[24/7] Ce am învățat ca antreprenor social

Khalid Inayeh, Meșteshukar ButiQ, rețea de cooperative sociale cu meșteșugari romi

Un sfat pentru cei care vor să facă economie socială e să pună comunitatea în gândul și în  sufletul lor. Dacă vor satisfacții materiale să nu se apuce; să meargă către altceva. Dacă vor satisfacție spirituală, atunci să vină în ringul economiei sociale, că e mai dificil.

Noi lucrăm acum cu cinci rudari, dar mai sunt 20 care încă mai practică. La argintărie, cupru și metale nu există comunități, ci meșteșugari dispersați. Cel mai greu a fost să le explicăm beneficiile, care nu sunt imediat materiale, cum ar fi că vrem să formăm o comunitate. E normal. Cum adică muncești și nu bagi nimic în buzunar? Cei care lucrează cu noi pe parcurs au înțeles. Dar cei mai mulți, dacă la un moment dat nu ai bani să le dai salarii, pleacă acasă. N-ai cum să-i faci să priceapă că e întreprinderea lor și că dacă ceva scârțâie și ei vin și lucrează și mai mult, va fi mai bine.

Un sfat pentru cei care vor să facă economie socială e să pună comunitatea în gândul și în  sufletul lor.

Khalid Inayeh, Meșteshukar ButiQ

Veniturile mele principale vin din proiectarea de arhitectură, asta e partea stresantă. Partea de economie socială e cea care mă relaxează și mă face să mă simt mai bine. Lucrez cu oameni simpli, creativi, pasionați, implicați, este timpul cel mai prețios pe care îl petrec eu cu mine și cu cei din jurul meu. Iar rezultatele sunt mult mai umane și mai plăcute. Văd copii fericiți, meșteșugari mândri, mămici care-și pregătesc copiii de școală, toate datorită eforturilor pe care le depunem noi, e o plăcere pe care nu o putem măsura în venituri financiare. Îmi aduce simplitatea pe care am trăit-o când eram copil și pe care am rătăcit-o pe parcurs.

În Meșteshukar ButiQ am investit foarte mult de la noi. A fost și o serie de finanțări succesive, iar când au expirat finanțările am putut să ne menținem, pentru că am ajuns la o parte care produce profit: producție pentru IKEA. Contractul expiră în noiembrie, iar acum nu există finanțări. O să încerc niște planuri de backup, cu designeri de mobilier din România, să vedem dacă reușim să facem atelierul să vândă.

În septembrie am deschis și cafeneaua MbQ, o cafenea cu cafea pe nisip. Vor fi și meșteșugari cam o dată pe săptămână. O să punem la dispoziția clienților materiale cu care să se joace dacă vor să pună mâna pe bucățile de cupru sau să creeze propriii cercei, să vadă munca din spate.

Laura Leonte, Cosânzeana, atelier social de produs seturi de cusut din Aninoasa, Dâmbovița

Primul an a fost pe adrenalină și cu energie creativă imensă. Scopul meu principal a fost să construiesc și să expun povestea pe care construiesc.

M-am concentrat mai mult pe branding și awareness decât pe strategia de vânzări. Al doilea an a fost foarte bun. Am atins pragul de rentabilitate și am mai angajat o persoană. Cu Mercury 360 am pus la cale Inimi Cusute – o campanie de strângere de fonduri pentru Asociația Inima Copiilor. Mi-a întărit convingerea că lucrurile se întâmplă între oameni, nu între instituții.

În 2019 campania a luat aur la Premile EFFIE, în condițiile în care  90% din premii au fost luate de corporații foarte mari. Anul 2019 îl simt  ca pe un an de stagnare. Atelierul se află la Aninoasa, iar tot ce înseamnă management, marketing, vânzări online e la București și de asta mă ocup eu. Mi-am dat seama că trebuie să mai iau pe cineva. Acum un an am câștigat un grant la competiția The Power of Social Enterprise, susținută de UniCredit Foundation și UniCredit Bank, destinat amenajării unui spațiu, absolut esențial pentru depozit și birou. Cu asta m-am ocupat anul ăsta și n-am avut spațiu mental să gândesc alt tip de creștere. Acum îmi iau avânt. Sunt dependentă de performanță și rezultate. Într-un an în care am cheltuit bani și lucrurile s-au mișcat greu am o stare de disconfort și senzația că stăm pe loc, deși e evident că de fapt creștem.

Am avut și un blocaj de motivație. Sunt două lucruri la care apelez când se întâmplă asta:

1.  Un podcast care a fost un fel de self MBA, din care am învățat foarte multe: How I Built This with Guy Raz. De obicei îl ascult și reascult când merg și mă întorc la Aninoasa. Am reușit să-mi dau seama că modelul nostru de business este și va fi pe creștere organică, fără creșteri spectaculoase, pentru că atunci se pierde controlul. Cu Cosânzeana am o strategie cu un risc moderat spre mic. Pentru că nu e businessul meu personal, ci sunt mai mulți oameni implicați pe care nu vreau să-i dau peste cap.

2.   Workshopurile de business, printre care și Academia Minților Creative, la care am fost de trei ori, și proiectul de mentorship Antreprenoria. Sunt în juriu la Social Impact Awards, o competiție pentru studenți care au idei de afaceri sociale foarte mișto. Simt că pot să-i ajut de unde sunt eu, asta îmi dă entuziasmul care îmi trebuie. Am fost și la workshopuri cu oameni de business care mi-au deschis celulele excel din minte. Un shift imens din ultimul an este că vreau să tratez businessul ca și cum l-aș crește ca să fie vândut, deși nu am intenția asta. Asta mă ajută să iau decizii cu focus mai întâi pe creșterea afacerii și apoi pe împlinirea nevoilor personale creative.

Irina Sorescu, MamaPan, brutărie artizanală unde lucrează mame aflate în situații dificile de viață

Când am deschis brutăria nu aveam experiență de business. Am făcut brusc o trecere de la a cheltui bani, la a face bani. În antreprenoriatul social ești în postura de a face bani zi de zi, pentru că nu ai un fond din care să cheltuiești și pentru că în fiecare zi trebuie să faci vânzări ca să acoperi cheltuielile. Switch-ul foarte important e la nivel de mindset, abilități și feeling.

Sfatul pentru antreprenori sociali ar fi să înceapă de la scară mică.

La noi principala provocare a fost că am început direct de la scară mare, iar ambiția mea a fost să păstrăm toată echipa, indiferent ce se întâmplă, dacă merg sau nu merg vânzările. Și când ai mulți oameni, 12, 13 persoane, să susții locurile de muncă nu e ușor. Iar oamenii să fie pregătiți mental pentru o luptă constantă și pe termen lung. Nu e ca și cum ai trecut de primul an și ești salvat; trebuie în permanență să fii conectat cu piața, altfel mori.

Misiunea mea e de a face lucruri cu sens și mi se pare că în brutărie facem lucruri cu sens din trei perspective. Pe de o parte este vorba de oamenii ale căror vieți s-au transformat în bine de când au început să lucreze aici: dacă vreodată se închide brutăria, angajatele noastre pot oricând să-și găsească un alt loc de muncă. A doua e legată de produsul propriu-zis: suntem alături de oameni care au probleme medicale, creăm produse la cererea clienților pe anumite tipuri de nișă. A treia e zona de educație. Vin mulți copii la noi și văd cum se face o pâine, cât de greu e și ce valoroasă e munca asta. Cred că am ajutat oameni să înțeleagă ce înseamnă o afacere socială și ce important e să existe un ecosistem prietenos pentru afacerile sociale.

E nevoie de sisteme de suport, pentru că există un cost social. În majoritatea țărilor, acest cost social îl preia statul prin facilități și scutiri de taxe. La noi sunt clienții și companiile. Companiile oferă o sumă de bani, dar trebuie să urmărești niște obiective, rar se întâmplă o sponsorizare pur și simplu.

Ca timp personal, nu mi-a mai rămas mare lucru. Să pui pe picioare o afacere socială înseamnă lucru non-stop. Lucrez între 12 ziua și 2 noaptea, iar sâmbetele și duminicile nu sunt în niciun caz libere. Nu există nimeni din echipa fundației care să nu se implice în brutărie.

Energia vine din diverse întâlniri și discuții cu alți antreprenori sociali, oameni care lucrează în oNG-uri sau care vor să ajute. Pauză nu mi-am permis să fac. E o mașinărie care funcționează non stop. Nu e un produs sezonier, ca și cum culegi fructele toamna, faci dulceață și poți până vara viitoare să te ocupi doar de vândut. E ceva ce merge zi de zi.

Raluca Ouriaghli, Ateliere fără Frontiere, asociație de inserție profesională

Noi suntem o asociație non-profit, cu scopul de a oferi servicii de acompaniere socială și profesională unor persoane aflate în mare dificultate, pentru a se reintegra social și a reveni pe piața muncii. E o tranziție de la situația de excluziune și de asistență pasivă la o incluziune activă. Cea mai mare dificultate e că în România nu s-a înțeles foarte bine ce înseamnă întreprindere socială de inserție și nu există o politică publică de susținere.

De 12 ani de zile lucrăm cu publicul în dificultate, cu tineri care ies din centre de plasament, persoane care ies din penitenciare, familii monoparentale care ies din situații de abuz, persoane care au avut adicții și sunt pe calea reabilitării, dar au o întrerupere mare de muncă sau n-au lucrat. Nu au un sprijin din partea societății, nu există un cadru legal, nu există un cadru de voință politică. Sunt mari consumatori de servicii medicale și sociale de urgență, pentru că sunt singurele care le stau la dispoziție. Când noi îi angajăm cu contract de muncă declarat în ateliere sociale de inserție, ei devin contribuabili, plătesc taxe și impozite și beneficiază de servicii de sănătate și de alte drepturi.

E normal să  faci multe când faci pionierat într-un domeniu: să încerci să schimbi mentalități, să faci propuneri de politici publice, de ameliorare a cadrului legislativ, cam așa evoluează lucrurile în orice domeniu. Dar e trist că o luăm de la zero cu fiecare guvernare – se șterge tot ce a fost înainte, și bine și rău, nu există o memorie instituțională

Raluca Ouriaghli, Ateliere fără frontiere

O altă dificultate e  lipsa finanțărilor. Serviciile de acompaniere pentru inserție sunt citate în legea economiei sociale, care spune că este o lege cadru, dar nu  beneficiază de  un  buget public pentru finanțarea lor. Acum doi ani de zile au redus din subvenții pentru serviciile sociale,  au închis asociații și fundații private. Nu se investește într-un sistem cu viziune pe termen mediu și lung, nu se încearcă să se reducă problema, să facem o investiție.

E normal să  faci multe când faci pionierat într-un domeniu: să încerci să schimbi mentalități, să faci propuneri de politici publice, de ameliorare a cadrului legislativ, cam așa evoluează lucrurile în orice domeniu. Dar e trist că o luăm de la zero cu fiecare guvernare – se șterge tot ce a fost înainte, și bine și rău, nu există o memorie instituțională. E o mare pierdere de energie și de timp. Faptul că ne epuizăm poate nu e atât de important, ne spunem că rezistența va da roade – avem expertiză, experiență de teren, am structurat propuneri. Dar dacă instituțiile europene ne recunosc și ne consultă pe elaborarea de regulamente și directive, comunicare și rapoarte, instituțiile românești nu fac asta. Nu pot să zic că sunt dezamăgită, nu mă așteptam să fie ușor. E importantă rezistența pe care o facem față de un sistem care e deficient, chiar dacă nu produce o schimbare imediată. Faptul că ea există va aduce schimbarea de care e nevoie.

Povestea face parte din „24/7: Un ghid de viață și muncă pentru antreprenorul creativ”, volumul V, un proiect editorial realizat de echipa DoR la inițiativa UniCredit Bank. Dacă vrei să citești cele 20 de povești din ediția 2019, îl poți cumpăra aici.