[24/7] Primitiv Plants: Un București verde la interior

Pentru Primitiv Plants, perioada petrecută de mulți dintre noi în case în 2020 a însemnat diversificarea serviciilor și creșterea businessului.

Antreprenoare: Luminița Nicorici

La începutul anului 2020, Luminiţa Nicorici, 34 de ani, a decis să renunţe la slujba de consultant în fonduri europene pentru „a face doar plante”. Așa numește ea pasiunea pentru amenajări de spaţii verzi, pe care a început să o dezvolte în 2014 și care între timp s-a transformat într-un business, Primitiv Plants. Pasiunea pentru plante vine și din familie: mama Luminiţei a fost profesoară de biologie-geografie, iar tatăl, inginer horticol. „Însă nu m-am gândit niciodată ca fiind o posibilitate pentru mine”, spune Luminiţa. 

Totul a pornit cu terasa ei, de 10 metri pătraţi, pe care a populat-o la început timid, cu câteva plăntuţe. În consultanţă simţea că ajunsese la maxim din toate punctele de vedere, „maximul domeniului, dar și maximul de oboseală” și căuta o idee de business pe care să-l poată dezvolta în paralel cu jobul de consultant. În 2016 s-a înscris la un curs de peisagistică care i-a deschis ochii pentru că i-a arătat cât de vast este domeniul.

A decis să se concentreze pe amenajări cu plante perene, adică plante care trăiesc în zona noastră și rezistă la condiţiile noastre de climă, cum ar fi echinacea sau ierburile decorative. Iarna dispar în mare parte, după care reapar primăvara, nu mai trebuie să însămânţezi sau să plantezi din nou anul următor. „Oamenii trebuie încurajaţi că natura este frumoasă așa cum este ea, nu trebuie să căutăm plante exotice ca să fie frumoase, plante care nu rezistă aici și ne dau bătăi de cap toamna, când trebuie să le căutăm un spaţiu în interior”, spune Luminiţa.

Primii clienţi Primitiv Plants au fost prietenii pe care îi ajuta gratuit să-și amenajeze în case câte un colţ verde, iar prima factură emisă a fost în 2018 pentru o prietenă care lucra în domeniul imobiliare și care avea nevoie de o amenajare cu plante vii pentru recepţie. „A fost un proiect cu patru-cinci plăntuţe, dar la care a trebuit să stau o săptămână să mă gândesc ce ar trebui să fac ca să aibă amprenta mea.” A urmat amenajarea unei case din Floreasca cu jardiniere cu plante perene și Primitiv Plants a început să crească organic din recomandare în recomandare.

La începutul stării de urgenţă, Luminiţa își propusese să facă curăţenie în casă, dar și să se ocupe de promovarea businessului și să lucreze la site. Nu a apucat să facă nimic, pentru că din martie a crescut brusc cererea pentru serviciile ei și a avut puţine weekenduri libere. Stând acasă, oamenii și-au dat seama că spaţiul în care locuiesc nu este chiar cel în care și-ar dori să locuiască 24 de ore din 24 și 7 zile din 7 și că au nevoie de natură. „De fapt, asta este Primitiv: aducerea sentimentului de natură și de relaxare în case”, spune Luminiţa.

Dacă în 2019 a avut patru-cinci proiecte de amenajări, acum are deja peste 20. În plus, și-a dat seama că oamenii au nevoie de ghidaj când cumpără și plantează plante. „Am făcut inclusiv consultanţă video online de plantare. A primit cereri și din partea oamenilor care stau în apartamente în blocuri comuniste și care au ajuns în pandemie să privească altfel spaţiul în care locuiesc. De exemplu, balconul, folosit în general ca loc de depozitare sau de uscat haine, s-a transformat în zonă de relaxare. „Nu există balcoane mici, există doar a vedea potenţialul balconului.”

Luminiţa se gândește deja că are nevoie să angajeze un șofer pentru aprovizionare de la furnizori – lucrează cu mai mulţi furnizori (Hornbach, Dedeman, florăriile Tria’s, Luca Perene) și petrece mult timp în traficul din București – și o persoană pasionată de horticultură care să o ajute cu execuţia proiectelor. Asta i-ar permite să ia de trei ori mai multe proiecte decât în prezent, pentru că pandemia i-a arătat că cerere există. Visul cel mare este să deschidă un punct de lucru într-o casă interbelică cu curte, în care să expună și să vândă plante și accesorii. „Cred că în cinci ani Bucureștiul o să fie foarte verde din interior.”

This image has an empty alt attribute; its file name is 247-editia-VI-680x453.jpg
Ghid 24/7 (Volumul VI)

Povestea face parte din „24/7: Un ghid de viață și muncă pentru antreprenorul creativ”, volumul VI, un proiect editorial realizat de echipa DoR la inițiativa UniCredit Bank. Ediția 2020 este dedicată rezilienței în pandemie și poate fi comandată aici.