Ion Bogdan

Era fratele grijuliu care își găsise liniștea într-o grădină. Avea 51 de ani când a murit de COVID-19.

De Ana Maria Ciobanu
Ilustrație de Tuan Nini
19 august 2021

Această poveste face parte dintr-o serie despre cei pe care i-am pierdut în pandemie. Ilustrația reprezintă o smochină din grădina de care Ion era foarte mândru.

Cel mai greu îi este Luminiței Bogdan că nu mai aude telefonul sunând de cinci ori pe zi, că fratele mai mare nu o mai întreabă dacă a ajuns acasă, dacă a mâncat, cum se simte.

Îi e greu și să nu-și mai facă cumpărăturile împreună, să nu-l mai vadă glumind galant cu vânzătoarele de la pește, să accepte că nu are să mai apară spontan la ușa ei dimineața ca să-și bea cafeaua împreună.

Ion Bogdan era fratele cu 11 ani mai mare de care se apropiase tot mai mult în ultima perioadă. El o suna fericit că a aflat de o terasă nouă și-i propunea să o ducă și pe ea. El încingea grătarul la final de săptămână și o invita la masă. El îi povestea ce spectacole vede la repetițiile Teatrului Metropolis de a cărui siguranță se ocupa unitatea de pompieri la care lucra. Când nu se vedeau, Ion îi trimitea Luminiței poze cu grădina lui plină de trandafiri. Se întâlneau și întâmplător pe stradă și-l vedea cum pedalează mândru spre ea cu un sac de pământ și o pungă de smochine producție proprie. Îi dădea fructele și o lua la mișto: „Astea sunt bio, nu ce cumperi tu!”

 „Mă înnebunise cu smochinul ăla”, spune Luminița care a încercat să găsească măcar o poză cu ei doi în telefon dar a constatat că are doar flori și fructe. „Era atât de mândru de grădina lui”.

În vara anului trecut, Ion a sunat-o pe Luminița că se simte rău. Trecuse puțin timp de când își îngropaseră tatăl și Ion îi spusese că măcar pandemia le-a adus o înmormântare restrânsă și că lui nu i-ar plăcea o slujbă lungă.

Nu știa cum s-a infectat, nimeni de la el de la serviciu nu a fost bolnav. A ajuns la spital cu amândoi plămânii afectați. Nu avea alte probleme de sănătate, era un tip un pic corpolent, dar și înalt. Analizele nu au găsit alte afecțiuni și totuși în scurt timp a fost intubat pentru că saturația oxigenului îi tot scădea. Ultima oară când au vorbit la telefon, Ion a apucat să-i spună Luminiței că nu crede că mai rezistă. Se sufoca în orice poziție. Au fost săptămâni la rând în care familia a stat în fața spitalului așteptând vești.

„Suferința te unește”, spune Luminița care își amintește cum sperau cu toții când auzeau că cineva a fost detubat; asta putea să însemne că urmează ceva bine și pentru ai lor. Ambulanțele veneau într-una și, văzându-le, familiile se încurajau unele pe altele, apoi le făceau loc noilor veniți la rondurile din fața spitalului.

Ion s-a stins la terapie intensivă pe 13 octombrie 2020, la 51 ani, după o lună și jumătate în care medicii de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încercat toate schemele de tratament posibile; organismul lui nu a răspuns la nimic. În urma lui au rămas soția, cu care s-a iubit de la 18 ani, un fiu, pe care l-au adus pe lume la 19 ani, colegii de la unitatea de pompieri unde lucra, Luminița, alți doi frați și o mamă îndurerată.

„Fraiere, a ieșit cum ai vrut tu”, i-a spus Luminița în gând la înmormântarea restrânsă, cu drag făcând haz de necaz, un lucru care-i unise mereu. Surorii îi este greu să accepte golul pe care Ion l-a lăsat, dar în același timp e convinsă că, undeva acolo, fratele ei e fericit și se prăpădește de râs la gândul că ea îl transformă acum într-o poveste. Crede că „a trăit intens” anii de petreceri cu benzi cu Modern Talking și dansul care-i plăcea atât de mult, că s-a bucurat de căsnicie, de rolul de tată, de Revoluție; că l-a distrat tranziția nouăzecistă pe care și-a petrecut-o ca șofer, și că pacea pe care și-o găsise în grădina lui ar putea să spună mai multe despre împăcarea cu care privea viața în ultima perioadă.

„Poate atât a fost să fie. Și le-a făcut pe toate. Poate de-aia am fost mai apropiați în ultimii ani, pentru că urma să se termine”, crede sora lui.

„Nu i-ar fi plăcut să fim dărâmați”, mai spune Luminița, care i-a mutat trandafirii dragi la cimitir dar nu îl caută acolo prea des. Știe că Ion și-ar fi dorit s-o vadă bucurându-se de viață cu umor și drag de plimbări.

Pe platforma ViețiPierdute.ro, Code for Romania strânge, în parteneriat cu DoR, povești despre cei pe care i-am pierdut din cauza COVID-19. Dacă și tu ai pierdut pe cineva drag, poți scrie câteva rânduri în amintire aici, iar povestea va apărea pe ViețiPierdute.ro.