Marius Ghenea, profesorul de antreprenoriat

După prânz, într‐o sâmbătă de la mijlocul lui mai, într‐o sală cu mochetă verde din măruntaiele Romexpo, „Marius Ghenea, antreprenor de succes” – formulă cu care a fost prezentat entuziast de gazda evenimentului – vorbea în faţa a 30 de tineri despre antreprenoriat.

Sala era plină doar pe jumătate – rezultatul unei nefericite suprapuneri a târgului de educaţie în cadrul căruia se desfăşura evenimentul cu un show de maşini tunate. Neafectat, Ghenea, îmbrăcat în blugi, cămaşă albă şi sacou bej, păşea prin faţa ecranului pe care îşi proiecta slide‐urile.

„Una dintre problemele importante”, le‐a spus cu o voce egală, marcată de un rârâit subtil şi de siguranţă profesorală, „este că încă se cunoaşte prea puţin despre antreprenoriat. Scriam de curând într‐un articol că suntem cu toţii antreprenori. De ce spun asta? Pentru că un antreprenor nu este doar cineva care fondează şi dezvoltă o afacere, cu riscuri şi beneficii. În momentul în care vorbim de cineva care se uită la o problemă şi o vede ca oportunitate şi apoi acţionează asupra sa, atunci vorbim despre un antreprenor”.

Ce le spunea celor din sala cu mochetă verde e, de fapt, ce le spune cu fiecare ocazie tinerilor: profitaţi de timpul
şi energia pe care le aveți şi acumulaţi experienţă cât mai repede. Luaţi‐vă un job part‐time, intraţi în organizaţii studenţeşti, învăţaţi să rezolvaţi probleme. Lecţia numărul 1.

După o scurtă paranteză despre diferenţele de viziune dintre generaţiile de antreprenori din SUA în ce priveşte importanţa studiilor (Bill Gates şi Steve Jobs au renunţat la ele; fondatorii Yahoo!, eBay sau Twitter, nu), Ghenea a trecut la idei.

„Există metode structurate de a genera idei valoroase. Din punctul acesta de vedere, cred că mitul ideii geniale este spulberat, pentru că o idee excepţională e de cele mai multe ori bazată pe o idee existentă, dar care are nişte caracteristici care o diferenţiază, care inovează. Exemplele din businessul mondial actual sunt absolut şocante: Apple n‐a inventat nici telefonul mobil; Apple n‐a inventat nici mp3 playerul; Apple n‐a inventat nici tableta.”

S‐a oprit puţin şi, cu un zâmbet discret, şi‐a întrebat publicul: „Apropo, ştiţi cumva cine a lansat primul concept de tabletă PC?”.

Linişte.

„Sunteţi prea tineri”, le‐a spus, mai degrabă a felicitare, decât a reproş. „Acum 10 ani, Bill Gates arăta lumii primul tablet PC. N‐a funcţionat, a fost un eşec. Apropo de ce se întâmplă uneori cu ideile geniale care vin prea devreme.”

Ce le spunea tinerilor săi spectatori e, de fapt, ce le spune de ani buni tuturor celor care îi propun idei „de milioane”: o idee genială n‑are nicio valoare. Uită că e genială, munceşte ca s‑o pui în practică şi, dacă îţi iese, proiectul va valora mai mult. Lecţia numărul 2.

Sunt doar două dintre lecţiile lui Marius Ghenea, un antreprenor care, pe cât e de cunoscut, pe atât e de greu de încadrat în lumea afacerilor autohtone.

Povestea lui poate fi spusă în două moduri.

Primul sună astfel: Marius Ghenea s‑a născut în 1968, în Craiova, într‑o familie modestă – tatăl inginer, mama, profesoară de matematică. (Mai are un frate, cu un an mai mare, medicul psihiatru Dan Ghenea.) A intrat în afaceri în 1994, când, alături de doi foşti colegi de la Electronică, a avut ideea genială de a înfiinţa Flamingo Computers, o firmă care vindea calculatoare către utilizatori individuali, într‑o perioadă în care nimeni nu făcea încă asta în România. Au început cu o investiţie de 3.000 de dolari împrumutaţi de la un unchi de‑al său, într‑un apartament închiriat la etajul opt al unui bloc din Militari, şi au ajuns în 2001, anul în care Ghenea a ieşit din acţionariat, la o cifră de afaceri de aproape 50 de milioane de dolari. Flamingo era în acel moment cea mai mare companie de pe piaţa de calculatoare din Balcani. De atunci, a înfiinţat, condus sau investit în alte circa 15 companii, de la IT la materiale de construcţii sau servicii pentru industria de petrol şi gaze.

E unul dintre Leii din Arena Leilor, emisiunea de pe TVR2 în care antreprenori începători încearcă să convingă investitori consacraţi să le finanţeze proiectele; unul dintre puţinii business angels autohtoni; unul dintre cei mai mediatizaţi oameni de afaceri; un vorbitor popular la conferinţele de business din ţară şi din regiune; autorul cărţii Antreprenoriat – Drumul de la idei către oportunităţi şi succes în afaceri, prima cu acest subiect scrisă la noi, şi, începând din 2010, profesor într‐un program de Executive MBA la Maastricht School of Management România.

Din această versiune a poveştii n‐ar trebui să lipsească detalii precum: e căsătorit, are un băiat, îi plac călătoriile, practică scufundări, e pasionat de istorie şi geografie, vorbeşte şase limbi străine, îi admiră pe Bill Gates şi Michael Dell şi îi place whiskyul Royal Salute.

Toate acestea ar duce obligatoriu la concluzia că, în 17 ani, Marius Ghenea s‐a transformat dintr‐un inginer electronist într‐un om de afaceri de succes, cu o avere substanţială şi o reputaţie pe măsură. Doar că, spusă în acest mod, povestea lui ar fi o ficţiune.

E varianta mult simplificată, de preferat ecranizabilă, pe care o căutăm când ne uităm la modelele de succes. Vrem să ştim cum sunt, ce fac, ce le place, care a fost ideea care i‐a îmbogăţit, poate chiar peste noapte, cum au făcut primul milion, ce‐şi cumpără, câţi bani au, ce‐şi doresc – dincolo de sănătate –, ce planuri de viitor au.

În Antreprenoriat, Ghenea atinge preţ de câteva pagini valoarea discutabilă a ideilor „geniale” în afaceri şi oferă trei explicaţii pentru imaginea lor exagerată:

— „Este în natura umană să reducă […] la anumite esenţe sau elemente unice şi uşor de încadrat într‐un şablon; fiind mai greu să vorbeşti despre tot efortul, toate încercările unui antreprenor în drumul său de la idee până la un proiect de business de succes, de multe ori comentatorii preferă să identifice doar ideea, atribuindu‐i acesteia cea mai mare parte a meritului.”

— „Ţine de oamenii cu idei […] care tind să‐şi supraaprecieze propriile idei tocmai atunci când realizează că nu au de fapt mijloacele de a pune acele idei în practică.”

— Şi, deloc în ultimul rând, „presa contribuie şi ea în mod semnificativ la această inflatare a valorii unei idei într‐un proiect de afaceri, pentru că prezintă de obicei poveştile de succes într‐un tipar destul de simplist, ceva de genul «de la o simplă idee, la milioane de dolari», ceea ce iarăşi pune ideea într‐o poziţie pe care aceasta nu o deţine în realitate”.

Tentaţia de a spune povestea lui Ghenea şi a altora ca el în cheia „omul potrivit, la locul potrivit, cu ideea potrivită” e, aşadar, mare. Doar că, o asemenea poveste n‐ar folosi nimănui.

Malcolm Gladwell, scriitor şi jurnalist american, scrie în Outliers (Excepţionalii) că oamenii de succes nu se nasc din nimic, ci „sunt invariabil beneficiarii unor avantaje ascunse, oportunităţi extraordinare şi moşteniri culturale care le permit acestora să înveţe, să muncească şi să înţeleagă lumea în feluri în care alţii nu reuşesc”. Adică nu e suficient să întrebăm cum sunt oamenii de succes; trebuie să întrebăm şi de unde sunt ca să înţelegem de ce au reuşit.

Citită aşa, povestea lui Ghenea sună altfel.

---

Marius Ghenea s‑a născut în Craiova în 1968. „Un an destul de important pentru România”, cum spune chiar el. „Anul în care Uniunea Sovietică invada Cehoslovacia. Tatăl meu era mobilizat, existau temeri că Uniunea Sovietică o să invadeze şi România. Şi, în acelaşi timp, un an semnificativ pentru că era, nu mai ştiu, primul sau al doilea an de decreţei.” (Decretul 770, intrat în vigoare în 1966, interzicea avortul şi contracepţia, cu scopul de a creşte populaţia României de la 19 la 30 de milioane.)

La şcoală, clasele generaţiei sale, fiecare cu câte 40‐42 de elevi, erau de aproape trei ori mai multe decât cele de dinainte. Ghenea a făcut liceul „Nicolae Bălcescu” (acum Colegiul „Carol I”). A luat premiul I în fiecare an până într‐a XII‐a şi a fost de mai multe ori olimpic naţional la matematică.

După liceu, în 1987, a dat la Eletronică şi Telecomunicaţii la Politehnica din Bucureşti. Ştia că vrea să devină inginer, dar nu şi ce fel de inginer. „Cred că am vrut să fac ceva care să fie cât mai aproape de zona de tehnologie high‐tech. În acelaşi timp cred că am vrut să aleg şi una dintre facultăţile la care era cel mai dificil să intri în momentul respectiv – se intra cu medii peste nouă şi erau cinci‐şase candidaţi pe loc.” În plus, ca orice tânăr la 18 ani, îşi dorea să fie independent. Dacă ar fi optat pentru o facultate de inginerie din Craiova, ar fi rămas la mama şi la tata acasă.

România era, la sfârşitul anilor ’80, mult întârziată faţă de Occident din punct de vedere al tehnologiei. Dacă în SUA, industria computerelor personale prinsese deja contur şi internetul trecuse de la idee la implementare, în România, Ghenea şi colegii de facultate studiau încă limbaje pentru mainframe‐uri, calculatoarele mari programate cu cartele perforate.

Dezavantajul României a fost, însă, avantajul generaţiei lui Ghenea: „Încă din anii facultăţii, cel puţin după 1990, noi începusem deja să înţelegem computerele personale din zona Spectrum Sinclair, HC‐95, XT, deci bazate pe primele procesoare 80‐88, după care 286, 386 şi aşa mai departe. Începusem să le asamblăm pentru noi, pentru colegi sau pentru prieteni, în mod artizanal, în campusul universităţii. Asta a făcut diferenţa”.

Aceasta a fost prima oportunitate majoră din cariera lui Ghenea: a fost student exact când şi unde trebuia. „Nu se apuca nimeni de la drept sau de la construcţii să asambleze calculatoare. Cred că acesta a fost secretul lui Polichinelle pentru o mare parte din industria IT românească actuală. Ea a luat naştere în mare măsură acolo, în acel campus, mai ales în celebrul cămin Leu al Electronicii.”

În 1990, Ghenea era în anul III de facultate. Revoluţia anulase sistemul de repartiţii, iar notele bune nu mai erau singura garanţie pentru obţinerea unui job bun. „Mi‐am dat seama că era vital pentru mine să obţin orice fel de experienţă de muncă încă din facultate.” Vorbea bine engleza şi franceza, era pasionat de istorie şi geografie, aşa că în vacanţe s‐a angajat part‐time ca ghid turistic la ONT Carpaţi. Erau anii în care mii de occidentali veneau să vadă cum arată o ţară ce fusese închisă zeci de ani în spatele comunismului.

„Asta m‐a învăţat două lucruri. Primul: că există şi un alt mod de a te comporta decât cel pe care îl aveam noi atunci în România şi care, din păcate, rămâne un pattern şi acum. E genul ăsta de a‐l privi pe celălalt cu neîncredere, de a te încrunta în loc să zâmbeşti. Al doilea lucru pe care l‐am înţeles atunci a fost faptul că orice experienţă de acest gen este extraordinară pentru că îţi foloseşte mai târziu în mod uneori neaşteptat. Ulterior m‐am întâlnit cu oameni din diverse ţări în relaţii de business şi eu cunoşteam multe lucruri despre ţările respective, despre obiceiurile de acolo, inclusiv să spun câteva cuvinte în limbi pe care nu le vorbeam altminteri, ceea ce face uneori diferenţa.”

Jobul de ghid a fost a doua oportunitate esenţială din cariera lui Ghenea: într‐o perioadă în care puţini români ieşiseră în Occident, Occidentul a venit la Ghenea. Şi nu oricând, ci exact în perioada lui de formare.

În vara lui ’92, la terminarea facultăţii, şi‐a pus însă nişte probleme: îi plăcea ce făcea ca ghid (o făcea deja aproape full time), dar şi‐a dat seama că nu putea fi o carieră pe termen lung. În lipsa unei opţiuni mai bune, s‐a angajat ca profesor suplinitor de engleză la un liceu din Craiova. „A fost o experienţă de un trimestru în care mi‐am dat seama că e ceva c mi‐ar plăcea cu adevărat să fac. Până la urmă, cel puţin pentru unii oameni, cred că nu e nimic mai frumos decât să poţi să transmiţi celorlalţi nişte lucruri, informaţie, încredere să îi conduci pe o anumită cale.”

(Acum câteva luni, o fostă elevă i‐a scris că „a schimbat acelei clase abordarea şi orizontul profesional şi de viaţă”. Erau la un liceu economic, majoritatea ar fi urmat să dea la ASE, dar la finalul anului, trei sferturi au mers către ştiinţe umaniste, limbi străine sau filologie.)

Episodul acesta e un element important în povestea lui Ghenea. Sigur, a crescut într‐o familie de profesori, dar fără această experienţă nu şi‐ar fi dat niciodată seama de satisfacţia poziţiei de îndrumător şi formator.

Plecase din Craiova pentru că voia să fie independent, se întorsese pentru că voia un job cu mai multe perspective, dar nu renunţase la ideea de a reveni în Capitală. În iarna lui ’92, a dat un concurs la Regia Autonomă de Electricitate Renel, a câştigat un post de inginer de aparate de măsură şi control şi a intrat pe un proiect de automatizare a centralelor electrotermice din Bucureşti. A lucrat în toate, de la CET Vest până la Progresul, şi aşa a realizat cât de anchilozat e sistemul.

Şeful său, care absolvise cu 20 de ani în urmă Automatică şi Calculatoare, era un tip extraordinar, dar extrem de blazat. „Nu avea niciun fel de career path, niciun fel de şansă de a ajunge să îşi demonstreze lui că înseamnă ceva, deşi probabil pornise şi el, ca şi mine, cu multe speranţe şi aşteptări. Şi mă gândeam: dacă eu peste 25 de ani o să devin şeful acestei secţii şi ăsta va fi zenitul carierei mele, înseamnă că am realizat destul de puţin în viaţă. Ăla a fost momentul în care mi‐am dat seama că trebuie să plec de acolo.”

În plus, Ghenea discutase cu doi foşti colegi de facultate cu care asamblase calculatoare în campusul Politehnicii, Dragoş Cincă şi Varol Islam, despre ideea unei firme care să vândă calculatoare. „Am spus toţi trei că ne interesează să facem chestia asta împreună. Ăla a fost momentul, deci fără niciun fel de alte asigurări sau rezultate iniţiale, în care m‐am dus şi mi‐am depus demisia.”

Avantajele ascunse, oportunitățile despre care Gladwell spune că modelează succesul mai mult decât orice altceva, începeau să‐şi facă efectul. Dar orice avantaj, oricât de ascuns, există doar în măsura în care decizi să acţionezi. „Decizia a fost destul de uşoară. Să fim serioşi, la 24‐25 de ani – când încă nu ai o familie, nu ai copii, nu ai nici un fel de obligaţii, datorii la bancă, probabil perioada cea mai frumoasă din punct de vedere al libertăţilor pe care le ai – este extrem de uşor să iei o decizie.”

Părinţii lui i‐au spus că face o mare greşeală. La Renel, salariul era foarte bun, jobul era sigur. „Pentru generaţia mai în vârstă, o iniţiativă antreprenorială, cel puţin la începutul anilor ’90, părea curată nebunie şi total contrară normelor în care ei trăiseră 50 de ani de comunism. Pentru că antreprenoriatul a fost interzis de comunişti, se crease impresia că dacă un antreprenor face o afacere de succes, într‐un fel sau în altul, el fură de la cineva.”

El n‐avea de gând să fure – ştia că va trebui să muncească mult mai mult decât la jobul călduţ de la stat. „De fapt, asta e întotdeauna dilema antreprenorială: vrei mai mult, trebuie să îţi asumi şi un risc mai mare. Evident, pentru că nu e chiar ca la poker, trebuie să îţi asumi şi un efort mult mai mare. Un antreprenor bun munceşte mai mult decât propriii angajaţi, altfel n‐ar fi un antreprenor bun.”

Nici Ghenea, nici colegii şi partenerii săi nu ştiau prea bine ce presupune înfiinţarea unui business. Dar asta le‐a uşurat şi mai mult decizia. Dacă şi‐ar fi stors creierii gândindu‐se la birocraţie, resurse, angajaţi sau sediu, n‐ar mai fi făcut nimic. „Viziunea noastră era simplă şi clară: era momentul în care în România calculatoarele începuseră să fie foarte interesante şi utile pentu utilizatorii individuali. Produsele care erau pe piaţă fie erau adresate numai companiilor, fie erau mult‐mult mai scumpe decât ce asamblam şi vindeam noi. Nevoia era clară, piaţa era destul de clară, oportunitatea noastră era destul de clară.”

În ’94 au înfiinţat Flamingo Computers, cu Ghenea director executiv, Cincă, preşedinte (era acţionar majoritar) şi Islam, director tehnic. Dacă mitul fondator tipic american pentru o companie IT presupune un garaj, ei s‐au mulţumit cu apartamentul închiriat la etajul opt al unui bloc din Militari. Nu a fost o idee foarte bună. „De multe ori nu mergea liftul. Pe atunci, calculatoarele erau voluminoase, monitoarele CRT foarte grele, unităţile centrale la fel. De multe ori le căram de la maşină până sus la opt şi înapoi, ca să le livrăm clienţilor.”

Pe atunci, cumpărătorii de PC‐uri erau familiile cu copii la liceu sau facultate; generaţia celor care astăzi sunt programatori experimentaţi în multinaţionale sau şi‐au înfiinţat propriile start‐upuri.

În primul an şi jumătate au muncit şapte zile pe săptămână: „Mergeam şi cumpăram componentele, veneam şi făceam asamblările, testările, vedeam că funcţionează, vindeam către clienţi. Ne duceam personal să facem service‐ul – nu de puţine ori constatam că aveau siguranţele sărite, că nu îl băgaseră în priză sau nu apăsaseră butonul. Era o perioadă de copilărit.”

Piaţa era la început şi creştea foarte repede. În ’95 au deschis un magazin de 40 de metri pătraţi la subsolul unei clădiri de pe Şoseaua Panduri. Au făcut primele angajări (tot foşti colegi de facultate), apoi au semnat contracte de distribuţie cu producători internaţionali de componente şi accesorii (Microsoft, Sony, Genius) şi au deschis mai multe magazine. În scurt timp au devenit lideri de piaţă în România şi, din ’99, s‐au extins în regiune: Moldova, Serbia, Croaţia, Macedonia, Ungaria. În 2001, când Ghenea a renunţat la treimea sa din afacere, Flamingo avea o cifră de afaceri de 48 de milioane de dolari.

Privind în urmă, face o sinteză simplă: „Am pornit la momentul potrivit, pe piaţa potrivită şi cu echipa potrivită. Cred că astea sunt cele trei părţi absolut esenţiale ale succesului de business. Dar nimeni nu garantează că, dacă pleci la momentul potrivit, pe piaţa potrivită şi cu echipa potrivită, vei avea neapărat succes; probabil mai e un al patrulea element. Trebuie să ai şi un pic de şansă”.

Şansă care de fapt se ascunde în spatele unui mix de factori socio‐culturali care conspiră în favoarea sau împotriva individului.

---

Ce s‑ar fi întâmplat dacă Marius Ghenea s‑ar fi născut în ’78 în loc de ’68? Ar fi avut 12 ani în ’90, ar fi învăţat probabil la fel de bine, dar ar fi ratat efervescența din campusul Politehnicii. Probabil ar fi fost unul dintre cei care‑şi rugau părinţii să le cumpere un calculator ca să înveţe mai bine pentru şcoală. În cel mai fericit caz ar fi devenit unul dintre antreprenorii care au început un start‑up bazat pe social media şi web 2.0, businessul strălucitor al momentului.

Ghenea n‐a fost singurul care a beneficiat de această fereastră de oportunitate. Colegii săi de facultate şi parteneri în Flamingo, Dragoş Cincă şi Varol Islam, sunt şi ei născuţi în ’68. Fondatorii Ultra Pro Computers, altă firmă care vindea calculatoare personale, înfiinţată în aceeaşi perioadă (a falimentat în 2009), sunt din aceeaşi generaţie. Radu Georgescu, fondatorul GECAD, care a vândut către Microsoft antivirusul RAV, e născut în acelaşi an şi a intrat în afaceri în ’92, în ultimul an de facultate la Politehnica Bucureşti, după ce a vândut primul lui soft unui profesor.

Aceştia sunt doar câţiva dintre antreprenorii care au pus pe picioare sectorul IT din România. Cei mai mulţi au pornit afaceri bazate pe vânzarea de hardware, un business greu, cu o logistică monumentală – produsele trebuie importate, transportate, depozitate, expuse, reparate etc. – şi marje neiertătoare – e un business de volum, câştigă cel care vinde mult, nu cel care vinde scump.

Spre deosebire de generaţia lui Ghenea, antreprenorii de azi (nu doar din România) sunt orientaţi către afaceri mai punctuale, cu costuri mai mici. Sunt antreprenori online care inovează, sau încearcă să o facă, pe internet. Nu mai oferă produse, ci servicii. Consumatorii nu mai sunt clienţi, ci utilizatori. Pentru ei nu mai contează atât de mult computerul pe care lucrează, cât ce poate accesa acel computer. Modelele lor nu mai sunt geniile tehnice, oamenii de hard şi soft, ca Steve Wozniak, Bill Gates sau Michael Dell, ci Mark Zuckerberg, overlordul social media. PC‐ul, cutia care a modelat atât de mult lumea în care trăim, a devenit un artefact, iar era oamenilor care l‐au răspândit, precum Ghenea, a apus.

Astăzi, la 43 de ani, Marius Ghenea e preşedintele FIT Distribution, companie de distribuţie de produse IT, şi e investitor în alte şapte‐opt companii, dar fără să fie implicat în operaţiunile de zi cu zi ale acestora. După ce a părăsit, în 2001, acţionariatul Flamingo, şi‐a luat un concediu prelungit. Un an mai târziu a devenit CEO al Flanco International, retailer de electronice şi electrocasnice, care a fost cumpărat în 2006 de Flamingo. La sfârşitul lui 2009, Flamingo a intrat în insolvenţă.

Chiar dacă compania pe care a înfiinţat‐o alături de Cincă şi Islam în 1994 este acum irelevantă pe piaţa românească, nu acelaşi lucru se poate spune despre Ghenea.

Exitul din Flamingo şi mai apoi din Flanco i‐a asigurat un fond de câteva milioane de euro pe care l‐a investit în afaceri din cele mai variate domenii, de la comerţ online la construcţii. Regula e mereu aceeaşi: trebuie să înţeleagă domeniul şi să aibă o chimie aparte cu antreprenorul care a pornit afacerea. Chimie pe care a avut‐o, de exemplu, cu Radu Mircescu, fondatorul Viking Profil, producător de ţigle metalice. Ghenea a investit în firma lui Mircescu 1 milion de euro la sfârşitul lui 2007, achiziţionând 51% din acţiuni. Opt luni mai târziu, înainte de criza care a dezumflat construcţiile în România, cei doi au vândut firma cu circa şase milioane de euro unui grup polonez.

Totuşi, nu investițiile în serie îl fac pe Ghenea mai relevant ca oricând, ci faptul că, după 19 ani, a redevenit profesor.

De aproape 10 ani participă la conferinţe locale şi internaţionale unde vorbeşte despre zonele sale de expertiză: IT, retail, internet şi antreprenoriat. În 2009, la o astfel de conferinţă, a fost abordat de Oliver Olson, unul dintre fondatorii programului din România de Executive MBA de la Maastricht School of Management, care căuta un profesor de antreprenoriat cu experienţă practică.

Antreprenoriatul nu e un subiect de studiu obişnuit. Dacă poţi învăţa matematică de la un profesor care nu‐i neapărat un vârf în domeniu, antreprenoriatul nu poate fi pe deplin transmis decât de cineva care a trecut prin toate etapele înfiinţării unei companii: start‐up, creştere, exit (prin faliment, vânzare sau succesiune). În România, Olson găsea fie consultanţi fără experienţă practică, fie unii cu experienţă dar care nu puteau să o transmită. Nevoia lui a fost oportunitatea lui Ghenea.

În lumea afacerilor post‐’90, nu prea existau modele. („Era chiar periculos să ai aşa ceva. N‐ar fi putut fi decât genul delapidatorilor de la Dacia Felix, Bancorex sau Caritas.”) Aşa că Ghenea crede că e de datoria generaţiei sale de antreprenori să transmită cunoştinţe şi să ofere modele. Crede că antreprenoriatul e o unealtă care, dacă ar fi suficient răspândită, ar fi mai puternică chiar decât o reformă a politicului. „Cred că dacă reuşim să mişcăm România pe această direcţie antreprenorială, s‐ar putea să avem, nu acum, dar peste trei, peste cinci, peste 10, peste 20 de ani, rezultate spectaculos mai bune.”

Ăsta‐i motivul pentru care s‐a implicat în iniţiative ca School for Startups şi VentureConnect, ambele menite să dezvolte abilităţile antreprenoriale ale tinerilor, respectiv să pună în contact investitori cu antreprenori din zona IT‐internet‐tehnologie. De aceea e la Arena Leilor – „cea mai bună platformă de educaţie antreprenorială din România”, cum o descrie –, emisiunea în care nu de puţine ori minuţiozitatea cu care despică planurile de afaceri ale participanţilor e interpretată ca duritate şi nu critică constructivă.

Ăsta‐i motivul pentru care a scris Antreprenoriat şi a lansat‐o în mai toate oraşele mari din ţară, într‐o campanie de promovare cum n‐au avut multe cărţi în România.

Ăsta‐i motivul pentru care a venit într‐o sâmbătă de mai în faţa unor tineri, într‐o sală cu mochetă verde din măruntaiele Romexpo.

---

Totuşi, această a doua variantă a poveştii lui Marius Ghenea ar fi incompletă dacă n‐ar da importanţă ingredientului esenţial, cel fără de care toate oportunităţile şi avantajele şi şansele n‐ar fi dus nicăieri: ambiţia. „Îmi amintesc că în clasa a V‐a, când am avut prima oră de istorie, a venit profesoara, a pus catalogul pe masă şi a zis: «Copii, hai să îmi spuneţi despre căderea Imperiului Roman»”, spune Ghenea. „Nimeni nu ridica mâna, am ridicat eu, timid, şi le‐am spus o poveste despre cum s‐a întâmplat. După vreo 10 minute de confuzie, profesoara s‐a uitat la catalog şi a întrebat mirată: «Dar voi nu sunteţi clasa a VI‐a?». «Nu, suntem a V‐a!» Profesoara tot n‐a înţeles de unde ştiam eu despre Imperiul Roman. Am avut avantajul fratelui meu, care, fiind cu un an mai mare decât mine, întotdeauna m‐a ajutat să învăţ, să fiu un pic înaintea generaţiei mele. Eu am învăţat istorie antică înainte de clasa a V‐a, scrisul şi cititul înainte să dau la şcoală, pentru că am vrut întotdeauna să ţin pasul cu el.” Pentru Ghenea şi cei asemeni lui va exista mereu dorinţa de a fi într‐a VI‐a când restul sunt într‐a V‐a.