fusese deja în România pentru o cercetare și învățase limba, iar el era un român care voia să se întoarcă în țară. S-au stabilit în România în 1998. Au locuit un an și jumătate în județul Argeș, unde el se ocupa de un program de dezvoltare rurală, în cadrul cooperării dintre Consiliul General Savoia din Franța şi Consiliul Judeţean Argeş. În plus, făceau săptămânal naveta la București, pe banii lor, pentru a-i ajuta pe cei din Ministerul Agriculturii cu proiecte de dezvoltare a satelor României. S-au căsătorit la Pericei, în 2000. El a lucrat apoi pentru Comisia Europeană, ca manager în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, iar în 2005 s-au mutat împreună la Chișinău, unde ea se angajase pe un salariu bun, iar el obținuse o bursă pentru a-și termina lucrarea de doctorat. La două săptămâni după aceea, cineva i-a dat numele lui Cioloș noului ministru al agriculturii, Gheorghe Flutur, în caz că-i trebuie un om care să se ocupe de „partea europeană”. Valérie își amintește că erau în Chișinău și soțul ei a întrebat-o ce să facă. „Și eu spun: «Hai, du-te acolo și sigur o să revii după două săptămâni, că o să vezi că nu ai cu cine să lucrezi». Dar nu a fost așa. Acolo a dat o mână de ajutor și chiar l-a prins acest lucru, s-a simțit util și a simțit că avea cu cine să lucreze.”

Într-o zi din 2007, a sunat-o s-o anunțe că i se propune postul de ministru al agriculturii. Toată lumea, inclusiv ea, l-a avertizat să nu se ducă, pentru că-l vor „mânca de viu”. A fost un an stresant, în care România risca să piardă mulți bani europeni pentru agricultură și de-a lungul căruia Cioloș a albit cu totul. „Când ești un om simțit, te duci și nu știi care-s regulile, vrei să-ți faci treaba și te întrebi: «Oare o să fie OK?»”, spune Valérie. „Văd foarte multă naivitate legat de putere în jurul meu. Oamenii cred că e suficient să ajungi undeva ca să faci lucruri. Uneori nu ai însă toate informațiile și trebuie să iei o decizie. Dacă vrei să faci bine nu e deloc ușor și trebuie să ai o mare doză de smerenie.” În același timp însă, a fost pentru ei o dovadă că se pot face lucruri într-un asemenea mediu, doar că în varianta asta, „sau ești excelent și ești complet dăruit și complet responsabil, ori, dacă ești pe jumătate, ești mâncat imediat de mașinăria asta”.

Prin comparație cu mandatul de la Agricultură, cel care a urmat, de comisar european, a fost unul lejer. Ajunsese acolo în 2010, după ce-a fost propus de premierul de la acea vreme, Emil Boc. Dan Feraru, administrator al unei companii de IT și prieten cu Cioloș din adolescență, își amintește că l-a vizitat la Bruxelles într-un weekend. După ce-au mers cu toții într-un parc, au ieșit la un restaurant, iar Feraru a observat că pare mai relaxat, chiar dacă noua responsabilitate era enormă. „Și zice: «Păi, cu toate că jobul e mult mai important, stresul e mai mic față de a fi în orice funcție în România, că acolo tot timpul apar lucruri pompieristice. Și e foarte greu să pui lucrurile structurat».”

În 2015, mandatul de premier era clar, spune Cioloș: guvernul urma să asigure acest moment de respiro clasei politice și să-și asume organizarea de alegeri locale și parlamentare. „După care mă duc și îmi continui treaba [la Comisia Europeană].” Deși termenul legal pentru desemnarea miniștrilor era de zece zile, șefii Senatului și ai Camerei Deputaților l-au rugat să facă lista până la sfârșitul săptămânii, căci frământările din societate trebuiau stinse. „Știam că e o tensiune acolo, pentru că era prima dată când se propunea un guvern independent, nu doar un prim-ministru independent, că partidele nu prea erau obișnuite cu oameni care să vină complet din afară”, spune el. „Îmi era și teamă să nu fiu pus în situația în care candidații, care sunt foarte buni profesional, să nu poată să se descurce în relație cu parlamentarii, care erau oameni politici.”

Mandatul său de premier e unul dintre marile subiecte de discuție la întâlnirile de campanie.
Împreună cu unul dintre susținătorii din Slatina.

Căuta specialiști, pe cât posibil persoane publice, care să inspire încredere. Era nevoit să fie atent nu doar la sensibilitățile politicienilor, ci și la diviziunile din interiorul fiecărui domeniu. Știa că în sistemul medical, de exemplu, există o neîncredere între medicii tineri și cei consacrați: fusese prevenit că dacă va lua un medic dintr-o tabără va isca o opoziție din partea cealaltă. După primele două zile, din 8-10 persoane pe care le sunase sau le întâlnise, doar două acceptaseră să facă parte din viitorul guvern. S-a dus la Cotroceni hotărât să-și depună mandatul, să-i spună președintelui că n-o să reușească să formeze guvernul, însă Iohannis l-a asigurat că are libertatea să ia oamenii pe care el îi consideră potriviți. „Mi-am asumat în momentul acela și riscuri: să iau oameni care să nu fie exact cei de care am nevoie și să am posibilitatea apoi să fac schimbări dacă e nevoie, să fac remanieri.”

Lista încropită în cele din urmă includea oameni din lumea ONG-urilor, precum Cristian Ghinea (propus pentru Ministerul Fondurilor Europene) sau Raluca Prună (Ministerul Justiției), persoane din business, precum Dragoș Pâslaru (Ministerul Muncii) sau din lumea academică – Vlad Alexandrescu (Ministerul Culturii). N-au lipsit însă numele controversate. Cel mai contestat în rândul societății civile a fost cel al lui Vasile Dâncu, propus ca vicepremier, care îl susținuse pe Mircea Geoană la șefia PSD și își păstrase o anumită influență în partid. De-a lungul mandatului, multă lume l-a văzut pe Dâncu ca pe omul PSD în guvern.

Programul de guvernare prezentat în Parlament a fost un document destul de subțire și Cioloș a recunoscut-o la momentul respectiv. Într-o primă fază, programul prevedea și ideea organizării unor alegeri în două tururi pentru primării, însă Cioloș și-a dat seama că subiectul ar fi creat conflicte în interiorul Parlamentului, așa că pe ultima sută de metri a preferat să scoată ideea din programul de guvernare și să lase legislativul să decidă. Lipsa asumării pe acest subiect îi aduce critici și acum, când PSD – partidul cu cei mai mulți primari după alegerile din iunie 2016 – e acuzat că direcționează o mare parte dintre resursele pentru orașele și comunele României în funcție de culoarea politică, întărindu-și astfel dominația în teritoriu.

Încă dinaintea primei ședințe de guvern, noul prim-ministru și-a dat seama că îi va fi greu să închege o echipă din oameni atât de diferiți. Din primul weekend a început să organizeze un soi de ședințe informale, la una dintre vilele de protocol aflate la dispoziția guvernului. De-a lungul celor cinci-șase astfel de „team buildinguri lucrative”, cum le numește acum Cioloș, membrii cabinetului aveau ocazia să se cunoască, să discute câteva teme mari și să ajungă pe aceeași frecvență. Fiecare ministru își prezenta planul pentru viitorul an, iar ceilalți îl comentau. Faptul că aveau un deadline pentru a veni cu propuneri îi obliga să intre mai repede în pâine și să mobilizeze și oameni din ministere. În felul ăsta s-a sudat o echipă, spune Cioloș: „Până la sfârșitul anului, miniștrii se cunoșteau deja între ei și chiar își găsiseră afinități, prietenii”.

Cioloș are capacitatea de-a aduce oameni foarte diferiți la masă și de a-i face să se-nțeleagă, spune Nina Tâlvăr, inginer și consultant în dezvoltare rurală, care a lucrat alături de Cioloș în perioada în care acesta era ministru al agriculturii, în timpul guvernului tehnocrat și este acum membră în Consiliul Național al PLUS: „Îi ascultă pe toți și trage concluzia care ar împăca majoritatea. Chiar dacă cealaltă parte nu îmbrățișează decizia, ulterior oamenii chiar nu se supără. Și mai are o calitate: știe să delege competențe. Delegarea nu e agreată de toată lumea, pentru că sunt unii mai dictatoriali. Există și riscul ca omul care a primit o sarcină să nu rezolve, dar el chiar a reușit să găsească oameni cărora să le delege”.

O parte dintre oamenii strânși de Cioloș pentru a forma guvernul tehnocrat în 2015-2016 au umblat în 2019 prin țară alături de el, la strângeri de semnături și la întâlniri cu membrii și simpatizanții din județe.

Irina Alexe se ocupă de organizarea PLUS în teritoriu. A lucrat în Ministerul de Interne și a fost implicată în coordonarea prefecților și organizarea alegerilor sub mai mulți miniștri. Nu s-a gândit niciodată că o să facă politică. A fost funcționar cu statut special, are grad de chestor și spune că timp de 20 de ani a fost echidistantă politic, însă după ce-a lucrat cu Cioloș și echipa sa nu s-a mai putut întoarce de unde a plecat. A trecut în rezervă și își dorea să predea. „Numai că a apărut momentul Ordonanței 13, când pentru prima dată am ieșit în stradă”, își amintește ea. „20 de ani m-am ocupat cu scrierea legislației la Ministerul de Interne, am scris și publicat articole care vizau respectarea normelor și a Constituției și mi-am dat seama că tot ce-am scris și tot ce-am muncit în anii ăștia poate să dispară într-o zi.”

Oana Bogdan conduce de vreo 10 ani un birou de arhitectură în Belgia. La jumătatea lui 2016, ministrul culturii Corina Șuteu a chemat-o la București, pentru a se ocupa de patrimoniu. Între timp, a devenit unul dintre personajele-cheie din PLUS. Am stat de vorbă cu Bogdan înainte să devină cunoscută în urma scandalului iscat de postarea sa despre viitorul proprietății. Mi-a explicat atunci că ea vede România drept „salvarea Europei”, după ce vreme de 20 de ani a văzut ce înseamnă „decăderea Imperiului Vestic”. „Decădere în ce sens? Năvodul ăsta social, confortul ăsta pe care ți-l oferă societatea te duce la a deveni cumva inert. Îți cauți echilibrul interior pentru tine. Faci downshifting, lucrezi patru zile în loc de cinci, în a cincea faci pictură, te cațeri pe pereți, te duci nu știu unde. Dar nu există mobilizarea aceea pentru a schimba niște lucruri. Pentru că și acolo există corupție, nici acolo politicienii nu acționează în interesul public. Da, România este un pic în urmă – dar are avantajul că fiind în urmă poate să nu repete niște greșeli care sunt foarte greu de corectat în Vest.”

Crede că oamenii propuși de PLUS pot face mai mult decât să rezolve problemele curente ale României, chiar să construiască „un nou model de organizare a societății și un nou model economic. Nu știu când, dar într-acolo ne îndreptăm. (…) Modelul ăsta de creștere economică continuă, pe o planetă finită, e clar că nu e fezabil. Trebuie să găsim o alternativă.”.

PLUS a fost lansat în decembrie 2018, după ce înregistrarea Mișcării România Împreună fusese blocată în justiție.
Elena Călin (dreapta) e unul dintre oamenii care s-au alăturat mișcării lui Cioloș cu puțin timp înainte de lansara PLUS. Irina Alexe (stânga) a lucrat alături de el în guvern.

Alții i s-au alăturat lui Cioloș în ultimii doi ani. Andrei Lupu are 27 de ani și e avocat. Predă drept constituțional la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. A devenit mai întâi membru al platformei România 100 – o mișcare civică la care au aderat mulți dintre colaboratorii săi din guvern –, tot după măsurile din domeniul justiției luate de guvernul PSD-ALDE la începutul lui 2017. Acum e în Biroul Național – principala structură de conducere a PLUS –, coordonator pe Justiție. Spune că primul cuvânt care-i vine în minte în legătură cu Cioloș e „cinstit”: „Nu mi s-a întâmplat să vorbesc cu el pe-o temă și să-mi pun problema că n-o să fie așa cum zice. Când are lucruri de spus, spune. Și când spune, știi că așa o să se întâmple. S-ar putea ca în cazul lui cinstea să fie o slăbiciune. Au fost cazuri în care să discutăm abordări politice de tipul să primim sau nu oameni din alte partide, care să zică: «venim cu 50 de membri». Orice partid ar lua în calcul varianta asta. Și cu toate astea a refuzat, strict principial.”.

Elena Călin provine din mediul de afaceri și conduce sucursala românească a unei companii de consultanță în domeniul serviciilor. Spune că era atentă la politică, dar nu se gândea că se va implica în vreun fel. În octombrie 2018, a participat ca speaker la un eveniment, iar fostul ministru al sănătății din guvernul Cioloș, Vlad Voiculescu, care era în sală, a chemat-o la o ședință a viitorului partid. Călin a intrat în câteva grupuri de inițiativă, s-a implicat în organizația de sector, apoi la nivel de București, apoi a ajuns în Biroul Național. Acum se ocupă de organizare și cultură organizațională în PLUS.

În toate orașele în care am umblat alături de Cioloș și de echipa lui, numeroși oameni s-au apropiat pentru a-i reproșa câte ceva. La Pitești, cineva l-a huiduit pentru că ar fi tăiat pensiile și salariile, la Râmnicu Vâlcea un buticar i-a reproșat că „pe vremea dumneavoastră ne-ați omorât; la hipermarketuri să mergeți după semnături”. În Roșiorii de Vede, Teleorman, într-o sâmbătă de la jumătatea lui martie, acuzațiile au venit într-un cadru organizat.

În fața casei de cultură, unde Cioloș tocmai s-a întâlnit cu membrii PLUS din Teleorman, un grup de vreo 20 de tineri îl așteaptă cu pancarte și foi A4 printate pe care scrie „Cioloș, marioneta lui Soros”, „Cioloș, guvernul zero”, „zero fonduri europene”, „zero subvenții agricole” sau „Cioloș, România e a românilor, nu a trădătorilor de țară”. Sunt acuzații care reproduc, în mare, liniile principale de atac ale liderilor puterii actuale la adresa fostului premier: că anul tehnocraților nu a adus nimic bun și că Cioloș e de vină. Membrii grupului se declară însă „apolitici”. Spun că erau în trecere spre stadion, acolo unde joacă Sporting Roșiorii de Vede, când au auzit că fostul premier e la ei în oraș, așa că s-au gândit să-l întrebe câte ceva.  

Când Cioloș iese din clădire, îmbrăcat în vesta albă cu însemnele USR PLUS și un clipboard roșu cu tabelul de semnături, din pâlcul de protestatari se înfiripă un cor ce strigă „Zero! Zero!” și agită pancartele. Îi ocolește inițial, apoi revine către ei cu zâmbetul pe buze, se oprește la vreun metru distanță și-i întreabă pe-un ton calm: „Altceva mai putem discuta sau vreți doar «zero, zero»? Mă ascultați sau nu vreți?”. Pentru o secundă se face liniște, protestatarii zâmbesc ușor încurcați, apoi cineva zice „zero“ pe-un ton mai scăzut.

La Roșiorii de Vede (județul Teleorman), fostul premier e întâmpinat de protestatari.
Mesajele afișate de protestatarii anti-Cioloș sunt cele folosite cu alte ocazii și de liderii PSD

„De ce-ați venit în Teleorman?”, îl întreabă o femeie. Cioloș ridică din umeri și răspunde, în timp ce zâmbetul îi dispare treptat și tonul se înăsprește: „Am venit în România, nu în Teleorman. Și o să vin de câte ori o să vreau în Teleorman”.

„Ați fost și în Harghita și Covasna, unde se cere autonomie?”, îl întreabă un tânăr cu geacă galbenă, în timp ce se mișcă nervos de pe-un picior pe altul. „Alaltăieri”, răspunde Cioloș. „Ați avut vreo poziție [în legătură cu autonomia]?”, continuă interlocutorul. „V-ați uitat la poziția pe care am avut-o?”, răspunde Cioloș, tot printr-o întrebare. Bărbatul îi spune că n-a văzut, pentru că nu s-a dat la televizor. Aici Cioloș ridică un deget, pentru a sublinia ceva „legat de toate poveștile astea: când o să veniți cu date, cu cifre, atunci discutăm. Cât timp veniți cu sloganuri, n-avem ce discuta.”.

Nu apucă să detalieze, că aterizează o întrebare despre cum i se par drumurile din Teleorman, cele asfaltate de compania Teldrum, iar din altă parte un reproș legat de lipsa subvențiilor în agricultură. Cioloș dă să se întoarcă și ridică mâna înspre ei pentru a-i saluta de despărțire, timp în care îi revine și zâmbetul: „Apropo de asta cu «zero»: uitați-vă pe site-ul Ministerului de Finanțe, să vedeți câte fonduri europene a primit România în 2016.”.

Apoi se duce spre grupul de la PLUS care-l așteaptă să continue sesiunea de strângere a celor 200.000 de semnături de care partidul are nevoie ca să intre în cursa pentru europarlamentare. Pornesc spre strada pietonală din centrul orașului, cu blocuri scunde și jerpelite, cu pavaj spart, cu bărbați care poartă cravate colorate și propovăduiesc Biblia, cu magazine care vând pui și electrice la parterul blocurilor. Cioloș pare netulburat de discuția de mai devreme, de camerele care-l înconjoară și de scandarea „zero”, care urmărește grupul la câteva zeci de metri distanță.

Vorbește cu o femeie care se apropie cu pași timizi să se plângă de calitatea drumurilor din localitate și care vrea „o schimbare, ceva”. Ar vrea să semneze pentru lista USR PLUS, dar și-a uitat buletinul acasă. Se întoarce peste câteva minute cu documentul în mână și o prietenă alături; a convins-o și pe ea să semneze. O jurnalistă îl întreabă cum se simte în județul Teleorman, în „inima PSD-ului”. „Nu știu unde o fi inima PSD-ului, că n-o văd bătând”, răspunde el. „Eu nu accept ideea asta, că România e fieful unor partide. Dacă am ajuns acolo, înseamnă că avem o problemă. Partidele trebuie să lucreze pentru România și nu România pentru partide.”

După vreo jumătate de oră de adunat semnături, alaiul PLUS face dreapta, pe o stradă cu case ce duce spre parcul central. Înainte să intre pe prima alee, Cioloș se întoarce către contestatarii săi și le zice că și-au îndeplinit misiunea și „acum putem să ne vedem de-ale noastre”. „Eu chiar vă doresc succes în viață și să vă îndepliniți ceea ce doriți. Că dacă doriți binele și pentru ceilalți, atunci e perfect.”

Dragoș Tudorache și Dan Barna (actual coleg de partid, respectiv de alianță) au făcut parte și din guvernul tehnocrat.

Colegul său de partid, Andrei Lupu, îl invită să facă și o fotografie de rămas bun alături de protestatari. Când Lupu ridică telefonul pentru a prinde un cadru cât mai larg, unii folosesc foile cu „guvernul zero” pentru a-și acoperi fețele, alții zâmbesc spre cameră. Cioloș spune că îl ajută întâlnirile cu oamenii de pe stradă, inclusiv cu cei indiferenți, cu cei scârbiți de politică sau cu cei care sunt împotriva sa. Perioada guvernării sale s-a imprimat diferit în mințile alegătorilor: pentru o parte a românilor rămâne un model de utilizare curată a puterii, pentru alții – o vreme a amatorismului politic. Acuzațiile sunt diverse, iar fostul premier încearcă adesea să răspundă punctual și să aducă cifre, să nege când e cazul. Politica e compusă din doze inegale de rațiune și emoție, iar pentru un partid nou, echilibrul e greu de păstrat. Pentru un introvertit – așa cum îl știe soția sa, Valérie – maratonul ăsta de interacțiuni e un exercițiu greu, dar util: „Înainte, veneau oamenii să facă poze și el cerea să fie lăsat în pace, pentru că e weekend. Și eu îl scuzam”.

În prezent, e în stare să vorbească zeci de minute cu un singur om, spre exasperarea echipei PLUS, care încearcă să se țină de programul de campanie. Vorbește mult despre creșterile de salarii și pensii plătite cu bani împrumutați, corupția și incompetența din PSD și soluțiile pe care PLUS le-ar adopta pentru a repune România pe șine: măsuri pentru corectarea inechităților din societate (utilizarea eficientă a beneficiilor sociale astfel încât banii să fie folosiți pentru integrarea persoanelor vulnerabile în societate), repararea justiției, o reformă constituțională (care să prevadă, între altele, introducerea dizolvării automate a Parlamentului în cazul eșecului referendumului de demitere a președintelui), debirocratizarea (un pas ar fi modernizarea ANAF) sau o reformă serioasă a organizării administrative a țării.

Cioloș a schimbat rapid cultura organizațională de la Palatul Victoria, spune Alin Mituța, care în 2016 avea să devină șeful de cabinet al lui Cioloș și care acum candidează din partea Alianței 2020 la europarlamentare. În toamna lui 2015, Mituța avea 31 de ani și un post bun de funcționar european la Bruxelles. L-a sunat Dragoș Tudorache, la acea vreme șef al cancelariei primului-ministru, și i-a propus să vină la București pentru a lucra cu viitorul guvern. Când a întrebat de domeniu, Tudorache i-a zis „vorbim când ajungi”. Înaintea primei discuții cu Cioloș, Mituța a străbătut un culoar lung care ducea către biroul premierului. Se aștepta la o întâlnire protocolară, „când de fapt era o întâlnire cu Dacian”. Spune că Cioloș îi îndemna pe toți să-i spună pe numele mic, ceea ce părea de neconceput la nivelul ăla.

Au stat de vorbă vreo cinci minute. Mituța a aflat că i se propune un post de director de cabinet al lui Tudorache și că urma să se ocupe de coordonarea între ministere. (După ce Tudorache a preluat portofoliul Internelor, Mituța a preluat șefia cancelariei.) Lucrase doar prin instituții europene, era obișnuit cu ierarhiile și se aștepta ca la vârful unui guvern să existe proceduri clare și ceva competență. A găsit însă la Palatul Victoria un sistem prăfuit și complicat, în care lipseau procedurile, iar totul se făcea după ureche.

În mod ciudat, executivul n-avea departamente în care să coacă politicile, iar asta pentru că înainte de Cioloș fuseseră doar guverne politice, care luau decizii doar în funcție de deciziile luate la sediile partidelor, spune Tudorache, și el astăzi candidat la europarlamentare din partea PLUS: „Și de fapt guvernul preia de la partid niște ordine, le aruncă la partea tehnică și spune «dați-mi ceva care să semene cu asta»”.

Pentru ca un guvern tehnocrat să funcționeze, matrița trebuia schimbată, iar Cioloș și-a asumat transformarea asta pentru mandatul său. Instalarea unui guvern compus din oameni ce proveneau din instituții europene, mediul de business sau ONG-uri a produs un șoc în Palatul Victoria. „Din 100 și ceva de funcționari care erau la cancelaria primului-ministru, de fapt aveai maxim 20 care erau dispuși să lucreze cu tine și să aibă competențe”, spune Mituța. „Ceilalți erau fie aduși pe criterii politice și nu-i interesa absolut deloc să lucreze cu noi pentru că știau că o să plecăm curând, fie erau incompetenți pur și simplu. Majoritatea nu puteau fi înlăturați, pentru că erau funcționari publici. N-aveai cu cine să lucrezi.”

Contrastul dintre cei care intrau acum în Palatul Victoria și lumea pe care o găseau acolo era vizibil. Imediat după ce-a demisionat din funcția de secretar de stat la Ministerul Muncii, la începutul lui august 2016, Valeriu Nicolae a publicat pe blog un „jurnal de guvern” care începea cu prima sa zi. „Lumea e îmbrăcată în costume și la cravată sau în ținute elegante cu tocuri și țoale de firmă, la care nu mă pricep. Eu mi-am pus blugii cei procopsiți, o cămașă și un pulover asortat. (…) Polițistul de la intrarea B se uită la mine cam bănuitor, sunt cam slăbănog, prost îmbrăcat, un pic cam dubios considerând culoarea, dar sunt trecut pe lista care a venit de la cancelarie, așa că mă lasă înăuntru”, scria acesta. Mai mulți colegi ai săi – între care Vlad Voiculescu sau Cristian Ghinea – au făcut exerciții similare de transparență pe Facebook.

În discursurile reprezentanților PSD, „guvernul tehnocrat” pare o forță care a controlat, vreme de-un an, toate mecanismele puterii în România. De fapt, au fost maximum 150 de oameni: miniștri, secretari de stat și consilierii lor. Au început să lucreze la un pachet de măsuri anti-sărăcie, la debirocratizarea instituțiilor publice, un sistem informatic de monitorizare a prezenței la vot sau un radar al defrișărilor din România și au încercat o depolitizare a învățământului preuniversitar și o reformă a sistemului de sănătate.

Când vorbește despre agricultură, Cioloș pare să se simtă cel mai în largul său.

Timpul era puțin, iar așteptările din partea celor care-și doreau o administrație diferită erau mari. Prietenul din copilărie al lui Cioloș, Dan Feraru, își amintește un episod din perioada guvernării tehnocrate. Stătuse la coadă în sediul unei instituții publice pentru o operațiune măruntă. A prins pauza de masă a funcționarilor, apoi i s-a spus că programul cu publicul s-a încheiat și să revină luni. „Și eram foarte foarte supărat. De genul: «Am stat zeci de ani aici, am pierdut vremea, în loc să plec ca toată lumea în străinătate. Și acum totuși sunt oameni competenți la guvernare și nu reușesc să ajungă la nivelul de jos, să schimbe lucrurile». Și i-am trimis [lui Cioloș] niște mesaje destul de neprietenoase. Și a avut puterea, decența, să nu intre în polemică. (…) Efectiv m-a lăsat să mă calmez, fără să intre în polemică.”

La vreo trei luni de la instalarea guvernului tehnocrat, după ce criza de după Colectiv s-a potolit, partidele care fuseseră de acord cu numirea lui Cioloș au ieșit din ascunzători și au început să se pregătească pentru alegeri. „Impresia mea a fost că au stat să treacă furtuna, s-a instalat guvernul, după care a convenit tuturor să aibă un guvern în care să poată să dea”, spune Cioloș.

Așa au apărut prin Parlament propuneri legislative cu iz electoral, în special majorări salariale pentru care Guvernul n-avea bani la momentul respectiv. „Când le explicam responsabililor politici că sunt unele lucruri care nu se pot face pentru că n-avem buget, am început să realizez că nu le păsa”, spune Cioloș. „Atâta timp cât nu erau ei la guvernare, nu era treaba lor dacă era buget sau nu.” Pe deasupra, tehnocrații deveneau țapii ispășitori pentru întârzierile și eșecurile guvernărilor anterioare: de exemplu, subvențiile pentru agricultură, care nu se puteau plăti la timp pentru că guvernarea dinainte se încurcase în schemele de plăți. Acum, aceiași oameni, aflați de cealaltă parte a baricadei, acuzau noul guvern că nu e în stare să facă plățile la timp către fermieri. Cioloș spune că nu se pricepea la asemenea jocuri politice și că, într-o primă fază, n-a intrat în dispute.

„Am zis: «Dom’le, noi n-am venit aici să ne certăm cu cei din parlament, lumea așteaptă de la noi să rezolvăm problema. Și atunci hai să le rezolvăm». Ne-am asumat rolul de pălmași, n-am realizat că de fapt e foarte importantă și comunicarea, pentru că s-au creat anumite percepții publice care mai târziu s-au întors împotriva noastră.”

Pe 26 martie 2019, Cioloș iese alături de președintele Uniunii Salvați România (USR), Dan Barna, din sediul Biroului Electoral Central (BEC). Poartă amândoi sacouri albastre peste cămăși bleu fără cravată și insigne cu însemnele celor două partide în piept. Tocmai au depus câteva zeci de cutii cu cele peste 500.000 de semnături strânse de alianță pentru înscrierea la alegerile europarlamentare. Prin acest pas formal, Cioloș devine pentru prima dată candidat într-o întrecere electorală, cap de listă pentru europarlamentare.

În mijlocul străzii pietonale ce leagă Lipscaniul de Strada Doamnei, în centrul Bucureștiului, cei doi lideri ai Alianței se opresc pentru declarații de presă. O jurnalistă îl întreabă pe Cioloș dacă, în cazul în care va exista o majoritate parlamentară, se va întoarce la Palatul Victoria pentru a continua ce a început. „Noi, alianța USR PLUS, da.” Jurnalista revine și spune că se referă la el, ca posibil premier. „Eu nu mai vorbesc în numele meu de-acum, vorbesc împreună cu colegii despre ce vrem să facem împreună.” „Dar vă vedeți pe scaunul de la Palatul Victoria?”, insistă ea. Cioloș face o mică pauză și răspunde: „Haideți să vă spun. Date fiind standardele la care a adus PSD-ul poziția de prim-ministru, cred că avem sute de candidați pentru postul de prim-ministru care pot face față fără nicio problemă standardului pe care l-a impus doamna Dăncilă”. Reporterița dă semne de exasperare: „Dar vă doriți?”. „Ne dorim să fim la Palatul Victoria”, răspunde el. „Nu încercați să obțineți altceva, pentru că n-am venit în acest partid și n-am construit această alianță pentru obiective personale.”

Un răspuns de politician, chiar dacă se ferește în continuare să se considere unul.

Într-una dintre primele opriri din cadrul turneului prin țară, la Brașov, Cioloș spunea că s-a gândit multă vreme la asta. „Am ajuns la concluzia că nu e nevoie să fii politician – așa cum sunt mulți în România –, ca să faci politică și acesta e cumva compromisul pe care îl fac, astăzi, în fața dumneavoastră. Vă spun că nu o să devin politician.”

În dicționarul explicativ al limbii române, cuvântul „politician” are două înțelesuri. Cel principal e: „om politic; persoană care face politică (în interes personal, de grup etc.); persoană care deține un rol important în politică”, iar cel peiorativ e „persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale”. Se vede asta și în cifre: un recent sondaj INSCOP arată că 87,9% dintre români nu au încredere în partide, iar 88,4% nu au încredere în parlament. Prin urmare, teama de această etichetă e de înțeles.

De-a lungul campaniei, programul lui Cioloș s-a umplut de apariții televizate.

S-a văzut că Cioloș nu e politician în sensul obișnuit în destule momente de campanie. Mai ales la început, când a părut că nu se simte confortabil în interacțiuni, ci mai degrabă le supraviețuiește. În ședințele de organizare cu membrii PLUS l-am văzut adesea cum părea să dispară treptat din discuție pentru a tasta pe telefon sau tabletă; revenea însă pe fază imediat ce i se cerea un răspuns. Pe stradă aborda destul de greu oameni și, când o făcea, vorbea încet și timid; după aceea reușea să se adapteze și să ofere răspunsuri precise. A arătat însă și căldură în interacțiuni și n-a părut să încerce s-o calibreze în vreun fel pentru a da bine pe cameră sau în fața mulțimii. Când o tânără nevăzătoare din Pitești a vrut să-l cunoască și i-a spus că e studentă și că vrea să se implice în partid, Cioloș a apucat-o ușor de mână și i-a zis că e foarte curajoasă. Chiar și când aveau lucruri să-i reproșeze, cei mai mulți oameni se apropiau de el în mod firesc, fără a simți bariera aceea clasică care-i desparte de personajele de pe TV.    

Stângăciile și, în general, comportamentul atipic pentru un politician fac însă din Cioloș un personaj de încredere pentru mulți dintre cei care se alătură PLUS. Am văzut asta la o întâlnire cu membrii și simpatizanții din județul Olt, unde, la un moment dat, s-a ridicat să vorbească un bărbat masiv, din Vădăstrița, o comună cu mai puțin de 3.500 de locuitori. „Vreau să vă spun că n-am făcut politică în viața mea, e prima dată când vin în politică. Am venit cu un scop anume, că știu că dumneavoastră sunteți președinte la PLUS și veți fi și președintele României.”

Un studiu realizat de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu” din cadrul Academiei Române îl plasează pe Cioloș la o cotă de încredere de 21,4% în rândul populației (pe locul al șaselea între numele listate) și o intenție de vot de 9,9% în vederea alegerilor prezidențiale (pe locul al patrulea). Un profil simplificat al alegătorului său, compus pe baza mai multor cercetări, arată astfel: bărbat cu vârsta cuprinsă între 30 și 44 de ani dintr-un oraș mare din Transilvania, cu studii superioare, statut social și venituri peste medie.

„Ce vreau să vă spun”, spune bărbatul din Vădăstrița. Vă spun sincer: oamenii vin după bază. Pe mine comunitatea vrea să mă aleagă primar. Deci eu dacă vreau, 100-200 de oameni care să mă reprezinte pe mine și PLUS, eu îi iau.”

Omul spune că ar fi totuși câteva probleme. Prima e cotizația de 10 lei pentru fiecare lună, în condițiile în care oamenii sunt învățați ca partidele să dea bani la alegeri, nu să ia. „Și mai e una: ca să îl convingi pe om să vină în partid trebuie să ai o platformă puternică. «Ce face Dacian Cioloș?». Deci trebuie să-i explici la om ca să-l aduci.” E o întrebare pe care am auzit-o și în alte orașe.

„Noi propunem românilor bunăstare și oameni cinstiți și profesioniști”, îi răspunde Cioloș. „Gândiți-vă ce ar însemna să avem în administrația publică centrală și locală, de la nivel de ministru până la consilieri locali, oameni care să nu fure, să se ducă la serviciu pentru că câștigă salariu și-și fac meseria cum știu mai bine. Și să nu se bage acolo unde nu se pricep, ca să nu strice mai mult. Dacă am avea oameni cinstiți și competenți, n-am mai risipi resursele.”

În discuțiile despre agricultură a fost mult mai în largul său în campanie. La o întâlnire cu agricultorii găzduită de un local din Roșiorii de Vede a discutat însuflețit cu un tânăr fermier care construise o afacere de milioane de euro cu micro-plante; în Ialomița s-a plimbat cu tractorul, a vorbit cu doi proprietari de terenuri despre lipsa irigațiilor și a fost tranșant când a venit vorba de cauze. „Prefer să rămân agronom, horticultor”, a spus Cioloș într-o întâlnire cu susținătorii alianței, „dar o să fac politică pentru că, în momentul de față, cine spune că nu e mulțumit de cum merg lucrurile și spune că nu vrea să facă politică nu e cinstit cu el însuși”. A face politică, a continuat el, „înseamnă a-ți păsa de ceilalți, a-ți asuma niște lucruri, a fi sincer cu cel de lângă tine”.

Lui Cioloș i s-a reproșat adesea că victoria PSD de la parlamentarele din 2016 a fost cauzată și de ezitarea lui de a-și asuma o candidatură din partea PNL și/sau USR, partidele care-l susțineau la acea vreme. El spune însă că s-a ținut doar de promisiunea făcută la începutul mandatului – că nu va candida pentru vreo funcție la finalul lui 2016 – și credea că partidele îl vor trata ca pe un personaj neutru și-l vor lăsa în pace.

Când le-a explicat liberalilor că nu vrea să candideze din partea lor, aceștia și-au ajustat strategia. I-au spus: „OK, nu vrei să candidezi, dar ai accepta să continui să fii candidatul nostru de prim-ministru?”. Cioloș a acceptat, cu condiția continuării proiectelor începute. În octombrie 2016, a lansat platforma România 100, cu un manifest ce conținea zece principii. Le-a spus liberalilor că pot folosi acel set de principii dacă cred în ele, dar că el personal nu se va implica în campanie.

„M-am trezit la câteva zile după aia cu poza mea pe pancarte. Și nu-mi dădusem acordul pentru asta. (…) Abordarea liderilor, nu a partidului, a fost de a se folosi de imaginea mea în loc să lucreze pe un program de guvernare cu care să câștige alegerile.” Consideră că a fost folosit și se simte prost când e acuzat că din cauza lui au pierdut liberalii alegerile, cu toate că el știa ce-și asumase și ce nu.

S-a gândit să vină cu o ofertă politică la începutul lui 2017, când Ordonanța 13 a scos în stradă sute de mii de români. „Am realizat atunci că, chiar dacă eu aveam alte proiecte personale și profesionale, dată fiind atmosfera care era atunci, dacă nu voi decide să încerc să ofer ceva, o să regret probabil tot timpul după.” I-a spus atunci soției că vede două soluții: fie rămân împreună în țară și el se implică în politică, fie pleacă din țară fără să se mai întoarcă. Au decis să rămână.

La Slatina, într-o discuție de zeci de minute cu un cetățean.
La Sibiu, înaintea unei fotografii de echipă.

Platforma civică a fost un prim pas, spune Mituța, unul dintre cei care au fondat România 100, alături de Cioloș și de foștii miniștri Pâslaru, Tudorache și Voiculescu. „Toți ne spuneau: «Foarte bine că faceți platforma civică, dar implicați-vă politic»”, își amintește Mituța. În primăvara anului trecut au depus actele pentru înființarea Mișcării România Împreună. Tribunalul București a amânat însă luarea unei decizii din cauza unor chichițe juridice sau birocratice. Așa că, prin august, juriștii strânși în jurul viitorului partid au început să se gândească la o alternativă. Alături de alte două persoane, avocatul Adrian Iordache a început demersurile pentru înregistrarea unui nou partid care să înlocuiască Mișcarea România Împreună, actualul PLUS. „Nefiind în niciun fel asociați cu Cioloș, n-a ridicat nimeni nicio obiecție”, spune Iordache.

Chiar dacă oficial se afla în conducerea noului partid, Iordache consideră poziția sa drept „un accident istoric”. Avocatul spune că înregistrase formațiunea pentru ca Cioloș și ai lui să aibă la îndemână un vehicul pentru viitoarele alegeri și n-a avut în niciun moment ambiții politice personale. A ales să-l ajute pe Cioloș din mai multe motive: „În primul rând, pentru că-i un administrator public adevărat, cu școală. Convenabil, vorbește românește și se vede că e un patriot. Uman, mi s-a părut de încredere, pentru că am văzut cum a reacționat la o situație spontană, în public, la o zi națională: a fost confruntat de o femeie cu un copil, văduva unui soldat ucis în Afganistan. Și a reacționat foarte uman, ceea ce denotă un echilibru interior”.

La scurt timp după lansarea partidului, istoricul Marius Oprea a scris că tatăl lui Adrian Iordache, maiorul de Securitate Alexandru Iordache, a fost unul dintre cei care l-au anchetat. După scandalul pornit de aici, Adrian Iordache a demisionat din PLUS. „Lecțiile sunt dure”, spune acum avocatul. „Prima: trebuie să-ți asumi că e posibil ca toată lumea să te deteste. A doua lecție e că implicarea funcționează. Iată, făcând aproape nimic s-a schimbat situația politică în România.”

La prima Convenție Națională PLUS, care s-a ținut pe 26 ianuarie la Romexpo, Cioloș a fost ales președinte cu 99,17% din voturi din 1.557 pentru un mandat de-un an, după ce-a fost unic candidat. Șapte delegați au votat împotrivă, iar șase s-au abținut. Tot atunci a fost creat un Consiliu Național cu 50 de membri, din care Cioloș a propus un Birou Național cu 10 oameni. La întâlnirile pe care le-a avut prin țară, Cioloș a explicat că impunerea listei cu membri ai Biroului Național – criticată de unii – nu e semn că în noul partid se infiltrează dictatura. „Am zis că lucrez cu oamenii ăștia ca să constituim partidul de jos în sus, oamenii să se cunoască între ei și când alegem niște oameni să ne reprezinte, să știm pe cine alegem”, le-a explicat Cioloș membrilor PLUS din Slatina.

Curând după Convenție a început primul scandal. Proaspăt ales în Consiliul Național al PLUS, George Gima – consultant în domeniul riscurilor macroeconomice și politice, stabilit la Paris – l-a acuzat într-o postare pe Facebook pe Avram Fițiu, membru al aceleiași structuri politice, că ar fi simpatizant al mișcărilor de extremă dreapta. Cioloș le-a cerut atât lui Gima, cât și lui Fițiu, să-și dea demisia din conducerea partidului. Gima a refuzat, explicând tot pe Facebook: „Nu cred că politica altfel se face excluzând colegii care apără valorile organizației și ale societății”. În semn de solidaritate cu Gima, Valentin Naumescu, profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, care l-a acuzat pe Cioloș că ia decizii discreționare, că e lipsit de transparență și își promovează prietenii, și-a anunțat plecarea.

În discuțiile purtate în perioada aceea, Cioloș a fost foarte pedagogic și calm, spune acum Gima. „Mai întâi m-a sunat și a încercat să-mi explice: «Uite ce se întâmplă dacă vorbim public despre anumite lucruri». Și mi-a explicat ce repercusiuni pot fi pentru cei care am construit partidul. Un pic e și stilul lui așa: vorbește ca un părinte, ca un frate. Spune câteva lucruri concrete, după care dă și-un exemplu direct, fără să lungească vorba cu lucruri fără sens sau dezagreabile.” (Pentru moment, Gima este în continuare suspendat din Consiliul Național și așteaptă o decizie a comisiei de etică și integritate a partidului.)

În martie și aprilie, în prag de campanie, au mai plecat oameni din PLUS. Raluca Prună, fost ministru al justiției în guvernul Cioloș, a luat distanță de partid după declarațiile Oanei Bogdan. Mirabela Amarandei, unul dintre coordonatorii PLUS pe zona Moldovei, și-a motivat plecarea spunând că vrea să se dedice proiectelor legate de educație. Valeriu Nicolae, care era și candidat al Alianței 2020 la europarlamentare, s-a retras de pe listă. El a motivat că decizia a venit după o discuție înfierbântată cu colegii de partid despre procuror general Augustin Lazăr, cel acuzat că în perioada comunistă ar fi refuzat eliberarea unor dizidenți politici. Apoi a plecat Oana Popescu, și ea fost secretar de stat la Muncă și candidat la europarlamentare, care n-a oferit un motiv clar al retragerii: „Credeam că voi avea astfel ocazia să fac mai mult bine, mai repede, mai multor oameni. Am constatat că – cel puțin momentan – nu este așa”. (Valeriu Nicolae și Oana Popescu nu mai apar pe liste.)

Pentru Cioloș, valul de plecări ține de faptul că cei mai mulți se află în fața primei experiențe politice și abia acum învață să gestioneze presiunea publică. „Am fost conștienți de asta de la început, însă nimic nu te pregătește îndeajuns pentru o experiență de campanie electorală.”

Și relația cu partenerii de la USR scârțâie pe alocuri. La Călărași, membrii PLUS se plâng că partenerii de la USR s-au mișcat mai încet cu semnăturile. Cioloș le spune că una dintre marile diferențe între cele două partide e că USR s-a focalizat mult pe zonele confortabile, unde simt susținere, în timp ce PLUS încearcă să fie mai pro-activ și să ajungă și acolo unde n-are mulți susținători declarați și să înceapă să-i asculte pe oameni și să construiască.

„Sunt oameni care nu vor să intre într-un mod de acțiune mai agresiv și mai dur, chiar dacă pot să aprecieze asta”, spune Cioloș despre propriul electorat. „Dar sunt oameni care cred că trebuie făcută o schimbare. Niște lucruri trebuie spuse. Un grup mai divers – pentru că noi avem o structură mult mai diversă, chiar și din punct de vedere socio-profesional, decât are USR – asta atrage oamenii”, crede liderul PLUS.

Într-o discuție pe care am avut-o în februarie, l-am întrebat pe Cioloș ce aduce diferit fiecare dintre cele două partide. Mi-a spus că PLUS vine cu abordarea unui partid de masă, în timp ce USR – cu experiența din Parlament. Alianța dintre cele două partide a venit însă în mod natural, având în vedere că o parte dintre liderii USR fuseseră în guvernul tehnocrat, mi-a spus Cioloș. Iar discuțiile purtate pentru noua construcție politică n-au fost despre ideologii, ci despre obiective. (Am încercat să stau de vorbă pentru acest articol cu președintele USR, Dan Barna, și cu al doilea candidat al alianței pe lista pentru europarlamentare, Cristian Ghinea, însă ambii au refuzat, fără a oferi o motivație.) Spre sfârșit de campanie, ceva din tensiunile din interiorul alianței s-au văzut public; Radio Europa Liberă a intervievat „un lider important al Uniunii”, care i-a reproșat sub anonimat lui Cioloș că e indecis cu privire la viitorul alianței și că, în contextul acuzațiilor legate de biografia sa, „reacția negativă la Cioloș limitează capacitatea de creștere a USR”.

De câteva luni încoace, Cioloș încearcă să dea cât mai multe răspunsuri legate de acțiunile din timpul guvernării, de oamenii care-l înconjoară și de planurile sale pentru România. Vrea să lămurească și pasaje legate de biografia sa ieșite în spațiul public. La finalul anului trecut, Gazeta de Cluj l-a acuzat că e „un ultranaționalist extremist”, școlit pe băncile PUNR, partidul fostului primar clujean Gheorghe Funar. Cioloș a explicat că a fost doar membru al unei organizații culturale apropiate de PUNR, Junimea Vatra Românească. La acestea se adaugă atacurile permanente ale liderilor PSD, care se raportează la mandatul de un an al lui Cioloș ca la „guvernarea zero”, iar la el – ca la un reprezentant al unor interese străine obscure, venit să zgâlțâie România.

În ultima vreme, liderul PLUS vine cu reacții rapide și se străduiește chiar să prevină viitoare atacuri. După săptămâni în care m-am străduit să-l prind pentru un interviu final, m-a contactat într-o sâmbătă seară pentru a-mi propune să ne întâlnim peste câteva zile la Sibiu, ca să discutăm inclusiv despre acuzațiile legate de trecutul său: „fiu de milițian”, „nepot de securist”, „adept al lui Gregorian Bivolaru”, „bătăuș de dizidenți politici”. Instinctul de politician se activase.

Înainte de ziua summitului care urma să strângă la Sibiu toți marii lideri ai Europei, Cioloș urma să lanseze, alături de colegii de alianță, un manifest pentru Europa Viitorului. La fotografiile de grup de după conferința de presă, fostul premier a zâmbit în stil american, „cu dinți”.

Însă punctul central al acelor zile pentru Cioloș era întâlnirea cu președintele francez Emmanuel Macron, alături de care ar urma să formeze o alianță în viitorul Parlament European. Am stat de vorbă pentru o jumătate de oră în camera lui de hotel, înainte să îmbrace sacoul și cravata pentru a-l aștepta pe Macron. A povestit despre cum a participat la cursuri de yoga organizate de MISA în perioada studenției, dar că nu l-a cunoscut pe „guru” Gregorian Bivolaru, despre faptul că în timpul armatei a participat la o misiune de pază ce acoperea „și circulația din cartierul în care se găsea casa dizidentei Doina Cornea”, despre relația de familie cu fostul șef al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă, Virgil Ardelean, acuzat că ar fi influențat traseul profesional al fostului premier. „Nu am avut nicio altă legătură decât cele instituționale, când am fost ministru și prim-ministru, cu niciun serviciu de informații din România și n-am avut nicio legătură, niciodată, sub nicio formă, cu niciun alt serviciu de informații din altă parte”, mi-a spus el la Sibiu. „Nici în trecut, nici în prezent.”

Declarațiile lui Cioloș au devenit mai incisive în ultima vreme. Nominalizează personaje din PSD când face acuzații: „Liviule, nu ține cu poveştile astea cu care te plimbi prin presă”, i-a transmis lui Dragnea în timpul unei emisiuni la Digi24, după ce liderul PSD i-a cerut să lămurească relația cu serviciile. Altădată a răspuns acuzațiilor ministrului transporturilor, Răzvan Cuc, cu privire la blocarea proiectelor de infrastructură în 2016: a spus că actualul ministru lucra în instituție și atunci, „dar el nu era acolo să muncească, se plimba în campanie electorală. Când mi-am dat seama de asta l-am trimis să cânte prin copaci cucu-cuc, că doar atât ştie să facă”.

Cioloș repetă cuvinte-cheie pentru a sublinia idei, folosește metafore pentru a descrie situații, iar apoi face zoom out către probleme mai mari. De pildă, în timpul unei vizite la o stație de irigare din județul Ialomița, în continuare neutilizabilă în ciuda inaugurărilor la care a participat ministrul agriculturii, Petre Daea, Cioloș a folosit prilejul pentru a vorbi despre efectele creșterilor de venituri: „Salariile mărite se duc în pământ și în nisip, pentru că, dacă nu e gândit un proiect de dezvoltare economică, degeaba ai mărit salariile acum. Așa e și cu apa aici: se poate pompa un an ca să arate domnul Daea în primăvară câte face pentru agricultori, dar jumătate se infiltrează în pământ. Cam ăsta e în sinteză modul în care lucrează PSD: pe apucate, pe bucăți, pe peticit pe ici, pe colo”.

Apariția lui Cioloș în peisajul politic are de-a face cu o reașezare a societății românești, explică sociologul Barbu Mateescu. Dezvoltarea societății post-industriale – caracterizată prin extinderea sectorului serviciilor și restrângerea producției de bunuri – presupune schimbări ale valorilor oamenilor, ale modului în care interacționează cu ceilalți cetățeni, respectiv cu autoritățile. Pentru membrii acestei noi comunități, figura emblematică în politică nu ar mai fi eroul, acel personaj cu atribute ieșite din comun care învinge circumstanțe potrivnice, ci anti-eroul, un om care este similar cu votanții.

„Poate chiar să aibă niște defecte care să fie evidente și care îl fac foarte autentic, fiindcă toți avem defecte”, spune Mateescu. „El se luptă cu niște circumstanțe foarte complexe, care nu sunt neapărat oameni, ci pot fi structuri, stări de spirit.” Sociologul vede legături – dar și destule diferențe, desigur – între personajele politice Cioloș, Nicușor Dan, Barack Obama și Emmanuel Macron. „Sunt oameni în genere tineri. Dacă nu sunt tineri fizic, sunt cu idei mai proaspete decât oponenții lor, au fragilități, au în unele cazuri o aparentă inadecvare la scena politică clasică. Și asta îi face simpatici, atrăgători, pentru publicul post-industrial.”  

PLUS și implicit liderul partidului încearcă totuși să evite încadrarea în granițele ideologice clasice și mesajele care să meargă doar către electoratul dur. Manifestul publicat pe site-ul partidului se referă deopotrivă la nevoia de a adopta politici de stânga (măsuri care să diminueze sărăcia, polarizarea socială și discriminarea pe bază de sex, etnie, rasă, orientare sexuală sau venituri, acțiuni colective), cât și de dreapta (măsuri prin care să încurajeze competitivitatea, piața liberă și să întărească libertățile individuale). Accentul cade pe o „democrație la firul ierbii”, bazată atât pe resursele individului, cât și pe ideile ce se nasc în comunitatea creată în jurul său. Ar rezulta de aici o societate reconstruită de jos în sus, care n-ar lăsa loc pentru lideri atotputernici. Deocamdată însă, România are un profil psihocultural colectivist, în care individul exprimă îndeosebi idei și valori validate de comunitatea din care face parte, arată Daniel David, profesor de ştiinţe cognitive clinice la Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, în cartea Psihologia poporului român. „Evadările” prin opțiuni personale, diferite de cele ale colectivului, sunt puține.

Campania a fost pentru PLUS un fel de școală în care s-a pregătit pentru a fi în serviciul tuturor românilor, nu doar al celor care-i susțin, spune Cioloș. „Asta e optica noastră: nu vrem să dezvoltăm alte falii în societate: «ăștia sunt ai noștri, noi pe ăștia trebuie să-i servim, și pe ceilalți o să-i combatem». Pentru noi nu există electoratul unora sau electoratul altora.”

Au fost câteva luni pline de tensiune, cu strângeri de semnături, mitinguri și contra-mitinguri, discursuri naționaliste și pro-europene, cu o cerere de participare a alianței la europarlamentare respinsă de către Biroul Electoral Central și apoi admisă de Curtea Supremă. Sondajele de dinaintea alegerilor europarlamentare dau pentru Alianța 2020 scoruri de la 17,7 la 22,3% din voturi, în spatele principalelor partide, PSD și PNL. Cioloș e primul pe listă, așa că va obține un fotoliu de europarlamentar indiferent de scorul afișat duminică.

Cu 12 zile înainte de sfârșitul campaniei, Cioloș e la Timișoara, pentru cel de-al doilea miting electoral al alianței. Înainte să ia cuvântul, cei 2.000 de oameni din sală îi strigă prenumele și-l aplaudă. Înaintează din mijlocul scenei, din rândul candidaților la europarlamentare. Poartă o cămașă bleu cu pătrățele mici și pantaloni negri, mai degrabă costumația cuiva care vrea să se piardă într-o mulțime. Cu mișcări timide mută puțin pupitrul, își reglează microfonul.

Curând însă vocea îi devine mai puternică decât de obicei și începe să ridice în aer un arătător, apoi ambele palme, iar gesturile devin tot mai ample și mai asumate. Fusese la fel de sigur pe el și la Sibiu, după întâlnirea cu Macron de acum câteva zile: după ce președintele francez a făcut o baie de mulțime în fața hotelului, Cioloș a ieșit la rându-i printre oameni și l-a așteptat pe Macron pentru o strângere de mână cu public.

După întâlnirea cu președintele francez Emmanuel Macron de la Sibiu, Cioloș a făcut o mică baie de mulțime.
Discuția cu Macron a fost centrată pe construcția unui grup comun în Parlamentul European

Pe scena de la Timișoara, vorbește despre cei 30 de ani trecuți de la Revoluție, despre sacrificiile celor de-atunci, despre mândrie și patriotism. „Vom fi mândri când nu vom mai accepta sărăcia ca politică de stat. Vom fi mândri atunci când nu vom mai accepta să fim conduși de incompetenți”, continuă el.

Lupta cu sărăcia, incompetența și hoția instaurate de actuala guvernare sunt temele despre care Cioloș vorbise, în cuvinte simple și apăsate, la precedentul miting, cel de la Cluj. Discursul de la Timișoara e și mai direct, iar sărăcia a rămas tema principală. („Suntem patrioți doar dacă facem tot ce e în puterea noastră ca România să nu mai fie săracă.”) Vorbește despre pungile de sărăcie create de PSD pentru a controla comunitățile și despre nevoia de a încuraja munca și de a reforma educația, despre felurile în care pot fi reparate punțile dintre români. Atacă deopotrivă „un parlament rău intenționat” și „un președinte fără soluții”, ce nu asigură un echilibru în stat.

„Votăm și câștigăm!”, exclamă el spre final, cu ambele brațe în aer, apoi își reia locul între candidați pe scenă. E un discurs surprinzător chiar și pentru colegii de alianță, unul ce nu pare al unui cap de listă la europarlamentare, ci al unui candidat la președinția României. Până la alegerile prezidențiale „toate opțiunile rămân deschise”, spune Cioloș: „Inclusiv opțiunea să avem noi un candidat din partid, inclusiv opțiunea să fiu eu candidat sau altcineva. Dar rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile. (…) Vom vedea care e varianta cea mai bună. E firesc pentru orice partid politic să aibă un candidat la președinție. Pur și simplu dacă te gândești la faptul că e o campanie electorală în care ai oportunitatea să-ți prezinți programul”.

Într-un clip de campanie postat pe pagina sa de Facebook cu vreo 10 zile înainte de vot, Cioloș apare la volanul unei mașini, apoi într-un câmp cu rapiță, ca în selfie-urile care umplu Instagramul în perioada asta. „Toată lumea știe că nu-s politician de meserie, așa că nu mă pricep la discursuri populiste”, spune el în clip. Până la prezidențiale mai sunt șapte luni, timp destul pentru a cântări opțiuni și pentru a lua România la picior, în cizme de inginer agronom sau în pantofi de politician.

La sediul de campanie al USR PLUS, în seara alegerilor

ACTUALIZARE: În seara alegerilor europarlamentare din 26 mai, Cioloș coboară treptele sediului alianței, unde-l așteaptă colegi care se îmbrățișează sau își verifică telefoanele, cu zâmbete tot mai largi pe fețe. Pare ușor stingher printre ei și privește monitorul așezat în dreapta mulțimii, schimbă câteva vorbe cu Barna. Când apar rezultatele exit-poll-ului, care afișează 23,9% pentru USR PLUS, bate palma cu celălalt lider al alianței. Când mulțimea din spate începe să strige „Fără hoție!”, Cioloș completează „Ajungem departe!”, iar ceilalți se iau după el.

Când vine rândul declarației sale, începe prin a spune că „votul de astăzi arată că România renaște, că cetățenii români au dat sens în sfârșit democrației prin votul lor”. Le mulțumește celor 9 milioane de români care au ieșit la vot și au demonstrat că România e o țară europeană. A doua zi dimineață, numărătoarea oficială a voturilor plasează Alianța 2020 USR PLUS în imediata apropiere a PSD, cu mari șanse de a trece pe locul al doilea după includerea voturilor din diaspora.


Acest articol apare și în:


3 comentarii la „Politica lui Cioloș

  1. Un OM de stat experimentat umanist vizionar perseverent modest competent și pentru care onestitatea este înnăscută !!! Sunt sigur ca din IRICE poziție politica VA SLUJI INTERESELE POPORULUI ȘI NU ALE KLANURILOR DIVERSE CA IN ALTE PARTIDE !!!

  2. Mulțumim pentru articol. Felicitari…

  3. Felicitari pentru articol! Foarte clar si informativ, sper sa publici cat mai mult! Presa romaneasca are nevoie de stilul tau de jurnalism 🙂 Un mic comentariu: pentru articolele mai lungi, o alternativa ar fi sa publici in „episoade”. Lungimea articolului ii poate descuraja pe unii oameni. Bafta si spor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *