Cum să porți conversații dificile despre virus

Odată cu evoluția virusului în lume, și relațiile noastre s-au schimbat. Fie că vorbim de cei apropiați sau de necunoscuți, credința în virus – sau în absența lui – ne-a împărțit în două tabere. Deși impulsul de a-i învinovăți pe „ceilalți”, care nu respectă regulile, pentru toate relele este mare, asta nu va schimba situația. Și dacă „celălalt” este tatăl, prietenul sau bunicul tău, riști să pierzi o relație importantă.

Ca să înțeleg mai bine cum poți avea conversații în contradictoriu despre coronavirus și restricții, care să nu degenereze în conflict, am vorbit cu mai mulți specialiști în comunicare și psihologi despre cum ar trebui să gestionăm situațiile dificile.

Cum rogi un necunoscut să poarte mască?

În transportul în comun, la magazin, la bancă sau în orice spațiu închis în care masca e obligatorie în această perioadă, sunt și oameni care o poartă incorect sau nu o poartă deloc. În astfel de situații, închizi ochii și speri să plece mai repede sau deschizi gura să-i spui ceva? Și, dacă da, ce?

„În momentul în care mergem către celălalt cu compasiune, empatie, cu o solicitare exactă, fără să însemne un atac la persoană, celuilalt nu trebuie să-i placă ceea ce eu îi spun, ci trebuie să îndeplinească ceea ce eu îi spun”, spune psihologul și psihoterapeutul Raluca Anton, parte a echipei din spatele Paginii de Psihologie.

Anton recomandă ca primul pas să fie validarea experienței celuilalt, apoi să vorbești despre cum te simți tu:

Eu înțeleg că pentru dumneavoastră este inconfortabil să purtați mască sau nu considerați că este relevant. Pe mine m-ar ajuta dacă ați putea să vă puneți masca, m-aș simți mai în siguranță. Cât suntem unul lângă celălalt, după acea puteți să alegeți ce vreți.

Ajută dacă ai la tine o mască de rezervă pe care să o poți oferi pasagerului nepregătit. „Este extrem de important să avem un ton mai scăzut al vocii, un ritm mult mai lent”, punctează Anton, și insistă că trebuie să vorbești despre tine, cum te face să te simți, de ce te sperie asta, nu despre ceilalți, ce nu fac ei bine.

Încearcă să te pui sincer în locul celeilalte persoane și nu-i minimiza disconfortul. Să fim sinceri, nu e nici plăcut, nici ușor să ai o mască pe față, așa că să spui Ce te plângi? Ce mare brânză, porți o mască? nu ajută și nici nu e tocmai corect. Ai șanse mai mari cu:

Știu, nici mie nu-mi place să port mască, dar așa mă simt mai protejat.

Cel mai probabil conversația nu va merge așa cum îți dorești. Oricât de frumos ai ambala mesajul, el e tot o atenționare în public că o persoană nu face ceva cum ar trebui. Nu știi ce zi a avut omul până la aceea călătorie, nu știi cum e viața lui și care-i sunt problemele. Cel din fața ta e un străin și nu e nici locul, nici momentul să încerci să-i schimbi părerea despre lume. Așa că, dacă răspunsul e negativ, nu ajută să insiști. Din contră, cu cât insiști, cu atât riști ca reacția să fie mai intensă.

Poate părea un eșec dacă cealaltă persoană alege în continuare să nu poarte mască, dar când îi spui unui pasager din autobuz M-aș simți mai în siguranță dacă ai purta mască nu te aude doar el, ci și celelalte persoane din jur, care poate îți vor imita comportamentul.

„Cred că dacă spui ceva cuiva într-o stație de metrou sau autobuz, persoana cealaltă se poate simți amenințată”, spune Diana Lupu, psiholog și psihoterapeut, colegă cu Anton la Pagina de Psihologie. „Bineînțeles că putem face asta cu toată bunăvoința și un ton frumos al vocii, cu respect, dar nu știm ce o să primim. Ne putem asuma să facem lucrul asta, dar trebuie să ne asumăm și că putem să primim un răspuns care să ne strice ziua.”

Înainte să deschizi gura e important să te gândești la cum te simți: ești pregătit să faci față unui răspuns negativ? Ești și tu la sfârșitul unei zile obositoare și mai degrabă exprimi o frustrare și o acuză, decât o rugăminte? Ești în pericol dacă persoana din fața ta devine agresivă?

Cum răspunzi la „Dă-ți tu jos botnița!”?

Poate, pe lângă oameni fără mască, ai întâlnit și oameni care ți-au cerut să-ți dai tu masca jos sau ți-au spus că ești spălat pe creier pentru că crezi în virus. Poate fi o cosmeticiană care îți cere să-ți dai masca jos în salon, un prieten care nu vrea să vorbească cu tine prin mască sau un vecin care te ironizează la intrarea în bloc.

Anton spune că poți avea o reacție de retragere – să nu spui nimic și să pleci – sau una în care încerci să înțelegi de unde vin cuvintele interlocutorului, fără să însemne că ești de acord cu el.

Înțeleg că asta e perspectiva ta, dă-mi voie să am și eu perspectiva mea.

Din nou, dacă în fața ta e un străin sau cineva cu care nu ai legături strânse, nu prea sunt șanse să-i schimbi părerea, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i răspunzi cu aceeași monedă. E foarte posibil ca un răspuns răstit sau o insultă să-i întărească convingerea că cei care au alte păreri sunt niște inamici care merită apostrofați în public. „Dacă nu reușim să schimbăm un comportament, măcar să nu-l întărim. Să nu-i răspundem astfel încât să se perpetueze comportamentul lui”, spune psihologul Raluca Anton.

Poți să convingi pe cineva pe Facebook?

Dincolo de prezența noastră fizică, există și prezența în online, unde schisma între cei care cred și cei care nu cred în virus este mult mai vizibilă. De multe ori, platformele de social media sunt locul în care vedem prima dată ce opinii despre virus au rude sau persoane cunoscute. Și atunci când o mătușă, de exemplu, postează despre cum Bill Gates este în spatele coronavirusului, e foarte probabil să simți nevoia să-i spui ceva.

Internetul nu e locul pentru conversații dificile.

Oricât de tare te-ar mânca degetele să scrii un răspuns la o postare, citește întâi comentarile: pare un dialog sau pur și simplu oamenii își expun părerile și insultă? În scris, lucrurile escaladează mai ușor și pentru că, dacă nu vezi mimica interlocutorului, ai tendința să presupui ce e mai rău, explică Mădălina Marcu, trainer și directoare a Asociației pentru Relații Comunitare. Dacă vrei, totuși, să răspunzi unui comentariu, poți să o faci în privat, nu în threadul principal. Asta arată că îți pasă de discuție, nu să demonstrezi ceva în fața unui public.

Așa că, dacă ai ceva de vorbit cu mătușa ta, cel mai bine o faci față-n față. Marcu recomandă ca între tine și interlocutor să fie o masă cu mâncare. Odată, pentru că mâncarea ne apropie și, apoi, pentru că ne oferă natural spațiu de ascultare.

Hai să discutăm asta la masă.

Cât tu mănânci, vorbește persoana respectivă. Când mănâncă ea, e rândul tău. Cel mai bine e să fiți doar două persoane, pentru că în grup lumea se coalizează mai repede în tabere.

Ce faci când apropiații tăi nu cred în virus?

Dacă cu un străin conversațiile dificile ar trebui să se limiteze la o simplă rugăminte, în discuțiile cu familia și prietenii poți aduce mai multă complexitate, iar șansele să schimbi comportamente sunt mult mai mari. Și e important să ții minte: comportamentele se schimbă mult mai ușor decât se schimbă mentalitățile.

Diana Ghindă, fondator Training Cafè și cofondator al Institutului Român de Training, unde pregătește viitori specialiști în comunicare, propune să abordezi astfel de discuții cu curiozitate, iar intenția să fie una de explorare. Înainte să deschizi gura, amintește-ți cine stă în fața ta și ce relație ai cu persoana respectivă (spre exemplu, este bunica ta, care te-a crescut și ți-a dat de mâncare, nu un dușman care alege să nu creadă în virus doar ca să-ți facă ție în ciudă). „Mă centrez în relație și mă duc în curiozitate”, spune Ghindă. „Ce vezi tu și poate nu văd eu, de unde îți iei sursele de informare, ca să-mi lărgesc eu înțelegerea asupra lucrului respectiv.”

De ce lucrurile se văd așa de la tine? De unde îți iei informațiile? Ce știi tu?

„Curiozitatea, dacă e autentică, e mult mai bună ca empatia, pentru că deschide foarte mult conversația și omul acela poate să spună: m-am săturat de pandemie, nu mai suport constrângerile”, crede Marcu. „Poate așa afli că, de fapt, nu e un conspiraționist care crede că pandemia nu există și că pur și simplu e un om care a obosit să lupte. Și atunci decizi ce faci cu informația asta și încotro de duci.”

Asta nu înseamnă că trebuie să lași frustrările să se adune. „Dacă te deranjează ceva, spune-o din perspectiva felului în care te face să te simți, nu din perspectiva felului în care ai vrea să se schimbe celălalt”, explică Marcu. „Asta e diferența majoră între a spune lucruri pentru a aparține, pentru a fi plăcut într-un grup sau într-o relație, și a păstra relația autentică. Adică înțeleg că avem puncte de vedere diferite, nevoi diferite de la viață, dar în continuare îmi doresc să fiu într-o relație cu persoana respectivă pentru că simt că mă ajută să mă îmbogățesc în sens uman.”

Un alt lucru care te poate ajuta este să îți stabilești obiective clare și mici. Dacă discuțiile despre virus se transformă în certuri dramatice, un prim obiectiv poate fi pur și simplu să rămâi calm într-o discuție. Să duci la capăt o conversație, fără să urli, poate să fie o victorie importantă. Un prim pas, după care poate urma o conversație în care să pui întrebări ca să înțelegi mai bine ce crede bunica ta, apoi una în care îți spui și tu părerea. Pentru că, da, e un proces de durată. Dacă te aștepți să rezolvi totul cu o singură discuție, vei fi dezamăgit. 

O dată ce pentru tine e clară intenția cu care pornești la drum, poți întreba persoana respectivă dacă vrea să vorbească cu tine despre subiectul sensibil, fie el masca, virusul sau răspunsul guvernului la criză. Poți întreba:

Vrei să știi ce cred eu despre asta?

Încearcă să fii mai detașat emoțional. La început, poți să-ți închipui că ești mai degrabă un jurnalist care pune întrebări pentru muncă și nu e treaba ta să ai păreri acum, treaba ta e să iei toată informația. (Ăsta e un truc personal, poate tu găsești ceva mai bun.)

Evită tonul sarcastic sau ironic, etichetele (tu așa ai gândit întotdeauna) sau cuvântul „dar” (da, dar…; înțeleg, dar…). Dacă corpul începe să-ți dea semne că ceva nu în regulă (poate fi un gol în stomac, un tremurat sau o durere de cap), dacă nu-ți mai amintești cum ai ajuns să urli sau simți că mai ai puțin și urli, ori pur și simplu nu mai ai răbdare și te gândești că oricum discuția nu duce nicăieri, atunci pleacă. Spune ceva ca:

Poate ar fi mai bine să încheiem aici. Nici tu, nici eu nu o să ajungem la o concluzie acum.

Cum îți ceri scuze dacă ai greșit?

Dacă la sfârșitul unei discuții ți-ai dat seama că ai sărit calul, că ai spus ceva ce nu ai fi vrut sau că ai jignit, chiar dacă crezi în continuare că persoana din fața ta nu are dreptate, e bine să-ți ceri scuze. De exemplu, dacă o ceartă despre purtatul măștii cu o prietenă se termină cu ea spunându-ți că ai rănit-o, un posibil răspuns ar fi:

Îmi pare rău, nu am știut că te-am făcut să te simți așa. E ceva în care eu cred foarte tare și cred că reacționez așa și pentru că sunt speriată.

Ghindă recomandă să te întorci pe firul discuției. Să spui ce-ai fi spus înainte să te înfurii. Pentru asta îmi pare rău, nu am folosit un ton bun. Așa au ieșit cuvintele, dar ce era în spatele lor este asta.

Nu uita că e normal să mai ai scăpări, momente în care te înfurii sau simți că conversațiile astea sunt așa dificile, că mai bine ai renunța cu totul la ele. „Eu cred că e natural să se întâmple asta”, spune psihologul Anton, care ne sugerează să fim îngăduitori cu noi în astfel de momente. „De multe ori mă simt ca un Don Quijote care luptă cu morile de vânt și îmi ia un pic de timp, de spațiu mintal. Atunci mă odihnesc și îmi reamintesc constant de ce fac asta.”

Chiar poți să convingi pe cineva că nu are dreptate?

Nici Ghindă, nici Marcu nu cred că poți convinge pe cineva de ceva printr-o singură discuție și ne sfătuiesc să acceptăm că oamenii gândesc diferit. Unii am fost crescuți în familii în care se încuraja dialogul, alții poate am crescut într-un mediu mai strict. Avem experiențe diferite, familii diferite, vieți diferite și, oricât am vrea să fie altfel, vedem lumea în mod diferit.

În orice dialog, dacă intenția ta e să-l convingi pe interlocutor de ceva, cel mai probabil nu o să reușești. Amintește-ți când te-a convins ultima dată cineva de ceva într-o discuție. În plus, despre ce era discuția: un lucru mai degrabă banal sau o convingere profundă? Probabil primul. Convingerile noastre profunde, valorile, sunt ceva ce se formează în timp și sunt strâns legate de identitatea noastră. Așa cum poate pentru tine faptul că ești rațional e ceva ce te definește, pentru tatăl tău faptul că e independent îl definește.

„O conversație are rolul să construiască încredere. Orice conversație în care intrăm pentru că ne interesează relația cu omul respectiv trebuie să aibă o intenție, o agendă în mintea noastră, de ce am această conversație cu acest om? Încerc să-l înțeleg? Să-l conving să-și schimbe părerea?”, spune Marcu. „Dacă am intrat cu intenția de a fi convingători și de a-l convinge pe celălalt de adevărul nostru, o să ne dăm seama curând că nu putem, o să ne simțim neputincioși și nimeni nu vrea să se simtă neputincios. De aici se naște și mai multă furie.” Iar furia nu face decât să îndepărteze și mai mult cealaltă persoană.

Nu vreau să te conving, vreau doar să purtăm o conversație.

Fie că credem în virus, fie că nu, toți suntem afectați de ce se întâmplă și toți încercăm, conștient sau nu, să găsim mecanisme de a face față unui stres nou. Toți avem frici: frica de moarte, a noastră sau a celor apropiați, de pierdere a libertății. Și atunci, dacă frica ta cea mai mare în momentul ăsta e pentru sănătatea ta, iar frica cea mai mare a tatălui tău e că i se vor îngrădi drepturile, veți reacționa la stimuli diferiți. Pe tine te vor îngrozi orice încălcări ale regulilor de igienă, iar pe el, măsurile care ne restrâng dreptul la circulație. Cum tu încerci să îl convingi de adevărul tău, el încearcă să te convingă de adevărul lui.

„Noi încercăm să-i convingem pe oameni de adevărul nostru, pentru că aia e o validare”, crede Marcu „Altceva nu am, acolo am investit tot ce sunt eu. Ăla e adevărul meu și trebuie să-l apăr, dacă nici ăla nu e adevărul absolut, atunci nu mai am control pe nimic în viața mea și chestia asta este ceva înfiorător de acceptat.”  

Dar, oricât de mare e tentația, să-i spunem pe un ton ridicat unui bătrân să-și pună masca în autobuz poate o să ne facă să ne simțim mai în siguranță, dar nu o să schimbe realitatea bătrânului singur, care nu vede la televizor decât teorii ale conspirației sau știri care acuză pensionarii că nu respectă regulile. Să ne răstim la rude pentru că nu poartă masca corect ne va răcori pe moment, dar le va îndepărta, tocmai în momentele în care trebuie să le ținem aproape. Să-i spunem cuiva că e conspiraționist nu o să-l facă să-și schimbe părerea, doar o să-l facă să creadă și mai tare că ceilalți îi vor răul.

Poate că știința e de partea noastră în toate situațiile astea, dar a avea dreptate asupra unei probleme nu este același lucru cu a o rezolva. Iar dacă vrem să trecem cu bine peste perioada asta, trebuie să înțelegem că nu o putem face decât împreună, indiferent de tabără.