Ce ai vrut să știi despre miere și albine

Am întrebat comunitatea ce curiozități are despre miere și albine. Iată răspunsurile.

În ultimele luni am încercat să înțelegem cum arată politica națională în privința mierii, care sunt problemele și ce soluții există pentru un ecosistem funcțional. Am vorbit cu apicultori, experți, oameni de știință și entuziaști ai mierii. Am scris mai multe povești despre albine și oamenii care le îngrijesc și v-am întrebat și pe voi ce curiozități aveți despre apicultură. Mai jos, o selecție.

Cum se ghidează pentru a ieși o forma perfectă de hexagon? De ce hexagon? Ce s-ar întâmpla dacă nu ar culege nimeni mierea de pe rame?

Forma hexagonală a fagurelor construită de albine i-a fascinat pe oamenii de știință timp de mii de ani. Una dintre explicațiile oferite de ei e că hexagonul e cea mai eficientă formă pentru păstrarea și depozitarea mierii, precum și a polenului, pentru că nicio altă formă nu poate diviza spațiul în părți egale cu un minimum de resurse și efort. Să ne gândim: cercul, de exemplu, ar lăsa spațiu nedorit, astfel că polenul adus de albinele muncitoare în stup ar putea să se irosească. Și, la fel ca pătratul, ar acoperi o zonă mai mică de celule pe ramă. Nu e o exagerare că albinele sunt considerate arhitecte geniale. Cum au ales forma aceasta pentru a-și valorifica munca rămâne un mister. Dând forma hexagonală, albinele își utilizează cel mai bine spațiul pe care îl au. Construiesc cu o cantitate minimă de ceară un fagure ușor, dar rezistent, și reușesc să depoziteze maximul de miere în celulele create.

Procesul creării fagurelui e o muncă de echipă. Pe o ramă simplă, mai multe grupuri de albine muncitoare secretă ceară care în contact cu aerul se întărește. Ca mai multe pânze de păianjen. Treptat, fiecare latură e continuată de alte albine până când acoperă toată rama și, la încheierea procesului, fagurele va fi perfect și nicio celulă nu va fi pierdută.

Forma hexagonală a fagurelor pe care albinele o creează e cea mai eficientă formă pentru păstrarea și depozitarea mierii, pentru că nicio altă formă nu poate diviza spațiul în părți egale cu un minimum de resurse și efort.

Extragerea mierii în timpul culesului este extrem de importantă. Dacă mierea nu e culeasă la timp de pe rame, apar consecințe grave în stupină. Duce la blocarea cuiburilor, de exemplu, care, în plin cules, afectează albinele fiindcă își vor micșora ritmul de lucru. La sfârșitul culesului, familia sau colonia de albine va fi mult mai slăbită. Iar o altă consecință e că împiedică matca (albina care depune ouă sau regina) să aibă un ouat normal (care de regulă se întâmplă spre sfârșitul verii și toamna).

E toxică mierea dacă o pui în ceaiul fierbinte?

Am putea vorbi despre toxicitate doar dacă am înghiți cantități industriale de miere încălzită. Altfel, e recomandat să adaugi mierea în ceaiul adus la 40 de grade Celsius (temperatura la care îl poți bea fără să sufli în el). Dacă e mai fierbinte de atât, mierea își pierde proprietățile nutritive și devine un simplu îndulcitor.

De ce este interzisă mierea copiilor până la vârsta de un an?

Într-adevăr, specialiștii spun că nu e indicat să li se ofere miere copiilor, pentru că există riscul de a fi infectați cu o bacterie care poate cauza botulismul (Clostridium botulinum). Diagnosticul a fost enunțat prima dată în 1976, când mai mulți copii din California (SUA) s-au îmbolnăvit și specialiștii au încercat să găsească sursele bacteriei. După un studiu epidemiologic realizat de departamentul serviciilor de sănătate din California pe 500 de mostre din alimente sau medicamente, printre altele, cercetătorii au găsit urme ale bacteriei în murdăria provenită din pământ, praful de la aspirator și în miere. Pentru că era singura care putea fi controlabilă, mierea a devenit, doi ani mai târziu, un aliment nerecomandat pentru bebelușii sub un an.

Există în comerț miere „falsă” (cu sirop de zahăr, glucoză, din miere îndoită cu altceva)? Cum alegem mierea când mergem la cumpărături? Cum ne dăm seama că mierea e sintetică?

Există discuții în spațiul public despre existența mierii false în supermarketuri. Mai precis, există ceea ce apicultorii numesc miere falsă, adică miere amestecată cu diverse siropuri de zahăr sau cereale înainte de a fi pusă în borcan și există mierea sintetică (pe care unii o numesc tot falsă), produsă de albinele care au fost hrănite cu zahăr sau sirop de zahăr chiar și când n-a fost nevoie. Cei mai puriști dintre apicultori spun că albinele nu ar trebui hrănite niciodată cu sirop de zahăr, indiferent de sezon, ci doar cu mierea rămasă în faguri (ceea ce presupune că n-ar trebui să storci fagurii de tot la extracție).

Iată câteva metode pentru a depista mierea falsă:

  • Dacă e cristalizată, poți pleca acasă cu ea liniștit. Mierea cristalizată e garanția autenticității. 
  • Dacă e lichidă, întoarce borcanul cu capacul în jos și vezi dacă se ridică o bulă aurie deasupra. Ăsta-i semn bun. 
  • Verifică dacă se diluează în apă la temperatura camerei. Ăsta-i semn că în miere e, de fapt, zahăr. 
  • Ia o linguriță și lasă mierea să curgă de la 40-50 cm distanță într-o cană cu ceai. Dacă e elastică și nu se rupe în picături, ia-o acasă.

Mici secrete de apicultori.

Un prim secret pe care l-au repetat mai mulți apicultori este un lucru simplu, dar eficient. Să-ți verifici constant stupii, astfel că, dacă ceva merge prost, să ai timp să repari. Un alt secret: când vrei să aduni albinele într-un roi, poți înlocui fumigena cu frunzele plantei medicinale numite roiniță, pe care, atunci când le freci între degete, emană un miros care atrage insectele.

Albinele trebuie verificate periodic și e bine să fii aproape de stupi în caz că apare vreo urgență. Chiar și așa, e bine să știi că insectele se vor descurca și fără tine non-stop lângă ele.

Poate o persoana avea grijă eficient de doi-trei stupi, dacă lucrează full-time de luni până vineri?

Da. Albinele sunt creaturi autonome, care supraviețuiesc singure în natură și rolul unui apicultor este de multe ori de a facilita un proces natural. Activitatea apicolă are un ritm uniform, în care lucrările de pregătire (curățarea ramelor, repararea fundurilor stupilor) pot fi făcute iarna sau între culesuri. Deși albinele trebuie verificate periodic și e bine să fii aproape de stupi în caz că apare vreo urgență, insectele se vor descurca și fără tine non-stop lângă ele. În plus, cuiburile nu trebuie deschise prea des, pentru că asta agită albinele și le scade productivitatea.

Câte colonii poate să întrețină un apicultor și să facă față realmente? De ce în Germania apicultorii se limitează la maximum 50 de colonii?

Depinde de cât de mult vor apicultorii să se implice. Cei care au o ocupație principală, dar fac apicultură din hobby, reușesc să aibă în grijă și cinci, și 30 de familii. Însă cei care privesc apicultura ca o afacere și vor să se susțină financiar din ea trebuie să aibă în grijă de la 100 de familii în sus. O regulă clară există pentru fiecare apicultor: că au cinci sau 300 de colonii, îngrijirea albinelor necesită verificări săptămânale obligatorii. Apicultorii verifică astfel că mătcile sunt prolifice și supraveghează apariția unor boli.

Care sunt grijile principale ale apicultorilor toamna?

Toamna începe un nou sezon apicol și grijile apicultorilor se concentrează în jurul pregătirii stupilor pentru iarnă. Se fac ultimele tratamente anti-varroa (pe final de septembrie în general, depinde și de climă), păduchele care parazitează stupul și afectează pe termen lung sistemul nervos al albinelor, se restrâng ramele pe care se adună miere în stup (de la 10 rame la maximum cinci), iar stupii se împachetează cu coli albe sau ziare. Unii apicultori folosesc chiar perne umplute cu frunze de porumb (ca Ion Stănescu, pentru care apicultura este hobby).

Ca albinele să treacă cu bine peste iarnă, apicultorii împachetează stupii cu coli albe, ziare și perne umplute cu frunze de porumb.

Ce acțiuni sunt necesare pentru prevenirea depopulării familiilor de albine? Care sunt cauzele apariției acestui fenomen în România?

Sindromul depopulării (sau dispariției) coloniilor de albine a fost înregistrat prima dată în 2007 în America de Nord și explicat ca agresiune în lanț asupra populațiilor adulte de albine. Când se întâmplă, ramele cu puiet și rezerve de hrană sunt găsite intacte, doar albinele lucrătoare lipsesc din stupi. Sindromul dispariției albinelor nu este o boală, ci un cumul de factori care au luat amploare și care, împreună, diminuează efectivul de albine în stupi. Asta se întâmplă din cauza acarienilor, virușilor și păduchilor – cel mai cunoscut fiind Varroa destructor –, a intoxicațiilor cu insecticide sau pesticide, a polenului cules din plante modificate genetic, chiar și din cauza radiațiilor electromagnetice și a încălzirii globale. Deși sindromul este un subiect central în apicultura practicată peste Ocean, în România nu este încă pe buzele tuturor ca fenomen, ci ca șir de pericole individuale, separate – de aceea nici nu există o strategie care să vizeze strict sindromul depopulării coloniilor.

În România nu există veterinari specializați în bolile albinelor, iar controalele periodice pe care veterinarii trebuie să le facă sunt mai mult „de formă”, spun apicultorii.

Cât de gravă e problema dispariției albinelor și ce acțiuni se întreprind pentru a o combate?

În ultimii ani, s-au înregistrat mai puține cazuri de dispariție a albinelor, dar asta nu înseamnă că problemele s-au terminat. Familiile intră mai slăbite în iarnă, ceea ce înseamnă că primăvara au mai puține albine în stupină. Asta, spun apicultorii, arată că nu există o creștere sustenabilă și că un dezastru poate lovi oricând.

Există mai multe cauze pentru dispariția albinelor: secetă, schimbări climatice, paraziți, boli sau pesticide. Pentru a sprijini apicultorii, din august 2019 și până în iulie 2022, Comisia Europeană s-a angajat să aloce 180 de milioane de euro pentru sectorul apicol. Acești banii vor merge pentru subvenții, ajutoare de minimis (o măsură de sprijin) sau investiții. Tot din această sumă vor veni banii și pentru programele naționale apicole. Fiecare stat membru are un Program Național Apicol (PNA), finanțat jumătate cu bani de la UE și jumătate din bugetul statului, prin care își stabilește obiectivele. Un PNA durează doi ani și este gândit după mai multe întâlniri de lucru între autorități și reprezentanți ai apicultorilor. Pentru ca statul să poată primii bani de la Uniune, programul trebuie aprobat și de Comisia Europeană. Aceeași Comisie Europeană împarte banii în funcție de numărul de stupi dintr-o țară.

Există și alte măsuri pentru protejarea albinelor. La sfârșitul lunii noiembrie, la nivel european s-a lansat inițiativa cetățenească „Salvați albinele și fermierii”, care are ca scop interzicerea pesticidelor și salvarea albinelor. Peste 70 de ONG-uri, asociații ale apicultorilor, dar și ale țăranilor din mai multe țări membre UE au lansat o petiție prin care speră să atragă atenția asupra problemei albinelor. Dacă petiția strânge un milion de semnături până în septembrie 2020, propunerea trebuie analizată de Comisia Europeană. Petiția e susținută și de asociații românești ca Romapis sau Ecoruralis.

Dispariția albinelor e cauzată de mai mulți factori: secetă, schimbări climatice, paraziți, boli sau pesticide. Pentru a sprijini apicultorii, Comisia Europeană alocă 180 de milioane de euro pentru sectorul apicol.

Tratarea albinelor cu miere afectează calitatea mierii? 

Hrănirea albinelor cu miere nu afectează calitatea mierii, pentru că asta este hrana lor naturală. Când vine vorba de hrănirea albinelor cu zahăr sau siropuri, povestea se complică. Unii apicultori susțin că orice lucru artificial afectează calitatea mierii și că albinele nu ar trebui hrănite decât cu miere. Alți apicultori spun că, pentru binele stupului și al afacerii, albinele pot fi ajutate uneori cu alte produse, precum siropuri speciale. Gustul poate fi alterat, pentru că mierea făcută de albine hrănite cu zahăr va fi mai dulce.

Dacă vorbim de tratarea albinelor cu medicamente, apicultorii trebuie să aibă grijă la cantitate, astfel ca în produsul final, mierea, să nu ajungă reziduuri de medicamente peste limitele admise în lege. Câtă vreme urmele de medicamente din miere sunt în parametrii permiși, gustul nu ar trebui să se schimbe.

Care sunt problemele din lanțul de comercializare? Cum pot apărea mai mulți clienți locali pentru producătorii locali?

Principala problemă de care producătorii mici se plâng e că mierea importată din țări non-UE (cum ar fi Ucraina sau China) „strică piața”, pentru că are un preț de vânzare mai mic decât cea din România. Mulți dintre apicultorii veniți din toate regiunile (Vâlcea, Sălaj sau Vaslui) la Târgul Național al Mierii din București,, participă de ani buni ca să-și vândă mierea, să fie la curent cu tendințele din piață sau pur și simplu să-și formeze relații constante cu diverși clienți (farmacii naturiste, procesatori). Târgul e unul dintre canalele clasice cu care s-au obișnuit și unde și-au făcut cumpărători fideli, care apoi le comandă produsele pe site-urile personale, la telefon, pe Facebook. S-au obișnuit ca borcanele cu miere să ajungă la ei prin Fan Courier sau poștă.

Sunt curioasă dacă producătorii de miere au certificare pentru produse eco și dacă merg către export.

Da, există și am scris despre unul din ei. Ionuț Tănăsoiu produce miere ecologică. E unul dintre cei mai cunoscuți apicultori din țară, are o afacere cu miere de care s-a ocupat non-stop în ultimii 19 ani și are peste 500 de stupi. S-a apucat printre primii de apicultură ecologică după ce s-a săturat să se îngrijoreze de sănătatea albinelor și să dea bani pe tratamente. „Am vrut eu să fiu altfel decât erau apicultorii pe care îi cunoșteam .”

Apicultura ecologică înseamnă că albinele nu pot colecta polen și nectar decât de la plante din culturi ecologice. Nu poate folosi decât anumite tratamente pentru paraziți și boli și nu le poate hrăni decât cu miere. Deși e mai greu, sacrificiile se văd când produsele ajung la vânzare: un kilogram de miere de rapiță e șapte lei, iar varianta ecologică, nouă lei.

Orice miere care ajunge în UE trebuie să respecte regulamentele europene. Stupii trebuie înregistrați la primărie și la Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu”. Apicultorul e nevoit să aibă un carnet al stupinei, undeva ține socoteala numărului de familii.

Cum pot vinde miere naturală de calitate în U.E.?

Apicultorii pot să vândă în UE și miere vrac, și la borcan. Orice miere care vrea să ajungă în UE trebuie să respecte regulamentele europene. Stupii trebuie înregistrați la primărie și la Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu”. Apicultorul va avea un carnet al stupinei, undeva va ține socoteala numărului de familii. De asemenea, trebuie să se înregistreze în sistemul Traces, baza de date unică pentru supravegherea transporturilor alimentelor în UE. Apoi, fiecare transport trebuie anunțat la vamă cu 24 de ore înainte. Fiecare borcan de miere exportat în U.E. trebuie însoțit de acte de origine de la apicultori și trebuie supus mai multor analize la un laborator certificat din țară. Apicultorii trebuie să demonstreze că în miere urmele de antibiotice, dacă există, nu depășesc valorile admise, să arate care este conținutul de zaharoză sau cantitatea de apă.

Mă interesează cum se produce și cine produce pe bune miere de mană. 

Primul detaliu important care diferențiază mierea de mană față de celelalte soiuri de miere e că nu e obținută din polenul florilor, ci provine din două surse: cea vegetală, de la frunzele sau rămurelele subțiri ale unor copaci și cea de origină animală, produsă de mici insecte (afide) care locuiesc pe copaci. Imaginează-ți că-ți parchezi mașina sub un tei, iar după un timp observi că parbrizul e acoperit cu o substanță lipicioasă. Sau amintește-ți când ai vizitat o pădure de fag, brad, molid, pin, salcie și ai văzut că de pe tulpinile lor se scurge o rășină vâscoasă. Aceste substanțe sunt folosite de albine pentru a produce miere de mană. Afidele, pe de altă parte, se comportă ca niște țânțari. Ele înțeapă frunzele și rămurelele fine, intră cu trompa până la seva copacului, absorb lichidul (care vara e mai dulce) și, după ce se retrage, mai rămân câteva picături pe care albinele le culeg.

Mierea de mană mai are câteva proprietăți care fac diferența. E mai închisă la culoare, uneori spre un maro foarte închis, cristalizează greu, cu o aromă şi gust diferite. Noi am încercat-o și ne-a dus cu gândul la gustul cireșelor amare. Lipsa polenului din conținut o face să fie tolerată de alergicii la polen. E un aliment sănătos, spun specialiștii, un cocktail de minerale, calciu și magneziu, cu un conținut ridicat de antioxidanți. E și unul dintre motivele pentru care prețul cerut e mai ridicat (40 de lei/kg, aproape dublu față de cea de tei, de exemplu).

Culesul manei de către albine poate fi dificil, spun specialiștii. De regulă, apicultorii practică așa-numitul albinărit pastoral, adică transportă stupii în apropierea unor culturi și zone unde pot obține mierea de mană. Contează vremea, cât de dezvoltate sunt speciile de albine producătoare și cât de sus pot zbura. De obicei, culesul are loc dimineața până la prânz. În zonele umbroase, unde mana nu se usucă repede, albinele pot lucra toată ziua.

Ce miere „novelty” ați găsit la târg? Am văzut că în SUA se face miere de avocado.

Cu siguranță nu sunt așa multe culturi de avocado în România ca în SUA sau Mexic, dar, la Târgul Național al Mierii din București (care are loc de două ori pe an, primăvara și toamna) am descoperit că albinele pot face miere până și din păpădie. Găsești miere mai parfumată, cum ar fi cea din lavandă, sau miere de mac, despre care se spune că are efect de somnifer și e afrodisiac. Mai sunt mierea de coriandru, de anghinare, de cimbrișor, de mentă sau de castan, de trifoi sau flori de câmp, iar lista poate continua.

O miere care face diferența e mierea de mană, care, spre deosebire de celelalte tipuri de miere, nu e obținută din polenul florilor.

Un proiect editorial despre transformarea satului românesc.

Susține DoR

Te ajută ce ai citit? La DoR, credem că jurnalismul bun ne ajută să ne transformăm viețile. Oricât de imprevizibile par aceste vremuri, vom continua să scriem cu grijă și empatie, să căutăm soluții pentru a ne simți conectați și mai rezilienți. Împreună.

Susține-ne munca. Cumpără un abonament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *