Orice vârstă am avea, să fii mamă e același lucru

Două mame adolescente și-au depășit temerile de după naștere cu ajutorul unui grup de sprijin emoțional.

Ultima ședință de grup de sprijin emoțional pentru mame adolescente a fost ceva mai relaxată, la Mom O’clock, o cafenea pentru mame și copii. „La mine nu stă cu altcineva. Trebuie să îl țin mereu în brațe, de asta a început să mă doară spatele foarte tare”, spune una dintre fete, așezată la prima masă, de cum intri. „La mine mai stă”, adaugă cealaltă. Ambele mămici își țin în brațe copiii, îi leagănă sau îi alintă cu „puiule” și își mai trag bluzele repede cât să-i alăpteze atunci când le e foame. Povestesc despre legumele pe care le mai combină pentru prânzul de bebeluș, despre cum nu preferă niciuna laptele praf și cum oamenii încă se uită ciudat la ele când le văd cu copiii în brațe. Își dau ochii peste cap și râd, uitându-se unele la celelalte. Sunt deja obișnuite. 

Andreea și Denisa, ambele de 17 ani, s-au cunoscut în cadrul grupului de sprijin, unde s-au întâlnit în fiecare săptămână timp de două luni, primăvara trecută. Fetele au aflat de grup de la asistenții din Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului. Andreea a fost curioasă când a aflat de grup pentru că nu mai auzise de asociații care să se ocupe de mame minore. Denisa spune că asistenții sociali i-au spus să meargă la întâlniri pentru că-i face bine să mai iasă din casă și la final va primi niște scutece și câteva haine. Ce a convins-o să meargă a fost psihologul despre care auzise că va fi prezent la ședințe.Ambele fete au renunțat la școală pentru a avea grijă de copiii lor și și-au umplut zilele de joi cu întâlnirile. Acolo au povestit despre cum se simt, ce li s-a întâmplat în ultima săptămână, cum se descurcă în relație și cum depășesc momentele dificile cu cei mici. Psihologul le încuraja să reia școala și să înceapă să se descurce și pe cont propriu.

„Nu ești singură”, un grup de sprijin emoțional pentru mame adolescente, a fost un proiect pilot al asociației Dream Project în primăvara lui 2019. Marinela Rață, fondatoarea asociației, are 40 de ani, o fată de trei ani și un băiat de un an, și a decis să facă un proiect pentru mame minore. Imediat după ce a născut a trecut printr-o perioadă în care se simțea deprimată și singură. Tot atunci începuse să meargă la un grup de suport în alăptare pentru proaspete mame, care o ajuta să se simtă mai bine. „Mi s-a părut că toate greutățile se dublează atunci când ești mamă minoră. Când ești mai matură, parcă mai ai puțin ajutor, dar o adolescentă poate că nu-și permite o bonă, poate că nu are susținerea partenerului sau părinților. Plus că nu este independentă financiar.”

Marinela și încă o prietenă, Oana Mardaloescu, au adunat șase mame adolescente, cerând date de contact de la Direcțiile de Asistență Socială din sectoare. Inițial a fost dezamăgită că unele fete nu au venit constant la ședințe sau că veneau doar să obțină lucruri materiale. Cu timpul a văzut mai bine însă problemele din spate. Multe dintre mamele minore stau încă cu părinții sau se descurcă singure, iar astfel de întâlniri presupun un efort în plus sau o ieșire din zona de confort. „E greu de dus la 30 de ani tot ce simți ca mamă, d-apăi la vârsta asta”, spune Marinela.


Andreea l-a născut pe David când era în clasa a IX-a și a renunțat la școală pentru a avea grijă de el.

Andreea are 17 ani și a născut când era într-a IX-a, în același an în care și-a cunoscut iubitul. Făcea liceul profesional de cofetar-patiser, și a fost mereu un copil cu note de 9 și 10 la matematică și ajunsese să ia și bursă lunară de 200 lei. S-a înscris la școala profesională, pentru că în clasa a VIII-a a plecat cu ideea că nu e în stare să dea bacalaureatul și că nu-l poate lua. Un an mai târziu și-a dat seama că s-ar descurca și începuse să aibă și o pasiune, psihologia. „Ajungeam acasă și (cum) mama lucra de dimineața până seara, găteam. Iar cât mâncarea era pe foc, scriam, învățam. Aveam și foarte multe referate de făcut, și îmi plăcea să scriu mic și drept, și dacă greșeam o literă sau ceva, rupeam foaia. Îmi plăcea la școală.”

La școală l-a cunoscut și pe Iulian, un băiat mai mare cu cinci ani. El venise să le vorbească elevilor din anii mai mici, invitat de profesori, care voiau să arate un exemplu de un fost elev bun, că poți avea un viitor după ce termini școala profesională. S-au plăcut de când s-au văzut, cu toate că la început erau doar prieteni. 

A aflat că e însărcinată abia în luna a patra pentru că nu avea niciun simptom de sarcină: nu avusese amețeli, dureri de cap, greață, iar menstruația îi venise regulat. Până într-o dimineață când i s-a făcut rău și a zis „din prostie” să-și facă un test de sarcină. „Nu știam ce să fac atunci când am aflat. M-am panicat așa că l-am sunat pe Iuli, dar nu m-a crezut din prima. Apoi a fost curios dacă va fi băiat.”

Mamei i-a spus la finalul zilei, când s-a întors de la serviciu. O tot întreba ce a făcut, dacă vrea bani, dacă vrea iar unghii, dacă vrea să se vopsească sau dacă a început să fumeze. Când i-a spus că e însărcinată, a crezut că glumește. Apoi i-a zis că ar fi trebuit să fie mai atentă, că avea planuri cu ea, să termine liceul și facultatea, să aibă un job. Dar până la urmă a înțeles-o și s-a bucurat că va avea un nepot. Nu a adus niciodată în discuție avortul, pentru că făcuse și ea unul când Andreea era mai mică și a afectat-o mult. Nici Andreea nu vedea alternativa asta, mai ales că îi plăceau copiii.

Andreea își dorește să meargă din nou la școală, când David va avea măcar doi ani. Simte că așa va fi mai ușor și pentru cel mic, pentru că va crește.

Părinții lui Iulian nu au fost de acord cu sarcina și nici cu relația lor. Andreea a mers singură la aproape toate consultațiile ginecologice, pentru că Iulian lucra și nu putea să plece de la serviciu. Între timp, se ducea și la școală. Pleca de acasă dimineața la cinci și se întorcea undeva pe la șase seara. Se săturase să audă mereu întrebările: „Ah, păi ești însărcinată?”, „Câți ani ai și cum s-a întâmplat?”, „Ce a fost în capul tău?”. Colegii o întrebau mereu de ce i-a trebuit copil, îi spuneau că e o femeie ușoară și că nu e educată. „Cred că primul lucru care mi se spunea când vedeau că sunt însărcinată era să mă întrebe ce a spus maică-mea sau ce au spus părinții mei și ce mi-au făcut după ce au aflat.”

A mers la școală până în săptămâna 31 de sarcină, când începuse să o doară burta tare și să i se umfle picioarele. Următoarea săptămână a născut la maternitatea Polizu. „Eram pe masa de operație și mi s-a spus că nu avem doctor și mi-au încrucișat picioarele să nu iasă copilul”. Până la urmă, a ajutat-o un medic rezident. Cât timp a stat în maternitate, asistentele obișnuiau să-i spună că e needucată și că e prea tânără să aibă un copil.

După ce-a născut, și-a dat testele și tezele. A terminat clasa a IX-a cu media 9,43, a doua pe clasă. La finalul anului, a vorbit cu diriginta și i-a spus că nu mai vrea să continue școala pentru că vrea să aibă grijă de cel mic. Deși diriginta a insistat să continue și să se țină de școală, pentru că avea medii mari și viitorul înainte, Andreea i-a spus că nu poate, că prioritatea ei este David. I-a fost greu să ia decizia asta și îi era teamă să nu se izoleze în casă, dar spune acum că a fost cea mai bună alegere. Iulian îi este alături de când a născut, el este cel care i-a făcut și prima băiță lui David sau cel care l-a înfășat pentru prima dată. 

Greul a început după ce a aflat că David are fibroză chistică, o afecțiune care apare când un copil moștenește câte o genă patologică afectată de la ambii părinți. Organismul dezvoltă secreții mucoase, care sunt uscate și lipicioase și afectează multe organe, în special plămânii și pancreasul. Persoanele care au fibroză chistică au probleme respiratorii și digestive, iar șansa de viață este până la 30-40 de ani.

Andreea are un dulap plin cu medicamentele lui David și deja nu mai trebuie să și le noteze pe hârtie, cum făcea la început, de teamă să nu le uite. De trei ori pe zi, după ce se trezește, la prânz și înainte de baia de seară și culcare, David trebuie să facă ședințe cu aerosoli timp de 20 de minute de fiecare dată. De obicei ascultă „Elefantul Cici” sau „Alunelul”, iar mama îl așază în fund și îi pune masca pe gură și nas și îi face inhalații. Apoi îl tapotează, adică îl bate cu palmele pe spate ca să i se desprindă excesul de mucus.

Andreea stă cu el toată ziua. Uneori îl ține în brațe și când face patul, când îi pune masa, când îi dezinfectează jucăriile sau când dă cu mopul. „Prefer să profit de fiecare zi sau fiecare clipă, prefer să am casa vraiște, dar să stau cu el jos să ne jucăm. Că poate nu o să mai apuc, că nu se știe niciodată.”


Andreea și Denisa s-au apropiat în cadrul grupului, pentru că se vedeau la toate ședințele. Le plăcea să povestească una cu cealaltă și să-și împărtășească obiceiuri din viața de mame. Andreea spune că dintre toate fetele pe care le-a cunoscut în grup, Denisa i se părea cea mai matură, „care avea capul pe umeri”. Denisa la rândul ei a fost impresionată de puterea pe care o găsea Andreea în a lupta împreună cu David împotriva bolii. 

Denisa a aflat că e însărcinată când era deja în șapte luni, după ce a făcut o ecografie abdominală să verifice dacă are vreun chist la ovare.

Denisa are 17 ani și locuiește tot în București cu mama și sora mai mică. A făcut clasa a IX-a la un liceu care nu-i plăcea, apoi a renunțat și s-a înscris la unul profesional, specializat pe arte și meserii (coafor, frizerie, manichiură și pedichiură). A aflat că e însărcinată când era deja în șapte luni, după ce a făcut o ecografie abdominală să verifice dacă are vreun chist la ovare. „Mi-a venit menstruația până la cinci luni în sarcină și când mi-a pus ecograful pe burtă, am văzut un picioruș în imagine.” Era cu mama ei la consult pentru că nu-i mai venise menstruația și inițial nu i-a venit nici ei să creadă când i s-a spus că este însărcinată. Deși i-a fost greu să ia decizia, Denisa nu a vrut să facă avort și a acceptat în cele din urmă ideea. Tatăl copilului nu a crezut-o că este al lui pentru că s-au despărțit înainte de a afla că va fi gravidă.

I-a fost teamă de reacțiile colegilor și nu voia să meargă să dea ochii cu ei, așa că a sunat-o pe dirigintă să-i explice prin ce trece. „A vorbit cu ceilalți colegi și le-a zis că voi fi mamă, iar când am început să merg din nou la școală, au venit și o parte din colegi la mine să-mi atingă burtica, și mi-au spus că vor și ei.”

A născut-o pe Ana la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Filantropia, cu rezidentul de gardă, într-un sfert de oră. Primele zile acasă cu fetița au fost liniștite. Nu a vrut să renunțe la școală, așa că o lună a mers împreună cu Ana, care nu avea cu cine să rămână acasă, ca să termine clasa a X-a.

Când avea ore de chimie, română sau matematică, colegi din alte clase aveau grijă de Ana în curtea școlii. Denisa o lua înapoi la ora de practică, de make-up sau coafor, pentru că profesoara îi permitea. După o lună, Ana a început să tușească urât și să facă febră. Făcuse pneumonie. La două luni de la naștere, Denisa și Ana au stat internate două săptămâni în spital, timp în care fetița a luat un virus. După ce a tratat viroza, a făcut pneumonie, iar când i-a trecut din nou, a făcut laringită. Au fost zile grele, așa că a decis să renunțe la școală, ca să aibă grijă de cea mică.

Denisa spune că are mult noroc cu Ana: nu are probleme cu somnul, se trezește la 08.00 aproape zilnic, e un copil liniștit, mănâncă orice, adoră bananele coapte și avocado, și este jucăușă. De multe ori, stă pe burtică în țarcul ei de joacă, în timp ce se uită pe YouTube la desene cu lupi și căței. Atunci e momentul în care Denisa profită de puțină libertate și se uită la serialele și emisiunile ei preferate, pe telefon. În ultima vreme s-ar uita într-una la Puterea dragostei, o emisiune de divertisment în care oameni diferiți se întâlnesc pentru a forma cupluri.

Denisa s-a simțit exclusă după ce a născut. Se gândea că nu poate face nimic, că o părăsesc oamenii din jur și judecată.

De obicei, după ce Alexandra, sora ei mai mică, se întoarce de la școală, își lasă ghiozdanul în camera în care doarme împreună cu mama, apoi merge la bucătărie. Se joacă puțin cu Mickey, un bichon pe care Denisa l-a primit acum doi ani, și le salută pe Ana și pe Denisa. Apoi se așază pe scaun și așteaptă să-i fie pusă masa. Cele două surori se ciondănesc în timpul ăsta, fie că n-a dus niciuna gunoiul, fie că nu e gata mâncarea la timp uneori, fie că nu preferă aceiași vloggeri, fie că nu l-a plimbat nimeni pe Mickey. Apoi se amenință una pe cealaltă că își vor suna mama și că se vor pârî, deși nu ajung să o facă.

– Bună, mami! Ce se pune la mâncarea de cartofi?

– Daa, că nu știm, spune din urmă, Alexandra, în timp ce-și îndreaptă ramele ochelarilor.

– Cimbru se pune?, mai întreabă o dată Denisa.

– Cimbru? Nu se pune cimbru, doar sare, piper și pătrunjel să puneți. Să îi dăm și Anei! Chiar, Ana-Bănănuța ce mai face?, se aude din telefon vocea mamei.


Nici Denisa, nici Andreea nu au vorbit în familie sau la școală despre metode contraceptive. Nu au avut cursuri de genul în timpul orelor. Un factor care duce la creșterea sarcinilor în rândul minorelor este lipsa educației sexuale în școli sau nefolosirea metodelor contraceptive. Spre exemplu, adolescentele care aparțin grupurilor vulnerabile prezintă un risc crescut de a rămâne însărcinate, mai ales cele din mediile rurale. Cele mai multe mame adolescente din România sunt din mediul rural, 65% dintre cele sub 15 ani și 67% dintre cele cu vârstă între 15 și 19 ani. Potrivit unui studiu Salvați Copiii, Analiza situației gravidelor, mamelor și copiilor din mediu rural, cinci din zece mame cu vârsta sub 18 ani nu au fost niciodată la control ginecologic. Asta a dus la o rată de patru ori mai mare a nașterilor premature. 

În plus, multe dintre cazuri nu ajung în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru că nu reprezintă cazuri sociale și sunt acceptate de familie și societate. Cu toate astea au existat studii care au demonstrat că fetele din comunitatea romă erau mult mai informate și vorbeau mult mai natural despre metode de contracepție și cum le pot folosi, pe când în școlile din zona urbană este încă o problemă în a vorbi despre sexualitate: „A fi străin de tine înseamnă a fi străin de corpul tău, a nu avea o conexiune cu el. În momentul în care faci sex și ai suficientă prezență în tine și cu partenerul, poate încerci să blochezi efectele pe care ar putea să le aibă acțiunea ta, cum este o sarcină, și nu te gândești că se poate întâmpla asta”, spune Adriana Radu, care coordonează de câțiva ani proiectul Sexul vs. Barza, care are și un canal de YouTube, unde vorbește despre educație sexuală pe înțelesul tinerilor.

În Suedia, spre exemplu, atitudinea societății față de relațiile sexuale ale adolescenților este liberală, iar problemele de sănătate sexuală și reproductivă sunt prioritare. Educația sexuală a început să fie predată în școli încă din 1950, iar din 1975 avortul a fost gratuit la cerere. Există o mai mare deschidere și flexibilitate în ceea ce privește implicarea părinților, profesorilor și specialiștilor în a vorbi despre sexualitate. Pe de altă parte, în Olanda, educația sexuală este obligatorie în școli de la vârsta de cinci ani, iar școlile sunt libere să-și construiască singure programe. Dezbat cu adolescenții implicațiile morale și emoționale ale sexului, respectul de sine, ce să spună dacă un băiat refuză să poarte prezervativ, și până la vizite la sex-shop-uri sau videoclipuri cu desene animate despre cum să te masturbezi. În ambele țări, au fost înregistrate cele mai puține mame minore.

Crina Marina Mureșanu, asistent social la Direcția Generala de Asistență Socială a municipiului București spune că a descoperit că fetele între 12-14 ani nu renunță la școală pentru sarcină, pe când pentru cele între 14-16 ani și chiar peste 16 ani, sarcina a fost motiv de abandon în cele mai multe cazuri. De asemenea, spune că nu știe să existe ajutor din partea direcțiilor ca fetele să-și continue studiile. Conform unui raport Eurostat din 2015, cele mai multe nașteri ale mamelor adolescente au fost înregistrate în România (12.3%) și Bulgaria (11.9%). La polul opus se află Italia, Olanda, Slovenia, Danemarca și Suedia. Potrivit datelor de la nivel național, numărul mamelor adolescente în perioada 2013-2017 a fost de peste 13.000, din care peste 1.600 cu vârsta sub 15 ani și peste 12.000, între 15 și 17 ani. Statisticile mai spun și că din peste 600 de copii născuți de mame mai mici de 15 ani, doar 79 au tatăl tot adolescent (sub 20 de ani). 


Denisa s-a simțit exclusă după ce a născut. Se gândea că nu poate face nimic, că o părăsesc oamenii din jur și se simțea judecată. „Se uitau oamenii la mine de parcă nu aveam o mână sau un picior”, își amintește. A fost o perioadă copleșitoare, de aproape trei luni, în care se întreba de ce mai trăiește, pentru că oricum nu era bună de nimic. Și ea și Andreea au avut momente în care nu erau foarte bine emoțional. Andreea a plâns de câteva ori după ce a născut, mai ales de frustrare că nu este luată în serios și că oamenii o marginalizează pentru că e mamă minoră.

Grupul de sprijin le-a ajutat pentru că întâlneau și alte mame minore și vedeau că nu sunt singurele care trec prin asta. Faptul că în fiecare săptămână povesteau despre felul în care se simt, despre zilele mai grele cu cei mici, dar și faptul că aveau un psiholog care să se ocupe de ele, le-a ajutat enorm. „Orice vârstă am avea, să fii mamă e același lucru. Aceleași lucruri se întâmplă”, spune Denisa.

Povesteau despre relații de cuplu, despre suportul din familie, despre cum să ceară ajutorul atunci când este nevoie, dar au atins și câteva detalii legate de sexualitate și felul în care își spun problemele sau cum își lasă partenerii să le cunoască trupul. „Deși inițial am mers cu un plan pregătit și am stabilit o structură, fetele aveau alte nevoi și alte dorințe în a fi ajutate”, spune Claudia Florescu, specializată în terapie cognitiv-comportamentală și psihologul care a condus grupul de suport. „Ne făcuserăm un program despre ce considerăm noi că este o problemă, dar ne-am dat seama că nevoile erau altele. Pentru că și ele au o groază de întrebări și frământări, copile fiind”. De multe ori le ofereau și scutece, hăinuțe pentru bebeluși sau cărucioare sau le ajutau cu programările la medic, mai ales pe mamele rome, care erau cu mult mai marginalizate.

Proiectul pilot, care a ținut trei luni, s-a terminat, dar Marinela încă le mai sprijină pe Andreea și Denisa. Ele trei  mai au întâlniri neoficiale: le cheamă la cafenele sau chiar la ea acasă, unde povestesc ce mai fac, se joacă împreună cu cei mici și mănâncă clătite. Dorința Marinelei este de a le lăsa pe fete să conducă singure următoarele sesiuni de grup de suport, ca să le susțină pe celelalte mame care au trecut prin asta. Dar așteaptă să vină inițiativa de la ele. „Împlinirea mea este când văd că vor să se angajeze, că au planuri cu viața lor”. În discuțiile pe care le mai au când se văd, le spune să nu renunțe la școală pentru că le vede ca pe niște fete capabile să își termine studiile, dar le înțelege când spun că momentan vor să dedice timpul copiilor. 

Marinela și prietena ei vor să ducă mai departe proiectul pentru mame adolescente și au început altul despre independență financiară, prin care să ofere cursuri de calificare fetelor care nu au reluat școala după ce au născut și care vor să se angajeze sau să-și deschidă propria afacere. Condiția minimă este să aibă opt clase terminate. Până acum au strâns patru fete, tot cu ajutorul Direcțiilor de Asistență Socială și sunt sigure ca până în toamnă vor mai găsi încă șase.

S-au înscris și la Swimathon, un proiect de strângere de fonduri, și au reușit să strângă 21.000 de lei. Marinela spune că în timpul campaniei a dat și peste oameni care spuneau des că mamele adolescente nu sunt o cauză în care să creadă, că nu este o urgență și că fiecare este responsabil pentru ce face. Dar tocmai asta o încurajează să nu renunțe la proiect, indiferent de cât de multă discriminare există: „E o chestie foarte interesantă, că vorbim de mame minore, dar nu le vede nimeni pe fetele astea. Adică unde sunt? Sunt împinse la margine de noi: nu ne pasă, ați greșit, sunteți niște paria, doar pentru că ați făcut sex. Multe dintre ele sunt în centre maternale și nu vine nimeni la ele, nu le știe nimeni, nici părinții, nici colegii. Este o realitate pe care nu vrem să o vedem.”

Andreea își dorește să meargă din nou la școală, când David va avea măcar doi ani. Simte că așa va fi mai ușor și pentru cel mic, pentru că va crește, va angaja o bonă sau se va întoarce mama ei în țară să o ajute cu creșterea lui. Tot atunci, Andreea vrea să facă liceul la fără frecvență, tot pe profil de bucătar-ospătar, să-și continue studiile și să dea și bacalaureatul, ca mai apoi să se înscrie la facultatea de psihologie. Dar între timp, vrea să înceapă cursurile de unghii pe care Dream Project le va susține și învață pentru a-și lua permisul de conducere.

Și Denisa vrea să se întoarcă la școală. Spune că se va înscrie de anul viitor, când Ana va începe să meargă la creșă și va fi acolo de dimineață până la 17.00. Așa crede că își va împărți mai bine timpul și nu își va neglija fetița. Dar momentan vrea să se înscrie la cursurile de make-up și manichiură-pedichiură și a vorbit cu unchiul și mătușa ei să o susțină pentru unul dintre ele. Îi plac la nebunie culorile, să simtă texturile și să se joace cât mai mult. 

Cursurile le-ar ajuta pe fete să devină independente financiar, pentru că momentan atât Andreea, cât și Denisa sunt susținute de părinți. O mama minoră primește o indemnizație de creștere a copilului de 1.250 de lei, dacă a urmat liceul în ultimul an dinainte de naștere. 

Andreea ia această indemnizație, pentru că a mers la școală până în săptămâna 31 de sarcină. Indemnizația o cheltuiește pe tratamentul lui David, care ajunge la peste 1.500 lei. Pentru că David suferă de fibroză chistică ar putea să ia undeva la 1.000 de lei, dar boala se recunoaște mai greu ca fiind un „handicap” și Andreea spune că nu are timp sau energie să umble după acte sau să se certe cu cei din comisie. Când a încercat să-și lase actele pentru indemnizație, Denisei i s-a spus că nu are rost să o facă pentru că nu a mers constant la școală cele 12 luni și nu îi vor fi acceptate. Ea totuși spune că este o neînțelegere și că a mers suficient, cu toate că a renunțat în perioada în care nu-i plăcea profilul și și-a schimbat liceul. Se descurcă doar din alocația Anei, de 300 de lei și a ei de 150 de lei, la care se adaugă ajutor financiar de la mamă și mătușa ei. „Una dintre problemele cele mai mari este că nu au un venit”, spune Marinela. „Dacă ar avea un venit din munca lor, le-ar asigura o independență. Și nu doar financiară, le asigură o independență și față de cei din jur. Dacă rămâi sub ocrotirea financiară a părinților sau a unui partener, vei face mereu ce spun ei, va fi mereu presiunea asta.”

CUM AR PUTEA FI MAI BINE?

Care e problema?

România este pe locul întâi în ceea ce privește mamele minore. Conform unui raport Eurostat din 2015, cele mai multe nașteri ale mamelor adolescente au fost înregistrate în România (12.3%) și Bulgaria (11.9%). Un factor care duce la creșterea sarcinilor în rândul minorelor este lipsa educației sexuale în școli sau nefolosirea metodelor contraceptive. Spre exemplu, adolescentele care aparțin grupurilor vulnerabile prezintă un risc crescut de a rămâne însărcinate, mai ales cele din mediile rurale.

Cum arată una dintre soluții?

Ședințele de sprijin emoțional pentru mamele adolescente, ținute de psihologi, care să vorbească despre problemele emoționale de după sarcină sau despre ce înseamnă să fie mame. În același timp, programe de independență financiară. Asociația Dream Project construiește în prezent un proiect care se axează pe cursuri de calificare dedicate fetelor care nu au reluat școala după ce au născut și care vor să se angajeze sau să-și deschidă propria afacere.

La modul ideal, ce impact ar avea?

Fetele trec peste anumite blocaje emoționale și simt că nu sunt marginalizate, că nu sunt singurele care trec prin asta. În plus, o stabilitate financiară le va ajuta să acopere costurile de după sarcină și să nu mai fie mai dependente de partener sau familie.

Care sunt limitările ei?

Întâlnirile presupun un efort în plus sau o ieșire din zona de confort, pe care fetele care stau cu părinții sau se descurcă singure, nu le înțeleg. Limitări există și în a alege fetele care să participe, pentru că unele dintre cazuri nu ajung în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru că nu reprezintă cazuri sociale și sunt acceptate de familie și societate. În plus, Marinela Rață, fondatoarea asociației Dream Project, povestește că dă peste oameni care spun că mamele adolescente nu sunt o cauză în care să creadă, că nu este o urgență și că fiecare este responsabil pentru ce face.

Unde aș putea afla mai multe?

În prezent, Dream Project România se ocupă de dezvoltarea proiectului pentru independența financiară a mamelor minore. S-au înscris și la Swimathon, un proiect de strângere de fonduri, și au reușit să depășească targetul pe care voiau să-l atingă.  Dacă ești o mamă adolescentă și vrei să te simți mai puțin singură, poate platforma special dedicată, te poate ajuta. De asemenea, poți redirecționa 3,5% din impozitul pe venit pentru dotarea maternităților din România cu echipamente medicale performante până pe 31 iulie.

Eu ce aș putea să fac?

Mamele adolescente au nevoie de mame de sprijin care să se implice în cadrul grupurilor de suport, care să le sprijine pe fete, să le prezinte proiecte, să participe la ședințe și să le privească, la fel ca Marinela, cu empatie. Dacă aveți inițiative de grup de suport sau doriți să vă implicați mai mult în proiectul de independență financiară, o puteți contacta direct pe ea.

Ce să mai citesc pe tema asta?

Un articol scris de Lina Vdovîi despre Florentina, o mamă minoră care a născut la 15 ani, după ce a aflat în primul semestru din clasa a VII-a că este însărcinată:  https://www.dor.ro/mame-mici-integral-din-dor-23/

Regizoarea Ozana Nicolau a documentat cazurile nașterii la adolescente, și le-a pus pe scenă în „Foreplay”, un spectacol jucat la Centrul de Teatru Educațional Replika din București, în 2017. A început acest proiect pentru că, în perioada în care era elevă, a observat că mai multe colege care rămâneau însărcinate erau implicate în scandaluri monstru la școală, dispăreau de la cursuri și nu mai știa nimeni de ele. Așa că a vrut să înțeleagă mai mult. Mai multe despre asta în acest material care vorbește despre spectacol: https://scoala9.ro/ajutor-sunt-mama-adolescenta-/140/

Cine sunt mamele adolescente din România? https://www.scena9.ro/article/mamele-adolescente-din-romania-o-discutie-despre-lipsa


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *