Iulie fără plastic

Pe parcursul lunii iulie am încercat să stau departe de plastic și am documentat asta în jurnalul de mai jos. Încheiem cu versuri despre consum, apoi te așteaptă alternative și soluții pentru zile sustenabile.

E vară, la zmeură poftesc
În caserolă de plastic găsesc
Un măr ambalat
Totul în folii înfășurat
Nici nu mi-am făcut idei festive
De alternative.
Sunt obosit
N-am prea dormit
De 10 ore n-am mâncat nimic
Legumele congelate
la pungă de plastic
Sună fantastic.
Scot tigaia, e nespălată
arunc legumele
Gust
Experiența e cam plată.


Și coșul de gunoi e plin
Seară de seară
Grămadă
Mâncare stricată
Cu folii de curier
Cu punguțe de la cuburi de gheață
Și paie de la fast-food
Căci…viață.
Și coji de pepene
Și cutii de polistiren
De la ultimul prânz, gen.

Și-n toată oboseala,
Ceva nu se leagă.
Cum sunt toate grămadă
Un pai colorat
Am sorbit, l-am aruncat
Nu știu,
Se reciclează?
Mi-amintesc vag
Doar un clip
Cu o țestoasă
Dac-ar fi putut
Ar fi fost furioasă
Cu o nară blocată
Cu o bucată de plastic
N-a fost fantastic.

Eram la terasă când cineva mi-a arătat
Am oftat, m-a impresionat
Cinci minute
Apoi limonadă mi-am comandat.
A venit cu pai, imediat
Mint, erau două
Culori diferite
O enigmă nouă
Problemă de lumea întâi:
Din ce pai să beau mai întâi?
Sau e unul de gustat
Și unul de amestecat?

Dar trec mai departe
Țestoasele-s și ele departe
Nu suntem rude
Nu ne sunăm periodic
Nu le pot fi de folos
Nici metaforic
Ele se mișcă greu
Eu la fel, avem asta în comun mereu
Dar am auzit că plasticul e-n pești
Nu știu dacă ghicești
C-o să fie mai mult în oceane
Decât tot soiul de pești cu zorzoane
Doamne.

Dar eu nu știu să înot
Și nici să mănânc pește
Nu prea pot
Deci, în fine
Eu o să fiu bine.
Acum să nu crezi că sunt chiar așa
Am și eu sertar cu pungi,
Ce e drept a defulat
Nimeni dacă vreau nu m-a întrebat
Ci o pungă mi s-a dat, automat
La brânză, la crenvurști
La un dres, la înghețată
La roșii, la ceapă
„Punguță vă dau?”
Dar când aud, uneori
Spun nu, vă rog!
Am rucsac
Am loc, e minunat
Nu mai am loc de pungi, vă zic
Chiar dacă sunt obosit
Și n-am mâncat nimic.

Mă-ntorc la terasă
Cer limonadă și zic
Cu miere, „fără pai”
Zic apăsat
Sper că a remarcat.
Mare victorie.
Dar vine limonada
Și ce să vezi lângă ea?
O cutiuță de plastic.
Cu miere era.
Fantastic.
Și am oftat
Și am vrut să-i zic de toate cele
„N-ai înțeles nimic
Din frământările mele.”

Dar e OK, că abia le înțeleg eu
Și iau cuțitul, amestec în limonadă
Nu deschid mierea.
Dar e acră, tată.
Rezist 10 minute
Până nu mai rezist
Amestec fantezist.
Îmi amintesc de țestoasă
Cum merge ea, migăloasă
Mă gândesc
Hai,
Măcar te-am salvat de-un pai.

Dar azi sunt mai odihnit
Limonada cu miere
Parcă mi-a priit.
Mă duc la piață
Azi nu mănânc congelat
Și ambalat
Îmi fac un bine și mie,
Și lor,
Țestoaselor.
Intru eu ca un ninja
Cu sacoșe de pânză
Iau un kil de roșii, întind mâinile
Tragic-stop:
„Fără pungă. Vă rog.”
Hai c-am scăpat
Și-am și interacționat
Nu mai vorbesc în magazin doar cu un raft.
Riscant,
Dar parcă palpitant.

Și parcă am gătit cu gust
Chiar dacă salată
Măcar n-a fost congelată.
Acum simt adrenalina, vine
Oare asta înseamnă să-mi fac un bine?
O cale necunoscută aș spune
Dar oare ce mai ascunde?
Pași mici, nu mă arunc la zero risipă
Că rata de succes e mică
Scot prosoapele de hârtie
Că am cârpele mele. Fie.
Am găsit și detergent la cutie.
Renunț la balsamul de rufe
Mai pensionez un PET
Și bețișoarele de urechi
Mă spăl la duș
Chiar acuș.

O cană cu filtru mi-ar trebui
Să nu beau apă îmbuteliată mi-aș dori
Și o cană de cafea
Care s-o țină caldă, așa.
Doar să trec peste rușine.
Să întind în cafenea
cana mea.
Dacă o să creadă barista că vreau să economisesc 1 leu?
Și ce-ar fi rău în asta,
pentru Dumnezeu?
Să-i cer să-mi umple sticla cu apă?
Acum chiar o să zică: „Săraca fată”.
Și-n Mega să îndrăznesc să scot caserola mea,
pentru măsline?
Mi-e cam rușine,
dar tot de la ei o am,
deci, în fine.
Să cer iar fără pai?
Parcă văd:
Alte cerințe mai ai?

Îi fac pe prieteni să se simtă vinovați
Dar nu e grija mea, scuzați
Încerc să fiu Ninja măcar pentru mine
Nu judec, nu acuz
Doar refuz.
Văd că merge și fără
Pai, fără punguță
Cola-mi iau la 330
La sticluță.
(E mai scumpă, dar am economisit
De la cafeluță).
Iaurt la fel, la borcan
Din când în când
E mai cremos
și mai victorios.

Când lapte nu iau la sticlă
Carevasăzică
Iau măcar la PET,
Se reciclează mai pac-pac
Nu ca un Tetra Pak.
Mai am nevoi și pofte
Mozzarela pe pizza,
În salată, peste tot
Să renunț la plastic nu pot
De tot
Dar nu e doar despre ce mâncăm
Ci despre cât consumăm.

Eu mă-ntreb, de la o vreme,
Trei lucruri:
Am nevoie?
Mă face fericit
Ce-am dobândit?
A treia întrebare e
Pentru avansați
De unde vine ce-am cumpărat?
Sau în ce-o să fie ambalat?
Cred că simplul fapt
Că m-am întrebat
E un pas înainte,
Chiar dacă cuminte,
Chiar dac-am cumpărat.

Și eu aș vrea să fiu întrebată
Dacă vreau pai
Sau pungă
Sau extra orice.
Vai.
Dar până aflu de ce punem două paie la cocktail
În toată oboseala
Care n-o să schimbe lumea
Spun deja automatizat
„Fără, vă rog”.
Exact.

Pentru zmeură m-am întors la piață
Vă pun în cutiuță de plastic?
E 50 de bani.
Nu, mulțam
Se poate în cutia mea?
De aluminiu, micuță, cochetă
A întins mâna suspectă
Scena perfectă.
Eu am ajuns cu zmeura acasă
Am spălat cutia, am pus-o pe masă.
Sigur că nu-i ușor
Să explorezi după locuri vrac,
Să ai dialoguri cu trac,
Să umbli cu mai mult cash pe drum
Mai ales acum.

Pare greoi la început
Până le bunghești
Până reușești
Însă o regulă cuvântă:
Piața e sfântă.
Ai la un loc și legume
Și fructe,
Mai e câte un magazinaș
De unde iau câte-un caș
La pungă din sertarul meu.
Pâinea-i de la brutărie
În ambalaj de hârtie.
Sau fără pâine,
fie.

Orice fără
Devine un cu.
Cu țestoase mai vioaie?
Măcar cu un Ninja anti-paie.


La alegere: Te poți plimba prin întrebările lunii, sau prin zilele din jurnal.

Ce capcane să evităm când începem să reducem consumul de plastic?
• Ce-am învățat după o lună cu mai puțin plastic?
Ce e plasticul biodegradabil?

Cum funcționează afacerile cu ambalaje refolosibile?
Ce facem la DoR ca să reducem consumul de plastic?
La ce să mă uit ca să înțeleg ce înseamnă un stil de viață sustenabil?

Cum afectează mediul buretele floral de plastic din aranjamente?
Ce recomandări mai avem pentru baie, bucătărie, hrană?
Cum functioneză un magazin vrac, zero waste?
Ce fel de plastic se reciclează și ce nu?
Ce să vezi și să citești ca să te documentezi despre plastic?
Cum poți să refolosești ambalajele de plastic?
Cum devine o organizație mai responsabilă cu consumul?
Deodorantele naturale funcționează?
Cum arată o încercare plastic free în deplasare?
Cum să-ți descoperi spiritul de activist de mediu?
Cum faci upcycling cu bidoane?
Ce să fac cu borcanele?
Pot recicla și capacele de la PET-uri?
Cu ce să înlocuiesc paharele de cafea de unică folosință?
În ce să cumpăr legumele vrac dacă nu vreau pungi de plastic?
Cum să renunț la paiele de plastic?
Cum a reușit o administrație locală să renunțe la vesela din plastic?
Pot recicla măștile? Ce alternative am la cele de unică folosință?

Dacă încerci și tu să scoți din viața ta vreun fel de plastic, sau vrei să afli ceva anume despre el, scrie-mi la anca.iosif@decatorevista.ro.

Pentru că lumea plasticului e complicată, închidem jurnalul pe Zoom, cu o discuție despre infrastructuri de reciclare și soluții cu Andrei Coșuleanu, președintele asociației dedicate proiectelor sustenabile Act for Tomorrow.

Te aștept pe 3 august de la 19:00. Trebuie doar să te înscrii aici și revenim noi cu linkul aproape de ziua evenimentului. În formular te aștept și cu întrebările, încerc să-i pun lui Andrei cât mai multe din ele.

30 iulie. O recapitulare și capcane de evitat

Numerele mari despre deșeurile din plastic care ajung prin lume pot fi copleșitoare și te pot face repede să spui că nu poți schimba nimic dacă renunți la un PET data viitoare când ajungi într-un supermarket. Într-adevăr, nu vei schimba lumea, dar cred că fiecare pas mic poate fi o cărămidă spre discuții mai complicate, așa că hai să recapitulăm câteva lucruri-cheie pe final de lună.

PS: Revino și mâine aici, pentru o încheiere mai jucăușă a jurnalului.

  • Primul plastic sintetic a fost produs în 1907, marcând începutul industriei plasticului. Totuși, creșteri rapide în producție au venit după 1950, mai exact în următorii 65 de ani, ajungând la o piață de 381 de milioane de tone în 2015.

    În 2010, cercetările pun niște milestones: deșeurile globale din plastic au însumat 275 de milioane de tone (cu 5 milioane mai mult decât producția de plastic din acel an, pentru că au fost recuperate deșeuri și din anii anteriori).

    Din deșeurile de plastic depozitate necorespunzător, aproape 32 de milioane de tone au ajuns în 2010 în mediu, din care 8 în oceane. Așa că 85% dintre deșeurile de pe plaje sunt din plastic. Cercetătorii declară des că până în 2050 vom avea în oceane „mai mult plastic decât pește”
  • Microplasticul primește multă atenție în spațiul public și e înțeles ca fiind diferit de plasticul obișnuit, dar nu înseamnă decât că e același plastic, doar că la dimensiuni mai mici de 5 milimetri în diametru. Există particule și mai mici, de 0,0001 milimetri, nanoparticulele. Microplasticul poate fi așa din producție (fibre) sau ca rezultat al dezintegrării unei bucăți mai mari de plastic care e expusă la soare, spre exemplu. Fiind de dimensiuni mici și ușor de înghițit, devine un pericol pentru viața marină. Nu doar că un pește poate ingera o bucată de microplastic (au fost documentate cazuri la peste 200 de specii), însă mai mulți pești pot rămâne blocați într-o plasă sau în inelele care altădată au legat un bax cu beri și tot așa.

  • Refuzul paielor înseamnă un pas bun spre un stil de viață sustenabil, ca un semn de exclamare. Propagă un mesaj. Un studiu din 2017 a arătat că aproximativ 8,3 miliarde de paie au ajuns în oceanele lumii într-un an, însă și dacă n-am mai produce deloc paie de mâine în toată lumea cercetările spun că ar reduce doar cu 0,03% plasticul din oceane. Paiele au primit mai multă atenție în ultimii ani pentru că ne-am dat seama, treptat, cât de nenecesare sunt (nu-i includem aici pe cei vulnerabili, care au nevoie de ele pentru a se hrăni) și totodată pentru că un documentar în care biologii marini scot paie din corpurile peștilor și animalelor poate impresiona (și e foarte bine). Deci să luăm paiele ca pe un statement și un început, dar să nu ne oprim acolo. 
  • Producția de plastic a devenit clar o discuție și o grijă globală, mai ales prin prisma impactului lui asupra biodiversității. Dar e important să îi recunoaștem și importanța în multe aspecte ale societății. E un material mai ușor ca altele, versatil, nonreactiv, rezistent la apă și ieftin, ceea ce ne interesează. Pentru majoritatea dintre noi, are un loc constant în rutina zilnică. Oricât am încerca să-l scoatem din viața noastră, apare, că ne dăm sau nu seama, în special în ambalajele mâncării pe care o aruncăm în coșul de cumpărături săptămânal, iar ambalajele sunt importante pentru prevenirea risipei de mâncare, stricării sau contaminării ei. Felul în care mâncarea e depozitată e important în drumul spre consumatorul final. 

    Chiar dacă unele produse ne par ambalate inutil, cel mai probabil ambalajul a jucat un rol important în conservarea alimentului from farm to retail și-l protejează de boli și dăunători, plus că-i crește viața la raft (un singur exemplu e carnea vidată). Ce vreau să spun este că nu trebuie să ne biciuim de fiecare dată când punem ceva vidat în coș, pentru că asta ar însemna multe urme. Putem să alternăm cu produse proaspete de la măcelării locale și să sperăm că vom dezvolta infrastructuri mai bune de recuperat și acest plastic subțire și pretențios sau noi tehnologii și soluții de ambalare.   

    Sunt cercetări care arată că atunci când comparăm impactul asupra mediului al emisiilor de gaze, risipei de apă sau energie versus al ambalajelor din plastic, ultimul tinde să fie mai mic. Deci reducerea ambalajelor ajută (mai ales la nivel personal), însă renunțarea de tot la ele ar deschide discuții complicate despre siguranța alimentară.  

    Cum spune și Leyla Acaroglu, sustainability innovator, nu există un consens asupra celor mai bune sau celor mai proaste materiale pentru ambalaje. Mai toate au, în procesul de fabricare/producție, un impact diferit asupra unui fragment ori altul al mediului. Nu există un răspuns simplu, pentru că unele materiale emit mai puține gaze cu efect de seră, dar altele au nevoie de mai multă apă sau fertilizatori. Alegerile noastre de consum diferă în funcție de tipul de impact pe care vrem să-l reducem. Dacă vorbim de producție, plasticul emite mai puține gaze cu efect de seră și consumă mai puțină apă, energie și fertilizatori decât alternative precum hârtia, aluminiul, bumbacul sau sticla. Cealaltă față a monedei, poluarea cu plasticul care poate rămâne și sute de ani în mediu, e deja evidentă, însă să nu cădem în capcana că dacă de mâine ținem post negru de la plastic vom rezolva toate problemele lumii.
  • Apropo de cauzele pe care ni le alegem, am putea spune că nu mai mâncăm vită de mâine ca să protejăm planeta de la încălzire globală. Vacile într-adevăr eliberează în atmosferă metan prin flatulență sau eructație și pot impacta mediul, pentru că metanul este un gaz cu efect de seră de aproximativ 28 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon în misiunea de încălzire a planetei, de 80 de ori mai puternic într-un calcul pe 20 de ani. Efectele nu sunt doar ipotetice, spun cercetările; s-a dovedit că, de la Revoluția Industrială, concentrațiile de metan din atmosferă sunt mai mult decât dublate și 20% din încălzirea planetei poate fi atribuită acestui gaz. Însă activitatea umană este principalul factor care ridică procentele de metan. E bine să ne cântărim bine misiunile personale înainte să pornim în luptă, ca să știm pentru ce luptăm.
  • Știu că pare că orice rău mai mic am face, e un rău mai mare care vine din urmă. Am explicat deja că plasticul e și un avantaj în industria mâncării, însă unde poți, înlocuiește pe termen lung plasticul de unică folosință, capcana cea mai mare pentru mediu. Adică mai bine cumperi brânză într-o cutie solidă de plastic decât o halcă vidată. Cutia o poți refolosi pentru a depozita altele prin bucătărie, dar are și șanse mai mare să fie reciclată, pe când folia e compromisă din prima, mai ales dacă are o etichetă (alt material) lipită. Alegerile astea mici contează. Nu pot să-ți spun cât o să conteze în procente pentru lume dacă tu renunți de mâine la cașcaval vidat, însă eu mizez mult în lume pe puterea exemplului. Dacă într-o zi stai la coadă într-un hipermarket cu un coș în care ai doar lactate la sticlă și legume în saci textili, poate și clientul din spatele tău își va pune un semn de întrebare. La o masă cu prietenii, dacă grăiești un „fără pai” poate fi un deschizător de discuții pentru alte tipuri de plastic. Oricum ar fi, să nu cazi în capcana încercării de a scoate tot. Alege ceva mic ce crezi că poți înlocui pe termen lung (cum ar fi capacele de la cafelele to go).

    Iar reciclarea este clar mai bună decât incinerarea sau trimiterea unui deșeu la groapa de gunoi, așa că gândește-te de două ori înainte de a arunca orice la gunoiul menajer. Și spală bine orice vrei să reciclezi, dezlipește etichetele când poți, ca să crești șansele de recuperare. Pentru că nu avem un sistem unitar pentru reciclat în România, interesează-te care sunt opțiunile cele mai bune pentru tine: fie că e o pubelă de pe stradă (e OK dacă hârtia, plasticul și sticla sunt colectate la un loc, vor fi separate ulterior); fie că în blocul tău se ridică deșeurile selectiv (dacă nu, vorbește cu asociația de proprietari, se poate face un contract cu compania de salubritate, care va veni pentru a ridica reciclabile în anumite zile); fie că le duci la un hipermarket (la multe dintre ele găsești deja o formă sau alta de pubele, trebuie doar să ajungi cu ele acolo, curate).
Baloți cu PET-uri sortate la linia de sortare pentru deșeuri reciclabile Green Ambalaje.
  • Cea mai importantă capcană în care cercetătorii spun că nu ar trebui să cădem este cea a lui „if everyone” (dacă toată lumea ar face x), pentru că orice tentativă de multiplicare a efectului personal ne duce ochii înspre peștii mici și ne fură atenția de la cei mari (administrațiile locale, de exemplu). Mantra „Little changes can make a big difference” nu se potrivește când vorbim de energie și schimbări climatice, scria fizicianul David MacKay. E adevărat că mulți oameni care fac câte puțin se materializează într-o schimbare de impact dacă eforturile acestui „câte puțin” sunt cumva concentrate în aceeași direcție. De exemplu dacă un milion de oameni donează 10 lei unei victime dintr-un accident, atunci victima primește 10 milioane de lei. Asta se poate aplica și la energie, de exemplu – s-ar simți economii în energie dacă în toată lumea ne-am pune de acord să nu folosim curentul o oră pe zi. Și gândirea se poate aplica și la economia de plastic. Asta nu înseamnă că e optim să ne complacem și să consumăm toate bomboanele ambalate individual în folii de plastic, înfășurate la rândul lor împreună, într-o folie mai mare. MacKay concluzionează că „dacă facem puțin, voi reuși doar puțin”, deci pentru schimbările mari, trebuie, în timp ce ne abținem de la un fel sau altul de plastic, să punem presiune pe legiuitori și guverne pentru infrastructuri adaptate contextului local. (Faptul că avem o lege care vizează crearea unui sistem de management pentru compost îl văd ca pe un mic pas înainte.)

Una peste alta, nu există răspunsuri simple, nici schimbări care să fie făcute de pe o zi pe alta, dar e bine să vorbim despre ce putem face, pentru că nu știi niciodată de unde pot veni soluțiile. Mai multe persoane mi-au scris întrebându-mă cum s-ar putea face, spre exemplu, compost în curtea de la bloc. Pentru cum se manageriază o groapă de compost în care să arunci cojile de la legume se găsesc suficiente clipuri pe net, însă nu există rețete unice pentru discuțiile pe care trebuie să le ai în bloc și responsabilitățiile cu care poți pleca din ele. Dar fac un exercițiu de imaginație și mă gândesc că dacă azi o grădină de bloc va avea compost, mâine vor fi 10, apoi va putea deveni normalitate într-un cartier, apoi într-un oraș. Rămânem cu picioarele pe pământ și știm că nici asta n-o să salveze toată lumea, însă va fi un model care va contribui la promovarea unui tip de economie sustenabilă. Scrie-mi dacă știi pe cineva care a început un astfel de val și spor la găsit alternative pentru ambalajele din plastic (în primul rând la cele de unică folosință!). 

BONUS: Citește și Curățenie pentru România, un material despre cum am încercat să reciclăm până în 2016, documentat de colegul meu, Adrian Lungu.

PS: Despre lucrurile de mai sus vorbim și luni, 3 august, de la 19:00, cu Andrei Coșuleanu, președintele Asociației Act for Tomorrow, un wrap up live al jurnalului de plastic, la care vă invit să participați cu toate curiozitățile. Înscrieți-vă aici și revenim și cu un link de Zoom. Până atunci, uite și de la ei 10 pași către o viață cu mai puțin plastic.

29 iulie. Lecții după o lună cu mai puțin plastic

Ieri când am scris în jurnal despre dubița care aduce detergent vrac la bloc în Chile, mi-am amintit de călătoria mea acolo și de prima dată când am rămas cu toată mâncarea cumpărată dintr-un magazin în brațe. Abia scoseseră din circulație toate pungile de plastic (de orice fel). Am aflat brusc despre regulile locului și am cărat încordată câțiva kilometri mâncarea. Am înjurat, m-am și bucurat, următoarele zile m-am adaptat. Sunt genul de lecții pe piele proprie care rămân cu mine și asta a ajutat la împământenirea ideii că și la mine în curte pot să trag o sacoșă când merg la cumpărături. Dar luna asta a fost bună pentru că m-am gândit cu intenție la consumul meu, fără să-mi mai dau în cap pentru dățile în care nu a funcționat ceva, ci cu adăugirea: „Ce pot să fac altfel data viitoare?” Uite câteva lucruri de pinuit într-un colț de minte:

  • Comisia Europeană nu dă înapoi de la adoptarea directivei pentru interzicerea plasticului de unică folosință. În hipermarketurile noastre ați văzut deja pungi biodegradabile începând cu 2019, însă statele membre mai au timp să se pună la punct până în 2021. Industria Europeană de Plastic a încercat să amâne măsura în discuții cu Comisia Europeană, aducând în atenție nevoia de extra ambalaje pentru o igienă strictă în vremuri de pandemie, însă cererea a fost respinsă. Peste 100 de cercetători din 18 țări au semnat o adresă care confirmă că recipientele refolosibile nu sunt mai periculoase decât alte suprafețe.

    Vă spuneam că și eu am fost refuzată într-un magazin vrac cu semințe, la Obor, când am întins punga mea de acasă și e normal ca din cauza necunoscutului să preferăm să atingem cât mai puțin obiecte străine. Însă cercetările arată că COVID-19 poate rămâne mai mult sau mai puțin pe suprafețe, în funcție de material. Un studiu a arătat că virusul poate rămâne până la 24 de ore pe hârtie și carton, între 2-3 zile pe plastic și oțel inoxidabil. Alt studiu arată că virusul a fost activ o zi pe haine, până la trei zile pe sticlă și până la șase zile pe plastic și oțel. Deducem că nu există răspuns unic și că pentru a preveni transmiterea virusului, spun cercetătorii, trebuie să presupunem că orice obiect sau suprafață din spațiul public – reutilizabil sau de unică folosință – ar putea fi contaminat cu virusul. Astfel că plasticul de unică folosință (precum folia de pe un fruct) nu este mai sigur decât recipiente reutilizabile, așa că nu poate decât să nască alte griji pentru sănătatea publică, după ce ajunge la gunoi, în mediu, în ape. 

    Așadar, directiva care va interzice folosirea plasticului de unică folosință în UE se referă în principal la farfurii, tacâmuri, paie, bețe pentru baloane, bețișoare de ureche. Statele membre au căzut de acord, printre altele, să colecteze 90% din sticlele de plastic până în 2029 și să producă sticle de plastic cu cel puțin 25% din compoziție reciclată până în 2025, apoi 30% până în 2030.
  • Plasticul biodegradabil. Complicat. Biodegradabil înseamnă că se poate dezintegra și poate fi absorbit de mediu, ideal fără a polua. Unele lucruri sunt biodegradabile – cum ar fi parte din ce mâncăm (coji de legume, fructe) sau plantele. Discuția mai mare trebuie să fie în jurul faptului că orice creăm sau folosim poate fi numit biodegradabil, pentru că, într-un final, totul se dezintegrează în bucățele mici – de la resturi organice la tacâmuri din lemn sau ambalaje din plastic. Doar că, pentru ultimele, va dura sute de ani. Cuvântul „biodegradabil” pus pe ambalaje nu ajută pe nimeni care încearcă să fie mai prietenos cu mediul
  • Că tot vorbeam de pungile biodegradabile care le înlocuiesc în hipermarketuri pe cele clasice care ne-au umplut cel puțin un sertar în bucătării, ele au fost introduse ca o alternativă mai prietenoasă, dar sunt o peticeală. Un studiu de la Universitatea Plymouth arată că pungi de plastic clasate ca biodegradabile au fost găsite în stare bună după ce au stat îngropate sau lăsate în mare pentru trei ani. Deci da, scade numărul de ani în care se vor dezintegra, dar nu e totuși mai bună o sacoșă textilă pe care o speli și o refolosești?

    O alternativă poate fi, într-adevăr, bioplasticul (plasticul compostabil). De regulă, înseamnă că e folosit, spre exemplu, amidonul în locul petrolului pentru obținerea materialului și că se va dezintegra mai repede. Nu contează dacă pungile de tipul ăsta vor ajunge la un loc cu resturi alimentare, pentru că se vor dezintegra împreună. Însă grija cercetătorilor este că bioplasticul nu va rezolva criza globală a plasticului. Asta din cauză că sunt mai multe feluri de plastic compostabil și nu toate merg amestecate în compostul de acasă (pentru cine stă la casă și are o grădină în care să poată face o groapă pentru compost). Pentru majoritatea felurilor de bioplastice de pe piață e nevoie de un sistem de compost industrial, iar în România nu avem încă o astfel de infrastructură. Printr-o directivă a Parlamentului și Consiliului European din 2018, toate statele membre sunt obligate să asigure infrastructura pentru colectarea separată a deșeurilor biodegradabile până la finalul lui 2023. 

    La noi, un proiect de lege pentru gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile a fost inițiat la începutul anului de 37 de deputați și senatori din mai toate partidele. A fost recent adoptat de Camera Deputaților în unanimitate.
    Din expunerea de motive, las un pasaj important:

„În România, colectarea separată a deșeurilor la sursă este abia la început. Datorită modificărilor legislative actuale și includerea în legislație a principiului Pay as you throw, cetățenii, agenții economici și instituțiile publice au posibilitatea să reducă semnificativ cantitatea de deșeuri generate, separând resturile biodegradabile de deșeurile reciclabile și de cele mixte. La momentul actual, resturile organice reprezintă aproximativ 60% din totalul deșeurilor menajere generate. De cele mai multe ori, ele ajung la depozitele de deșeuri, unde produc metan, un gaz de 20 de ori mai periculos decât dioxidul de carbon. Nevoia de a lua măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în vederea diminuării schimbărilor climatice globale dar și evitarea reducerii în timp a stării de fertilitate a solurilor a condus la concluzia imperioasă de elaborare a unor norme tehnice privind activitatea de compostare.”

Până aflăm cum va deveni operațională legea pentru deșeuri compostabile, aveți grijă ca pungile biodegradabile să nu se amestece cu reciclabilele voastre, pentru că le pot contamina și anula potențialul de reciclare.

  • Grădinile de bloc ar putea fi folosite și ele pentru compostarea resturilor, însă e nevoie de un grup de acțiune care să coordoneze totul: să educe vecinii cum să facă compost acasă și să întrețină groapa. Dacă ai auzit despre astfel de inițiative locale, scrie-mi, mi-ar plăcea să documentez soluțiile unei comunități. 
    Între timp, mi-am amintit luna asta că cel mai important principiu dintr-un stil de viață sustenabil are trei piloni mari și lați. Reduce. Reuse. Recycle. Pe care îi putem extinde și cu: Repair, Recover, Dispose.

    Mă opresc doar la Reduce și-l asociez cu resturi alimentare compostabile dar pe care nu le putem composta la bloc. Gândește-te la toate felurile în care ai putea să refolosești tot dintr-o legumă. BBC recomandă o rețetă de chipsuri din coji de cartof, date cu condimentele preferate. Bonus, tot de la ei, o colecție de rețete din leftovers. Iar dintr-un zucchini, de exemplu, coaja (dacă n-o folosești când îl gătești), poate da un gust bun într-o salată. Mi-am dat seama luna asta, uitându-mă periodic în coșul de gunoi, că se umplea și cu mâncare care ajungea mucegăită, pentru că fusese uitată într-un colț, deși inițial fusese pusă acolo cu gândul de a evita viitoare comenzi. Încerc să calculez și să reduc cantitatea de legume cumpărate o dată (mai bine drumuri mai dese), de paste fierte, de salată făcută, în așa fel încât să nu mai am ce arunca.
  • Ajungeam să cumpăr multe semi-preparate în ambalaj de plastic pentru că nu aveam energie să gândesc feluri de mâncare seara, când ajungeam acasă. Obligată luna asta să consum în mare parte vrac, am gândit tot felul de rețete din legumele cumpărate (că la un moment dat te saturi de orez cu legume sau piure), asezonate cu ce am mai găsit la borcane în comerț (sfeclă, vinete și altele). M-am răsfățat cu piure de conopidă fiert în lapte, o cremă de sfeclă cu iaurt, lămâie și ceapă verde călită, un chutney cu câteva prune uitate prin frigider, câteva merișoare de pe un fund de borcan, usturoi și condimente. Iar premiera mea de suflet a fost prima mea pizza, primul aluat (de fapt al doilea, că primul n-a ieșit). 
  • Nu credeam că la final o să mă bucur atât de tare că un miros de mâncare caldă vine și din cuptorul meu, nu doar din al vecinilor. Că blatul nu e gros, nu e ars, că mi-am asigurat două-trei mese dintr-o tavă rotundă (cumpărată tot luna asta). Și să ne gândim: făina vine la pungă de hârtie de când lumea, deși mereu dă pe afară când o iei de la raft. O iau ca pe o victorie faptul că alimentul ăsta de bază a rămas nebăgat în plastic. Dacă înainte deschideam frigiderul, vedeam trei legume și strâmbam din nas că nu am ce face din ele, acum am pe frigider o listă cu rețete pe care vreau să le încerc (da, lava cake, you are next, zahărul e și el în ambalaj de hârtie sau carton, ouă găsim vrac; ura).
  • Am mai realizat luna asta și că avem de lucrat la factorul rușine. Mai multe persoane mi-au scris – și trec și eu prin asta – că le-a fost rușine să intre într-un magazin cu caserola proprie și să ceară în ea niște măsline. Și mie mi-a fost rușine prima și singura dată când am reușit să ajung cu o caserolă la coada de la un împinge tava. Voiam șnițelul în cutie proprie și am avut pentru câteva secunde sentimentul că cer de pomană. Încă mi-e rușine uneori să cer, pe lângă consumația de la o terasă, un pahar cu apă de la chiuvetă (eu neavând o problemă cu ea în București) pentru că am impresia că voi fi compătimită sau judecată ca o persoană care nu-și permite o sticlă cu apă și mai ales într-o țară ca România, parcă e ultima etichetă pe care o vrem în frunte.
  • Chiar dacă plasticul de unică folosință începe să dispară din supermarketuri, lupta cu punguțele din piață va continua și trebuie să fiu cu sacoșa mea textilă pregătită de întins înainte să mă opresc la o tarabă ori alta. Știu că secretul e să devin fidelă unei tarabe, și atunci producătorii se vor obișnui cu mine. La aprozarul de pe strada mea, doamnele m-au tot văzând alegând să car pepeni în brațe și acum mă întreabă dacă vreau pungă, dar nu mi-l mai aruncă automat în ea. Pun și asta în cutia cu victorii. 
  • O învățătură poate Captain Obvious, dar mi-am amintit luna asta ce bine se păstrează mâncarea depozitată în recipiente de sticlă. Știința spune că din caserolele de plastic pot migra chimicale în mâncare, mai ales dacă o depozităm de când e caldă. Sticla e un material natural și inert, nu poate curge nimic din ea și poate fi folosită iar și iar. Cumpărând lapte și iaurt la sticlă în ultimele săptămâni, am simțit că am trecut la un alt nivel de lactate și nu înțelegeam de ce am consumat la plastic până atunci. Apoi mi-am amintit că prețul este dublu la tot ce vine în sticlă, fie lapte, bulion sau sosuri. Însă mi-am dat seama că mai mult va conta, pentru mine, calitatea, așa că mai bine mai puțin, dar cu un gust mai bun.
  • O lecție mai veche: sticla bate clar PET-ul, dar PET-ul bate Tetra Pak-ul. Adică e mai bine că iau lapte la sticlă de sticlă, dar dintre un litru la PET versus unul în cutie de carton, mai bine e să-l aleg pe primul, pentru că dintre toate felurile de plastic PET-ul are cele mai mari șanse să fie reciclat în România. Tetra Pak este compus din straturi de carton, plastic și aluminiu care trebuie desfăcute și sunt puține locuri în țară în care se întâmplă asta. 
  • Pentru orice ține de igienă, cosmetică, produse de curățare sau de bucătărie există zeci de soluții la un click distanță. Rămâne doar să le experimentez pe rând și să văd ce mi se potrivește. Dar mă bucur că tehnologiile au avansat și că nu trebuie să-mi fac timp să-mi fac dischete demachiante lavabile, pentru că există deja pe piață. La fel cu absorbantele sau lavetele lavabile, deodorantul-cremă la borcan și așa mai departe. Avem și hârtie igienică fără ambalaj de plastic, produsă în România; avem multe sortimente de săpun solid. Avem ce avem noi disponibilitatea să căutăm.
  • Pentru a maximiza șansele ca plasticul pe care-l aruncăm în pubelă să fie reciclat, mă asigur că spăl bine toate recipientele, că scot etichetele de pe PET-uri (și le las în aceeași pubelă, doar că șansele ca etichetele să fie recuperate sunt mici și e mai eficient pentru sortare să lăsăm sticlele curate și pe exterior). Încerc să evit PET-urile în general și cred că mi-a ieșit performanța ca în iulie să nu cumpăr decât câteva Cole la sticlă de sticlă. Încerc să evit și orice ar putea veni în orice folie subțire de plastic, cum ar fi mezeluri sau cașcaval feliat, și mă duc direct la doamnele cu vitrine să-mi pună câteva felii într-o hârtie. Și aia are o pojghiță de plastic, dar e (momentan, pentru mine) răul mai mic. Urmează să încerc și eu foliile alimentare refolosibile (cu ceară) și să trec peste rușinea de a le-o întinde vânzătoarelor. Sper ca și ele să treacă peste teama de a o atinge, pentru că suntem în pandemie.

PS: Pentru că știu că lumea plasticului e complicată, închid jurnalul pe Zoom, cu o discuție despre infrastructuri de reciclare și soluții cu Andrei Coșuleanu, președintele asociației dedicate proiectelor sustenabile Act for Tomorrow. Te aștept pe 3 august de la 19:00. Trebuie doar să te înscrii aici și revenim noi cu linkul aproape de ziua evenimentului. În formular te aștept și cu întrebările, încerc să-i pun lui Andrei cât mai multe din ele.

28 iulie. Modele de afaceri pentru mai puțin plastic în ambalaje

Iulia Strat este comunicator și strateg la Fundația Ellen MacArthur, unde, alături de echipă, lucrează cu producători precum Unilever sau Danone pentru propagarea unui model de economie circulară. Economia circulară înseamnă să te gândești din start cum să produci ceva ce nu devine imediat gunoi și poate fi refolosit (de exemplu, piese de laptop) și cum să ai grijă de tot ecosistemul din jurul a ce produci (de exemplu, să împaci agricultura cu protejarea biodiversității). 

Iulia mi-a scris cu gândul la zecile de exemple de afaceri locale bazate pe o economie circulară pentru plastic strânse în cartea Reuse: Rethinking Packaging și care s-ar putea aplica și în România. Ele sunt bazate pe trei principii mari: eliminarea plasticului de care nu ai nevoie (folii subțiri din ambalaje), inovație (tot ce pui pe piață să fie refolosibil sau compostabil) și circulație (recuperarea ambalajelor).   

Annette Lendal, project manager la Fundația Ellen MacArthur și una dintre autoarele cărții, aduce în atenție patru modele de afaceri pentru ambalaje reutilizabile, care, adaptate în plan local, ar veni să sprijine un consum circular de resurse, cu mai puține deșeuri sau chiar zero waste. Dacă lucrezi la o companie sau ești un antreprenor interesat de economie circulară, poate-ți face cu ochiul vreuna dintre soluțiile de mai jos și pornești colaborări și la noi. Eu abia le aștept (sau dacă există deja, dă-mi de veste). 

Ele sunt împărțite așa:

Refill at home: Un abonament prin care primești alimente sau produse de curățare dintr-un container pe roți într-un recipient propriu, acasă. 

Refill on the go: Magazinele vrac, cafeaua to go, sau, un exemplu clasic – vechiul sifon.

Return from home: Un serviciu prin care ți se ridică caserola goală după ce ai terminat un produs.

Return on the go: Un serviciu prin care poți lăsa o caserolă de mâncare refolosibilă într-un pick-up spot din oraș. Gândește-te că ai comandat prânzul la birou de la restaurantul preferat, l-ai primit într-o cutie de aluminiu și apoi poți s-o lași într-un container. Restaurantul le recuperează și le curăță pentru o nouă folosire. 

Cele patru categorii de afaceri bazate pe o economie circulară, identificate la Fundația Ellen MacArthur. (Sursa: Fundația Ellen MacArthur)

Uite și cinci inițiative de smart packaging din carte:
(PS: Te invit să parcurgi celelalte exemple aici)

  • Vanilla Bean, o rețea de restaurante din Berlin, trimite mâncare în caserole pe care le recuperează apoi din puncte de pick-up din oraș. Platforma digitală numără 300.000 de utilizatori, iar în două luni de pandemie, spune Iulia, au avut 400 de clienți noi (conform companiei, 112 milioane de mese au fost comandate online anul trecut în Germania, ceea ce ar fi echivalentul a 27.000 de tone de ambalaje nerecuperabile; de aici motivația proiectului).  
  • Unul dintre start-up-urile din carte care i-au rămas Iuliei în minte și care n-ar fi imposibil de replicat în România este Algramo, o afacere socială din Santiago, Chile, care intră în categoria refill at home. Asta se traduce prin triciclete care funcționează cu energie electrică și care trag în spate o dubiță cu produse de curățenie lichide din gama companiei Unilever (precum Domestos sau Cif). Downloadezi un app pe telefon, programezi ziua pentru vizita dubiței, spui ce cantitate dorești și plătești via aplicație. Cobori la scară, umpli sticla și ai zero ambalaj extra consumat. Îți poți face un abonament și, când ți se golește sticla, chemi din nou tricicleta. „Unilever știe că are consumatori locali, costurile sunt mai mici pentru toată lumea”, spune Iulia, „totul se poate face digital și e igienic.” Algramo a funcționat în Chile și în starea de urgență, când armata a fost în stradă, iar profitul, spune Iulia, le-a crescut cu 350%, oamenii evitând să se mai ducă la supermarket. „Am umplut, am plecat.” 
  • Loop, un alt exemplu de start-up waste free din Statele Unite adună produse de la unele dintre brandurile preferate de consumatori și le îmbracă în ambalaje refolosibile. Cu magazin fizic și online, Loop ia cantități vrac de la companii precum P&G, Nestlé, PepsiCo, Unilever, dar și de la alte start-up-uri. Ei sunt responsabili să ridice recipientele folosite, să le curețe, să le reumple pentru consumatori. Da, aduc și înghețată (dintr-aia cremoasă de la Häagen-Dazs). Momentan activează în SUA și în Paris, dar plănuiesc extinderi în UK, Canada, Germania și Japonia
  • RECUP este o inițiativă pornită în Germania la care s-au aliniat peste 2.500 de cafenele din toată țara. Pentru un euro în plus, primești în orice cafenea din rețea o cană refolosibilă, în caz că ți-ai uitat cana ta acasă într-o dimineață grăbită. Acel euro funcționează ca o garanție și-l primești înapoi când returnezi cana. Cafenelele sunt responsabile să spele și să repună în folosință cănile aduse înapoi de clienți.
  • Replanish este o altă idee de smart packaging care vine să reducă din PET-urile cu soluții de curățat geamuri, de exemplu, care oricum conțin peste 80% apă. Asta înseamnă sticle optimizate în care îți pui apă singur acasă și cumperi doar capsula cu substanța concentrată de curățare, pe care o introduci apoi în apă. Asta va reduce și cantitatea de plastic din producție și volumul, ceea ce înseamnă mai puține camioane la transport, mai puțină poluare etc. Mai multe povestește fondatorul aici, într-o discuție cu Annette Lendal.

27 iulie. Cum ne merge la DoR?

Dacă am vorbit despre cum putem să reducem consumul acasă, pe persoană fizică, acum vă las și cu câteva lucruri pe care le-am încercat sau încă le testăm la DoR, sub grija colegei mele Andreea Vîlcu, newsroom manager.

  • După ce ne-am mutat redacția într-o casă, am pus cutii pentru colectarea selectivă a deșeurilor la fiecare etaj. Hârtie, carton, plastic, sticlă. Când aveam redacția împărțită în două apartamente, veneau periodic cei de la Recicleta să ne ridice hârtia, cartonul și plasticul (PET) în baza unui abonament, în timp ce colega noastră Sorana lua sticla cu mașina ei până la o pubelă din apropierea casei. Acum, prin Primăria Sectorului 2, cei de la firma de salubritate vin în fața casei să ridice în zile diferite gunoiul menajer și deșeurile reciclabile.
  • Acum ne încurajăm colegii care adună reciclabile acasă și nu au pubele în apropiere (sau care locuiesc în blocuri care nu au depus încă cerere pentru colectare selectivă a deșeurilor) să le aducă la redacție, pentru a le putea da la un loc cu celelalte comune.
  • Pentru că redundanța nu strică, chiar dacă avem cutii pentru colectare selectivă, Andreea va pune mai multe afișe prin redacție, inclusiv unele cu rol de reminder pentru spălarea și aruncarea selectivă a deșeurilor. (În grabă, ne e mai comod să aruncăm la gunoiul comun o cutie de plastic cu o urmă de humus, însă, spălată, se va putea arunca le reciclabile.) În aceeași notă, Andreea trimite și un mail săptămânal echipei, la început de săptămână, cu mai multe memo-uri din calendar, în care aduce aminte și de reciclare.
  • Apropo de mâncare, câteodată ne gătim de acasă, de multe ori comandăm fără să mai apucăm să ne întrebăm în ce fel de ambalaj vine, însă avem grijă de cele mai multe ori să menționăm în aplicația din care facem comanda că nu avem nevoie de tacâmuri (avem deja un morman de furculițe și cuțite de plastic, ambalate și ele într-o folie de plastic; pe cele nedesfăcute le-am mai dus înapoi la restaurantele cu autoservire din apropierea redacției).
  • O discuție a fost mereu laptele. Pentru că bem mulți dintre noi cafea cu lapte, și suntem peste 20, cel mai simplu era, când veneam toți la redacție, să cumpărăm lapte UHT, în cutie de tip Tetra Pak (care se reciclează mult mai greu în România decât o sticlă PET). Cutiile ajungeau mereu la gunoi, însă avantajul era că laptele expira greu și puteai da o comandă mai mare odată. Acum însă, din cauza pandemiei și afaptului că mulți dintre noi muncim și de acasă, o parte din cutii au expirat, iar la birou suntem maximum 10 pe zi, așa că vom încercat să reluăm obiceiul cu laptele la PET (știu, n-ai fi zis că e răul cel mai mic), cumpărat mai puțin și mai des, când e nevoie. Oricum, de evitat cutiuțele mici de plastic cu o doză de lapte pentru o cafea. Greu reciclabil. Și când a fost ultima oară când ai căutat să arunci selectiv o doză dintr-aceea de lapte?
  • Pentru cafea folosim mai mult clasicul filtru, însă și capsule pentru un espressor. Pe cele de la Nespresso le colectăm după folosire într-o pungă și le înapoiem firmei, pentru reciclare
  • Pentru apă foloseam înainte un dozator cu bidoane pe care le schimbam și le înapoiam periodic, însă acum am trecut la închirierea unor dozatoare de apă cu filtre, racordate la rețea. Plătim aproximativ 150 de lei lunar pentru trei aparate. Un exemplu e aici
  • Pentru evenimentele noastre, nu am reușit să fim până acum plastic free (mă refer mai ales la PET-urile de apă), însă aveam grijă să le strângem separat la final. Să spunem că asta nu va mai fi o grijă o vreme.
  • Apropo de apă, acum avem și o mașină de spălat vase, care ne mai reduce consumul de apă. 
  • Pentru produsele de curățare la baie oricum căutam în comerț sticlele mari pentru detergenți, însă acum căutăm dozele și mai mari, de cinci litri, spre exemplu. Și mop cu cap de prosop, lavabil, refolosibil.
  • Săpunul lichid de spălat pe mâini rămâne la doze și în sticle de plastic, din motive de igienă (în special în noul context).
  • Pentru bucătărie și baie avem prosoapele de hârtie, însă și prosoape de bumbac pe care le spălăm. O bună practică poate deveni să ai mai multe prosoape mici și subțiri pe care să le folosești ca pe cele de unică folosință, dar să le strângi într-un coș, să le speli și să le refolosești (în stilul măștilor textile).
  • Avem clasicul sertar cu pungi adunate, însă și tot felul de sacoșe de pânză răsfirate de la evenimente trecute pe care încercăm să nu le uităm dacă dăm o fugă până la Mega. 

Cam atât ne iese nouă, momentan. Dacă tu ai reușit mai multe în încercarea de a reduce plasticul  sau consumul în general la birou, dă-mi de veste la anca.iosif@decatorevista.ro, poate facem troc de trucuri.


25 iulie. #devăzut

Down to Earth (Netflix). În continuare cred că pentru reducerea consumului de plastic (și a consumului în general) poate fi mai eficient consumul de natură. În condiții non-pandemice, weekendul ăsta ar fi trebuit să fiu pe un munte, să dorm undeva sus, să beau o cafea făcută afară la un mini-aragaz. Dar pentru că n-am simțit să mă urc acum într-un tren, mă uit la Down To Earth, un show care, chiar și așa, virtual, mă duce mult mai departe decât aș fi ajuns eu în Bucegi. Până în exoticul din Costa Rica. Dar nu ne plimbăm doar ca turiști, ci alături de actorul Zac Efron și de Darin Olien, autorul cărții Superlife

Pe parcursul mai multor episoade, aflăm despre inițiative de energie regenerabilă din Islanda, despre sistemul de distribuție a apei din Paris, despre agricultură și nutriție și multe altele. M-am oprit la Costa Rica pentru că e episodul în care ajungem, prin Efron și Olien, într-un ecovillage din inima țării, o comunitate cu familii americane, expați care și-au făcut casele din arbore de scorțișoară și lut amestecat cu nuiele din bambus, blaturi de bucătărie făcute din copaci căzuți peste râuri și tot așa. Copiii care merg la școală sunt într-un spațiu comun, indiferent de vârste, nu au teme pentru acasă (OK, asta era previzibilă) și-și fac propriile jucării din ce materiale găsesc în natură. 

El jardin comunitario (grădina comunității la care lucrează împreună) are printre altele salată rucola, varză chinezească și ridichi. Micul dejun înseamnă o masă regească cu fructe, cocos cu care fac lapte și îndulcesc apa. Un bufet comun cu slow food în adevăratul sens al cuvântului. Mi-a rămas gândul la gazdele emisiunii mâncând dintr-un fruct de cacao și vorbind despre ciocolată, acest dulce pe care-l iubim, dar despre care poate nici nu știm cum arată înainte să fie cules. Satul ăsta eco a devenit, cum spune unul dintre localnici, bucățica în care we merge where we live with what we eat.

Mă uit la serialul ăsta cu ochi foarte realiști. Adică știu că nu ne putem muta nici peste noapte, nici în zeci de ani, toți în ecovillages (nici n-am vrea toți). Dar îmi iau din el tot felul de idei pe care să le pot folosi pe viitor. Poate să încerc un fruct nou – acest Jackfruit despre care vorbesc și ei, care arată ca un pepene gigant și care ar avea gust de carne m-a pus pe gânduri. Nu neapărat că trebuie să-l încerc pe el primul, dar mă gândesc ce fructe mai am în preajmă în sezonul ăsta și am evitat? Cu ce fructe pot să experimentez ca să evit să mai cumpăr o cremă de ciocolată în borcan de plastic? Și oare fructul respectiv poate fi consumat și în vreun fel principal de mâncare? Exercițiul ăsta mă ajută să mă gândesc la cum pot relaționa eu pe viitor cu mâncarea și ce pot învăța să fac ca să încerc să mănânc mai sănătos (și să consum mai puține semipreparate, deci și ambalaje). Și, desigur, ce înseamnă să mănânc sănătos (fiecare are răspunsul propriu, la mine implică în perioada asta legume la cuptor și fructe cu iaurt).  

Un pas concret a fost să-mi cumpăr niște ramekins, aceste vase petite în care poți să faci un mix din toate legumele vrac cumpărate, cu un ou spart deasupra. 15 minute la cuptor și gata, ai gătit. Nu știu cum e când scoți recolta ta de legume, dar începe să fie satisfăcător și cu coptul. 

PS: Iar dacă vrei și poți să-ți rupi niște săptămâni, poți oricând să experimentezi voluntariatul la o fermă organică, în țară sau în alt colț din lume, prin proiectul WWOOF. S-ar putea ca și implicarea directă într-o lume ca asta, chiar pe termen scurt, să-ți schimbe paradigma consumului.


24 iulie. Fără burete din plastic în aranjamentele florale

Alexa și Georgiana sunt fondatoarele atelierului floral Flori Sauvage din Mogoșoaia și de la început au pornit afacerea cu grijă față de mediu. Alexa mi-a scris ca să-mi povestească despre buretele floral, element din plastic (cu compuși care nu-l fac potrivit pentru reciclare), folosit frecvent în aranjamente. De un an au reușit să-l înlocuiască, așa că o las pe Alexa să ne povestească cum.

*

Suntem două fondatoare la Flori Sauvage, eu și Georgiana. Amândouă cu un background real, eu absolventă de finanțe-bănci, ea, de management. Ne-am întâlnit la un curs de floristică și ne-a unit pasiunea pentru flori, pentru arhitectură veche și case de patrimoniu și, nu în ultimul rând, pentru sustenabilitate. 

De când am decis să fondăm Flori Sauvage, în noiembrie 2018, ne-am propus să fim cât mai sustenabile în activitate, pentru că ne-am zis atunci (și încă credem în asta cu tărie) că nu putem propovădui dragostea pentru flori și pentru natură dacă nu luăm în considerare impactul pe care munca noastră îl are asupra mediului.

Cu Georgiana mai avem discuții amuzante despre cum spălăm cutiile de iaurt înainte să le aruncăm și generăm priviri mirate din partea familiilor noastre. Eu m-am lovit prima dată de preocuparea pentru mediu în UK. Am făcut facultatea acolo și am rămas uimită să văd că erau opt tipuri de coșuri de gunoi. Mi-am dat seama atunci că există o lipsă imensă de educație pe zona asta în școlile noastre, a trebuit să-mi întreb colegii ce înseamnă fiecare simbol, ca să știu cum să îmi separ gunoiul. 

Am aflat de toxicitatea buretelui floral tot în 2018, urmărind artiștii florali preferați din SUA. Uitându-ne la tutorialele lor de design, am observat că mereu foloseau orice altceva decât burete (diverse sârme sau perii metalice) și am început să ne punem întrebări și să facem research online. Astfel am aflat de întreaga mișcare #nofloralfoam și #foamfreedesign care este în special puternică în SUA și a început să aibă ecouri și în UK și Olanda, țări puternice în zona industriei florale. Am înțeles ce înseamnă mai exact buretele floral și cât de poluant este, în special când cuantifici numărul de florării din întreaga lume care îl folosesc zilnic.

Mai exact, problema majoră este legată de utilizarea buretelui în aranjamente. O bucată de burete echivalează cu 10 pungi de plastic. În esență, buretele floral este o formă de plastic nereciclabil, care se degradează în sute de ani prin fărâmițare, astfel ajungând sub formă de microparticule să contamineze apa și solul în care se descompune. Mai mult, el conține compuși toxici, printre care formaldehidă și negru de fum, care sunt carcinogeni bine documentați.

Acest lucru este puțin spre deloc cunoscut de către clienți. Câți dintre cei care cumpără aranjamente se uită în ce sunt montate florile? Însă industria florală poluează prin utilizarea buretelui, care din păcate are avantaje: este relativ ieftin, ușor de folosit, practic. Buretele este folosit în proporție covârșitoare, mai mult de 90% dintre aranjamente sunt făcute cu așa ceva. Utilizarea ridicată, devenită în zeci de ani standardul industriei, cât și avantajele menționate, determină mulți floriști să-l utilizeze în pofida unor alternative sustenabile. Aceste alternative există, funcționează, și chiar arată mai estetic decât buretele (deși, în general, buretele nu se vede, doar susține aranjamentul), iar florile sunt mai hidratate, stând direct în apă. Dezavantajul ar fi că este, din punct de vedere tehnic, un pic mai greu de realizat un aranjament fără burete.

A fost greu să facem switch-ul la a lucra complet fără burete floral, să fiu sinceră. În august se face un an de când nu am mai folosit deloc burete, nici nu mai avem așa ceva în atelier. Toată școala de floristică se face utilizând burete floral. Practic, așa înveți când începi să afli mai multe despre tehnică. Am făcut două cursuri profesionale și câteva masterclass-uri și la toate, fără excepție, buretele floral a fost cărămida, la propriu, pe care s-a construit designul floral. Este ceva puternic înrădăcinat în industrie. Există anumite tipuri de design, precum aranjamentele suspendate, verticale, plutitoare etc., care se fac foarte greu fără burete floral. Trebuie un anumit grad de ingeniozitate și creativitate ca să gândești un design fără burete. Pe când să folosești burete scurtcircuitează tot procesul și face execuția foarte ușoară. De aceea cred că este atâta rezistență din partea floriștilor să treacă pe variante alternative. Vă recomand, din curiozitate, să aruncați un ochi pe pagina de Instagram @nofloralfoam, unde o să vedeți idei ingenioase despre cum poți înlocui buretele.

Pe partea de sustenabilitate, noi de la bun început ne-am propus să nu învelim buchetele în ambalaj, fie el de hârtie, plastic sau textil. Considerăm că este un ambalaj de tip single use care nici măcar nu credem că aduce un plus de frumusețe designului floral. Am mers mult pe buchete, și de fapt, pe orice alte tipuri de produse florale, fără ambalaje inutile, cu un aspect cât mai natural, cât mai sauvage, apropo de numele atelierului. 

În plus, limităm folosirea plasticului la noi în atelier, în special a celui de unică folosință. Un exemplu este folosirea „șoriceilor”, pe care o vedem atât de des în industrie pentru fixarea aranjamentelor. Noi am respins-o din prima. De ce să folosești niște clipsuri de plastic single use când poți folosi sârmă, care este reutilizabilă și îndeplinește aceeași funcție la fel de bine? Alt exemplu ar fi panglicile pe care le folosim: încercăm să mergem doar pe panglici din fibră naturală, fie ele din vâscoză, batist sau mătase. Sunt tot felul de astfel de mici exemple, care probabil că in the grand scheme of things sunt un fir de nisip, însă pe noi ne fac să ne simțim bine cu munca noastră, să simțim că respectăm și avem grijă de natura care ne dă flori așa de frumoase cu care să ne jucăm.

Un alt aspect important legat de grija pentru mediu este sursa florilor. Aici, floriștii au opțiunea de a procura flori din sursele standard, adică depozitele en gros care aduc marfă din Olanda, Kenya, Columbia, acestea fiind principalele țări producătoare de flori din lume, sau a procura flori, pe cât posibil, din surse locale. Diferența majoră este în amprenta de carbon a acestor decizii. Florile din Kenya/Columbia vin via avioane, că altfel nu rezistă. Călătoresc mii de kilometri până în Olanda, unde este bursa de flori, care le fixează prețul și face matchmaking între cultivator și cumpărător. Apoi mai călătoresc câteva mii de kilometri cu tirul până în România. Rezultă o amprentă de carbon uriașă. Pe când a cumpăra flori local înseamnă o amprentă semnificativ mai mică, susținerea afacerilor locale, și implicit a economiei autohtone, încurajarea producătorilor mici și pasionați de ceea ce fac. Singurul dezavantaj este lipsa de varietate de specii florale în cazul producătorilor români, piața fiind foarte mică și subdezvoltată. Noi ne-am dezvoltat o listă de contacte de producători români la care apelăm ori de câte ori avem ocazia. 

PS: Despre buretele floral au scris Alexa și Georgiana detaliat aici.


23 iulie. Învelișuri din puf: Cum încep să mă uit la branduri (și la poveștile lor)

În ultimele zile pot să spun că am redus consumul, în general, pentru că am lucrat mai mult de acasă și asta a însemnat că mi-am gătit la aragaz, am făcut salate din legume luate vrac, am mai dat iama în borcanele cu salată de vinete sau sfeclă. N-am comandat, n-am cumpărat nimic pe grabă. A fost, totuși, și cu un capac de plastic la un prânz comandat, dar și cu o cină la o terasă (deci în farfurie-farfurie). În weekend am ajuns a munte și pentru tură mi-am cumpărat niște batoane ambalate în plastic, dar măcar am luat chifle proaspete pentru sandvișuri, în ambalaj de hârtie. 

Tot cu gândul la munte și la o tură de câteva zile pe care o plănuiesc cu rucsac în spate pe o creastă, am început să-mi caut un sac de dormit mai ușor, care să nu atârne mai mult de jumătate de kilogram (al meu are vreo două), să nu-mi ocupe jumătate din rucsac și care să țină totuși de cald. În search-uri nocturne, am ajuns la sacii de la brandul francez Freetime, care păreau să fie mixul pe care mi-l doresc. Nici măcar nu a fost cu intenție, dar, citind despre ei, am aflat că încearcă, de câțiva ani, să folosească materiale (mai) eco-friendly și că sacii lor sunt PFC-free. 

Am aflat că PFC înseamnă, pe scurt, fluorocarburi, niște compuși chimici care, prin procese industriale, poluează mediul (generează efect de seră). PFC-urile sunt cele care țin multe haine de munte rezistente la apă (waterproof), se găsesc și-n teflon. Nu există dovezi că PFC-urile ne afectează pe noi, ci din procesul de fabricație rezultă emisiile care ajung în mediu, spun și cei de la brandul german de echipament montan Vaude; din cauza asta brandurile au început să caute tehnologii alternative. Freetime a găsit o soluție „bionică”, adică dezvoltată pornind de la studiul modului în care funcționează natura (Cercetătorii care au creat tehnologia s-au întrebat, de exemplu, de ce frunzele copacilor sau penele păsărilor rămân uscate la ploaie).

Mă entuziasmez de cum au început să mă găsească pe mine produsele environment friendly (da, știu, ads, dar nu chiar, că am răscolit un pic după el) și asta a făcut departajarea între sacul ăsta și altele la jumătate de preț (asta și culoarea turcoaz + textura de fagure în care stă puful). Am simțit o ușoară vină că: cheltuiesc pe ceva nou, că nu am nevoie, că e o fiță. Apoi mi-am amintit că am sacul de dormit actual de vreo 10 ani și că e greu și voluminos și anul trecut în Făgăraș n-a fost plăcut să-l car. Dar mă bucură că am exercițiul de a mă întreba constant și de a analiza: „Am nevoie (fie că e din plastic sau altceva)?”, „Cât de des îl voi folosi?”, „Mă bucură?”, „Ce fac cu cel vechi?” (momentan l-am retrogradat pe postul de plapumă cu amintiri cu iz de cabane).

Pentru un plus de inspirație despre cum ce purtăm nu ilustrează neapărat valoarea din spate, vă invit să-l urmăriți pe cățărătorul meu preferat, Sean Villanueva, care-și etalează și cântă despre hainele peticite pe care cu greu le dă pe altele noi. E și un mesaj al brandului american de outdoor clothing Patagonia, sponsorul lui Villanueva, care și-a făcut din grija față de mediu o misiune solidă și care nu-și neagă impactul asupra lui. Mesajul e să-ți iei echipament durabil și, dacă a apărut o gaură într-o bluză, să știi că nu e motiv s-o arunci.

Și dacă pantalonii tăi sport și noname dintr-un second hand sunt cei mai confortabili pentru o tură pe munte, vara, nu înseamnă că trebuie să te oprești, să îți cumperi alții de la un brand mare de haine montane (ultima e de la mine). Cred că trebuie găsit un echilibru între momentele în care ai nevoie de tehnologia brandurilor (dacă mergi săptămânal în ture, de exemplu) și când nu. Pentru Patagonia am însă o slăbiciune: nu doar că produc haine din PET-uri și poliester reciclat, dar au și un Director of Philosophy care are grijă să reamintească echipei misiunea și să ajute la implementarea ei; apoi angajații pot face o lună pe an voluntariat într-un ONG. Iar vorba faimoasă a fondatorului e: „Why buy two pieces of gear when one will do the work of both?”. Pfiu, noroc că nu am buget calculat pentru one piece of gear de la ei.   

PS: Știți cum a venit ambalat sacul, nu? (M-am consolat doar cu gândul că am comandat unul după 10 ani).


22 iulie. Ce mai facem, ce mai recomandăm.
Pe căprării.

Recomandări sustenabile primite de la comunitate, pe camere (baie, bucătărie). Vocile sunt diferite, recomandările se ciocnesc sau se completează. Alegi ce te coafează. 

Mulțumesc celor care mi-au scris și vă aștept până la finalul lunii cu completări.

Baie: 

  • Opriți-vă din tot ce faceți. BAMBOODA. Un brand românesc care livrează doar hârtie igienică. Fiecare rolă împachetată în hârtie colorată; totul livrat în carton. Nu cred că mai revin la hârtia de supermarket. Povestea lor a început după ce au văzut o investigație despre defrișarea pădurilor. După mai multe tentative, au apelat la „fibre virgine alternative”. Aici începe povestea lor cu bambusul. 36 de role 149 de lei, adică 4 lei rola. Mult? Puțin? Dar plastic free. 

Periuțe de dinți din bambus; începutul anului trecut; scumpe, ieftine. Mă uit unde-s produse, ca să reduc rușinea că le cumăr din China. De exemplu.

  • Periuță de dinți electrică. E OK, nu vreau s-o schimb.
  • N-am găsit niciuna care să-mi facă gingiile să se simtă OK ca la plastic. Știu că la unii funcționează. Poate e la mine. Măcar am încercat.
  • Multe luni cu săpun solid pentru spălat. Mâini. Corp. Dar pandemia m-a întors la lichid. Simt control (un pic mai mult) asupra bacteriilor pe care le aduc de-afară.
  • În trecut am folosit burete lufa. Natural, la duș.

Aparat de ras clasic, cum avea bunică-miu, cu lame de metal. A fost o super-relație, luni întregi. Acum îl împart și cu alte forme de epilare. Comoditate.

  • Pa dischete demachiante, salut produse skincare la care dischetele devin inutile. Știu. Pot să-mi fac din haine vechi, dar aș uita să le spăl. Mai bine fără.
  • Dischete demachiante sintetice?
    Musca pe căciulă un-doi.
    Reutilizabile, din bumbac, de la esennoua.
    Le clătesc cu apă călduță, puțin săpun.
    În rest, la mașina de spălat.
    Săculeț special. Se pătează de fond de ten.
    Dar e absolut normal.
  • Nu prea mă machiez.

Șamponul solid. I-am dat vreo zece spălări ca test, dar părul părea din ce în ce mai leșinat și neclătit, oricât aș fi stat sub duș. Nu mi-a ieșit. Ba nu făcea suficientă spumă, ba îmi lăsa părul mai murdar ca înainte de spălare, pentru că nu reușeam să-l clătesc suficient. Mai fac o încercare cu cuburile astea. Revin cu analiza.

  • Absorbantele lavabile. Da.
  • Bețișoare de urechi. Doctorii nu le recomandă. Mă spăl la duș.
  • Detergent, produse de curățat. Cantități mai mari, dar tot plastic. Nu știu dacă m-aș băga la produs soluții proprii.
  • Deodorant cremă, hand-made. Chiar eficient, chiar și vara, la trotinetă și făcut efort. Vine într-un borcănel de sticlă, făcut în România.
  • Coadă de mop de lemn sau oțel au la Kitchen Shop.

Bucătărie:

  • Filtru de apă Brita; nu e zero waste, dar a redus mult din plasticul din viața mea, mai ales că tind să beau multă apă. Mai ales când sunt acasă. Și acum sunt mai des. 

Beau apă de la robinet de când lumea. Sticla termoizolantă. Ține totul foarte cald sau foarte rece. Restaurantele o umplu gratuit. Parcurile au cișmele.

  • Gătesc. Comand rar. Când comand, sunt tacâmuri serioase în zonă.
  • Prosoapele de bucătărie? Nu le-am văzut niciodată utilitatea. Am cârpe pentru orice. 
  • Pa și lavetelor de bucătărie din poliester. Bună, lavete din bumbac. 
  • Cafea fac acasă, boabe râșnite de mine. Savurez.
  • Nu pot să cer fără capac to go. O să dau peste mine. O să-mi iau o cană.
  • Vreau ceva frumos sau ceva practic?
    Ia o cană Primus, e mereu mai important să ai cafeaua caldă. Au și turcoaz.
  • Aleg cafenele care nu lasă saci plini cu plastic la final de zi (Trofic, Bandit, Vanfruct).

Activăm în domeniul medical. E destul de greu să ne lipsim de obiecte de unică folosință. Există totuși câteva gesturi mici pe care încercăm să le împământenim. Rugăm voluntarii (la Caravana cu Medici) să vină cu propria cană de acasă pentru cafea sau apă. Știu, nu e cine știe ce economia de 30 de pahare de unică folosință pe lună, însă e mai important statementul pe care îl facem („nouă ne pasă”).

  • Am perie de vase, din lemn, la care poți înlocui capul. 
  • Și paie din metal și sticlă (pe cel din metal îl car și după mine).
  • Săculeții de cumpărături, normal, după mine.

Hrană

  • Fac cumpărături o dată pe săptămână, programat. Așa știu când trebuie să am sacii textili și plasele la mine. Deja mă știe lumea pe acolo că vin cu pungile proprii.
  • Înainte de pandemie, apreciam să mă așez pentru un prânz în loc să comand la pachet.

Acum, dacă comand, aleg restaurantele care au eliminat pe cât posibil plasticul.
(în București, Trofic, Bistro Raw&Vegan, Arome)

  • Amuzantă a fost banana sigilată. Mai rar legume fără plastic în supermarket.
  • La o cabană la munte am primit mâncarea pe terasă, în polistiren și cu tacâmuri de unică folosință. De ce așa și în oraș se servește în veselă obișnuită? Dacă știam îmi luam vesela de camping la mine. Tacâmuri aveam. I-aș fi îndemnat pe ceilalți să facă la fel. Ce risipă, unde ai zice că natura e protejată.
  • La noi la birou au apărut caserolele de plastic, în loc de polistiren. I-am convins pe colegi să le spălăm, să le punem la containerul de reciclare din apropiere.
  • M-am dus la Kaufland cu o caserolă de-a lor, la măsline. „Ați venit cu caserola de acasă?” M-a felicitat că nu mai văzuse așa ceva. M-am întristat.
  • În oraș, clasicul „fără pai”.

Mare consumatoare de lapte și produse din lapte. Aleg să cumpăr în ambalaje de sticlă deși e mai scump și mai greu de cărat. Pentru laptele proaspăt apelez cu încredere la dozatorul de lapte al USAMV Iași. Relativ aproape, orarul e o problemă. Eroul e prietenul meu, lucrează de acasă și dă fuga la ei. 3 lei litrul, mai ieftin ca la Tetra Pak.

  • Mi-am propus să îi aduc și pe ai mei pe drumul fără plastic. Odată le-am cumparat saci de gunoi biodegradabili, altă dată, săculeți textili pentru legume și fructe. Bunicii nu s-au obișnuit cu ei. Dar acum, când cumpără banane pun eticheta direct pe ele și nu mai folosesc punga de plastic. Iar când îmi mai pregătesc pachet folosesc din ce în ce mai mult ambalaje de hârtie.
  • De vreo doi ani fac iaurt în multicooker. Înainte consumam vreo două găletușe pe săptămână. Chiar dacă refoloseam recipientele pentru luat mâncare la pachet de la socrii, tot ajungeau la gunoi până la urmă. Acum iau lapte la 1,8 litri, reciclez sticla și păstrez iaurtul într-o cutie mare de la IKEA.
  • Refolosesc de multe ori pungi de congelator cu ziplock și cutii de plastic de la mâncare take out (congelez în ele supă, sosuri, resturi de legume, oase de pui pentru supe viitoare) înainte să le reciclez. Dar mă lupt săptămânal cu pungulițele în care primesc la pachet de la țară trei castraveți, un carton de ouă sau un borcan de dulceață. 

Ambalaje inutile

Încerc să comand cantități mai mari de cosmetice, alimente online, ca să comand cât mai rar. Dar m-am trezit cu diverse ambalate suplimentar în plastic și scoci. La fiecare comandă completez căsuța cu informații suplimentare, rugându-i insistent să nu mai ambaleze suplimentar produsele care nu prezintă risc de a se deteriora la transport. Le nominalizez, ca să fiu sigură că au priceput la ce mă refer.

#devăzut

  • The Story of Plastic, documentar. Poți să faci un watch party
  • Magazinul zero waste al Ioanei Tănase, din 2019 în Oradea. Despachetăria vă așteaptă pe strada Moscovei nr. 8. Poți să și comanzi. Local, ajung produsele la tine pe bicicletă sau pe scuter electric. În țară, cu un curier, însă dacă ceva e perisabil, nu primești la București. 
  • Grup de Facebook: Comunitatea Iulie fără plastic. Oamenii împărtășesc soluții, cer sfaturi. Așa am aflat de Terrawell, magazin cu produse plastic free
  • O echipă separată vine cu o pagină publică numită (surpriză!) Iulie fără plastic. Pe toată durata lunii au dezbateri online, cu invitați care propun soluții pentru zile sustenabile. Din ce urmează: joi 23 iulie, la ora 18:30, despre prima editură verde din România – Editura Seneca: Ecologie și Filosofie practică; pe 27 iulie: Live chat despre experiența Iulie fără plastic cu Laura şi Corina, organizatoarele evenimentelor. Dau din casă: cum au început, succese și eșecuri.
  • Desigur, acolo su sfaturi este mereu și grupul de Facebook Șezătoarea eco-friendly.
  • Oja arată bine pe unghii, dar cât bine/rău ne face nouă. Dar mediului?
  • NakedShop, măcar pentru inspirație.
  • În Iași, o masă la CUIB, bistro care șade pe picioare sustenabile. Semnat asociația Mai Bine.

21 iulie. Magazinul Zero Waste.

Ana Maria Răducanu a devenit preocupată de sisteme alternative de consum și de ce poate face fiecare individ încă din cei șase ani petrecuți în Universitatea Alternativă (UA), unde s-a ocupat de Restart în Educație, o comunitate a inovatorilor în educație. Tot acolo a început să lucreze cu procese de schimbare organizațională precum Theory U, care în centru are întrebarea: cum putem ne putem activa nivelurile profunde, ca umanitate, pentru a construi poduri între ceeea ce suntem acum și ceea ce vom fi în viitor? Acum, Ana e pe cale să deschidă primul pod, adică magazinul fizic Zero Waste din București, pe care-l plănuiește de doi ani încoace.   

*

În 2016, în toată viața de oraș consumatoare de energie, Ana a simțit nevoia, la 25 de ani, să se regăsească, să se conecteze mai mult la natură, așa că a pornit într-o călătorie în India, apoi Europa, unde a vizitat ecovillage-uri – comunități în care, practic, trăiești sustenabil din ce produci sau construiești cu mâna ta. La o conferință cu tematica zero waste din India (pe care trebuia s-o organizeze, desigur, zero waste), a învățat primul lucru care i-a dat o altă perspectivă. Pe un panou scria „There is no such thing as throwing things away”. „Asta însemna”, spune Ana, „că tot ce există nu poate exista în altă parte.” În toate călătoriile și-a dat seama că stilul ei de viață anterior era construit pe multe dependențe: de la haine până la mers mult cu mașina. 

A descoperit un stil simplu, mai aproape de pământ, cu oameni care își construiseră comunitățile în așa fel încât să știe de unde le vine mâncarea, să nu trebuiască să folosească, printre altele, benzina. Ana și-a dat seama, treptat, că în fiecare zi face alegeri și că nu era conștientă cât rău făceau cele din trecutul ei în schema globală a lucrurilor. A început să-și dea seama că vrea să ia decizii care să pună cărămizi spre o lume sustenabilă. Odată ce a reperat drumul hranei până în farfuria ei, din vegetariană a devenit vegană. 

Când s-a întors în țară în 2018, i-a fost greu să trăiască ca-nainte și și-a dat seama că nu își poate alege mâncarea astfel încât să știe de unde vine. Un magazin zero waste în București, cu toate produsele vrac, a fost răspunsul pe care l-a găsit mai târziu – un pas mic, parte dintr-un plan mai mare.   

Ana a început să noteze tot ce are nevoie ca să trăiască – mâncare, produse de igienă –, să facă o radiografie a consumului. A început să se gândească, în toate dependențele, unde poate reduce consumul. 

„Erau ca un sistem: dacă aș avea în același loc săpun și șampon, și pastă de dinți, și năut, și legume, și haine; cum aș putea să le aduc pe toate în același loc?”

Pornind de la nevoia personală, i-a fost ușor să rezoneze cu magazinele zero waste care existau deja în alte părți. În toamna lui 2018 a petrecut două zile și două nopți creionând acest sistem care să-i permită să le aibă pe toate la înemână, iar inspirația a venit și de la primul magazin zero waste vizitat în Marea Britanie – Earth.Food.Love.

Borcanele vrac dintr-un magazin zero waste din Anglia pe care și le imaginează și Ana în cel din București. (Fotografie din arhiva Ana Mariei Răducanu)

Au urmat scheme de costuri, furnizori, spații. Și o plecare în Anglia, unde de doi ani lucrează ca asistent personal (aproape de locul în care e magazinul Earth.Food.Love) ca să strângă banii pentru a putea deschide magazinul în București – doar chiria pe o lună o va costa 1.000 de euro. „Banii mei toți de aici sunt pentru magazin”, spune Ana. Din cauze financiare, a schimbat planul de câteva ori: a plecat cu gândul de a deschide în primăvara, apoi în toamna lui 2019, apoi în martie 2020 (când chiar era totul gata), însă am intrat cu toții într-o pandemie și asta a dat peste cap și afacerea Anei. A continuat însă să țină legătura cu furnizorii, să se gândească ce fel de recipiente o să aibă sau să facă research pentru strategii pe termen lung. 

În toamna lui 2019 a trimis în lume un formular ca să afle dacă e cerere pentru un astfel de magazin. Dacă atunci Ana a fost surprinsă să primească 1.200 răspunsuri care o validau, de la persoane care spuneau că ar trece la vrac, acum a lansat pe Patreon o campanie de crowdfunding prin care vrea să vadă dacă poate găsi măcar 200 de oameni dispuși să o susțină recurent cu 5 euro și care să facă parte din acest magazin al comunității, cum îl vede ea. Știe că singură nu l-ar putea duce momentan. Practic, viitorii clienți ar susține parte din chirie și ar avea și beneficii în magazin. Dacă toate merg bine, Ana vrea să-l deschidă în toamna acestui an.

Cât despre produsele pe care plănuiește să le aducă în magazinul Zero Waste, ele se împart în alimentare și nonalimentare. În prima categorie intră fructe și legume de sezon de la producători mici din jurul Bucureștiului; într-un stadiu mai avansat ar urma să le cultive chiar ea, alături de comunitatea din jurul magazinului, pe un teren pe care Ana a pus deja ochii. „Parte din visul meu e să producem, printre altele, și lapte vegetal vrac, oamenii să vină, să se alimenteze direct.”

Primul magazin Zero Waste din Anglia. (Fotografie din arhiva Ana Mariei Răducanu)

În cea de-a doua categorie, după răspunsurile din chestionar și alte discuții, detergentul vrac e la mare căutare, iar Ana e fericită că a găsit un producător român de detergent ecologic, dispus să le livreze vrac, din containerul lor în recipientul viitor al magazinului. „Aici chiar o să fim zero waste și pentru mine contează că e cineva din România.”

Va fi și o zonă cu cereale, semințe și condimente vrac – aici nu le-a găsit încă pe toate românești. „Știu că n-o să deschidem la standardul visat”, spune Ana, „însă vom îmbunătăți pe parcurs.” Au discuții cu un importator român care aduce mai multe sortimente de semințe, ceea ce ar însemna și pierderi mai mici (atât financiare, cât și privind cantitatea de combustibil consumat ca produsele să ajungă la magazin). Discuțiile sunt despre ambalaje, pentru că ei livrează „clasic”, în saci de plastic, iar Ana vrea să găsească soluții împreună ca să le poată primi în hârtie sau în cutii. 

Că magazinul e parte dintr-un plan mai mare înseamnă că Ana îl vede ca un prim pas spre un ecovillage pentru care are deja o schemă gândită pentru reinvestirea a jumătate din profitul viitor. Izolarea din pandemie a ajutat-o să găsească terenul pe care vrea să cultive legume și are și câțiva oameni în jur dornici să ajute să facă o grădină, ca bună parte din hrana din magazin să știe limpede de unde vine.

PS: Dacă ești în Oradea, magazinul zero waste al Ioanei Tănase, e acolo din 2019. Despachetăria te așteaptă pe strada Moscovei, 8. Poți să și comanzi. Local, ajung produsele la tine pe bicicletă sau pe scouter electric. În țară, cu un curier, însă dacă ceva e perisabil, nu vor trimite. 


20 iulie. Din alfabetul plasticului

Andrei Coșuleanu este președintele Asociației Act for Tomorrow, un ONG care face campanii de conștientizare și educație în lumea reciclării și care concepe proiecte dedicate sustenabilității. Înainte, a fost opt ani implicat în proiectul Let’s Do It Romania, echipa cu cea mai mare campanie anuală de colectare de deșeuri. Andrei m-a ajutat să fac mythbusting pe câteva concepte mari: 

Ce tipuri de deșeuri producem:

Producem trei tipuri de resturi astăzi: reciclabilele (PET, hârtie, carton, metal etc.); compost (resturi alimentare – de la fructe la legume etc.) și gunoi (reziduuri). Dacă pentru primele două poți primi bani și sunt resurse care pot fi revalorificate, pentru gunoi plătim ca să fie depozitat sau neutralizat.

PET-ul

PET este cel mai des întâlnit deșeu. E cel mai ușor de reciclat, totul se ambalează la PET – problema cea mai mare e că e petrol. În momentul de față, PET-ul este o resursă valoroasă (pentru că din reciclarea lui ies de la covoare la haine). Însă sunt producători care încearcă să imite aspectul unui PET, însă din alte materiale mai ieftine, mai greu reciclabile. Provocarea e ca oamenii să citească codul de ambalaj. Sunt 7 cifre la Alfabetul plasticului: 6 cunoscute, ce nu se cunoaște intră la 7. 

O variantă ilustrată a ce știm că putem recicla și ce nu în România. Cu mai multe detalii a venit echipa Act for Tomorrow. aici. Pe scurt: 1,2, 4, 5 – DA; 3, 6 – NU; 7 e încă necunoscut. (Sursa: Act for Tomorrow)

Factorul nereciclabil

7 e ce nu se cuprinde în celelalte categorii. Au apărut mai multe feluri, iar coronavirus va fi un factor de înmulțire, din păcate (ca să evităm atingeri de produse, creștem cererea pentru sigilate). Se încearcă cumpărarea ambalajului cel mai ieftin, așadar, ca o piață ca a Asiei, spre exemplu, să fie competitivă, vin cu ambalaje din tot felul de materii secundare, tipuri de plastice combinate care vor fi utilizate o singură dată, ca polistirenul (cutiile de take away). 

Acum se permite orice fel de ambalaj în țară, indiferent de număr sau culoare (sortarea se face și-n funcție de culori la anumite tipuri de plastic). O soluție ar putea fi ca statul să limiteze la 30% cantiatea de ambalaje nereciclabile cu care o companie să aibă voie pe piață în 2020. La anul, 20% – și tot așa. Nu poți elimina tot astăzi, dar scazi cantitățile pentru următorii ani. Paharele de bere de la concerte de cele mai multe ori nu se pot recicla. Sunt atât de subțiri încât se topesc. 

Bioplastic

Sunt două tipuri, cele care se pot composta acasă și cele care se pot composta industrial. Bioplasticul a apărut în România în 2019 și-l regăsești sub formă de saci de gunoi bio sau noile pungi de la supermarketuri, mai subțiri. Practic, eliminăm plasticul cu un alt fel de plastic. Nu rezolvăm cauza, doar mai atenuăm din problemă. Nu ne trebuie o metodă pentru a recicla bioplasticul, ci una prin care să compostăm (mai ales în urban), pentru că asta e filosofia bioplasticului: e un produs compostabil. 

Compostul

Compostul înseamnă îngrășământ făcut din coji de ouă, de fructe, legume sau orice alt fel de rest vegetal (neambalat). Sunt două tipuri: home compost și industrial. Acasă nu iese compost de calitate. Compostul normal este cu certificări – îngrășământ mai fertil sau mai puțin fertil etc. – în funcție de ce conține și de cum s-a obținut ce a rezultat. Se spune că un compost de standarde înalte nu miroase, nu „pute”, cum spunem noi. Pute când e un dezechilibru în ce conține. Dacă nu e udat, sau e udat în exces, intră într-un alt fel de putrefacție. În momentul de față îmi pot face compost acasă într-o lădiță, dar îl voi folosi tot eu. La țară la fel dacă vreau să fac. 

O soluție în urban poate fi grădina blocului, dar se pune problema cine îl întreține. Trebuie să ai un grup de inițiativă, pentru că un compost se face cam în două luni: trebuie să-l întorci de două-trei ori (să-i dai aer), să-l mai uzi dacă e cald și e expus la soare. 

Valorificarea PET-ului

Omul ar trebui să înțeleagă: codul ăsta este de la sticle, nu de la folie. Așa că pentru maximizarea șanselor ca sticla de plastic să fie reciclată, trebuie să jupuim eticheta/folia de plastic de pe ea, pentru că de multe ori îngreunează munca la sortare. Folia o aruncăm tot în pubela cu plastic, diferă și calitatea lor și uneori există o șansă să fie recuperată. Recomandarea e să evităm PET-urile învelite în folii de plastic, cele cu etichete de hârtie fiind mai ușor de curățat. 

Plasticul se poate toca în granule sau poate deveni fibră de PET. Ca textură, e un fel de vată din care se fac fibre textile de înaltă densitate și valoare. O tonă de PET reciclat și curat în urma căruia au rezultat fibre din plastic este mai valoroasă decât a fost PET-ul inițial. Iar România are acum capacitatea de reciclare a fibrei de PET la Buzău, prin Greenfiber, una dintre companiile de top din Europa și lume care reușește să recupereze fibră din plastic. Din păcate, un PET contaminat (murdar) nu mai poate fi scos și făcut fibră (de aceea trebuie să avem grijă să aruncăm plasticul curat).

Din fibre se fac haine, tapițerii de masini, șervețele umede, șervețele demachiante, covoare, gulere de cămașă și altele. Dar textilele sunt reutilizabile, de exemplu, șervețelele demachiante, nu. Te uiți pe eticheta unui tricou și vezi: 60% cotton, 40% poliester. Tot felul de combinații, chiar și 100% polistiren. 

Sistemul de colectare

N-a existat niciodată un sistem național de reciclare, ci unul făcut acum 10 ani de companiile private care au obligativitatea de a-și recicla ambalajele. Nu a funcționat, iar acum trei ani s-a trecut la OTR – Organizații de Transfer de Responsabilitate. Ele au misiunea să colecteze în numele producătorilor ambalajele lor. 

Separat, sunt puține primării care ajung să facă propriul sistem de colectare, dar au început în ultimii ani să mai investească în infrastructură.

Sistemul pe trei categorii reciclabile (cum e în Sectorul 4 al Capitalei) – plastic și metal în pubelă galbenă, sticlă în verde și hârtie/carton în pubelă albastră – a fost, după părerea mea, un sistem greșit. Populația s-a trezit cu niște chestii cu care nu era obișnuită. Cel mai simplu mi se pare să faci o colectare primară. Separi reciclabil de menajer. E modul care poate fi implementat imediat. Trebuie doar schimbat contractul Primăriei cu un operator de salubrizare: nu mai vin în fiecare zi să iau deșeuri de pe stradă, luni vin și iau reciclabil, marți, menajer și tot așa.

În sectorul 3 din București (unde se aruncă plastic, metal și sticlă în aceeași pubelă) stația e de înaltă performanță, automatizată. Sortează optic, cu un fascicul de laser: ai un cilindru care jos e gol; dacă fasciculul de laser trece dintr-o parte în alta, stația știe că este PET; dacă nu trece, știe că e altceva; dacă e o densitate mică, adică dacă cântărește puțin, știe că e PET; mai citește și culorile; separă și ambalaje 2D (folii) de 3D (cilindri etc.); ajunge, deci, să facă sortări pe vreo patru-cinci categorii de plastic. 

Ce mai trebuie: sistemul de garanție-depozit de care se vorbește astăzi, cel puțin pentru sticle, ca să o duc înapoi de unde am cumpărat-o. Sticla nu ar trebui să între în mixul de deșeuri reciclabile, pentru că se poate sparge.

Tetra Pak

Cutiile în care găsești de regulă laptele sau nectarul sunt făcute din compozit, un material-ansamblu din plastic la interior, aluminiu la mijloc, carton la exterior. Teoretic, acest carton este foarte valoros. Practic, politica companiei Tetra Pak făcea ca doar ea să îl poată descompune. Între timp au apărut și altele ambalaje similare: Santal are propriul „Tetra Pak” (nu se mai numește așa), Tymbark, la fel. Acum, dacă îl punem în pubela cu plastic, va merge către Vrancart, o companie privată din Adjud care a investit într-un malaxor: cu o soluție lichidă descompun cartonul din sandvișul de metal și plastic. Unele hipermarketuri îl mai colectează separat, dar cel mai bine e să întrebi direct. 

Până de curând Tetra Pak-ul a fost plimbat între pubela albastră – carton, și cea galbenă – plastic. În ultimii ani, cartonul ăsta a fost ars, valorificat – din el s-a scos o mică cantitate de energie termică. Asta rezultă în urma incinerării. 

Valorificarea

Valorificare poate să însemne reciclare sau incinerare. Incinerarea poate să fie bună într-un procent foarte mic, ajungi să incinerezi deșeurile care nu pot fi valorificate (dacă duci acolo fracție reciclabilă amestecată cu menajer, strici niște resurse precum PET). 

Regula de aur: evită plasticul de unică folosință

E primul lucru pe care pot să-l fac că să mă reîmprietenesc cu natura. Renunț să cumpăr chestii în ambalaje de unică folosință. Sau încerc să diminuez – până la urmă e greu să-l elimini din viața ta, îmi dau și eu seama. Uneori mai ai un viciu alimentar, dar avocado sau orice fruct care se curăță nu ai de ce să îl cumperi preambalat. 

Ulterior e bine să te gândești dacă poți înlocui ceva: sunt doritor de mâncare italiană și vreau să cumpăr paste, spaghete. Am de ales între a cumpăra la plastic sau la carton. Sistemul vrac din păcate există în puține locuri în București, darămite în România. În provincie nu putem vorbi de vrac.”

Învățarea

E important să înțelegem că nu ar trebui să-mi impui ceva și să-mi fie greu. În Let’s Do It am făcut opt ani campanii de conștientizare în școli. Sute de mii de copii veneau în fiecare an la educație ecologică. Dar când copilul mergea acasă și spunea părintelui că vrea să colecteze pe trei-patru categorii, cum propuneam noi, părintele spunea „o să faci acasă la tine; la mine așa e povestea”. De multe ori am văzut și eu – dacă masca ta de chiuvetă permite maxim două coșuri, nu duci mai departe și abandonezi. Mă întorc la ideea că colectarea trebuie să fie în primul rând separată, după aceea selectivă.


18 iulie. #devăzut despre plastic/natură

  • A Plastic Ocean (Netflix). Că trăim înconjurați de plastic am înțeles când am făcut o piruetă și am văzut în ce e ambalată mâncarea din frigider sau când am citit etichetele hainelor. Dar plastic nu mai rimează cu fantastic. Producem plastic de prin anii ‘50. Producem sute de milioane de tone de plastic în fiecare an – și producțiile cresc de la an la an. Parte din el este de unică folosință, apoi aruncat, apoi știm că fie ajunge la gropi de gunoi sau plutește în oceane. A Plastic Ocean e un documentar de aproape două ore care îți arată impactul devastator pe care plasticul îl are asupra mediului, în special asupra vieții marine, dar care se răsfrânge ca un bumerang și asupra oamenilor. Ce începe ca o aventură filmată care urmărește balena albastră, cel mai mare animal de pe planetă (ajunge la 25 de metri lungime și 170 de tone) duce la descoperirea unui strat consistent de plastic care plutește în miezul Oceanului Indian, de la care pornește un întreg itinerariu în jurul Globului, dezbătând situația și-n celelalte oceane (unde nu e foarte diferit).   
  • Istoria înmulțirii plasticului, o perspectivă de ansamblu. Articolul de la Columbia University vine să susțină ce ai văzut în documentar, dar poate e mai util să-l citești înainte. Poluarea cu plastic a luat amploare în ultimii 50 de ani. De la 16 milioane de tone de plastic în anii ‘60 am ajuns la peste 300 de milioane de tone după 2010, număr despre care cercetătorii spun că se va dubla până în 2036. Unde ajunge plasticul când nu ne mai trebuie? Și cât îi ia să se descompună? Pe scurt, cam 500 de ani. Și o medie de 8,8 milioane de tone se decompun anual în oceane, inclusiv microplasticul, particulele mai mici de cinci milimetri care provin din recipiente de cosmetice, materiale sau bucăți destrămate, care pot fi înghițite de pești. 
  • Borcanul cu gunoi. Vloggerul Robert Tolppi analizează discursul celor care spun că trăiesc fără plastic de ani de zile și care defilează pe YouTube cu un borcan în care a încăput tot gunoiul produs în 2, 3, 5 ani. Spune că ar trebui să ne concentrăm să ne reducem impactul asupra mediului în general și nu să punem presiune pe a păstra gol borcanul. Filosofia trebuie să fie să încerci să-ți reduci, treptat, consumul, în general, pentru că orice cumperi, chiar dacă e reciclabil, nu va fi reciclabil la infinit și tot la gunoi va ajunge.
  • Pointless packaging. Scrollează pe contul ăsta de insta ca să vezi tot ce vine sigilat în plastic și ar putea foarte bine să fie fără – precum niște adidași; Sau mini-borcănele de Nutella într-un borcan mai mare. E un exercițiu bun și să te uiți în jurul tău, să scanezi tot ce e plastic inutil în apartament, de exemplu. La mine, clar odorizantul de WC. Spăl vasul frecvent, voi putea și fără. Așa am eliminat și sticla cu balsam pentru rufe, de luni bune. M-am întrebat dacă e, într-adevăr, nevoie (rufele păstrează un miros fresh și doar de la detergent).
  • Pași spre mai puțin plastic. De la 0. Dacă ești la început de drum și abia ai dat peste jurnalul ăsta, nu strică să treci prin pașii de început care te pot duce spre un consum mai redus de plastic. Ia-ți saci pentru legume, comandă băuturi fără paie, cară după tine cana ta pentru cafea și multe altele (precum recentul: ai și varianta măștilor de protecție textile, reutilizabile). Pentru cei care le știm deja, redundanța mesajului nu strică, eu mai uit să spun „fără pai”. Ce mi-a plăcut în clip e că menționează și comenzile la restaurante. Dacă ai comandat și ți-a plăcut, dar ai primit tacâmuri de plastic și altele, le poți scrie cu o sugestie, pe un ton pozitiv: „Foarte bună mâncarea voastră, v-aș sugera doar să…(vă întrebați clienții dacă au nevoie de tacâmuri sau paie/găsiți o alternativă la ambalajele din plastic, pentru că nu se reciclează etc.)”
  • Ecosia. O extensie pentru Chrome prin care, la fiecare căutare în browser, într-un colț de lume ajuți la plantarea unui copac (practic, e un motor de căutare care-și investește profitul în plantat de copaci, pe tine nu te costă nimic). O afacere socială din Germania pornită în 2009, care spune că a ajutat până în prezent la plantarea a peste 100 de milioane de copaci. 
  • Magia Anzilor (Netflix). Dacă nu ajută să începi cu un documentar despre plastic, mi se pare util s-o iei și invers. Să faci pași într-o pădure, să pui cortul aproape de un lac, să urci pe un vârf de munte, să simți aerul proaspăt, să te sufle vântul. Înțelegând mai tare ce încerci să protejezi – ceva ce-ți ridică ție calitatea vieții – poți căpăta un alt fel de motivație pentru a reduce din consum; apoi poți alege să investești mai mult în experiențe, nu în lucruri. Dacă te organizezi greu să pleci, clătește-ți ochii cu itinerariul de șase episoade prin sălbăticia Americii de Sud, printre lagune, tradiții ascunse și Anzi. Preferatul meu e episodul cu Chile și Argentina (doar pentru că am eu o slăbiciune acolo), dar toate m-au adus mai aproape de natură. 

17 iulie. Lupta cu plasticul pe care-l refolosești

Weekendul trecut am reușit să ajung la Obor, după multe amânări. E locul de unde pot lua vrac mai multe tipuri de alimente, printre care fructe și legume, semințe, lactate sau carne.

M-am dus direct la etajul 1 al pieței, unde sunt mai multe magazinașe, dintre care vreo trei cu semințe și condimente vrac. În primul în care am intrat, vânzătoarea era cu ochii pe mine, singurul client. E primul disconfort pe care încerc să-l depășesc – într-un hipermarket stai cât vrei pe ce secțiune și iei ce vrei de pe rafturi, pipăi, citești etichete, te răzgândești. Aici, presiune. M-am dezobișnuit 80% să relaționez cu personalul. 

Vânzătoarea mi-a spus că îmi pune ea orice vreau, așa că am scos din ghiozdan ambalajul meu spălat de la semințele de cânepă comandate în starea de urgență via Farmacia Tei. Mi-a spus că nu se poate în ambalajul meu; am zis „bine” și am ieșit descumpănită. Apoi am ajuns la o vitrină în mijlocul etajului, plină cu toate semințele posibile. I-am întins pesimistă ambalajul meu vânzătorului și a zis „sigur”. Mi-a explicat că probabil din cauza coronavirus unora le va fi teamă să atingă ambalajele și recipientele aduse de alții. Am mai dat o raită și am scanat vitrinele cu lactate și carne, am detectat unde sunt cozile mai mari (deci produse bune, cred) și mi-am făcut planuri să mă întorc într-o altă tură, cu pungile mele (am și eu sertarul dedicat) în care să iau brânzeturi sau mușchi, poate smântână vrac într-un borcan. 

Am coborât la fructe și legume și, deși nu era în plan, mi-am luat 500 g de afine, într-o pungă de plastic cu ziplock de la Ikea. Da, e tot plastic, însă pași mici; plus că nu e de unică folosință – o spăl și o refolosesc (tot într-un ziplock reușisem să iau și cafea vrac de la etaj 1). S-au storcoșit câteva afine pe drum, dar la micul dejun cu iaurt au fost minunate. Am poftit și la zmeură și pentru ea din păcate nu am mai avut o pungă extra (poftele nu mă pricep încă să le plănuiesc). Am plătit separat 50 de bani pe caserola de plastic în care se pun toate aceste fructe de pădure fragede și am plecat bosumflată. Am reușit măcar să întind mâinile alarmată când a vrut vânzătoarea să-mi bage caserola cu zmeură și-ntr-o pungă. „Nu-Nu! Am rucsac, mulțumesc.”

Am spălat caserola acasă și o păstrez să mă întorc cu ea la Obor la cules de zmeură și afine.

Afinele și zmeura nu erau în planul de cumpărături pentru că așteptam o comandă dată online de fructe și legume, de la un agregator de producători din apropierea Bucureștiului; am zis să susțin și așa. Știam că vor veni în lădiță, că frunzele de salată vor flutura libere deasupra, că voi putea da lădița înapoi, cum citisem că făcuseră alții; și ce bine că era un drum în minus, într-o perioadă agitată. Însă am uitat că zmeura, afinele și murele vin tot în acele caserole de plastic, și așa m-am ales cu alte trei recipiente la care o să-mi opresc colecția și pe care le voi căra, la fel, la Obor. Sau, dacă platforma cu legume va primi caserolele înapoi, atunci voi face o nouă comandă. 

Mic dejunul din perioada asta. Cu un colț de gură mă bucur, apoi îmi amintesc de caserolele de plastic. Apoi mă gândesc că o să mă întorc cu ele la Obor.

Concluzii? E obositor să încerci să bifezi în același timp mai multe lucruri: 

  1. Hrănește-te (mai) sănătos, măcar o masă cu fructe.
  2. Hai că e sezon cu fructe mișto, deci consumă local, dă banana pe zmeură și pepene. 
  3. Pentru fructele perisabile, mergi cu recipientul tău în piață. E singura șansă plastic free.
  4. Cere aprobări pentru punga sau cutia ta. „Se poate cu al meu, vă rog?”
  5. Pune-ți întrebări mai mari precum: OK, am găsit cafea vrac, dar nu e fairtrade; care e răul mai mic?

Respir, îmi spăl caserolele și țin de ele. Le luăm pe rând.


16 iulie. Cum devii o asociație mai responsabilă cu consumul?

Asociația A.R.T. Fusion promovează, de peste 10 ani, prin educație nonformală, mesajele pentru dezvoltarea de cetățeni globali. Pe scurt, să te uiți la ce poți face tu, local, ca cetățean, pentru un trai sustenabil, uitându-te la dimensiunea și consecințele globale ale unei probleme, fie că e plastic, amprentă de carbon sau cumpărături fairtrade. Echipa lor a fost prima care m-a ajutat să deschid ochii spre o lume cu mai puțin plastic, prin 2015, când gunoiul îl aruncau selectiv, iar evenimentele lor erau fără veselă din plastic. M-am întors la Ana-Maria Ilie, directoarea asociației, ca să notez câteva lucruri care ar putea folosi și altor echipe care vor să facă (câțiva) pași ca să se depărteze de plastic (și nu numai).


Știm că schimbarea nu se produce peste noapte. Nimeni n-o să-ți bată la ușă să-ți zică că s-au strâns 100 de milioane de paie. La nivel individual, face fiecare ce poate. Prin proiectele noastre am creat un manual de Educație globală pentru orice începător care vrea să-și schimbe stilul de viață, dar și un manual pentru multiplicatori dispuși să lucreze pe tema asta cu grupuri. În proces, dezvoltasem și o grilă pentru un self assessment: de exempu, de câte ori se întâmplă să mănânci, săptămânal, din ambalaj de unică folosință? Dacă de trei ori, îți dădeai seama că poate e un punct pe care-l poți îmbunătăți.

Unul dintre jocurile interactive pe le-am făcut cu oamenii a fost să trasăm continentele pe jos și grupul a fost împărțit pe echipe mici. S-au uitat în grupurile respective la ce au pe ei – încălțăminte, haine, telefon, ce-aveau în geantă. Tot. Scriau pe un bilețel produsul și țara din care provine, apoi îl plasau pe harta lumii. La final aveam o imagine: de unde ne luăm produsele și de aici discuția mergea mai departe (pe poluare, transport, drepturile lucrătorilor), pentru că multe erau din China, câteva din Europa, foarte puține din România. Avea un impact imediat pentru că erau lucrurile lor.  

De la responsabilitatea personală am transferat spre asociație, spre spațiul în care lucrăm, și ne-am întrebat cât de sustenabilă e. Am hotărât să nu mai cumpărăm apă [îmbuteliată – n.r.] și să facem analiza apei de la robinet prin Apanova, care ne-a confirmat că e bună de băut (tot ei încurajează analizele și într-un Q&A: „Pentru producerea şi comercializarea unui litru de apă îmbuteliată se consumă trei litri de petrol” – n.r.).

Compostul e ultima provocare pe care ne-am asumat-o chiar de luna asta. Pentru că una dintre colege mănâncă multe legume, ne-am gândit ce păcat că aruncăm la coș resturile. Am întrebat pe grupul nostru de Facebook Fără plastic ce poate fi făcut și uite că, dacă ești motivat, nu e așa greu. Printr-o recomandare (și în lipsa unei infrastructuri pentru compost în urban), am ajuns la un domn care are un teren și care va veni să ia compostul nostru. Încercăm să avem discuții în blocul în care avem biroul, ca să punem o cutie mai mare la ghenă și toți vecinii să poată arunca resturi alimentare. Gunoiul pe care-l reciclăm l-am tot dus la pubele, apoi au dispărut. Vrem să vorbim și despre asta în bloc (e nevoie de cereri completate spre administrația locală). Noi tot mergem și-n alte țări și vorbim despre asta, dar uite că la tine în curte e mai greu. 

Altfel, am boicotat anumite companii care nu respectă drepturile muncitorilor sau în funcție de cum extrag anumite resurse naturale afectează mediul. Ne-am documentat și în principiu e vorba, printre altele, de anumite branduri de ciocolată sau cafea, care pe lângă producție, nu sunt conștiente să adreseze unele probleme. Am boicotat – adică nu le-am mai consumat produsele și am vorbit despre asta în activitățile noastre. Normal, și vine întrebare ce pot să fac? Acum sunt alternative, la cafea sunt pe piață branduri fairtrade. Acum ne întrebăm unde putem găsi cafea vrac și fairtrade. Nu am găsit încă răspuns. Dar dintre cele două rele, alegem momentan să cumpărăm fairtrade și ambalat, pentru că dacă cu ambalajul vedem ce facem, e mai important cum am ajuns să avem posibilitatea să bem acea cafea. La fel cu ceaiul și ciocolata. 

Există și posibilitatea să reducem [consumul] – poate bem o ceașcă în loc de trei și asta ajută și pe partea de apă invizibilă pe care nu o putem măsura în primă fază: pentru o cafea câtă apă s-a consumat? Și nu doar că ai pus tu apă la fiert, ci din momentul în care s-a plantat, a început să crească, să fie culeasă, procesată, transportată.

Evenimentele le facem fără plastic pe cât posibil, ne iese 80%, mai ales dacă e sub coordonarea noastră directă. Mai sunt diverse achiziții pentru ateliere prin țară pe care nu le putem controla, pentru că acolo se aleg prețurile cele mai mici, iar orice serviciu plastic free costă extra. Chiar și cu achiziții făcute, noi am spus firmelor de catering „nu mai aduceți nici sucurile la PET-uri, nu mai vrem nici paharele, le avem pe-ale noastre”. Merge dacă ai 10-20 de oameni.

Pentru evenimente în București, poate că dăm mai mult la catering, dar știm că avem acoperite lucrurile astea. Broscuța Fandosită e o firmă de catering cu care noi ne înțelegem, le spunem de la început că nu vrem unică folosință, iar dacă nu se poate ceva, să fie hârtie neapărat. Vin cu pahare de sticlă și băuturi în recipiente mai mari pe care le iau la final, goale. La un pahar de hârtie te gândești, la fel, câtă apă a consumat încă de la copacul care a crescut. După, ce a însemnat să se producă, fabrici, transport, magazin, ca să-l arunci apoi după o utilizare. Totul costă și prefer să refolosesc la infinit un pahar de sticlă, chiar dacă îl spăl; și să nu uităm că multe din paharele de hârtie nu sunt 100% reciclabile.

Vorbind cu oameni despre ce putem face –  de la „fără paie”, culminând cu „fairtrade” – ajungi la vinovăție. Mulți ne-au spus că nu e un sentiment plăcut, și întreabă de ce ar trebui să se simtă ei vinovați și de ce încurajăm comportamentul? Dacă suntem realiști cu ce se întâmplă în jurul nostru, putem s-o transformăm din vină în responsabilitate. Atunci, stilul nostru de viață clar se va schimba. Și nu trebuie tot de mâine, că nu e realist și apoi devine frustrant. Dar trebuie să ai răbdare.


15 iulie. Absorbantele refolosibile și cupa menstruală sunt opțiuni pe termen lung?

În toată luna asta în care vorbim despre alternative la consumul de plastic, nu puteam să nu ne oprim și la unul dintre elefanții din cameră: absorbantele pe care o parte dintre noi le folosim câteva zile pe lună și care, când tragem linie, se adaugă milioanelor de tone de deșeuri din plastic (conțin poliester în două-trei straturi, depinde de model și dimensiuni) care ajung anual în mări și oceane.

De câteva ori pe an mă gândesc c-aș putea încerca metode refolosibile, precum o cupă menstruală sau absorbante refolosibile, însă e dovedit științific că nu e simplu să schimbi obiceiurile vechi, comode și cunoscute. Când mi-a scris Alina Nicolae, una dintre cititoarele noastre, cu o listă de schimbări pe care le-a făcut către un drum mai sustenabil, mi s-au oprit ochii pe faptul că ea folosește și absorbante refolosibile, și o cupă menstruală, așa că am invitat-o să ne povestească cum a trecut la opțiunea asta:


Ce a redus considerabil gunoiul din baie a fost trecerea la cupa menstruală și la absorbantele lavabile. Ca în cazul dischetelor demachiante reutilizabile, trebuie spălate după fiecare utilizare; eu chiar le fierb pentru a omorî microbii. 

Absorbanțele lavabile sunt moi și mult mai confortabile, nu irită absolut deloc (aveam problema asta cu cele normale) și vin în diverse mărimi; pot înlocui chiar și absorbantele zilnice tip protej slip. (Și ele au poliester, dar măcar nu sunt de unică folosință – n.r.) 

Am făcut schimbarea de la absorbantele obișnuite pe la finalul anului trecut, când căutam soluții pentru limitarea plasticului/gunoiului și dădeam scroll pe Pinterest. Acolo am văzut tot felul de poze cu tot felul de absorbante lavabile cu modele frumoase, dar am și citit articole despre cât de multe deșeuri se produc de la cele din comerț și m-am îngrozit când am făcut un calcul rapid în minte să aflu cam câte absorbante/tampoane arunc doar eu (trei-patru absorbante schimbate pe zi/noapte, timp de patru zile pe lună, 12 luni pe an, înseamnă aproape 200 de absorbante care devin deșeuri – n.r.). 

Am căutat rapid metode de a reduce numărul și am dat o căutare pe site-ul Farmaciei Tei de absorbante lavabile și de cupă menstruală. Am găsit acolo un singur set de absorbante lavabile (Biointimo). Citind despre asta pe internet am înțeles că e greu să îți dai seama ce ți se potrivește până nu încerci, greu de zis ce dimensiune aș avea nevoie (la acestea nici nu era menționată dimensiunea sau grosimea). Am dat comandă fără să știu prea multe. Cupa menstruală am amânat-o. Câte o schimbare pe rând. A fost ciudat când au ajuns absorbantele, că nu le-am putut testa imediat – a trebuit să mai aștept trei săptămâni. Am fost ușor dezamăgită, sunt cam groase și mari, dar au ceva în interior care absoarbe lichidul. Din păcate nu și mirosul. Le folosesc acasă noaptea și cam atât. Am considerat asta o victorie mică, dar victorie. Încet-încet au urmat și altele.

Am găsit site-ul cupemenstruale.ro și de aici am cumpărat alt set de absorbante, mărimea S. Sunt perfecte, moi și subțiri, bune pentru zile cu flux redus. Nu le simt când le port. I-am cumpărat și mamei mărimea M pentru un flux mediu spre abundent și e foarte încântată și ele. De pe cupa-menstruală.ro am luat variante XS și le folosesc câteodată pe post de absorbant zilnic. 

Pentru zilele cu flux mai mare am încercat cupa menstruală. Abia la al treilea ciclu am reușit să o inserez corect, dar nu m-am speriat pentru că am aflat că doar 50% dintre femeile care încearcă pentru prima dată cupa menstruală chiar reușesc să o folosească din prima. Odată introdusă corect – astfel încât să nu se scurgă nimic pe lângă – și să nu jeneze, poate fi ținută până la 12 ore. Lichidul e colectat în interior și nu are contact cu pereții vaginului, așa că nu e risc de infecție, plus că te scapă de problema mirosului. Trebuie atenție mare și la scoatere, pentru că produce vid și dacă tragi brusc riști să te doară. Există numeroase filmulețe pe YouTube (precum It’s time for a New Period – n.r.) care îți arată mai multe metode, trebuie doar puțină răbdare pentru a o descoperi pe cea potrivită pentru fiecare.

Spăl după fiecare utilizare și absorbantele, și cupa. Seara, cu apă rece și săpun (pentru prevenirea petelor), apoi le las să se usuce și le bag la mașină pe toate (în afară de cupă, desigur). La două utilizări le și fierb, că să omor microbii. Dacă sunt la birou am o cutiuță mică de tablă în care le pun pe cele folosite împăturite (au capse și se pot face mici) până ajung acasă să le spăl. Cupa nu am schimbat-o deloc la birou.

Durata de viață la cupa mea menstruală ar fi 10 ani (așa scria pe pachet). La cele lavabile nu am găsit scris cât se pot folosi (unele surse ziceau 5-10 ani, altele, că pot fi folosite întreagă viață). Cred că depinde de cum le curățăm – dacă sunt fierte des nu ar trebui să fie vreo problemă.


14 iulie. Deodorantele naturale funcționează?

De la Irina este un mic colț bănățean cu săpunuri și deodorante naturale, creionat în urmă cu peste 10 ani, când timișoreanca Irina Tomici s-a mutat la țară în căutarea unui trai alternativ și a ajuns să rămână șase ani. Acolo a învățat mai multe despre plante, a pornit și un blog, iar săpunuri începuse deja să împartă la prieteni și avea sens să continue cu și mai multe plante din care să facă extracții. 

De când și-a scos deodorantele în lume, prin 2012, și prietenii și clienții au fost surprinși de cât de bine funcționează („Am avut noroc de o rețetă bună”). Important e să te uiți la lista de ingrediente când îți cumperi (sau faci) un deodorant natural, spune Irina, să fie antibacteriene, să aibă uleiuri esențiale sau oxid de zinc. 

Rețeta Irinei are o bază naturală de ulei, unt și ceară, dar și bicarbonat de sodiu și amidon – primul neutralizează mirosul, al doilea absoarbe un pic din transpirație. „Tot o să transpirăm, dar nu e o problemă”, spune ea, „e chiar sănătos să eliminăm toxinele, să nu se blocheze porii.”

Dacă încercăm o tranziție de la un deodorant din comerț spre unul natural, trebuie însă să avem răbdare cu perioada de tranziție, explică Irina. După ce ne dăm ani de zile cu deodorante cu chimicale, bulversăm corpul, porii, bacteriile. De asta unele deodorante naturale par să nu funcționeze la început, mai ales dacă nu sunt puternic antibacteriene. „Cine îl aplică trebuie să se spele mai des și să reaplice deodorantul (la început)”, ca pielea să se obișnuiască. Dacă se folosește cu oscilare unul din comerț azi, unul natural săptămâna viitoare – n-o să prea funcționeze, spune Irina, „dar e nevoie de perseverență”.

Am vrut să vorbesc cu Irina despre deodorante naturale pentru că e un pas pe care mă gândesc să-l fac în drumul meu spre un consum (mai) sustenabil, având în vedere că ambalajele de la antiperspirantele solide sunt mai dificil de reciclat. Ideea că s-ar putea să mă lase la greu mă sperie oarecum. Dar voi încerca o lună, două, ca să văd cum ne împăcăm. Dacă ai chef într-o sâmbătă de un experiment Do It Yourself (eu și când am, prefer să fac niște clătite), Irina ne-a lăsat și rețeta ei pentru deodorant-cremă:

Rețeta pentru deodorantul natural și ambalat plastic free al Irinei Tomici.

Pe lângă focusul pe ingrediente fără aditivi sintetici, Irina Tomici și-a dorit și să reducă din ambalajele din plastic. În 2012, când a făcut primul deodorant, nu a găsit altă variantă de a ambala deostick-ul în afară de plastic. Ar fi putut într-un borcan, dar atunci se transforma într-o cremă; mai era cutia din aluminiu, „dar când eu torn compoziție caldă, nu am garanția că aluminiul nu reacționează”. A mers o vreme pe plasticul găsit în magazinele de cosmetice și a făcut trecerea la o cutiuță mai mică, cu o rețetă modificată, mai puternică. 

Între timp, a găsit recipiente compostabile din carton și hârtie cerată din SUA (mai scumpe), apoi din China (mai ieftine), de unde a făcut o comandă mai mare, după un curs de antreprenoriat și crowdfunding, când a rugat comunitatea din jurul brandului să o susțină cu fonduri, ca să și-o permită. A mers totul bine, până când a doua comandă a prins-o în plină pandemie și a ajuns să plătească mai mult la vamă. S-a bucurat însă că lumea întreba când apare deodorantul: „Am văzut că e important și pentru clienți recipientul fără plastic”.


13 iulie. Experiment: Fără plastic pentru prima oară

Colega mea Oana Filip, stăpână pe poveștile rurale la DoR, a plecat pe teren la Dăbuleni săptămâna trecută, unde a documentat povestea unei stațiuni de cercetare care se luptă cu efectele deșertificării, așa că am rugat-o să facă un experiment: să încerce să călătorească fără să consume plastic. A fost mai dificil decât se-aștepta. 

M-am pregătit de cu seară. Aveam energie, încredere în mine, nerăbdare. Mergeam pe teren după luni de stat în casă și trebuia să nu cumpăr niciun plastic pe parcurs. Știam de la Ancuța că pot să cer cafeaua într-o cană, să am la mine mereu o sticlă cu apă pe care s-o refolosesc, să cer băuturi fără paie. Lucruri simple, pe care sigur pot să le fac.

Duminică seară, pe la ora 00:00, mi-am găsit sticla de plastic sclipicioasă pentru apă, am spălat-o de praf și am lăsat-o pe suportul de vase. Mi-am făcut bagajul și mi-am pus hainele în rucsacul meu făcut din plastic reciclat. După care m-am culcat.

A venit dimineața și nu m-am trezit la 4:00, cum plănuiam, ci la 5:00, când trenul meu era la 6:00. Când am ieșit din casă nici măcar nu mi-a trecut prin cap să deschid ușa de la bucătărie. Mi-am dat seama în taxi că zilele mele fără plastic nu vor merge așa bine cum am plănuit. Fără apă nu aveam cum să merg. Și mai era cafeaua. Sigur că am zis că o să-mi fac de acasă și o s-o pun într-o sticlă. Și dacă uit, nu mai iau, oricum beau prea multă. Dar în gară, la 5:50, singurul lucru pe care îl voiam era cofeină. Nici nu ajunsesem în Dăbuleni și deja cumpărasem un PET cu apă la 0,5 l și o cană de cafea cu capac din plastic.

În tren m-am regrupat. O să refolosesc sticla asta de plastic și cafea o să beau doar la hotel, din căni de ceramică, mi-am spus. Și a venit un test pe care l-am picat fără să realizez: masa la hotel. Pe la a treia gură de Pepsi m-a lovit: mă joc cu un pai de plastic și pe farfurioara de la cafea e un lapte într-o cutiuță de plastic. Paiul era o bătălie pierdută, dar măcar puteam să renunț la lapte.

Restul zilei a avut suișuri și coborâșuri. Am spus „fără pungă” la second hand. Am cumpărat niște brioșe în pungă de plastic, am pus bomboane și struguri în pungulițe – tot de plastic. Dar am cerut Pepsi fără pai, am băut tot cafea fără lapte și am luat o sticlă de apă de la bar – sticlă de sticlă.

Marți am pornit la drum cu sticla de apă cumpărată din București. La stațiunea de cercetare din Dăbuleni nu prea aveam ce să cumpăr, așa că zero waste complet. O să dau vina pe oboseală și stres pentru paiul de la masa de seară. Și cu înfrângerea în suflet mi-am pus și lapte în cafea. Miercuri dimineață nici nu am mai clipit când am plătit sticla de apă și cafeaua cu capac. 

Clar, terenul nu a fost un momentul bun pentru impus noi obiceiuri. Dar faptul că m-am gândit la cum să reduc plasticul și când sunt pe teren e un fel de început. Nu sunt așa optimistă să cred că data viitoare o să-mi iau și sticla sclipicioasă și termosul la mine, dar punguța de legume e în puterile mele. Cu un pai nu se face primăvară, dar tot e un semn că iarna e pe sfârșite.


11 iulie. Puterea colectivă

Ieri am deschis Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni Pelicam, printr-o conversație cu fotografa și activista braziliană Barbara Veiga, care a colindat oceanele ani la rând pe vase, în campanii internaționale alături de Greenpeace și alte ONG-uri. Fotografiile ei au fost publicate de Vanity Fair, Los Angeles Times, BBC și altele. Se simte acasă înconjurată de ape și atunci când luptă pentru conservarea vieții marine și pentru oceane curate. Puteți urmări întreaga discuție aici, dar am extras și mai jos câteva idei despre filosofia schimbării și despre cum dacă facem lucruri împreună putem transforma un colț din lume într-unul mai sustenabil. „Singură nu sunt nimic”, spune Barbara.


Am început pe la 14 ani prin curățarea a unei plaje pe care mergeam în weekenduri. Am simțit ceva ca fiind greșit pe planeta asta și mi-am spus că trebuie să fac mai mult de-atât. Am început să mă uit după ONG-uri internaționale, pentru că oceanele sunt pentru toată lumea, nu contează ce limbă vorbești, de unde ești. 

Am crezut întotdeauna în puterea colectivă a unor oameni care fac ceva împreună, necesar pentru supraviețuirea noastră. Mă uitam după seminarii, după dezbateri despre mediu, și am început să vorbesc cu oamenii din lumea asta. Când ești tânăr, ai energie, vrei să-ți pui toată energia în ceva. Pasiunea mea m-a condus spre a-i face mai conștienți pe oameni mai ales în legătură cu oceanele. Când simți că ceva e pentru tine, nu risipi oportunitatea, fă-o să se întâmple. Nu avem timp de pierdut. 

Pe vase, chiar dacă aveam job de comunicator, fotograf, separam și gunoiul, făceam curățenie, ajutam la navigare. Dar nu toată lumea trebuie să sară într-o barcă și să navigheze de la Amazon până-n Antarctica (ca mine). Uită-te în tine și gândește-te tu ce poți face: poți scrie, picta, dansa (multe posibilități sunt online). Poți contribui cumva. Am încredere că nu doar tânăra generație, ci fiecare om poate fi motivat să acționeze. 

Fotografie din arhiva fotografei și activistei Barbara Veiga, într-una din campaniile pentru oceane.

De când te trezești dimineața poți să faci pași mici. Decizi ce mănânci la micul dejun, cât va dura dușul pe care-l faci, cu ce ajungi la supermarket sau la muncă. Nu prea mai avem scuze. Dacă spui că mâncarea organică e scumpă, găsește o comunitate, crează un spațiu al tău, o grădină comună împreună cu prieteni, colegi, vecini. Cât am stat în casă în lunile astea în UK m-am gândit cum pot contribui și am descoperit o comunitate de grădinărit care există din 1984. Și au voluntari care cultivă legume și le transportă oamenilor și au făcut asta pentru familii afectate de COVID. Avem nevoie de mai multe inițiative ca asta. Dacă nu ai o comunitate, caut-o. O să-ți aducă pace sufletească. Trebuie să regândim viitorul pe care vrem să-l avem. 

Am început să-mi schimb stilul de viață încă din adolescență, după mai multe documentare de pe BBC și de pe National Geographic care m-au inspirat spre sustenabilitate prin imaginile cu natură. Ca adolescent, mâncam prost, prăjeli, e mai ieftin, mai ușor, mai gustos, să fim cinstiți – dar apoi mi-am asumat responsabilitatea pentru orice puneam pe farfurie. Nu vreau să distrug pădurile amazoniene punând carne pe farfurie, nu vreau mai mult plastic în oceane decât pești până-n 2050. Și mă gândesc când cumpăr orice: conține sau nu plastic? Am decis să merg pe o dietă vegetariană, aproape vegană, pentru că cred că poate crea un impact și asta. Cred că e necesar și când mergem la cumpărături după haine să mergem în magazine second hand. Nu avem nevoie mereu de nou sau strălucitor. Iar lucrurile se pot reinventa, de-asta există upcycling. Trebuie doar să fim deschiși și să găsim frumosul în a reconstrui lucruri, pentru că orice punem pe planetă ajunge, într-un fel sau altul, la gunoi. Iar asta e înfricoșător. În șase luni nu mai folosim hainele pe care le cumpărăm astăzi.

Invit oamenii să regândească felul în care-și folosesc meșteșugurile ca să-i inspire pe alții. Oricine are potențial să creeze, să își pună mâinile în pământ, să își pună energia în a proteja ceva ce e al tuturor, de la râuri la păduri. Eu îmi folosesc munca ca pe o unealtă – fotografie, film, performance, mai recent cartea în care vorbesc despre experiența mea pe apă. Când te gândești că ești global, vocea și pasiunile tale nu au cum să nu ajună și-n alte locuri, alte realități. Devine mai ușor, mai natural. 

Am fondat anul trecut, alături de două prietene, Women’s League of Oceans ca să vorbim despre exploatarea resurselor marine, încălzirea oceanelor din cauza schimbărilor climatice și despre poluarea cu plastic a mărilor. Sunt deja 400 de femei în Brazilia care ne susțin. Era și timpul ca femeile să aibă oportunitatea și spațiul să vorbească despre oceane și mediu. În mișcarea noastră, scopul este să adunăm femei care sunt cercetătoare, artiste, fotografie, atlete și împreună să ne arătăm munca. Am contribuit împreună la un festival de film despre oceane, contribuim cu fotografii, am făcut și o campanie contra unor deversări de petrol din nordul țării, am scris, am vorbit despre comunitățile locale afectate. Ne întâlnim regulat și facem schimb de bune practici. Natura nu are nevoie de noi, noi avem nevoie de natură. 


Frunzărește până pe 19 iulie programul Pelicam. Vor fi documentare și discuții despre turismul de masă, despre agricultură și lupi, despre râuri sau grădini. E un festival care ne aduce un pic mai aproape de natură și care ne poate face să regândim consumul propriu de plastic. Eu voi fi aproape, la cafea, pentru The secret life of the Garden, pe 12 iulie, de la 11:00, unde o întreagă lume sălbatică se naște într-o curte rurală..


10 iulie. Cum e până acum

Am văzut acest început de iulie ca o ocazie să-mi amintesc bune obiceiuri, dar și limitări. Scriam săptămâna trecută în jurnal cum recomand ca la terase, dacă mergeți, să nu uitați să specificați de când comandați că vreți limonada „fără pai” (pentru că paiele ajung în oceane, apoi în nările țestoaselor și în pești). Altfel, o dată băgat în băutură, nu mai ai cum să-l salvezi. 

Spuneam că e unul din gesturile mici care nu cere nici să cumperi ceva extra neapărat, ci doar să refuzi ceva. După ce am predicat asta și am ajuns la cină într-o grădină dragă mie, am uitat să fac și eu fix asta, când am cerut un suc cu mere și ghimbir. 

Mi-am amintit când am văzut un pai înfipt și m-am simțit ca o impostoare. Am ajuns și a doua zi acolo, neintenționat, la prânz. O prietenă a cerut o limonadă, eu o limonadă „fără pai”. A fost felul meu de a-mi lua revanșa pentru seara precedentă: prin a amesteca mierea de pe fundul borcanului cu un cuțit. Probabil o să se mai întâmple să uit să cer „fără pai”, dar n-am cum să nu mai fiu conștientă de el – și asta mă bucură.

Însă zilele astea au fost cam una bună, una mai puțin bună: nu am luat nicio cafea to go, am băut doar acasă la ibric, sau la redacție, la filtru. Iar capacele de la paharele de cafea le refuzam oricum de mult timp când ajungeam într-un coffee shop și începusem înainte de iulie să aduc paharul meu refolosibil (când îmi aminteam). Pe partea cealaltă, mi-am comandat o lenjerie și o cuvertură pentru pat și când le-am ridicat de la Easy Box-ul Emag, le-am găsit blindate în plastic și m-am dezumflat că nu m-am gândit la asta. (Dar, dacă m-aș fi gândit, nu știu ce alte opțiuni aș fi avut în afară de a-mi cumpăra, poate, o lenjerie de pat second hand. O soluție poate că ar fi să cumpăr material la metru și să-l duc la o croitorie. Pași extra și complicați, dar pe care-i voi avea în vedere pe viitor.)

Cu măștile, la fel, am spus că fac un bine și-mi iau măști textile, ca să le spăl, ca să nu le mai folosesc pe cele de unică folosință pentru că deja le văd bătute de vânt pe trotuare și, când a venit pachetul cu 20, m-am bucurat doar până le-am văzut împachetate în plastic.  

Cu legumele și fructele sunt OK, le cumpăr vrac, cu săculeții mei refolosibili, des de la aprozarul de vizavi. Ajută și faptul că e vară și îmi vine să fac multe salate.

Iaurtul reușesc să-l iau și eu la borcane de sticlă, laptele la fel, dar recunosc că nu întotdeauna, pentru că prețurile se dublează la sticlă (dar mai ales la calitatea produsului). 

Când mi se face poftă de un suc, cumpăr în doze mici, la sticlă de sticlă de 330 ml (am deja o colecție de sticle goale înșirate sub masă și mă gândesc să fac ceva „artă” din ele, poate vaze vopsite; dar mai bine ar fi să nu le mai cumpăr deloc, pentru că zahăr, provoacă aciditate, alte subiecte).

Mai greu, dar am găsit detergent de rufe praf la cutie de carton într-un Carrefour și până să trec la subiectul detergenți eco, mă bucur că am eliminat plasticul.

Apucasem să fac niște cumpărături pe final de iunie, așa că încă am o bucată de parmezan în plastic, niște felii de prosciutto, paste ambalate (mâncarea mea de supraviețuire). Am mai scăpat o salată comandată la redacție, care a venit cu capac de plastic, și mi-e greu să mă organizez să mănânc sau să-mi fac prânzul de acasă și mi-e greu și la gândul că va trebui să planific drumuri separate pentru produse vrac (paste, semințe), dar încerc în weekend un drum la Obor, cu pungile mele cu ziplock rămase din Ikea (pe care le-au scos ca să reducă consumul de plastic) plus pungi de la nuci și caju din Lidl, sau de la semințele de cânepă din Farmacia Tei, toate bune, și ele cu un fel de ziplock.

Ție unde ți-e greu? Scrie-mi la anca.iosif@decatorevista.ro.


9 iulie. O problemă pe rând

Loredana Spiță locuiește în București, lucrează în marketing și încearcă să reducă plasticul din viața ei de câțiva ani, însă în ultimul an simte că i-au ieșit mai multe lucruri. După ce a citit începutul acestui jurnal, mi-a scris pe mail că e imposibilă o lume plastic free, cel puțin în secolul nostru, dar intenția ei e să reducă pe cât posibil folosirea lui. Unul dintre motivele de schimbare a fost acel walk of shame spre tomberoane, cu sacii de plastic, plini cu plastic. A fost suficient să renunțe la PET-uri și pungi de plastic ca să vadă o schimbare. Pe lângă cana de bambus pentru cafea a Loredanei, săculeții pentru legume și deviza „fără paie”, am rugat-o să împartă cu noi și alte mici soluții pe care le-a găsit:

Baie și bucătărie:

  • Nu mai folosesc la bucătărie lavete din poliester, ci textile (bumbac) și le pot reutiliza după spălare (și aici intervine altă discuție, că și cultivarea bumbacului este dăunătoare mediului, but one problem at a time).
  • Tot la bucătărie folosesc bureți bio – pot fi spălați și reutilizați. Ironia face că bureții sunt împachetați în plastic când îi cumperi (aici există și varianta folosirii unei perii de lemn din păr de cal). Bureții și lavetele sunt cumpărate din Cora.
  • Bețișoarele de urechi, la fel, au fost înlocuite cu varianta bio (din hârtie și bumbac organic, din Carrefour, de la raionul bio, dar se găsesc și la Farmacia Tei, de unde am și periuța de dinți de bambus).
  • La partea de hygene/beauty încă lucrez. Îmi iau produse de la Yves Rocher, care au multe campanii de sustenabilitate și reciclare a plasticului (produsele lor vin în plastic reciclat).

Hrană (și dincolo de ea):

  • Când cumpăr măsline vrac de la Mega, refolosesc cutia de măsline de la achiziția anterioară. M-am simțit un pic ciudat prima dată (efectiv scot cutia din sacoșă și nu le folosesc pe cele puse la dispoziție lângă stand). Dar te obișnuiești și nu mai pare așa out of place. Iar oamenilor din jur prea puțin le pasă de ce faci. 
  • Cumpăr produse vrac (mai ales legumele) sau ambalate în cutii, când am opțiunea.
  • Iaurtul îl cumpăr acum doar în borcan și laptele la sticlă-sticlă; recunosc că mai folosesc varianta Tetra Pak la lapte, când trebuie să economisesc (o sticlă de sticlă cu lapte ajunge și la 10 lei, față de 3-6 lei un litru la Tetra Pak – n.r.).
  • Am o cană cu filtru pentru apă și nu mai cumpăr butoaie. Iau de la cunoscuți sticlele de plastic ca să le transform în ghivece, după care le fac și o cutie care să acopere plasticul. Metoda mea de upcycling.

Textile:

  • Mi-am cumpărat o mașină de cusut în ianuarie, așa că nu mi-am mai cumpărat haine de jumătate de an. Cu mașina mi-am cusut dischete demachiante din bumbac/prosop. Dacă nu ai timp să-ți faci dischete, am văzut online aici și aici (și probabil sunt mai trainice ca cele făcute acasă). Mașina de cusut am folosit-o aproape în fiecare weekend în pandemie. Acum o folosesc o dată pe lună, dedic timp pentru un examen. Am cusut sacoșe, book sleeves, truse de toaletă, cutii și mai puțin haine (mai greu fără tipare și manechin). Dar am învățat să cos la workshopurile Ateliere de croitorie și pot spune că deținerea unei mașini mi-a ținut în frâu tendința de a cumpăra haine în stil fast fashion.
  • Uneori cumpăr materiale pentru cusut de la magazinele SH pentru anumite proiecte. Săculeții mei de legume sunt unii cusuți de mine, alții cumpărați de la Mega, alții de la Textilia (sunt vânduți și la Seneca AntiCafe). Plasa mare de cumpărături e cumpărată de la anticariatul ExLibris, de pe strada Doamnei, București.

Gunoi:

  • Gunoiul de acasă e colectat selectiv și am norocul că am tomberoanele de reciclare aproape de casă, așa că-l duc o dată la două săptămâni. Îmi pare rău că nu există nimic și pentru compost.

Loredana așteaptă să apară și în România magazinele zero waste, ca să poată reduce considerabil plasticul. „Chiar dacă uneori optez pentru ambalajul de hârtie, sunt multe alte produse pentru care nu am varianta asta.” Un magazin zero waste, adică din care poți să cumperi mai tot vrac, urma să se deschidă în martie în București. Apoi știm ce s-a întâmplat (cei de la Magazin Zero Waste București așteaptă și ei să vadă cum mai evoluează lucrurile). Altfel, pentru magazine online plastic free, Loredana (și alte cititoare) au recomandat Naked Shop și Esen9. „Cred cu tărie că dacă tot mai mulți oameni vor face mici eforturi, vom reuși să producem o schimbare.”

Dacă ai găsit alte soluții care funcționează pentru tine, scrie-mi la anca.iosif@decatorevista.ro.


8 iulie. Tinerii, apărătorii mediului

Mi-asum de-acum să fiu selectiv, consum prea mult, fac excese / Să reduc din surplus e imperativ / Mă consum și eu c-am procese. […] Nu mă mișc ASAP, mă îngrop în plastic”, cântă Deliric pe o piesă lansată în iunie pe YouTube. 

ASAP vine de la Armata Selectării Atente a Plasticului, o inițiativă The Institute și Lidl România, un program de responsabilizare socială care vrea să ajungă în primul rând la adolescenți, pentru că ei sunt cei mai înclinați să adopte ideea de reciclare și reducere a poluării, spune Luiza Popescu, PR la The Institute. Iar fiind tineri, au nevoie de informație consistentă și concretă, dar și catchy. Așa că platforma proiectului vine cu informații despre impactului plasticului asupra mediului, dar și asupra sănătății noastre, traduse prietenos: 

„Din anii ‘60, producția de plastic a devenit un uragan de neoprit, depășind oțelul. Intră chiar și în compoziția pliculețelor de ceai sau a gumei de mestecat. Fact: doar pentru producția unui PET se utilizează aproximativ două kilograme de petrol și multă energie.” 

Proiectul ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) își propune să recruteze din noile generații apărători ai mediului, contra plasticului.

Dacă tinerii sunt publicul-țintă, platforma e pentru orice curios și interesat să înțeleagă mai multe, mai târziu să-și și schimbe obiceiuri de consum. Proiectul face parte din REset Plastic, un efort mai mare al grupului german Schwartz, din care Lidl face parte, de a-și reduce cu 20% consumul de plastic în ambalarea produselor marcă proprie până în 2025.

Proiectul a fost lansat printr-o piesă-manifest, cu versuri ca mai sus, cu vocile lui Deliric și Vlad Flueraru. În linia informațiilor concise despre plastic, The Institute știe că trebuie să continue cu content appealing, care să le capteze atenția tinerilor și să-i transforme în agregatorii mesajelor, obiectiv care nu poate fi rezolvat în câteva luni, spune Luiza. Însă tinerii au o voce pe care nu au vrut s-o neglijeze, ei se influențează între ei în anturaj și parte din ei vorbesc din ce în ce mai des cu familiile despre reciclare.   

„Vrem să-i determinăm să înțeleagă că e în puterea lor să cumpere mai puțin plastic, să-l sorteze corect, unde se poate”, spune Luiza, „și mai vrem să demonstrăm că este destul de ușor să iei niște decizii responsabile legate de plastic: iei un termos ca să nu mai cumperi întotdeauna cafea în pahare de plastic; să folosești pungile pe care le ai deja și tot așa.” Pentru că proiectul este proaspăt lansat, este încă în etapa în care circulă și își mărește cercul de tineri. În Armata Selectării Atente a Plasticului te poți înrola pe platforma care are acum peste 1.000 de utilizatori cu un e-mail sau un număr de telefon. Așa o să afli de fiecare dată când apar informații noi despre plastic. Luiza spune că au în plan alte colaborări cu comedianți, rapperi, trapperi, vloggeri ca să păstreze linia catchy pentru adolescenți. Apoi va urma o a doua etapă a proiectului, de acțiune, în care vor propune diverse activări în colaborare cu artiști care sunt aproape de noua generație, iar cei înscriși vor fi primii care se vor putea implica. „Sedimentăm practic ce am învățat în faza de educare.”


7 iulie. Borcanele recuperate

Când mă gândesc la reducerea consumului de plastic și la ce pot face de mâine, cochetez cu înlocuirea iaurturilor în pahare de plastic cu unele în borcane de sticlă de la cele câteva branduri care reușesc să le expună în magazine. Unul dintre ele este Lăptăria cu Caimac. Sticlele de lapte sunt bune apoi pentru sucuri de roșii. După ce mănânc iaurtul, merge un gem în borcan (eu țin în ele semințe de susan sau cânepă, cocos, migdale pentru micul dejun, o colegă congelează sosuri în ele). 

Refolosirea directă e cel mai eficient mod de reciclare, cu impact asupra mediului aproape de zero, spune și fondatorul afacerii, Adrian Cocan. „Noi vom folosi camioane, le vom spăla (deci vom consuma energie), le vom pune din nou pe piață.” Însă câte borcane poți refolosi, nu? „Știm și că oamenii ajung să-și facă plinul, deci trebuie să recurgă la varianta de a le duce undeva.” Sticla a fost opțiunea încă de la intrarea pe piață, acum doi ani, pentru că a primat calitatea superioară a produselor (sticla conservă mai bine ca plasticul). Așa că următorul pas, mai ales pentru că nu lucrează des cu HoReCa ca să recupereze sticlă de la restaurante, este să creeze un sistem de colectare a borcanelor și sticlelor direct de la clienți, prin intermediul a 60 de automate care vor ajunge în orașele principale din țară. Ele vor fi funcționale în aproximativ doi ani, în funcție de cum obțin fondurile, apoi de aprobări.

Parte din colecția care mă așteaptă dimineața pentru micul dejun.

Imaginează-ți un vending machine, dar în care bagi borcanele și sticlele goale de la Lăptărie. Ele sunt scanate și dacă sunt în regulă (curate), ți se va elibera un bon cu care poți primi o reducere data viitoare când cumperi borcane cu iaurt în magazinul din apropiere. Automatele pot fi puse și în spațiul public (caz în care vei primi banii direct). Cocan estimează că, pentru un recipient, un om va putea primi între 28-33 de bani, sumă separată de taxa specificată în ordonanța 74/2018, prin care primești într-un market 50 de bani pe o sticlă cu bonul fiscal (pe care i-ai plătit oricum ca garanție, la cumpărarea produsului.) 

Cu camioanele, Lăptăria cu Caimac va strânge sticlele și borcanele din aparate și le va duce la fabrică, lângă care construiesc o hală de vreo 6.000 de metri pătrați. Planul va fi să golească o dată la 2-3 zile aparatele care vor putea stoca în jur de 2.000 de borcane și aproximativ 700 de sticle. 

Acolo va exista o zonă pentru depozitare, apoi una de spălare, unde un detector va elimina riscurile ca substanțele chimice de la alte depozitări să rămână pe borcane și va decide dacă sticla merge la spălare sau la topit. „Oamenii nu depozitează doar suc de roșii în borcane, ci și ulei de motor și alte lucruri”, spune Cocan. Iar modelul cu angajatul unor oameni care să spele borcane nu se mai practică de 30 de ani. Costă 60.000 de euro un detector, dar elimină toate riscurile. Cu toate astea, și consumatorii trebuie să înțeleagă că automatele de pe stradă nu vor primi borcane murdare, pentru că asta va îngreuna pașii din fabrică. 

Dacă e primul proiect de genul acesta de la noi, cu recuperare directă de la clienți, e și pentru că investițiile totale sunt de vreo 9 milioane de euro, spune Cocan. Un singur aparat costă 35.000 de euro. Pe termen lung sistemul va fi sustenabil, dar nu de la început neapărat. „E posibil să facem un plan de strângere a sticlelor și borcanelor fără să oferim nimic în schimb în primele luni.” Iar în România, spune Cocan, n-au mai rămas producători de sticlă cu care să poată lega o relație, altfel i-ar fi plăcut și lui să nu aducă borcane tocmai din Germania sau Italia. 

Planul va putea funcționa ca parte dintr-o strategie mai mare care include și mărirea cifrei de afaceri, care va însemna și intrarea altor produse pe piață. Abia apoi vor putea crește gradul de îndatorare la o bancă, deci să primească un împrumut și să poată începe recuperarea borcanelor. În următorii 10 ani, compania își dorește să devină și carbon neutral

În doi ani de când vor da drumul își imaginează că vor recupera 90% din ce pun în piață (în special sticlele), inclusiv recuperarea istorică (ce e deja în piață).  

Tu ce faci cu borcanele tale de sticlă când nici familia nu mai are nevoie de ele, căci și câtă zacuscă să pui? Scrie-mi la anca.iosif@decatorevista.ro.


6 iulie. Capacele cu miză

Pe parcursul lunii vom face și câteva liste de bine culese din micile victorii ale cititorilor noștri care se mai duelează cu plasticul, fie în acest iulie, fie în general. Astăzi, am rezumat câteva recomandări venite de la ei:

Fără tacâmuri

Dacă îți comanzi prânzuri sau cine, specifică fără tacâmuri în aplicație sau la telefon. De multe ori le vei primi oricum, „cadou”, însă dacă specificăm mai mulți, mai des, poate vor începe din ce în ce mai mulți să întrebe: „Aveți nevoie de tacâmuri?”. Și nu uita că îți poți face un săculeț-kit mobil cu lingură, furculiță, cuțit, ca să fii pregătit în orice situație.

Centrul de Inițiative Bune

O primă sacoșă de pânză îți poți cumpăra de la asociația Mai bine din Iași și susții astfel un pic din toate proiectele pe care le au în desfășurare, precum CUIB (Centrul Urban de Inițiative Bune), un bistro care funcționează pe principiile sustenabilității, sau REDU, o mică întreprindere socială care reciclează materiale textile. În trecut, au vorbit în cadrul altui proiect și despre apa îmbuteliată

Capacele pentru o cauză

Apropo de apă îmbuteliată, dacă o consumi (pe ea sau orice altă băutură la PET), fă-ți apoi o cutie separată în care să colectezi capacele, dacă ești din Cluj. Asta pentru că există acolo Capace cu Suflet, o inițiativă care colectează capete de la sticle de plastic, apoi recapătă mici sume de la o firmă care reciclează deșeuri (un kilogram de capace poate fi vândut cu 60-80 de bani), pe care apoi le reinvestesc în cauze umanitare. 

Aventura lor a început acum șapte ani, când au vrut să ajute cu fonduri o fată de 13 ani cu o dezvoltare psihică și o activitate locomotorie inferioară unui copil de un an. Au strâns pe-atunci aproximativ o tonă de capace, însă de-atunci li s-au alăturat școli și grădinițe, care le aduc kilograme de dopuri.

Ce strâng: capace de plastic de la PET-uri, sticle de lapte, iaurt, gel de duș, șampon, balsam, detergent de vase, stick-uri de lipici, tuburi de muștar, ketchup, de la borcanelele de plastic cu gumă de mestecat, de la borcanele de Nutella, de la cutiile de medicamente sau vitamine, capace de la spray-uri sau creme de față și de corp și altele.

Ce nu strâng: printre altele, capacele de plastic de unică folosință de la cafea, ambalajele de mâncare, tacâmuri de unică folosință, paie, capace de la băuturile de la fast-food, capace transparente de la brânza tartinabilă. Deci, nimic care nu se aseamănă cu capace venit de la PET-uri. 

Unele programe care dețin echipamente mai performante de tocare și sortare nu cer reciclarea separată a dopului. Dar din cauză că există mai multe tipuri de plastic, cu temperaturi de topire diferite, companiile reciclatoare ar putea exclude de la colectare unele tipuri de plastic (deci și de capace), care se reciclează greu.

Cei de la Capace cu suflet sunt „o mână de oameni”, așa că nu te așteptala o echipă mare care lucrează full-time. Dacă ești în Cluj va fi mai simplu să le dai capacele pe care le colectezi. Dacă nu, mai sunt câteva orașe în care mai ajută ambasadori din când în când (București e printre ele). Scrie-le, pentru că diferă de la caz la caz sau de moment. O altă organizație care face ceva similar la Covasna este Asociația Capace Salvatoare.

Iar dacă te simți creativ sau te trezești spunându-ți, cum mi se mai întâmplă și mie, că vrei să lucrezi cu mâinile și n-ai un pământ în care să-ți înfigi mâinile să plantezi ceva, din capace poți încropi desene pe un perete, odată ce ai suficiente. Poți să faci roboței sau orice îți mai trece prin minte. Eu cred că mă apuc să strâng capace verzi și de la alții, pentru împodobirea unui perete cu un arbore cu coroană bogată.

Mai obișnuiam să transform cutiile de Pringles în cutii de cadouri. Lipeam peste cilindru o folie de hârtie colorată și devenea recipientul perfect pentru un tricou rulat. Tu ce ai reciclat creativ? Povestește-mi la anca.iosif@decatorevista.ro.


4 iulie. Pași mici: cana ta; fără pai

Pentru că suntem încă la începutul lunii, iată câteva recomandări pentru reducerea consumului de plastic, direct de la inițiatorii Plastic Free July, îmbinate și cu experiența mea trecută. 

Cana de cafea

Poți să eviți paharele de carton cu plastic de unică folosință purtând cu tine propria-ți cană. Găsești pe site-uri și prin magazine căni din plastic, din bambus sau chiar din ceramică – cu tot cu capac special cu găurică. Eu am una cumpărată de aici, verde cu turcoaz, și o port fie doar pentru cât de simpatice sunt culorile îmbinate (dar la o căutare pe Google îți vor apărea multe variante). E dintr-un plastic mai dur –  tot plastic, într-adevăr, dar mi-a plăcut pentru că e mai light – și o refolosesc cu spor. Odată cumpărată, ai grijă să-ți ții cana pe birou, ca să nu uiți s-o iei înapoi acasă, iar la plecarea de-acasă, dimineața, las-o undeva lângă intrare, dacă poți. Dacă-ți iei cafea de acasă, cum mai fac eu, super! Dar dacă ai chef de o cafea atent preparată, cu o inimioară din spumă deasupra, întinde cana ta unui barista, chiar dacă nu e afișat pe nicăieri că e viabilă opțiunea. Nu m-a refuzat vreunul vreodată. Ba chiar au fost cafenele care mi-au oferit discount de 1-2 lei pentru că am venit cu recipientul meu. Dacă-ți iei vreo zece cafele to go pe lună, câștigi 1-2 kilograme de roșii, spre exemplu. 

Dacă vrei să fii și mai light, o abonată DoR îi recomandă pe cei de la Vanfruit, coffee shop care vin cu o cană care se face mică-mică. Dacă vrei s-o iei mai încet – sau îți uiți cana acasă – refuză capacul de plastic care ți se oferă la cafea și fă un exercițiu de echilibristică cu lichidul fierbinte.

Legumele de la magazin

Poate fi confortabil și mai safe să cumperi legume ambalate în caserole sau folii de plastic, mai ales în pandemie, dar astea se adună la deșeurile din plastic pe care le produci. În schimb, poți căuta secțiunea cu legume vrac din magazinul tău sau te poți îndrepta spre cea mai apropiată piață, unde plasticul nu e folosit în același fel. Probabil că-n piață ți se va oferi, totuși, „punguța”, însă poți evita asta dacă-ți cumperi niște săculeți sau sacoșe pe care să te obișnuiești să le porți apoi tot timpul cu tine în geantă sau ghiozdan. Nu știi când vrei să te oprești să-ți iei câteva roșii în drum spre casă. Merită să-ți pui și întrebarea, spune echipa Plastic Free July, dacă merită să iei pungă, spre exemplu, pentru niște banane care pot sta în coș și fără. Deja mai multe supermarketuri au pus săculeți de pânză la vânzare, îi găsești la secțiunea cu legume. Ca pas următor, dacă un supermarket nu oferă sacoșe refolosibile pentru legume, ai putea să le recomanzi să o facă, spune și echipa PFJ. S-ar putea să aducă. 

Paiele de plastic 

Primul lucru pe care poți să-l faci e să refuzi paiele de plastic atunci când comanzi un cocktail sau o limonadă – și, treptat, îți va intra în reflex. E important să subliniezi că nu vrei pai când faci comanda (eu uit uneori). Odată ce a ajuns în băutură, e ca ajuns la gunoi. Pentru limonadă, cere un pahar pe lângă carafă, iar în loc de paiul cu care poate amestecai mierea sau zahărul, cere o linguriță care nu este de unică folosință. 

Paiele pot rezolva însă o problemă de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități care, în unele cazuri, depind de ele ca să se hrănească. Cele din materiale biodegradabile (câteva restaurante au băgat în ultimul an paie din hârtie) nu sunt neapărat o soluție pentru ele, pentru că se descompun repede sau se înmoaie. O soluție pentru asta pot fi paiele reutilizabile, cauciucate, care se strâng compact cât un breloc de chei

Altfel, mai sunt și cele din oțel inoxidabil, din sticlă sau din bambus (care vin și cu o perie de curățare la pachet). Un studiu din 2017 a arătat că aproximativ 8,3 miliarde de paie au ajuns în oceanele lumii într-un an, adică 0,025% (până acolo au fost purtate de râuri, apoi de mări). O istorie a paielor de plastic explică și reporterii National Geographic. Studiul de mai sus estimează că, în acest ritm de consum, vom ajunge să avem în mediu, sub o formă sau alta, 12.000 de tone de deșeuri din plastic până în 2050. Și poate până acum n-ai văzut un clip cu biologi marini care scot paie din nările țestaselor (nu te uita dacă ești sensibil).
Aici ai întregul kit de început pentru provocarea Plastic Free July, fie că alegi să încerci o zi, o săptămână sau să elimini o singură categorie de plastic din lista de mai sus.


3 iulie. O administrație fără plastic

Dacă ajungi la sediul Consiliului Județean Sibiu sau la oricare dintre cele peste 20 de structuri din subordinea lui, fie că la o masă rotundă sau la alt eveniment, nu vei mai vedea apă sau gustări în pahare și farfurii de plastic. Primul gând a venit de la un ONG de mediu, Un viitor fără gunoi, care a venit inițial să propună la CJ eliminarea bețigașelor de amestecat în cafea. Pentru trei secunde de învârtit în cafea, rămân cel puțin zeci de ani în mediu, a reținut Camelia Proca, consilieră în cabinetul președintelui CJ Sibiu. Proca a fondat la Sibiu și Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.), echipă care ajută victimele cu consiliere juridică sau psihologică și care face educație în școli și ține traininguri pentru polițiști, ca să-i învețe cum să intervină în cazuri de violență în familie. 

Inițiativa asociației se plia și pe directiva Uniunii Europeane de la început de 2019 care spunea că statele membre trebuie să scoată până-n 2021 din circulație, treptat, plasticul de unică folosință: printre ele anumite tipuri de pungi, bețigașele de urechi, farfuriile, paharele sau paiele.

S-a pretat contextului local, când Sibiu era în plină desfășurare de forțe pentru proiectul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, o distincție care îi punea pe hartă alături de alte două zone, Lombardia și Catalonia, și care avea și o componentă de dezvoltare durabilă, nu doar de mâncare bună și locală. Se știa, spune Proca, că la evenimentele gastronomice se produceau multe deșeuri din plastic de unică folosință, așa că oamenii din consorțiul proiectului au susținut interzicerea plasticelor. Consiliul Județean a fost primul care a adoptat politica.

Preparate locale la un eveniment
Sibiu Regiune Gastronomică Europeană.

Până au ajuns acolo însă, spune Proca, să fi fost șase luni de discuții. Că sunt costuri mai mici la plastic, iar dintr-un buget mereu dorești să cheltuiești cât mai puțin pe protocol, spune Proca, „dar exemplul pe care-l dă un județ are o valoare”, și așa s-a decis ca toate instituțiile din subordinea consiliului județean să folosească lingurițe din metal, pahare de sticlă și cești de porțelan pentru orice fel de întâlniri. A fost mai dificil la început, pentru că trebuiau să petreacă timp și cu spălatul paharelor, dar s-au obișnuit. Iar de când cu pandemia, Proca a observat că mulți vin cu sticla de apă de acasă. Și nici n-au mai avut multe întâlniri cu public. 

Au mai existat interpretări de tipul „cu un pahar nu salvăm planeta”, dar s-au mai încurajat unii pe alții prin calcule concrete, spune consiliera. De la mii de angajați câți ar aduna toate instituțiile din curtea CJ, „impactul nu este mic”.

După ce Sibiul a fost în 2019 prima autoritate județeană care a hotărât că trebuie să îndepărteze  pungile de unică folosință, dar și paharele sau bețele de cafea, conform noilor norme europene, în 2020 a cerut și celor care aplică la CJ pentru fonduri să se alinieze. „Pe agende am introdus criteriul de a găsi alternative la plasticul de unică folosință și să asigure reciclarea”, spune Proca. Pandemia însă le-a amânat mai multe evenimente publice și n-au prea apucat să vadă măsurile în aplicare. În iulie însă, și-au propus ca la Piața Volantă Transilvania (pe care o gestionează Consiliul Județean Sibiu) să se asigure că toți producătorii vând în plase biodegradabile sau refolosibile și să lanseze un apel către cumpărători să vină la piață cu coșul sau sacoșa proprie.

Altfel, pe lângă modernizarea sistemului de management al deșeurilor pe care-l au în plan, 2021 este Anul Drumeției la Sibiu, unde se va organiza Eurorando – cel mai mare festival european de trekking (a mai fost organizat în Spania, Cehia, Suedia și Franța). „Așa că încurajăm operatorii să investească în turismul de natură”, iar punctele bonus, pe lângă cele date de clienți mâncării și naturii, vor veni și pentru vesela sustenabilă.


Recomandare: Dacă ajungi prin Sibiu, Camelia îți recomandă să te oprești la She’s Green, restaurant vegan. Sau nu te opri, ia-ți la pachet și prânzește în Piața Mică, pentru că mâncarea vine cu ambalaj 100% reciclabil, spune consiliera, „de la furculițe la farfurii”. Tu de unde-ți iei prânzurile? 


2 iulie. Măștile de toate zilele

Măștile de unică folosință pe care le folosim zilnic au urcat repede în topul produselor care conțin plastic ce nu poate fi reciclat. Nu avem încă statistici, dar avem estimări ale cercetătorilor că vor fi milioane care vor ajunge pe fundul oceanelor. Și, desigur, avem filmulețe în care vedem că se întâmplă deja asta. Știți vorba cercetătorilor de care spuneam, că vom avea mai mult plastic decât pești? Acum s-a adăugat și: „Vom avea mai multe măști plutitoare decât meduze”. 

Costel Alexe, Ministrul Mediului, a declarat la început de iunie că măștile pot fi reciclate. „Măștile de unică folosință nu se reciclează pentru că au în compoziție mai multe tipuri de plastic, dintre care cel puțin unul este nereciclabil (nu doar în România, ci peste tot în lume)”, spune Andrei Coșuleanu, expert în mediu, pentru PressOne. „E valabil și pentru mănuși: cele mai multe sunt fabricate din nitril, din nou, un material nereciclabil. Ar trebui să evităm aceste deșeuri, încercând să luăm măști reutilizabile și mănuși din material compostabil, care se găsesc greu și sunt mai scumpe.” 

Măștile, ca și alte deșeuri din plastic, pot rezista sute de ani într-un ecosistem. Nu sunt considerate deșeuri medicale, așa că recomandările sunt să fie depozitate în saci separați și lăsate câteva zile într-un colț de balcon înainte să le aruncăm. (În China au pubele speciale pentru măști.) Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu, care colectează deșeurile reciclabile, avertiza locuitorii să nu arunce măști la un loc cu PET-uri pentru că ajung pe linia de sortare și „e suficient să fie una contaminată”.

Am comandat ieri 20 de măști din bumbac, în ideea să servesc și alți oameni din jur care vor să le încerce. Colegii sau prietenii spun că nu le folosesc pe cele care pot fi spălate ori pentru că nu acoperă fața cum trebuie, ori pentru că cele de unică folosință oferă un grad mai mare de protecție (nivelul de protecție al fiecărui tip de mască este încă cercetat și discutat, însă experții spun că ajută în primul rând să fie cât mai strânsă pe față). Cercetătorii britanici recomandă folosirea unor măști reutilizabile pentru că, în urma calculelor, au ajuns la concluzia că dacă fiecare locuitor ar folosi câte o mască pe zi, timp de un an, ar crea 66.000 de tone de deșeuri din plastic contaminat.

Altfel, pentru că nu am început provocarea cu mese gândite pe toată luna, a venit momentul prânzului și am oftat. Unii colegi au comandat de la un restaurant libanez care livrează în cutii cu plastic în compoziție, așa că am început să întreb comunitatea de cititori despre locuri din care pot comanda mâncare în ambalaje de carton. 

De unele recomandate știam, dar știam și că așa-zisul carton are de fapt și o peliculă de plastic care impermeabilizează cutia, deci, aruncată la gunoiul menajer, se va dezintegra mai greu. Am ajuns tot la magazin, cu o sacoșă de pânză în care am băgat un borcan cu salată de vinete, două roșii, două banane și două chifle într-o pungă de hârtie. 

Acum plănuiesc prânzuri muncite și aștept livrarea de măști din bumbac. Între timp, spuneți-mi la anca.iosif@decatorevista.ro voi de la ce restaurante găsiți ambalaje de carton sau ce faceți cu măștile folosite (sau ambele).


1 iulie

Când am încercat prima oară să-mi reduc consumul de plastic, cineva mi-a spus:

„Și ce, crezi c-o să schimbi tu lumea?”

Nu mi-am propus să schimb singură lumea luând de pe raft un iaurt în borcan de sticlă în loc de plastic, dar m-am gândit și atunci, cum mă gândesc și acum, că dacă suntem mai mulți care punem mâna pe un borcan de sticlă mai des, schimbăm, în timp, măcar un colț de lume.

Acum doi ani am participat pentru prima oară la Plastic Free July, o inițiativă australiană care provoacă oamenii să consume cât mai puțin plastic (în special de unică folosință), pentru o conștientizare colectivă a presiunilor pe care plasticul le pune asupra mediului, dar și asupra noastră. Dacă în 2011 au început timid, spun fondatorii, în 2019 au participat la provocare aproximativ 250 de milioane de oameni.


În Europa producem, anual, aproximativ 16 milioane de tone de deșeuri din plastic (din surse precum ambalaje, electrocasnice sau altele). În 2017, 42% din ambalajele de plastic au fost reciclate, conform unei statistici Eurostat (în 2005 reciclam doar 24%). În 2016, în România am generat aproape 350.000 tone de ambalaje din plastic, din care am reciclat circa 162.000.

La nivel global, cantitatea de plastic pe care o producem a crescut de la 2 milioane de tone, în 1950, la 381 de milioane, în 2015. Din deșeurile de plastic depozitate necorespunzător, aproape 32 de milioane de tone au ajuns în 2010 în mediu, din care opt în oceane. Așa că 85% dintre deșeurile de pe plaje sunt din plastic. Cercetătorii declară des că până în 2050 vom avea în oceane „mai mult plastic decât pește”. Conform unor studii, microplasticul (particule derivate din bucăți tot mai mici de plastic care se dezintegrează de-a lungul anilor) este în aer, soluri, râuri și oceane – și afectează zeci de mii de animale marine și păsări – dar și în sare, bere și fructe de mare. Particulele de microplastic au fost identificate acum doi ani și în corpul uman.


Faptul că plasticul afectează mediul, unde rămâne și sute de ani, m-a motivat, ca iubitoare de păduri și munți, să încerc provocarea. Însă cine poate să fie plastic free într-o rutină cu job, familie, alergături – și-ntr-o lume în care până și hainele pe care le îmbrăcăm conțin plastic?

Mi-am zis că fac ce pot.

În încercarea de acum doi ani, cel mai greu mi-a fost să conving vânzătoarele că nu am nevoie de o „punguță” pentru trei mere. Mi-am cumpărat și niște săculeți din plasă pentru legume, dar încă nu m-am disciplinat să-i car mereu după mine. Am comandat limonade și uneori am uitat să spun că nu vreau pai, darămite două. Laptele l-am luat într-o sticlă de la un dozator, apoi l-am fiert. Paste, cafea, biscuiți am luat tot vrac de la un magazin de cartier, în pungile mele. La Obor, unde-mi fac ocazional cumpărăturile, am pus ochii pe o secțiune cu susan, cânepă și alte semințe, toate vrac.

O dată am ajuns la un împinge tava cu caserola proprie și, după câteva priviri nedumerite, am primit în ea un șnițel cu piure. Dar multe dintre prânzurile comandate la birou au fost cu vinovăție. „Oare cum vin ambalate pastele?”; „De ce ne-au pus toate tacâmurile de plastic dacă nu am cerut?”

În ultimii doi ani am avut luni în care am reușit să stau mai departe de plastic, dar și suficiente în care m-am întors la vechi metehne, precum lapte în ambalaj Tetra Pak (aceste cutii care par de carton, dar care se reciclează greu pentru că au și plastic). Ceva reflexe tot s-au format: legumele și fructele le iau vrac și le duc în brațe la casă, dacă uit sacii acasă. Dar după o perioadă în care râurile s-au umplut de deșeuri din cauza viiturilor, mi-am amintit de o versiune a mea care avea grijă ce aruncă în coș.

Reîncep Plastic Free July amintindu-mi de efectele plasticului pe termen lung și cu speranța că voi rămâne cu și mai multe obiceiuri sustenabile la finalul lunii, chiar dacă asta va însemna să fac trei drumuri diferite la cumpărături. Desigur, speranța mea e să mă însoțiți în călătoria asta cât mai mulți.

Voi ține un jurnal zilnic chiar aici, în acest articol. Voi veni în unele zile cu povești de la oameni care au găsit alternative sustenabile la consumul de plastic, în altele cu sugestii despre cum putem fi consumatori mai responsabili sau cu recomandări de producători (de sacoșe sau de produse naturale). Și, desigur, cu resurse și soluții despre cum putem micșora prezența plasticului în viața noastră.

Voi reda și experiențe personale, ale noastre și ale voastre. Îmi doresc să creăm un jurnal colectiv, așa că scrie-mi cum îți merge la anca.iosif@decatorevista.ro sau spune-mi tu ce ai vrea să știi despre plastic luna asta.

În pandemie, misiunea noastră rămâne aceeași: Spunem povești adevărate pentru a ne sprijini comunitatea să înțeleagă, să empatizeze, să descopere soluții și să acționeze. Pentru asta avem nevoie de cât mai mulți susținători.

Între 1 octombrie și 15 noiembrie, vrem să ne dublăm comunitatea și să ajungem la 4.500 de abonați.

Cu 15 lei pe lună sau 150 de lei pe an, ne aduci mai aproape de țintă, iar tu contribui la jurnalismul DoR.

Abonează-te.

3 comentarii la „Iulie fără plastic

  1. O singura remarca, in ceea ce priveste canile refolosibile din bambus pentru bauturi fierbinti. Acestea nu sunt facute numai din bambus.
    Iata ce spun ce de la test.de, dupa ce au facut teste pe mai multe cani: „Cantități foarte mari de melamină trec în băutură din mai mult de jumătate din cănile testate. Aproape toate celelalte, cu promisiuni false de publicitate, dau impresia că utilizatorii ar cumpăra un produs din bambus pur sau ar face un serviciu pentru mediu. Folosiți căni refolosibile din alte materiale decât bambusul pentru băuturi calde to-go.” (traducere din https://www.test.de/Bambusbecher-im-Test-Die-meisten-setzen-hohe-Mengen-an-Schadstoffen-frei-5496265-0/)

    1. Multumesc pentru informatia asta, habar nu aveam, si chiarr foloseam canile astea linistita, crezand ca sunt ok.

    2. Mă bucur că te-a ajutat, Alexandra. Te așteptăm și la discuția de luni:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *