Editorial DoR #38: Noi toți

În 30 de ani de post-comunism, ne-am căutat izbăvirea în proiecții capitaliste, visuri de migrație și promisiuni de viitor. Numărul aniversar al DoR e o oglindă a acestei căutări continue.

DoR #38 e un număr aniversar, așa că am ales să publicăm 10 coperte, pe care veți găsi o diversitate de oameni, de geografii, de vârste, de alegeri, de concepții despre lume și viață. Nu sunt întregul univers al României și al diasporei, însă se apropie. Le-am ales pentru că reflectă nu doar poveștile mici și mari din acest număr, ci și misiunea noastră de a folosi jurnalismul narativ ca să înțelegem ce (și cum) trăim în România de azi, să ne apropiem unii de alții și să găsim soluțiile potrivite pentru a ne transforma viețile, organizațiile și societatea.


În tranzit, nimic nu are un contur clar. Suntem între aici și acolo. Între am și nu am nimic. Între ieri și mâine. Între reușim și nu se poate. Între vin și plec. Între știu și habar n-am. Între vreau tot și nu merit nimic.

Am publicat sute de povești în 10 ani de DoR și uneori mă întreb dacă avem una comună pentru România, mai ales pentru o Românie cu un milion de votanți în afara granițelor. Spun asta pentru că, la prima vedere, povestea noastră comună e lipsa uneia. Bâjbâim de la an la an fără repere, fără un proiect pe care să-l facem împreună, fără o balustradă de care să ne ținem pe măsură ce înaintăm. Se deschid mereu cărări noi, suntem mereu ademeniți de alte alegeri, alte țări, alți oameni, alte slujbe, alte promisiuni. Nu avem nici timp, nici răbdare – și probabil nici disponibilitate – să descoperim unde suntem.

„De ce batem pasul pe loc?”, se întreabă Sonia în romanul recent al Laviniei Braniște, Sonia ridică mâna. „De ce calitatea vieții nu e mai bună de la o generație la alta?”

În 30 de ani de post-comunism ne-am căutat izbăvirea și soluțiile în proiecții capitaliste, în visuri de migrație, în promisiunea unor sisteme de justiție sau de educație mai bune. Ne căutăm în continuare prin locurile în care fugim sau prin trecutul pe care îl explorăm, și care, pe măsură ce-l zgândărim, devine tot mai tulbure, ca marea senină când agiți nisipul de la fund.

Numărul aniversar al DoR e o oglindă a acestei căutări continue. Mereu asta ne-am dorit să fim: un ghid de descoperire de sine, de alții și de lume. „Rămânem orice-ar fi împreună”, cântă Robin and the Backstabbers în . În /Îm /Pre //Ună . „Oricât ne-ar costa și-orice ar însemna împreună.”

Îți recomand să citești cu răbdare acest număr, poveste cu poveste, să faci o călătorie de la Vaslui până în Hamburg și să te întrebi tu pe unde ești, ce-ai devenit, ce-ai putea să faci pentru – sau împreună cu – oamenii despre care vei citi.

În Valea Plopilor, Aurica s-a luptat o viață de om ca să țină o casă de care să fie mândră, când în jur era doar sărăcie, migrație și boală. De când era mică auzise despre mirajul educației care te salvează, dar nu și l-a permis. A vrut altceva pentru copiii ei, dar an după an de școală nu schimba nimic – ba chiar îi expunea la noi pericole și conflicte, așa că i-a retras. Oare nepoții ei vor primi ce au nevoie de la noi toți ca să termine opt clase?

La 30 de minute de Bârlad, Alina, o asistentă medicală comunitară, are peste 400 de familii vulnerabile în grijă și nu are nici măcar o mașină cu care să ajungă la ele prin noroaiele Vasluiului. Are aproape 40 de ani și o viață de îngrijire în spate. Datorită copiilor, credinței și micilor bucurii de la muncă, nu-și pierde speranța că are un rol în viața unor oameni cărora nu le-a rămas altceva decât visul plecării sau posibilitatea unui miracol.

O altă Alina, arhitect, locuiește la București și împlinește 30 de ani odată cu Revoluția română. A crescut premiantă, un copil în care mama și-a investit și timpul și speranțele. Alina înțelege privilegiul de a avea nenumărate opțiuni, dar asta nu înseamnă că posibilitățile n-o paralizează. E mereu prinsă între nemulțumirea de sine de azi și un meniu aparent nelimitat de mâine.

La fel sunt Cristi și Ioana, doi români dintr-un orășel german, care își dezbat deja de patru ani relația cu „acasă”. E Clujul în care s-au cunoscut, în care au făcut facultatea și în care au protestat împreună? Sau e Lüneburg, orașul în care ea studiază modele de agricultură sustenabilă și el antrenează o echipă în care joacă refugiați din Siria și Afganistan? Sau e un loc pe care încă nu l-au descoperit? Până se decid, votează la fiecare alegeri, pentru că își înțeleg rolul de „diasporă” ca o contribuție la o altă Românie, chiar dacă în ultimii ani a fost mai degrabă una anti-ceva (anti-Dragnea, anti-PSD, anti-Dăncilă), decât pro-ceva.

Citind vei vedea că nu avem o singură Românie. Nu avem un singur tip de cetățean. Nu avem un singur tip de viitor posibil. Și cu siguranță nu avem un proiect sau o voce care să încerce să vorbească cu sau pentru noi toți.

Nevoia există. Vrem, poate mai mult ca oricând, certitudini. Să știm cum să facem să fie și să ne fie bine. Să avem o direcție. Să găsim soluțiile. De aceea tot căutăm. Din toate căutările revenim cu piese de puzzle. „Piese de puzzle care nu se potrivesc, dar pe care totuși le adună”, scrie Braniște despre căutarea similară a Soniei, o tânără care încearcă să afle cine e ea, familia ei și ce sunt locurile de care aparține. „Cioburi”, concluzionează Sonia până la urmă. „Asta e totul. O grămăjoară de cioburi.”

În tranzit, nimic nu are un contur clar. Asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim din căutări ca să se limpezească imaginea, pentru că nu se va întâmpla. Însă nu înseamnă nici să continuăm să căutăm bezmetic în speranța că vom găsi ceva care ne va ține în loc. Undeva, între toate opțiunile, există un consens. Poate ne întâlnim acolo.

Coperta DoR #38 (1/10). Aurica Radu, Tamangaș și Claudia. Bunică, elevi. Valea Plopilor, Giurgiu. Fotografie de Mircea Reștea.
Coperta DoR #38 (2/10). Alina Mazilu, asistentă medicală comunitară. Puiești, Vaslui. Fotografie de Ioana Moldovan.
Coperta DoR #38 (3/10). Gheorghe Preda, apicultor. Butculești, Teleorman. Fotografie de Larisa Baltă.
Coperta DoR #38 (4/10). Andrei Robin Proca, muzician. București. Fotografie de Andrei Pungovschi.
Coperta DoR #38 (5/10). Ioana Dușe, doctorand. Lüneburg, Germania. Fotografie de Cătălin Georgescu.
Coperta DoR #38 (6/10). Sofia Scarlat, activistă. București. Fotografie de Alex Gâlmeanu.
Coperta DoR #38 (7/10). Cristian Pătru, consultant SAP. Lüneburg, Germania. Fotografie de Cătălin Georgescu.
Coperta DoR #38 (8/10). Ioan „John” Mancaș, avocat. Vaslui. Fotografie de Cătălin Georgescu.
Coperta DoR #38 (9/10). Claudiu Dobriță, director de creație. București. Fotografie de Cătălin Georgescu.
Coperta DoR #38 (10/10). Alina Dumitrescu, arhitect. București. Fotografie de Andreea Retinschi.

Acest articol apare și în: