[DoR Lab] Dans și tastatură
Maria Mora își pune corpul înalt în mișcare în La Institutul Schimbării, o piesă de teatru documentar care pune…
Maria Mora își pune corpul înalt în mișcare în La Institutul Schimbării, o piesă de teatru documentar care pune în scenă interviuri reale cu șase persoane transgender din România.
Fotografii de Roland Vaczi și Geraldine Aresteanu
Maria în „The Institute of Change”, fotografie de Geraldine AresteanuMaria are fruntea lată, la fel ca personajul pe care îl interpretează. În spectacol, poartă o rochie largă albă, cu decolteu în V, strânsă pe brâu printr-un elastic. Rochia ajunge puțin sub genunchi, iar pantofii albi cu vârf ascuțit sunt prinși de glezne cu o cataramă mare. Maria își spune replicile clar și cu pauze mari. „Când eram în clasa întâi sau a doua, băieții alergau după fete, le băteau, le puneau piedică, își băteau joc. Și eu nu aveam chef să fac chestia aia că mă simțeam în locul fetelor, dar cumva eram obligată să fiu băiat.”
La Institutul Schimbării e o piesă de teatru documentar concepută de coregraful Paul Dunca, cu care Maria se cunoaște de opt ani. De patru-cinci ani dansează împreună, fie că e vorba de animat în club, momente de improvizație alături de trupa unui prieten, pe scenă sau performance în spectacole. Maria a făcut parte și din spectacolul anterior al lui Paul, The Institute of Change, care tratează aceeași temă a comunității transgender, dar are la bază personaje fictive.
Maria își amintește că au început repetițiile într-o iarnă și au pornit de la joaca cu rolul de femeie-bărbat. Ea, Paul și restul performerilor au cercetat online ce înseamnă să fii o persoană transgender, cum se simt acestea,care sunt problemele lor și ce relație au cu părinții. Pentru La Institutul Schimbării, în schimb, au intervievat persoane din comunitate și fiecare s-a identificat cu cineva. Personajul Mariei e din Cluj, vorbește și se mișcă încet și nu a avut susținerea părinților în schimbarea pe care a făcut-o. Maria nu s-a pus în pielea personajului pe care îl joacă, ci a pus în pielea ei experiența personajului.
De mică a fost atrasă de dans. Se închidea în sufragerie, își punea fuste pe cap pe post de peruci și vorbea singură într-un joc cu schimb de roluri. Când nu dansa, plăcerea ei cea mai mare era să deseneze pantofi. Ambele au fost semne pentru ce avea să facă mai târziu, spune Maria, care, pe lângă faptul că acum este performer, ajută și o prietenă să facă pantofi.
„Eram destul de agitată și curioasă când eram mică, dar din ce-mi aduc eu aminte așa, din clasa a V-a până la 21 de ani, am fost un om destul de apatic. O tânără cumva apatică și absentă, destul de invizibilă.”
Eleva Maria învăța și lua premii. Întotdeauna, chiar din școala generală, i s-au părut ușoare matematica și fizica. A făcut liceul în Brașov și doi ani de facultate în Cluj și știa de atunci că nu și-ar dori să aibă un job monoton. În Cluj a făcut parte dintr-o trupă de dans modern de 20-30 de oameni carese adunau o dată sau de două ori pe săptămână și făceau coregrafii. „Mă fascinau videoclipurile din perioada micii mele tinereți. Astea cu Britney Spears, Christina Aguilera și Justin Timberlake, toate aveau o parte de dans.”
Când a vizitat Bucureștiul împreună cu un băiat, orașul cu el i s-a părut foarte alive față de Cluj, unde nici nu ajunsese să aibă foarte mulți prieteni. În 2002 s-a transferat în Capitală la Academia de Studii Economice, iar după terminarea facultății a început să facă producție de film, a lucrat în publicitate și în producție foto.
La un moment dat, Centrul Național al Dansului căuta dansatori, așa că Maria s-a băgat. Era pentru o piesă de Eduard Gabia și Maria Baroncea, 100% dans. Li s-a pus muzică timp de o oră și trebuia pur și simplu să danseze. A luat castingul, a intrat în lumea CNDB, care atunci era în clădirea Teatrului Național, și a continuat să meargă la workshopuri de dans contemporan.
„Am avut timp să cresc ca performer și așa am și învățat. În 2010 CNDB a pierdut spațiul ăla și vreo doi-trei ani nu s-a mai întâmplat nimic. Toată gașca și toată lumea se destrămase. Și Paul a obținut acest mini-job din care eu cred că am trăit vreo patru ani de zile, entertainer la Gaia. Joia și sâmbăta ne costumam și dansam pe bar în club. Era tot timpul o temă.E tare exercițiul ăsta, să faci tot timpul costume din nimic. Nu coseam, era tot timpul despre cum combini lucrurile. Și era o presiune d-asta, tot timpul trebuia să fim spectaculoși.”
Când Maria a renunțat la Gaia a făcut-o pentru că simțea că nu mai poate căpăta nimic din acea experiență. Dar își dă seama că a învățat multe legat de performance și conectarea cu publicul. „Și încă mă înroșesc”, spune Maria. „Mai am momente când mă înroșesc toată. Sunt destul de emotivă și sensibilă, deși am cumva o mască de putere pe care o afișez.”
În paralel cu La Institutul Schimbării, Maria e Consultant Artistic în departamentul de comunicare al CNDB de un an și se ocupă de managementul comunicării. „Toată energia mea se duce pe sașe-șapte ore la birou, unde stau pe mail-uri”.
Spectacolul La Institutul Schimbării a fost jucat în Cluj pe 21 octombrie. „Ne-am auzit bine și am cântat frumos”. Maria crede că un spectacol trebuie să fie jucat des o perioadă pentru a prinde „formă și volum”. Deocamdată nu e programată o altă reprezentație a piesei, așa că în această iarnă Maria va fi „deasupra tastaturii la CNDB”. ●
Alia Zariosu e studentă în anul II la Jurnalism. Acest text a fost scris în programul DoR Lab, o serie de workshopuri organizate în redacția DoR pentru o echipă de studenți la jurnalism.
S-ar putea să-ți mai placă:
Pe Bune #43: Alexandru Ion
Cum să îmbini managementul unui festival ca Ideo Ideis cu meseria de actor și cum să profiți de orice oportunitate pentru a face ce-ți place.
La Tăşuleasa, copacii fac oamenii mai buni
Înainte de mult așteptata plecare pe Mont Blanc, Anca Iosif a fost la Tășuleasa, la inaugurarea unei păduri pedagogice. Iată ce a văzut acolo.
Efectul Halep
Cum poate un sportiv să aducă pe teren copii, jucători amatori și spectatori.