Silvia Cincă

Silvia Cincă avea 65 de ani când a murit de COVID-19. 43 dintre ei i-a petrecut în grădiniță, alături de zeci de generații de copii.

De Oana Sandu
Ilustrație de Tuan Nini
23 septembrie 2021

Această poveste face parte dintr-o serie despre cei pe care i-am pierdut în pandemie. Ilustrația reprezintă grădina Silviei, în care îngrija aproape 10 tipuri de flori.

În familia sa din Scornicești, Silvia a fost un dar. Mama ei biologică i-a propus surorii sale, care pierduse mai multe sarcini și-și dorea nespus un copil, să i-o dea pe Silvia. Mătușa a adoptat-o cu acte în regulă și i-a devenit mamă. Aveau o legătură ca de cordon ombilical. O și certa când făcea năzbâtii, dar o și copleșea cu iubire.

Silvia simțea că e cel mai iubit copil de pe Pământ.

Avea dintotdeauna o anume ghidușie. Pe la vreo 6 ani s-a dus la gârlă să le facă baie celor două păpuși pe care le avea. Apa s-a umflat și a fost cât pe ce să o ia pe sus dacă nu era pe aproape fratele său, care a salvat-o. E o poveste pe care obișnuia să o spună fiicelor, și în a cărei morală Silvia a crezut mereu: Viața e o chestiune de destin, nu ai cum să i te opui.

La 22 de ani, când a terminat Liceul Pedagogic și a devenit educatoare, mama ei s-a îmbolnăvit brusc și a murit în doar două luni. Iar, Silvia a suferit enorm. A mers mai departe și peste un an s-a căsătorit. A avut două fete, pe care le-a crescut, după modelul mamei sale, cu blândețe, dar și cu disciplină. Și-a păstrat zâmbetul acela ghiduș când le spunea să nu mai facă năzbâtii. Pe la vreo 6 ani, fiica cea mică s-a dus împreună cu alți copii din sat la vânătoare de vulpi. Au ajuns chiar în ascunzătoarea vulpii, unde toți s-au umplut de purici. „Mama s-a speriat foarte tare, dar totodată s-a și amuzat”, povestește Simona, fiica ei. „O simțeam veselă și mândră de mine”.

Silvia se transforma când erau copii în preajmă, se bucura și se juca cu ei. După Revoluție, a avut în grupă din ce în ce mai mulți copii ai căror părinți erau plecați la muncă în afară. Unii o întrebau: „Doamna, vreți să fiți mama mea?”. Și ea le răspundea: „Da, poți să mă consideri aici ca și mama ta”.

Avea priză la oameni și era sociabilă, fără să fie intruzivă. În drumurile București-Scornicești, pe care le făcea uneori întorcându-se de la fiice, până ajungea acasă afla poveștile a jumătate din autocar.

Silvia a fost pasionată de flori dintotdeauna. În grădina casei avea lalele, narcise, ghiocei, mărgăritari, trandafiri, crizanteme albe și galbene, liliac, leandru. Nu ieșea din casă fără să se aranjeze. Își făcea unghiile cu ojă roz. Când a fost internată în spital toamna trecută, le-a cerut fetelor să-i aducă oja, penseta, oglinda, rujul. „Nu pot să stau așa nearanjată”, le-a spus.

În noiembrie, i-a fost depistat cancerul ovarian. La câteva zile după operație, s-a simțit rău și a leșinat. În cădere, și-a rupt splina. În doar 14 zile de la prima operație, a urmat o altă intervenție chirurgicală. Atunci i-a fost depistată și infecția asimptomatică cu COVID. Starea s-a înrăutățit, a ajuns la terapie intensivă și nu și-a mai revenit.

Fiicei Simona i-a rămas îndemnul mamei: „Să ai un cuvânt frumos pentru fiecare”, alături de „Mergi mai departe!”, care o ajută acum să treacă prin doliu. 

Pe platforma ViețiPierdute.ro, Code for Romania strânge, în parteneriat cu DoR, povești despre cei pe care i-am pierdut din cauza COVID-19. Dacă și tu ai pierdut pe cineva drag, poți scrie câteva rânduri în amintire aici, iar povestea va apărea pe ViețiPierdute.ro.