Despre oameni și porci

Un sat din Ialomița se reface la un an de la epidemia de pestă porcină africană.

Crăciunul trecut a fost prima oară când Mitica Grigore nu a tăiat porcul de sărbători. Amintirea asta o face să pice, brusc, pe gânduri. Privirea-i cade pe revista de integrame din fața ei și, pentru câteva clipe, nu-și mai găsește cuvintele. Stă așezată la o măsuță în barul pe care-l administrează de 15 ani împreună cu soțul ei, în centrul comunei Mihail Kogălniceanu, din județul Ialomița. E o încăpere mică, de vreo cinci metri pătrați, în care intri dând la parte o perdea cu franjuri din plastic care alungă muștele. Miroase a lapte. E un iz care vine din camera alăturată – o bucătărie improvizată, unde Mitica, 53 de ani, prepară brânză în fiecare zi. 

Patru bărbați sunt așezați care încotro. La masa joasă din mijlocul barului, doi dintre ei comentează ofertele de la târgul de dimineață, care are loc în fiecare marți în comună. În pauzele de publicitate, mai intră cu ei în vorbă un bărbat cu pălărie de paie, sprijinit de tejghea, atent la filmul turcesc de pe Antena1. Într-un colț, Ion, un localnic trecut de 40 de ani, apasă repetitiv un buton la aparatul de jocuri de noroc, poate-poate. 

În vara anului trecut, virusul pestei porcine africane (PPA) a lăsat comuna fără porci în gospodării. Pentru a împiedica răspândirea bolii în regiune, autoritățile județene au decis să elimine, preventiv, toate cele aproape 900 de animale din comună. Povestea s-a repetat și în localitățile vecine, astfel că, în satele Giurgeni, Gura Ialomiței, Luciu, Făcăeni și Vlădeni au rămas cotețe goale și oameni mai triști. Peste 8.700 de porci au fost omorâți în mai puțin de două luni în Ialomița. 

Astăzi sunt doar 16 porci în toată comuna. Sunt porci santinelă, adică animale „de test”. După mai mult de patru luni de restricții, când oamenii n-au avut voie să crească porci (perioadele de restricții au variat în funcție de cât de grav au fost afectate localitățile de virus), începând din iarnă, sătenii au putut „să încerce“ porcii santinelă. Animalele au fost cumpărate, mai întâi, de Direcția Sanitară Veterinară (DSV) Ialomița, de la fermele unde virusul nu a pătruns – Agrisol (Ialomița), Fermeplus (Ialomița) și Fatrom (Buzău) – și vândute ulterior localnicilor. Acum, trebuie să treacă testul vieții. Dacă, după o perioadă de 45 de zile, porcii supraviețuiesc în gospodăriile în care au fost focare anul trecut, comunitatea poate răsufla ușurată. Dacă analizele confirmă și că sunt sănătoase, restricțiile vor fi ridicate și oamenii sunt liberi să crească din nou animale în propriile curți. Vor afla asta în zilele următoare.

Florile sălbatice mov, care acoperă cât vezi cu ochii câmpurile din Bărăgan la sfârșitul unui mai călduros, dau impresia că oile și vacile pasc înconjurate de un lan de lavandă. Comuna Mihail Kogălniceanu se află la aproape o oră de mers cu mașina de Slobozia și are în jur de 3.200 de oameni. Un sfert dintre ei au plecat să muncească în orașele din apropiere și se mai întorc, când și când, la culesul viei sau de sărbători. Alții pleacă periodic în străinătate și se întorc cu o mașină sau cu bani strânși cât să-și înalțe un etaj la casa în care au copilărit. Cei mai mulți dintre ei trăiesc de pe-o vară pe alta, din legumele pe care le cultivă și le vând la piață.

Anul trecut pe vremea asta, Mitica avea 27 de porci. Pe unii îi creștea pentru ea, pe alții – pentru a-i vinde. Împreună cu soțul ei, Tică, are o microfermă la intrarea în sat, unde mai crește 11 vaci și 20 de oi. Ea îi spune „la grajd”. Într-o dimineață de la sfârșitul lui iulie, femeia a văzut că unul dintre porci murise. A sunat medicul veterinar și, după câteva teste, a sosit și rezultatul necropsiei: grajdul trebuia imediat izolat, pentru că porcul era infestat cu virusul PPA. A fost unul dintre primele focare din comună (o gospodărie constituie un focar).

Vestea nu a luat-o prin surprindere, dar nici nu a primit-o ușor. Femeia aflase că pesta făcuse prima victimă în județ pe 18 iulie, la 21 de kilometri de comună, în satul Giurgeni. Apoi s-a tot apropiat de grajdul ei, făcând oprire în fiecare sat, ca autobuzul care leagă județul dintre est spre centru: mai întâi la Gura Ialomiței, apoi la Luciu. Un lucru nu-i era tocmai clar Miticăi – cum ajunsese pesta porcină africană la ei în sat. „Din ce am auzit și noi pe la televizor, la primărie… Mistreții”, explică femeia cine sunt „vinovații” purtători de viruși. 

De atât e nevoie ca să se precipite spiritele în bar. Fiecare are o explicație. Brusc, se naște o discuție aprinsă, în care se amestecă teorii ale conspirației cu frânturi din explicațiile polițiștilor de frontieră și chestiuni de geopolitică. „E boală politică!”, zice domnul cu pălărie de paie, convins că statul vrea să-i oblige pe săteni să cumpere animale numai de la fermele unor oameni de afaceri. „Au tras rușii cu AKM-urile în mistreții bolnavi, ăștia s-au speriat, au trecut granița la noi și ne-au luat prin învăluire”, completează unul dintre meseni, în timp ce se ridică să-și ia un Ciucaș de 2,5 lei din frigider. „Asta e! Măcar ne-a dat banii”, liniștește apele Mitica. 

Primul focar de PPA din România fusese confirmat cu un an înainte, pe 31 iulie 2017, într-o gospodărie mică, cu cinci porci (dintre care unul a murit) din comuna Micula, județul Satu Mare, la o aruncătură de băț de Ucraina și Ungaria. Autoritățile au explicat atunci că sursa infecției a fost, cel mai probabil, hrănirea porcilor cu carne contaminată de la ucraineni. De altfel, de cealaltă parte a graniței fuseseră depistate focare la aproximativ 30 de kilometri de România încă de la începutul lui 2017. După cazul din Micula, au mai apărut focare, dar pesta n-a părăsit județul Satu Mare. Situația a început să evolueze diferit în vara anului trecut, când șase porci au murit subit la capătul opus al țării, în Delta Dunării. 

Pe 10 iunie 2018, DSV Tulcea a confirmat focare de PPA în patru gospodării din comuna Ceatalchioi, din județul Tulcea. Sunt localități aflate peste Dunăre de Ucraina, la o distanță de jumătate de kilometru. Ipoteza cea mai vehiculată pentru apariția virusului în regiune era că acesta a fost împrăștiat de niște mistreți bolnavi, care au fost găsiți morți chiar a doua zi, pe 11 iunie. Aceștia s-ar fi molipsit de la mistreții purtători de viruși și fugiți din Ucraina, considerată, de altfel, țară-sursă pentru răspândirea pestei în România, Republica Moldova și Ungaria. În Ucraina, primul focar a apărut în 2012.

Epidemia a cuprins tot județul Tulcea. Pesta a ajuns, în trei săptămâni de la apariția primului caz, în 30 de localități. Primul semnal de alarmă serios a fost tras când virusul a pătruns în ferma Carniprod, unul dintre cei mai mari producători şi procesatori de carne din Dobrogea. Toți cei peste 45.000 de porci din complex au fost uciși și incinerați de echipele DSV Tulcea și activitatea fermei a fost sistată pentru trei luni. Doi experți de la Comisia Europeană au venit în județ ca să monitorizeze situația și să ofere consultanță. Au declarat județul zonă de risc, ceea ce însemna că porcii vii și produsele din carne de porc nu puteau părăsi județul. Măsura de securitate n-a ținut. În scurt timp, pesta porcină africană a apărut și în județele vecine. La televizor, Guvernul României oferea primele garanții că oamenii pățiți vor fi despăgubiți.

A fost plasa de siguranță care i-a mai mângâiat pe săteni. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că localnicii ale căror animale au fost și vor fi ucise pentru lichidarea focarelor de boală vor fi despăgubiți în termen de 90 de zile. Ceea ce s-a întâmplat. Pe baza unor evaluări realizate de o comisie, care a ținut cont, printre altele, de greutate, vârstă, prețul pieței și dacă porcii erau sau nu de rasă, oamenii au primit între opt și 12 lei pe kilogram. Mitica, de pildă, a rămas cu un coteț gol, un cont mai plin cu aproape 40.000 de lei și o afacere cu porci în stand-by. La nivel național, statul român a plătit peste 240 de milioane de lei despăgubiri către proprietarii de porci – gospodării și ferme deopotrivă. 

Nu toți sătenii au crezut că vor primi bani de la stat. O parte dintre ei au ales să-și facă provizii pentru iarnă și și-au tăiat porcii înainte ca autoritățile s-o facă. Nu aveau însă nicio garanție că animalele nu fuseseră deja contaminate. Avertismentul medicului veterinar a fost clar: chiar dacă e inofensiv pentru oameni, virusul are rezistență mare, de până la opt luni, chiar și în lada frigorifică, și există riscul ca alți porci să se îmbolnăvească mai târziu. Și, astfel, molima să reapară.

PPA este o boală virală și mortală, care a apărut prima dată la începutul secolului XX în Africa, în regiunea subsahariană – de unde și numele. Boala a fost identificată la porcii domestici după contactul cu o specie de mistreți africani (commonwarthog). Câteva decenii, PPA s-a răspândit doar în anumite părți din continentul african. Începând din 1957, boala a ajuns, cel mai probabil prin produse prelucrate de porc, în Portugalia, apoi în Spania, Italia și până-n Africa de Sud.

Virusul se răspândește agresiv și nu există tratament sau vaccin care să stopeze evoluția bolii (spre deosebire de pesta porcină clasică). De pildă, în comuna Mihail Kogălniceanu, după apariția primului focar, a doua zi au mai apărut alte două. Iar în mai puțin de o săptămână, erau deja 12. A fost momentul în care autoritățile județene au luat decizia să omoare toți porcii din ogradă. 

Căile de transmitere și de contaminare sunt numeroase. Medicul veterinar Mihai Puia, directorul DSV Ialomița, spune că principalul vector care a grăbit la extinderea PPA în România este omul. Deși virusul este inofensiv pentru oameni, aceștia ajută la răspândirea lui prin haine și echipamente contaminate. „Pesta porcină africană se transmite cu ușurință, prin secrețiile animalelor bolnave, prin mistreți deja contaminați, prin transportarea produselor de carne bolnave”, spune medicul. „Virusul supraviețuiește perioade lungi pe haine și pantofi, care-l ajută să treacă de la o fermă la alta. Gândiți-vă cum e situația în gospodăriile românești – porcul e ca un animal de companie. Nu vrei să vii să vezi ce porc mi-am cumpărat?” În plus, sătenii merg pe câmp după furaje, în pădure după lemne. Cum au pășit într-o zonă afectată, au și adus virusul acasă.

Porcii afectați pot avea unele simptome: febră mare, apatie, nu mai reușesc să stea în picioare și le apar pete roșii-albăstrui pe piele, în special în zona urechilor și râtului. Odată infectați, majoritatea mor în maximum 10 zile. Dar se poate întâmpla și ca, odată ce virusul a fost adus în coteț, animalul infectat să mai reziste doar câteva ore.

La început, autoritățile locale au încercat să securizeze zonele prin filtre de dezinfectare: au pus pe șosea covoare pe care au turnat soluții care distrug virușii, la intrarea și ieșirea din comună. S-au dovedit apă de ploaie. Metoda era menționată într-o directivă europeană din 2002 și se referea strict la combaterea pestei porcine africane în crescătoriile de animale autorizate. Or, lucrurile devin mai complicate când e vorba de gospodării în aer liber, întinse pe toată suprafața României.

Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Alexandru Dinu, crede că situația ar fi putut arăta diferit. Dar mediul vulnerabil și condițiile insalubre din gospodăriile oamenilor au facilitat transmiterea virusului. E și un semnal de alarmă în vorbele sale. Sătenii, care-și cresc de regulă animale pentru hrană, făcând investiții minime, trebuie să înceapă să-și pregătească gospodăriile la standarde europene. Cum ar fi, să toarne beton în cotețuri, pentru început. 

Ion Lupașcu e medicul veterinar al comunei de 30 de ani. Are în grijă, pe lângă Mihail Kogălniceanu, animalele din Gura Ialomiței, Hagieni și Luciu, unde și locuiește. Privind în urmă, spune fără ezitare: pesta porcină africană este cea mai mare criză cu care s-a confruntat în toată cariera lui. Și sufletește, dar și financiar. „A fost dramatic și pentru comunitate, și pentru noi, medicii. Acum, noi nu mai avem un obiect al muncii.”

Bărbatul își amintește exact cum a început „nebunia”. Când primul buletin de analize a venit pozitiv de la București, de la doi porci ai unui proprietar din Luciu, doctorul Lupașcu nu a mai avut liniște. Telefonul a început să-i sune întruna. Sătenii, care-și puneau toată nădejdea în el că o să le salveze animalele bolnave, îl priveau cu dușmănie. „Când suna telefonul de dimineață, mă luam cu mâinile de cap. Aveam un stres pe care cu greu îl controlam. Aș fi preferat să mă înjure, doar să nu-mi mai spună că le-a murit porcul”, povestește veterinarul.

Și el spune că, fără să-și dea seama, oamenii au dus virusul dintr-o parte în alta. Sunt un du-te-vino la câmp, la pădure, la rude în satele vecine. „În aceste situații, e foarte greu să creezi condiții de biosecuritate, să-ți ferești ograda de diverși paraziți și microbi, pe atât de multe gospodării. Situația nu e nici pe departe ca într-o comunitate comercială europeană, unde sunt reguli stricte de igienă și posibilitatea de a izola zona în cazul în care a fost depistat un focar”, spune medicul. 

Adunați pe ulița satului, oamenii priveau cu mâinile-n sân cum autoritățile DSV, însoțite de Jandarmerie, uneori și de prefect, strângeau animalele moarte. Directorul DSJ Ialomița, Mihai Puia, spune că autoritățile au urmat pașii din planul ANSVSA atunci când au intervenit în focarele de PPA – un manual cu 26 de capitole de proceduri, informații și formulare-tip necesare ca treaba să fie ca la carte. Potrivit lui Puia, porcii au fost îngropați în câmp, după ce a trimis o solicitare la unitățile județene ale Ministerului Mediului și ale Ministerului Apelor și Pădurilor, pentru a le găsi un teren corespunzător. 

Dacă în Ialomița au fost omorâți peste 8.700 de porci, la nivel național au fost sacrificați peste 355.000 de porci și 16.700 de mistreți. De la începutul anului trecut au fost stinse peste 1.200 de focare în 24 de județe – și pesta încă nu a trecut. Sunt în continuare 11 județe monitorizate, cu 61 de focare active, dintre care trei în Ialomița (la data de 6 iunie). Dintre țările europene afectate de PPA, România are cele mai multe focare depistate la porcii domestici.

La nivel european, virusul se răspândește de câțiva ani buni în special în estul continentului. În ultimii doi ani, Polania și țările baltice au raportat mii de cazuri la mistreți. Cum-necum, chiar și printr-o chiflă cu cârnați aruncată în natură, care poate deveni sursă de infecție pentru mistreți, virusul s-a răspândit în țări din Europa centrală sau de vest. În septembrie anul trecut, Belgia a decis sacrificarea preventivă a porcilor din toată regiunea unde a fost confirmat primul focar. Deși există măsuri de prevenție în exploatațiile din Germania, autoritățile se tem că protecția e doar parțială – pesta lovește mistreții care sunt greu de controlat. De aceea, guvernul francez a construit la finalul anului trecut un gard electrificat de-a lungul graniței cu Belgia.

Cert e că boala i-a năucit pe săteni. Reversul medaliei, după o perioadă fără animale care să guițe în gospodării și o boală încă activă prin țară, e că lumea satului pare să se împartă acum în două tabere: cei care o să-și mai cumpere porc și cei care nu. Nu peste mult timp, crede doctorul Lupașcu, balanța va înclina către cei care nu vor mai vrea grija animalelor din curte. Oamenii se dezvață ușor, spune el: „Anul ăsta au văzut că pot să-și cumpere carne de la supermarket și că nu mai trebuie să muncească atât de mult pentru ea”. Au luat rata și au mers în orașele din apropiere, Țăndărei și Slobozia, și și-au cumpărat din piață sau de la Profi și Lidl.

Și Mitica și-a cumpărat, până la urmă, deși nu i-a fost ușor. „Mergeam să mulg vacile și mă uitam din obișnuință înspre stânga, unde era cotețul purceilor. Erau ca niște cățeluși și plângeam când nu-i vedeam acolo. Nu-mi mai venea nici să cumpăr carne de porc de sărbători. Mi-era ciudă să dau 20 de lei pe o bucată de carne, când eu crescusem în curte un animal de 300 de kilograme.” 

Nu sunt mulți care mai au puterea să o ia de la capăt, crede veterinarul. Când se plimbă pe ulițele satului, doctorul Lupașcu vede tot mai mulți oameni îmbătrâniți. Majoritatea tinerilor pleacă. Puțini sunt cei care revin să crească animale în ogradă și semnele deja se văd. Dacă în urmă cu 10-15 ani erau aproape 800 de vaci în gospodăriile din cele patru comune, în prezent, medicul abia dacă mai numără 100. Uneori, glumește că, deși are 56 de ani, n-ar fi rău să-și caute o altă profesie.

Marinela Lumânaru, 41 de ani, speră să treacă pesta cât mai curând. Locuiește în Luciu și, de când se știe, grădina ei a fost loc de joacă și de muncă. Timpul ei pare să curgă după alte reguli. Vorbește despre perioadele bune, când seamănă răsadurile de roșii, despre cum se comportă pepenii după grindina care a alertat tot satul cu câteva zile înainte, cum i-a fost viața înainte și după porc. „Ce-ați mai tăiat de Crăciun?” „Porcii, de pe listă!”, glumește amar, când își amintește că n-a mai gătit sarmale din porcul crescut de ea.

Când a venit pesta, avea 12 purcei de două zile. Au ieșit din curte în remorca autorităților de la DSV, iar Marinela și-a întors privirea, nu putea să-i vadă așa. E drama sătenilor care nu au rezonat cu măsurile autorităților veterinare: să-și vadă animalul smuls din ogradă, deși, consideră ei, „n-avea nimic”. Pentru femeie, obișnuită cu alimentele din propria gospodărie, tradițiile nu sunt doar o regulă, dar și o necesitate. „Tăiam un porc – trăiam trei luni de pe urma lui. Îl creșteam cu grăunțele noastre. Anul ăsta n-am avut încotro și am cumpărat carnea de porc de la magazin. Mi se părea că avea gust de cauciuc.” Spre sfârșitul verii, după ce-și va culege roadele din solarii, speră să-și cumpere iar porci. Altfel e în decembrie, spune, când se simte în tot satul mirosul de porc pârlit. Asta e sărbătoarea ei.

De cealaltă parte, Răducan Oprea, din comuna Mihail Kogălniceanu, e hotărât să nu-și mai cumpere porc. Nu mai are putere să-l crească și nici dantura nu-l mai ajută. Ce investiții să mai facă la 79 de ani?, se întreabă el. A primit 300 de lei despăgubire pentru purceaua de 35 de kilograme pe care și-o cumpărase cu două săptămâni înainte ca autoritățile îmbrăcate în combinezoane albe să-i împuște animalul. Banii i-a dat împrumut unei rude să-și cumpere cauciucuri noi la mașină și aia a fost. În același coteț crește acum aproape 90 de pui de găină, „sănătoase, nu ca la magazin” și ele sunt singura lui grijă.

În trecut, românii au mai avut de furcă cu pesta porcină, dar cea clasică. În 2006 au existat 700 de focare de pestă porcină în zeci de județe din România. Pesta porcină clasică prezintă cam aceleași simptome ca PPA și se transmite la fel. Diferența e însă vitală: pentru pesta porcină clasică există vaccin. La un an de la declanșarea bolii, de pildă, mai exista doar un focar. Efectele virusului s-au simțit în buzunarele țării. Timp de șapte ani (2010- 2017), România nu a putut exporta carne de porc decât din anumite ferme. La sfârșitul lui mai 2017, România a recăpătat statutul de țară liberă de pestă porcină clasică, după o analiză făcută de Comisia științifică a Organizației Mondială pentru Sănătatea Animalelor. 

Celălalt virus începuse deja să circule prin România. De pierdut, au pierdut și comercianții, și statul. În decembrie anul trecut, România a primit un sprijin financiar din partea Comisiei Europene, de peste 34,2 milioane de euro pentru combaterea PPA (granturi au fost acordate tuturor țărilor din UE afectate). Grantul reprezenta, estimativ, trei sferturi din cheltuielile statului pentru combaterea PPA în 2018. O parte din ei aveau să acopere și despăgubirile cetățenilor.

Cu banii primiți pe porcii omorâți, unii și-au cumpărat din nou porci în gospodărie, pe care acum îi testează. În comuna Mihail Kogălniceanu au murit doi dintre cei 18 porci-santinelă vânduți de DSJ localnicilor în martie, din alte cauze decât PPA. Sătenii speră. Directorul DSJ, Mihai Puia, rămâne însă precaut: „Cine crede că s-a terminat cu pesta porcină africană se înșeală amarnic”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*