În acest război, nimic nu poate fi exclus. Dar să nu ne panicăm.

Oana Popescu Zamfir este directorul centrului de studii internaționale GlobalFocus Center și Europe’s Future fellow la Institutul de Științe Umaniste (IWM) din Viena. Am vorbit cu ea despre motivele pentru care Rusia a invadat Ucraina, despre cât va mai dura războiul și cât de serioasă e amenințarea nucleară.

---

Ce vrea Rusia cu invazia Ucrainei?

Obiectivul maximal este să aibă alt statut în reglementarea și gestionarea relațiilor internaționale, care să reflecte diferența foarte mare între unde e Rusia acum și unde era la sfârșitul Războiului Rece, când Occidentul a fost într-o poziție privilegiată și a putut să influențeze mult mai mult sistemul internațional într-o direcție bazată pe dreptul internațional și norme liberale, democratice. Asta în relație cu SUA și Occidentul, în general. 

În relație cu regiunea – cu certitudine vrea să stabilească o zonă tampon între Rusia și NATO, care să refacă fosta sfera de influență a URSS. Nu aș zice că își dorește refacerea URSS în granițele de la momentul dezmembrării, pentru că nu vrea să gestioneze administrativ aceste teritorii; e suficientă influența de facto, iar regimurile din țările respective să fie prietene cu Rusia și ostile Occidentului.

E greu de anticipat și dacă va dori câștiguri teritoriale nete (alipirea Transnistriei sau divizarea Ucrainei) sau se va mulțumi cu teritorii mai mici (autonomia Donbasului și eventual coridorul sudic care leagă Donbasul de Crimeea).

E greu să ne dăm seama ce vrea Putin, dar și ce poate obține. Pare că vrea în Ucraina înlocuirea regimului, e greu de spus dacă își va dori și împărțirea ei teritorială între est și vest sau e mai avantajos să arunce țara într-o zonă de instabilitate mult timp, ceea ce face imposibilă integrarea mai profundă cu UE sau NATO. 

Care ar fi granițele unei zone tampon?

Până la granițele NATO. Mai concret, nu cred că state membre NATO vor fi angajate în vreun conflict deschis cu Rusia în viitorul apropiat. Cred că asta se va întâmpla doar cu statele ne-membre și că pe teritoriul țărilor fost-sovietice membre NATO va continua și se va intensifica războiul informațional, cibernetic. Cred că ăsta e scenariul pe care l-ar prefera. 

Cert e că nu se mai pune problema acum ca Putin să negocieze doar cu Ucraina sfârșitul războiului. A spus că sancțiunile economice impuse echivalează cu o declarație de război. Chiar presupunând că azi se încheie conflictul cu victoria militară a lui Putin, țara tot rămâne cu sancțiuni, care fac economia, în cel mai scurt timp, absolut nesustenabilă.

Miza e să se ridice sancțiunile. Iar asta s-ar putea întâmpla doar dacă ar trage și NATO, în primul rând Washingtonul, într-o negociere. Acum, cele două părți, Rusia și Ucraina (susținută de Occident), sunt pe poziții incompatibile, care fac imposibilă o negociere. Sunt chestiuni existențiale la mijloc: Rusia neagă existența Ucrainei ca stat și vrea fragmentare teritorială, aceasta nu poate să accepte așa ceva. Putin a investit și la nivel de imagine, și în teren; și Ucraina a investit, nicio parte n-are cum să se retragă. 

Deci e posibil ca Putin să încerce o escaladare (numărul victimelor, pagube materiale), dar și, eventual, un incident oarecare pe teritoriu NATO, fie în țările baltice, fie la noi, ceva care să nu echivaleze cu un atac direct asupra unui stat membru.

Ce poate fi un atac, fără să fie un atac?

De exemplu, bombardează gurile Dunării în Ucraina și extinde atacul și pe teritoriul României, la scară mai mică, dar fără victime și pagube. 

Sau se întâmplă „un accident” – deliberat sau nu: un vas sau un avion al unui stat membru NATO e prins în schimbul de focuri. Atunci, NATO e silit să ia o decizie: ce facem? Considerăm asta un atac și activăm Articolul 5, intrăm într-o confruntare deschisă cu Rusia sau, având în vedere că nu au fost victime sau pagubele sunt reduse, și toată povestea are aparența unui accident (intuim că n-a fost un accident, dar nici nu putem demonstra), negociem? Bineînțeles, e o speculație asta cu incidentul pe teritoriul unui stat membru.

Deci o să fie mai rău înainte să fie mai bine.

Exact. Când Putin escaladează, nu e cazul să credem că e scăpat de sub control, e dement și caută o confruntare globală, dar nici să o considerăm retorică. E o tactică de negociere, pentru că, acum, Putin nu poate negocia cu cei cu care vrea cu adevărat, adică Occidentul. De aceea va încerca să escaladeze continuu, tocmai ca NATO să ceară – sau să accepte – această negociere. 

Și mai e un factor, China, care poate să fie hotărâtor, pentru că până acum a susținut incursiunea lui Putin, nu i s-a opus. Dar China e în primul rând o putere comercială, iar interesul ei e pentru stabilitate globală. Instabilitate înseamnă pierderi economice pentru ea. Deci e probabil ca Putin să ajungă și sub presiunea Chinei.

Cât va mai dura războiul?

Cred că lucrurile se vor întâmpla mai degrabă repede, pentru că Putin are interesul să aducă toate părțile la masa negocierilor înainte să fie foarte, foarte rău în Rusia.

Sancțiunile acestea își fac efectul foarte repede și atunci e o chestiune de săptămâni până ca cetățenii de rând, indiferent ce cred despre război, să simtă repede impactul și să fie și mai mică disponibilitatea pentru război.

Cum vor fi afectați românii?

Pentru noi, deteriorarea situației de securitate din regiune se va traduce în creșteri de prețuri. Toți, în Occident, ne-am asumat aceste costuri care vin din marginalizarea Rusiei; e posibil să fie și niște probleme de întreruperi de gaz din Rusia către Occident. 

În plus, investitorii vor percepe toată regiunea ca fiind mai riscantă, inclusiv din cauza refugiaților, țările vor fi sub presiunea din interior. Nu ne-am gândit că ne-am putea confrunta cu un aflux de refugiați, nu aveam nicio structură pregătită pentru așa ceva. 

E posibil să crească și inflația și să existe o devalorizare a leului, probabil și o devalorizare a euro, nu semnificativă. 

Tot peisajul e mult mai instabil. Ne putem aștepta la derapaje anti-democratice, naționaliste, de extremă dreapta. Pe măsură ce entuziasmul și mobilizarea pentru ajutorarea refugiaților vor începe să obosească, e posibil să apară narativele opuse, anti-Ucraina; deja Moscova împinge la greu în regiune tipul ăsta de narative.

De fiecare dată când noi am mers pe calea cea bună, a modernizării, a democratizării, asts s-a întâmplat pentru că s-au reflectat în plan intern creșterea economică, stabilitatea, puterea UE de a acționa ca magnet pentru noi. 

Cu cât astea sunt mai slabe, cu atât riscurile pentru noi sunt mai mari. 

De ce vor crește prețurile?

Cresc pentru că impactul conflictului e direct: Ucraina e unul dintre cei mai mari exportatori agricoli. (Anterioara criză economică din Ucraina a fost unul dintre declanșatorii primăverii arabe, pentru că au crescut prețurile la alimente. E o chestiune neglijată, pare că s-au trezit națiunile singure, că nu le mai conveneau regimurile autoritare.) 

Acum, noi fiind la graniță, o să fim printre cei afectați. O dată, pentru că scad exporturile din Ucraina și doi – pentru că se scumpește combustibilul. Rusia e principalul furnizor de petrol și gaze pentru Europa, deci, cu cât crește prețul acestora, cu atât cresc toate prețurile. 

În plus, rutele de transport au fost modificate sau întrerupte, pentru că Rusia e fizic marginalizată global, deci din nou cresc costurile. Se adaugă și speculația burselor: într-o situație instabilă, riscul investitorilor e mai mare.

N-aș vrea ca lumea să se panicheze așteptând o explozie a prețurilor, dar deja inflația și prețurile la energie crescuseră. Situația se va agrava în continuare. 

Și, pe termen lung, dacă UE și-a asumat reducerea dependenței față de Rusia, vor exista costuri (pentru producția de energie alternativă, de exemplu), pe care până acum n-am fost de acord să ni le asumăm. Când protestăm că țările n-au fost suficient de ferme în sancționarea Rusiei, trebuie să ne întrebăm dacă noi, românii, am fi fost dispuși să suportăm costuri mai mari, ceea ce înseamnă un nivel de confort și de trai mai scăzute. Nu e vorba doar de guverne, ci și de societăți, care mă îndoiesc că erau dispuse la astfel de sacrificii.

Să-și schimbe românii economiile în monede mai puternice? 

Nu știu dacă să schimbe oamenii banii, nu sunt finanțist. E o perioadă sensibilă. Nu cred că ne vom confrunta cu o criză acută, care să determine modificări majore în nivelul de trai, astfel încât lumea să se grăbească să facă ceva diferit. Și nu cred că noi vom fi afectați fundamental de azi pe mâine. 

Există, într-adevăr, posibilitatea ca leul să se devalorizeze întrucâtva, dar nu cred ca va fi o cădere acută. S-ar putea ca și euro să se devalorizeze în raport cu dolarul. Cei care au urmat până acum regulile de prudență financiară: și-au ținut economiile în mai multe bănci, în monede diferite, au investit în sectoare diferite, să continue să fie prudenți. 

Să ne mutăm din țară?

Nu cred că e nevoie. Să nu ne panicăm și să nu facem niciun gest brusc, pentru că asta e tentația când lumea așa cum ți-o imaginai se schimbă radical într-o bună zi. Și asta am trăit cu toții; e un șoc și avem tentația să avem reacții disproporționate. 

Ar trebui să urmărim situația și să reacționăm în funcție de evenimente. Deocamdată lucrurile sunt izolate teritorial în Ucraina, România nu e afectată direct de o criză economică și militară. 

Oricât ar părea Putin de scăpat de sub control, cred că s-a manifestat totuși ca un actor rațional, care a calculat politic greșit și a crezut că Ucraina va ceda repede. Nu are de câștigat dintr-un conflict cu Occidentul, vrea să rămână în istorie ca întregitorul Rusiei, nu ca cel care a dus la distrugerea ei. 

Deci să fim cât mai calmi, prudenți și raționali. Deocamdată suntem într-o situație suficient de sigură.

Cât de serioasă e amenințarea nucleară? Va apăsa Putin butonul?

Tind să cred că e o tactică de negociere. Putin are nevoie să riposteze la sancțiunile occidentale. Ele nu sunt doar foarte dure, ci și umilitoare, în condițiile în care el însuși a ridicat așteptările, anunțând că poate să facă ce vrea în Ucraina și deține controlul. 

A ridicat miza nu doar în plan militar, prin mai multe victime, mai multe pagube materiale, ci și în plan retoric, prin acest mesaj adresat mai degrabă Occidentului: „Suntem totuși o putere nucleară, nu ne tratați ca pe orice altă țară”.

Nu exclud cu totul arme tactice nucleare, care înseamnă impact local, dar devastator, și complet în afara normelor internaționale, dar dacă le va folosi, va fi tot un mod de creștere a mizei. 

Nimic nu poate fi exclus. Cum va reacționa fiecare parte e absolut imprevizibil.

Despre ce nu vorbim suficient?

Despre ce va însemna gestionarea internă a fluxurilor de refugiați. Situația e de lungă durată. În următorii ani, în Ucraina singurii investitori vor fi Comisia Europeană, ONU și diverse bănci de dezvoltare, toate în direcția reconstrucției țării, odată ce conflictul se va opri. 

Nu va mai exista activitate economică normală, piața muncii nu va fi viabilă, iar nivelul de trai anterior nu va mai exista ani de zile. Distrugerile presupun 5-10 ani de reconstrucție. Iar asta înseamnă că acești oameni de la granița UE, cu aspirații, care au trăit în ultimii ani cu iluzia că țara se dezvoltă și merge spre Occident, vor vedea că nu au perspective. Și chiar dacă nu vin acum, vor veni în viitor.

Care vor fi consecințele venirii refugiaților?

Ucrainenii sunt de aceeași cultură cu noi, aceeași religie, îi percepem ca europeni. Dar există totuși un dublu standard, pentru că sunt și cetățeni străini care s-au refugiat, de alte etnii și alte rase, și trebuie să ne obișnuim cu o diversitate la un nivel la care nu am fost obișnuiți.

Până acum eram doar țară de tranzit, de acum vom fi și de destinație. Trebuie să ne obișnuim cu ideea și să înțelegem că entuziasmul de acum e nesustenabil. Acum improvizăm din mers cu foarte mare cost de efort și implicare, care nu se vor menține în viitor. Trebuie să găsim la nivel guvernamental și social mecanismele de a gestiona, trebuie să învățăm de la Germania, de la Suedia, ca să susținem efortul ăsta pe termen lung.