Noi aparitii editoriale

Opt scriitori debutanți, scoși în lumea despre care scriu, cu scaunul de lucru cu tot.

Diana Bădica a crescut în Slatina cu teatru radiofonic, crezând că Mihai Eminescu a fost primul mare aviator român şi aşteptându-şi câinele Bighi să vorbească. Deşi îşi dorea să ajungă chirurg, în clasa a III-a a scris primul ei basm, iar din clasa a V-a s-a apucat de poezie. Până acum, a luat trei premii literare, a făcut un atelier de creative writing de poezie cu Răzvan Ţupa şi unul de proză cu Florin Iaru şi cu Marius Chivu. A debutat cu experimentul colectiv al scrierii celui mai rapid roman din lume (cinci ore şi 35 de minute): Moş Crăciun & Co. (Editura ART, 2012.) Ar vrea să trăiască în Berlin, unde să meargă desculță pe stradă, să bea bere şi să vorbească cu taximetriştii despre politică şi Dumnezeu. Nu știe să meargă pe bicicletă, dar râde zgomotos, în ciuda faptului că şi-a petrecut adolescenţa prin spitale. Dacă există răul în lume, crede că singurul lucru pe care îl poate face literatura este să îl exploreze și exploateze. Îl adoră pe Kafka (la fel de mult ca violoncelul şi sinonimele) şi momentan lucrează la un volum de proză scurtă.

Andrei Dósa (se pronunţă „Doşa”) s-a născut în Brașov, a făcut scrimă câțiva ani în același oraș și a luat o medalie de bronz pe care o mușcă din când în când ca să vadă dacă nu cumva i-a fost înlocuită în timpul somnului. A început Facultatea de Construcții, dar nu i-a plăcut, a început Facultatea de Științe Economice, nu i-a plăcut, dar a absolvit-o cu chiu cu vai. A făcut masterul de creative writing la Brașov și i-a plăcut. A publicat un volum de poezii, Când va veni ceea ce este desăvârşit (Editura Tracus Arte, 2011) – premiul „Iustin Panța” și Premiul „Mihai Eminescu” Opera Prima. Cele mai citate versuri ale lui sunt acestea: „Google este tatăl meu / de la el am învăţat cum se face/ nodul la cravată”. A lucrat în construcții, a spălat vase în America și la întoarcere s-a odihnit. Speră să publice până la sfârșitul anului o carte (tot de poezie) despre experiența lui americană. În prezent este redactor la revista Poesis International și traduce un roman istoric despre Ecaterina cea Mare. Îl găsești la andreidosa.wordpress.com.

Mihai Mateiu a practicat boxul, a oscilat între medicină şi arte plastice, ar fi putut ajunge psiholog sau bucătar, dar a fost cititor de contoare (ocazie cu care a intrat în curţile şi casele unui număr enorm de clujeni), gestionar la un magazin de panificaţie, muncitor într-un atelier de înrămat tablouri, organizator de concerte. Momentan este coordonator de relaţii publice şi evenimente al librăriei Cărtureşti din Cluj. Îl pasionează spinningul (pescuitul la răpitori cu năluci), mai ales pe râul Mureş, unde a şi copilărit. Îi mai plac vinurile, dealurile, filmele văzute la cinema sau pe proiector, cuţitele, arcurile şi suliţele. Citeşte cărţi de psihologie, istorie şi sociologie pentru că îl interesează oamenii. Aşa se şi cheamă volumul de proză scurtă cu care a debutat: Oameni (Casa de Pariuri Literare, 2011). Crede că literatura e o formă extremă de singurătate, scrie transformând morţii în personaje şi în speranţa că se poate face ceva în privinţa lucrurilor lipsite de sens. De patru ani lucrează la un roman despre frică.

Mihai Duţescu a făcut grădiniţa în Alexandria într-un conac al familiei Noica, iar în liceu a cântat la bas într-o trupă rock. După Revoluţie, părinţii i-au cumpărat un IBM 286, o vioară, o chitară, clape şi un flaut. Obsesia pentru Pink Floyd l-a făcut să dea la Arhitectură, pe care a terminat-o cu onoruri şi medalii. A avut burse şi a lucrat în birouri de proiectare din Napoli, Derry şi Barcelona, iar momentan are propria firmă de proiectare. La 16 ani, prozele lui au fost lăudate la „Poșta Redacţiei” revistei România literară. După ucenicia făcută pe clubliterar.com, a debutat cu volumul de poezie Și toată bucuria acelor ani trişti (Editura Cartea Românească, 2010), distins cu Marele Premiu „Mihai Eminescu” Opera Prima. Ciclul de poeme narative din cartea de debut, un fel de joburi și faze sub forma unor relatări în limbaj office din mediul corporate (care au dat naştere câtorva epigoni), continuă în volumul abia încheiat. Momentan pregăteşte şi un roman. Gastronomia şi emisiunile culinare sunt celelalte pasiuni ale sale.

Lavinia Branişte a studiat filologia, horticultura şi peisagistica (pe care n-a terminat-o, dar care i se pare şi acum o facultate sexy). A debutat în 2006, cu un volum de versuri „foarte narative” (Poveşti cu mine, Editura Paralela 45), apărut într-un tiraj minuscul şi pe cheltuiala unui colonel de armată cu înclinaţii artistice, care o descoperise la „Poşta redacţiei” de la România literară şi voia neapărat s-o vadă publicată. Succesul volumului de proză scurtă Cinci minute pe zi (Editura Casa de Pariuri Literare, 2011), o colecţie de pastile dulci-amărui din realitatea imediată, a luat-o până şi pe ea prin surprindere şi a făcut-o să-şi ia scrisul în serios. De-atunci a început să vadă peste tot în jurul ei poveşti şi personaje. Acum lucrează la două texte pentru două antologii (nu spune care, din superstiţie) şi se gândeşte la încă un volum de proză scurtă. I se pare că e „în plină adolescenţă a scrisului”. E prietenă foarte foarte bună cu Bogdan Coşa şi Andrei Dósa. Dacă o cauți pe Facebook, o să dai peste pagina „Lavinia Branişte got fat”.

Bogdan Coşa s-a născut în anul Revoluţiei, la Codlea. A terminat literele în Braşov cu o lucrare despre hip hopul românesc. Îi plac ceaiul Earl Grey (din care îşi face provizii de câte un kilogram) şi ciorapii de lână (are 12 perechi). Cel mai important lucru din viaţa lui e să se trezească în fiecare dimineaţă la ora șapte. Până la 23 de ani i-a fost frică să iasă din ţară şi stă numai pe străzi cu nume de sfinţi (acum, pe Părintele Galeriu). În 2011, a obținut Premiul pentru Debut al Editurii Cartea Românească, în urma căruia a publicat Poker, un roman de aventuri, dragoste şi risc, scris cu ritm şi nerv, care a ajuns deja la a doua ediție. Anul acesta îi va apărea, tot la Cartea Românească, un volum de poeme: O formă de adăpost primară. În prezent, beneficiază de bursa de creaţie a revistei Observator cultural pentru romanul Black Glass, pe care crede că-l va termina până în 2015. Ţine un curs la literele din Bucureşti, scrie proză scurtă pentru Tabu şi lucrează la cafeneaua Librăriei Bastilia. Are un câine pe care îl cheamă Matilda. Când o să aibă un copil, o să-i dea același nume.

Primul cititor al Adinei Rosetti a fost scriitorul Matei Florian, iar Adinei i se pare că nu i-a mulţumit niciodată cum trebuie pentru asta. A lucrat la Time Out şi Elle, a scris la Dilema şi Dilemateca, a fost „Tânărul jurnalist al anului 2004” (secţiunea Cultură). Are doi copii adorabili şi cel mai mult o enervează să i se spună „Maturizează-te, Adina!”. Când o să fie mare, vrea să se facă Zeruya Shalev. În 2010 a publicat romanul Deadline (Editura Curtea Veche), considerat de critică unul dintre cele mai bune debuturi ale ultimilor ani. Deadline porneşte de la două cazuri reale, al Ralucăi Stroescu şi al lui Ion Bârlădeanu, şi se desfăşoară într-o investigaţie delicată a realităţii. Însă pentru Adina, Deadline e despre ceea ce vede atunci când priveşte pe geam. Şi se pare că de multe ori a văzut oameni care pluteau pe deasupra turlelor bisericii. Chiar şi pe ea. Acum lucrează la o carte pentru copii, iar Dead­line urmează să apară în Franţa, la cunoscuta editură Mercure de France. Adinei îi stă părul mereu enervant de perfect şi tocmai şi-a luat bilet la Nick Cave.

Aron Biro a învăţat româneşte în Bistriţa, în anii ’80, urmărind casete video dublate de Irina Margareta Nistor. Primul său moment literar a fost recitarea unei poezii despre mamă, pe scena unui cămin cultural, în faţa lui Mircea Cărtărescu. Apoi în fața lui Dumitru Prunariu. A fost agent de vânzări de cosmetice în Cluj, unde şi-a dat doctoratul în informatică, iar acum face cercetare pentru companii multinaționale în Viena şi München. Pe blogul său dedicat promovării culturii populare – aronbiro.blogspot.com – practică jurnalismul gonzo, scriind despre benzi desenate experimentale, jocuri video obscure, literatură SF și fantasy, albume de metal-rock, filme porno și horror. În Dilema veche scrie despre jazz. Şi-a făcut ucenicia la un cenaclu SF şi a debutat în antologia Steampunk  (Editura Millennium Books, 2011) cu o povestire în care matematicianul Grigore Moisil construieşte prima inteligenţă artificială din lume, un computer la demonstraţia căruia asistă însuşi Ceauşescu. Lucrează la o trilogie de nuvele horror despre fotbalul românesc. 

Fotografii de Cristian Petrescu (București), Luiza Puiu (Viena) și Chris Nemeș (Cluj)

În pandemie, misiunea noastră rămâne aceeași: Spunem povești adevărate pentru a ne sprijini comunitatea să înțeleagă, să empatizeze, să descopere soluții și să acționeze. Pentru asta avem nevoie de cât mai mulți susținători.

Între 1 octombrie și 15 noiembrie, vrem să ne dublăm comunitatea și să ajungem la 4.500 de abonați.

Cu 15 lei pe lună sau 150 de lei pe an, ne aduci mai aproape de țintă, iar tu contribui la jurnalismul DoR.

Abonează-te.


Acest articol apare și în:

DoR #11

Primăvară, 2013

Cumpără revista

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *