[#dordealba] Ce-am găsit în #cealaltăcapitală
O sinteză și o mulțime de povești, mai mici sau mai mari, strânse în Alba Iulia cu ajutorul unui grup de liceeni.
În 2018, n-ai cum să te ascunzi de Alba Iulia.
Orașul în care în 1918 s-a semnat declarația de Unire e unul dintre simbolurile principale ale Centenarului, chiar dacă nu caută asta neapărat. Când am primit o invitație să-l vizităm de la Forum Apulum, un grup local de antreprenori, ingineri, programatori, jurnaliști care promovează educația civică în rândul tinerilor, ne-am pus pe citit. De la distanță, Alba Iulia pare într-o dispută între cei 100 de ani de istorie, pe care nu știu dacă și cum să-i sărbătorească și un viitor smart city, un oraș definit de tehnologie menită să ușureze interacțiunea cetățenilor cu autoritățile.
Am citit despre saga monumentului unirii, care trebuia să fie construit la aniversarea de 75 de ani și e posibil să nu fie construit nici anul ăsta, pentru că Ministerul Culturii și autoritățile locale nu găsesc contractele necesare. O hologramă pare a fi soluția intermediară. Cetatea a fost integral restaurată și e acum centrul orașului și atracția turistică principală. Apropo de turiști – se spune că vor fi peste 100 de mii aici de 1 decembrie. N-ar mai fi nici locuri de cazare (oficial sunt oricum doar 1.300). Primăria se laudă cu zeci de proiecte tehnologice, de la senzori de poluare, la transport inteligent. (E mai complicat de atât). Tot autoritățile se laudă cu cea mai mare populație din toate timpurile. E o infuzie de antreprenoriat, susținută de câțiva oameni proaspăt reveniți din orașe mai mari sau din străinătate. S-a deschis un prim spațiu de co-working, a doua ediție a TEDx a strâns câteva sute de participanți, se pregătește primul Street Delivery, iar o echipă de elevi a câștigat un concurs național de robotică. Nu de puține ori am văzut hashtagul #cealaltăcapitală.
În câteva zile de Alba Iulia n-am avut cum să vedem și să înțelegem tot, dar am strâns o mulțime de povești mai mici sau mai mari, ajutați de un grup de liceeni locali care, generalizând, nu sunt preocupați nici de Centenar, nici de smart city. Lucrurile sunt mai simple și mai directe pentru ei: profesorii lor sunt învechiți și blazați, liceul monument istoric nu are căldură în toate sălile de clasă, universitatea locală nu prezintă interes, iar beneficiile de smart city nu le pricep pentru că n-au treabă cu pasiunile lor pentru jocuri video și tehnologie. Se bucură însă că au apărut proiecte și inițiative de educație informală, care îi scot din școala pe care o consideră depășită și le dau posibilitatea să-și descopere noi pasiuni sau talente ascunse.
Indiferent că în Alba va câștiga tradiționalismul sau occidentalismul (cum a definit un localnic forțele aflate în opoziție, la o dezbatere despre „dorul de țară”), majoritatea dintre liceenii pe care i-am cunoscut vor pleca. Trecutul nu e suficient, viitorul nu e convingător, deși e o energie mai bună ca altădată.
Forum Apulum, dar și alte inițiative locale civice și antreprenoriale, sunt, în mare, creația celor între 25 și 35 de ani, mulți reveniți după ani în Timișoara, Cluj sau București. Orașul mic e atractiv, pentru că în orașul mic poți vedea destul de repede efectele inițiativelor tale. N-ar fi primul moment de efervescență culturală și socială a orașului, dar pare cel mai răspândit și conectat. Să creeze un prezent suficient de util și atrăgător pentru toți albaiulienii și să-i implice într-o construcție comună de viitor nu e deloc un proiect ușor. Dar nici ultimii de 100 de ani n-au fost.
Poveștile noastre din Alba Iulia includ (lista e în curs de actualizare):
• Centenar contratimp. Alba Iulia așteaptă aniversarea de 100 de ani cu monumente în lucru.
• Q&A Ana Cleger. Un interviu cu golgeterul Ligii Campionilor la volei feminin;
• Claudiu Ceia. De la Facebook, la guvern, la Alba Iulia.
• Emil „Lulu” Ceteraș. O vizită la cafeneaua Art Cafe.
• HUB7. Povestea primului spațiul local de co-working.
• Centenar contratimp. Va finaliza Alba Iulia la timp renovarea Sălii Unirii?
• Ghidul. Cutreieră cetatea din Alba Iulia cu Cristian Kalanyos.
• Trupa Skepsis. Cum faci teatru într-un oraș fără teatru.
• Smart City. Cât de inovatoare e de fapt Alba Iulia?
• Petre Paul. La 18 ani are două romane la activ și unul în lucru.
• Colegii noștri liceeni. Cine e echipa care ne-a însoțit pe teren.
• Copiii care fac roboți. Povestea echipei de robotică Team Xeo RO001.
• Crina Luha. Ideile bune, crede fondatoarea Selfie School, vin după tragedii.
• Socialistul contra curent. Marius Rotar, un profesor local specialist în moarte.
• La firul ierbii. Ai nevoie de muncă în grădină? Liviu și Ion sunt pe fază.
• Anița din Turturica. Ce face Alba Iulia cu cetățenii ei vulnerabili.
• Forum Apulum. Cum încurajezi civismul într-un oraș mic.
• #cealaltăcapitală pe perete. Harta Alba Iuliei în 100+ post-ituri.
1 comentarii la [#dordealba] Ce-am găsit în #cealaltăcapitală
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
Mădălina Mocan
38 de ani, cercetător în științe politice, Centrul pentru Studiul Democrației
[24/7] Balls.: Fă rai din ce ai
Un restaurant la început de drum se transformă pentru a nu mai fi vulnerabil la restricții.
[One World Romania] „Cine ești? De ce te grăbești?”
Maria Fux avea 88 de ani când și-a luat adio de la scenă și s-a retras să predea în studioul ei. Câteva luni mai…
Mi se pare excelenta aceasta serie de articole despre Alba Iulia, desi nu sunt de acolo. Mi-ar placea sa citesc serii similare si despre alte orase. Cred ca avand un numar mare de articole destul de variate, simt ca aproape reusesc sa „inteleg” locuitorii de acolo. felicitari, DOR!