Soluții pentru râuri mai curate și oameni mai responsabili

Râurile încep la ușa noastră și avem nevoie să ne împrietenim mai mult cu ele.

Titu Bojin s-a echipat săptămâna trecută cu cizme, mănuși și saci de gunoi și a început să strângă deșeuri de pe râul Cerna, aproape de gura de vărsare în Dunăre. Acea zonă din Caraș-Severin fusese afectată recent – într-un sat, un râu devărsat a inundat 43 de case –, însă n-au fost victime. (Bojin spune că zona a făcut față, totuși, datorită digurilor ridicate în ultimii ani.)

Situația i-a permis atât lui Bojin, director tehnic la Administrația Bazinală de Apă Banat, cât și colegilor de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Caraș-Severin să-și îndrepte atenția spre altă „problemă deosebită”: valurile de deșeuri măturate de pe versanții din zona Băilor Herculane.

Au strâns 50 de saci într-o primă acțiune, 20 în cea de săptămâna trecută și plănuiesc o a treia. Se întâmplă de fiecare dată când vin ploi, spune Bojin, iar deșeurile sunt rezultatul „distracțiilor oamenilor în zonă cu drum european”, care poposesc pe margine și lasă gunoaie după ei.

Bojin ar vrea să avem cu toții grijă la depozitarea gunoaielor, pentru că apoi ajung tot pe cursul apelor. Spune că e și datoria lor, de la Apele Române, să fie acolo, dar și a cetățenilor să fie mai responsabili. Cu amenzile, spune Bojin, nu vom rezolva problema pe termen lung. Cu mai multă educație însă, poate că da.

Situația nu e specială în Banat. În toată țara, afluenții Dunării trag în aval, zilnic, cu sau fără inundații, bucăți de plastic care se descompun în bucăți mai mici și care deteriorează biodiversitatea acvatică și scad calitatea apelor. Până la Dunăre, curgerile de apă sau lacurile acumulează cantități mari de plastic: o estimare a Rezervației Biosferei Delta Dunării vorbește despre aproximativ 1.500 tone de plastic transportate anual pe Dunăre, cantitatea medie de deșeuri produsă de un român în cinci ani.

Râurile au fost în centrul discuțiilor și în Parlament pe final de iunie, când a trecut o lege care permite construcția de hidrocentrale în arii protejate. Proiectul, inițiat de 24 de parlamentari PSD-ALDE, a fost adoptat și anul trecut, însă președintele a trimis legea la reexaminare. Parlamentarii s-au folosit de o excepție din Directiva Habitate a Uniunii Europene (care interzice lucrările hidrotehnice în ariile protejate) și din OUG 57/ 2007 privind regimul ariilor protejate, ca să declare amenajările hidroenergetice ca fiind de „interes public major”.

Legea a fost votată cu 123 de voturi pentru și 99 contra. Senatorul USR Mihai Goțiu a anunțat că va sesiza Curtea de Justiție a UE și Comisia Europeană. Goțiu a încercat să împiedice adoptarea legii, pentru că, spune el, e folosită ca scuză pentru a redeschide proiectul Hidroelectrica din Defileul Jiului, declarat ilegal de Curtea Constituțională în 2017, și pentru că astfel de construcții sunt un risc de secare a râurilor.  

Dacă ne dăm un pas în spate ca să vedem pe hartă cei aproximativ 10.000 de kilometri compuși din râurile României, ne dăm seama că ar trebui să ne schimbăm relația cu ele ca să ajungem la responsabilizarea pe care și-o dorește și Bojin.

„Râul începe la ușa noastră”, spune inginerul hidrotehnist Dan Rădulescu, care mulți ani a trăit și a oferit consultanță pentru construcții sustenabile pe ape în California și acum face același lucru, independent, în România. Amintește că trăim într-o țară traversată în lung și-n lat de o rețea de râuri (suprafața României reprezintă 29% din totalul bazinului Dunării) și că tot ce facem se răsfrânge asupra noastră. „Datorită intervențiilor într-adevăr avem apă potabilă, energie, dar [la fiecare construcție] e ca și cum am pune pe venă un garou – și avem nevoie de dezvoltare sustenabilă.”

Istoric, vedem râurile ca sursă de apă și energie – de aici tendința să construim pe ele –, dar și ca loc pentru depozitarea deșeurilor. Aruncatul gunoiului în apă era și ceva „tradițional”, spune urbanistul Klaus Birthler. Oamenii aruncau ce le prisosea pe malul apei și ca să se apere de inundații. Însă, acum, amenajarea apei ar trebui privită din trei perspective: economică, socială și de mediu. „Nu te uiți doar la pericolul inundațiilor, ci te gândești cum construiești orașele: cum folosește localitatea apa? Cum relaționează? Există spații publice?”

Birthler este președintele asociației Unda Verde, care propune o viziune sustenabilă în construcții. Față de Mureș este unul dintre proiectele prin care vor să întoarcă orașul cu fața spre apă. Apa, spune Birthler, e ascunsă undeva în spate, unde omul nu are acces. „Dacă luăm principul ăsta – apa este un spațiu public – și-l aplicăm în fiecare localitate, am avea de câștigat.”

„Plus că devine un beneficiu microclimatic – va scădea temperatura urbană, vara, iar fiecare arbore are o capacitate de absorbție a prafului și a apei. Noi, ca urbaniști, nu ne-am pus, până acum, problema din perspectiva apelor când dezvoltam orașul.”

Deși fotografiile cu deșeuri de pe apele din România nu prevăd un viitor îmbucurător, prin țară sunt numeroase inițiative care, prin ecologizare sau educație, încearcă să curețe râurile și să ne apropie mai mult de ele. De Ziua Internațională a Dunării (29 iunie), am inventariat câteva dintre ele.


„Chemați-ne și vom veni”

Pentru o Dunăre cu apele curate” este o inițiativă din Drobeta Turnu-Severin. În spate e echipa Asociației Mod of Life, fondată de profesori de sport și care, din 2009, organizează activități de educație non-formală cu și pentru tineri. Inițiativa e parte dintr-un proiect-umbrelă – Cu apele curate, coordonat de Asociația Mai Mult Verde – care-și propune să curețe Dunărea de plastic prin intervenția în 10 localități de pe cursul apei, prin acțiuni de ecologizare, dar și prin formarea unor grupuri de acțiune locală.

Grupul din Drobeta intenționează să implice 14 comunități rurale de pe malul fluviului, unde lumea nu prea vorbește despre colectare selectivă, spune coordonatorul Cătălin Mihăilescu, care lucrează la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și care implică asociația și-n alte proiecte menite să aducă mai mult turism în oraș.

După ce au aflat că deșeurile au umplut Cerna, voluntarii Pentru o Dunăre cu apele curate au dat o mână de ajutor acțiunii echipei de la Apele Române. (Fotografie din arhiva asociației)

Vor pune panouri informative și pubele unde e nevoie, vor face acțiuni de ecologizare, dar în același timp vor căuta și liderii locali care să-i ajute să transmită mesajul unui mediu mai curat prin dezbateri și discuții. (În organizarea acestor conversații vor fi sprijiniți de Centrul de Resurse pentru participare publică.) Trebuia să se fi întâmplat până acum, însă a venit pandemia, așa că speră să înceapă în iulie.

Grija lui Mihăilescu a fost că localnicii nu vor fi interesați, fiind prinși cu viața zilnică și agitată, dar mulți i-au spus: „Chemați-ne și vom veni”.

Mihăilescu știe de ani buni și situația de pe râul Cerna, la vreo 30 de kilometri de Drobeta, în care nu ajunge doar plastic mic plutitor, ci chiar și cauciucuri sau frigidere. „Dacă sunt depozitate în fundul curții, vin viiturile, crește debitul apei și ia tot ce prinde.” Mihăilescu a umplut zilele trecute o mașină cu câțiva voluntari și au ajutat în acțiunea de colectarea a lui Bojin și a echipei de la Apele Române.

Pe platforma lor au creat și o hartă a poluării pe segmentul Orșovei. Funcționează ca un Waze al râurilor – tu ești într-un colț de Dunăre, detectezi PET-uri și încarci pe hartă poze și o scurtă descriere. Ideal, spune Mihăilescu, harta ar putea fi o aplicație-liant între cetățeni și Garda de Mediu.


Bariera plutitoare

La 100 de kilometri distanță de Cerna ajungem la Craiova, pe Jiu, râu pe care asociația Ape fără Plastic vrea să-l curețe cu ajutorul unui baraj plutitor, vânător de deșeuri. Nu e vorba de ceva betonat, ci de o barieră de 90 de metri care traversează râul de-a latul.

Dan Mirea, președintele asociației, a mai exersat acum doi ani cu o barieră plutitoare de câțiva metri, pentru că are o pasiune pentru caiace și vrea să vâslească într-un Jiu mai curat. Așa a ajuns administrația locală să-i știe, apoi Mai Mult Verde. Mirea le-a spus de la început că, pentru o Dunăre curată, acționarea pe afluenți e cea mai importantă.

„Nu poți scoate niciodată [toate PET-urile]”, adaugă Mirea, dar munca pornită din dorința de a nu se mai da cu caiacul printre ele și faptul că o face aproape de Craiova, locul în care s-a născut, îl motivează. Anul trecut, asociația pe care o conduce a reușit să strângă vreo trei tone de deșeuri în opt acțiuni.

O barieră de 90 de metri întinsă de-a latul Jiului va opri, în ani, tone de plastic care altfel ar ajunge în Dunăre. (Fotografie din arhiva Ape fără Plastic)

Bariera cea nouă e construită din cilindri din poliuretan, deci va pluti, și e cumpărată din Finlanda. Fondurile vin tot de la proiectul Cu apele curate al Mai Mult Verde și este o tehnologie nouă care să le permită celor de la Ape fără Plastic să strângă mai multe PET-uri deodată; până acum de bază au fost cleștii). Echipa a întins bariera pentru prima dată pe 5 iunie, de Ziua Mediului, dar, din cauza ploilor insistente, au fost nevoiți s-o dea jos, pentru că putea bloca trunchiuri de copaci. În iulie speră s-o poată pune la loc.

Bariera are scopul de a bloca plasticul plutitor care vine din amonte, urmând ca echipa să curețe apoi apa separat, în aval. Mai Mult Verde estimează că într-un an bariera va putea opri 20 de tone de deșeuri. Mirea a ochit deja două locuri pe cursul râului unde să poată instala altele pe viitor. E esențial, spune el, să alegi un loc cu drum de acces, ca să poți căra sacii colectați.


Drumeție la izvoarele Argeșului

An de an, din 2009, Asociația Dunăre.EDU, din Oltenița, a făcut ecologizare în zona portului. Ana Catalui a fondat-o alături de fiica ei, care-și dorea să existe și pe plan local oportunități de voluntariat.

Una dintre acțiunile lor anuale a devenit strângerea de deșeuri de Ziua Dunării, alături de voluntari de la cele trei licee din municipiu. Și-au început multe zile devreme, cu sacii în mâinile cu mănuși, pe drumul portului, unde, că te uiți în amonte sau în aval, arată tot mai rău, spune Catalui. Sunt și niște vase de croazieră care poposesc pe acolo, apoi ei vin, strâng, iar la final cântă și dansează. „Ne înveseleam singuri”, spune Catalui.

Voluntarii ridică primii mâna la ecologizări și plantări de copaci.
Asociația Dunăre.EDU a vorbit despre mediu în școlile din Oltenița.

Inima asociației a stat însă în ore educative în școli despre importanța mediului. Cereau materiale de la Ministerul Educației și Mediului despre Dunăre, istorie, geografie și cu astea lucrau tot anul. Catalui și-a dorit mereu ca și voluntarii ei să se simtă dunăreni, „să aibă sentimentul că aparțin locului”.

Pentru că pandemia le-a băgat „la naftalină planurile”, Catalui a propus să facă o drumeție de câteva ore spre izvorul Argeșului, pe o culme principală a munților Făgăraș. „Suntem la confluența Argeșului cu Dunărea, iar unii de-ai locului dau din umeri dacă-i întrebi unde e. Dacă văd, poate rămâne în imaginea lor.” Are niște voluntari care vor fi lideri de traseu, dar mulți merg în drumeție pentru prima oară.

În ultima vreme, Catalui a început să nu mai fie motivată de strângerea deșeurilor, așa că nu i-a mai pus nici pe copii să strângă hârtii și plastice, pentru că astăzi faci, mâine gunoaiele sunt la loc. Anul trecut a spus pas. „Spui că puterea exemplului, dar care exemplu? Că știm că cei care strâng nu sunt cei care fac.” Voluntarii s-au dus însă la curățat cu ocazia Let’s Do it Romania, o inițiativă națională anuală de ecologizare, și se duc de două ori pe an la poarta Ocolului Silvic local, ca să planteze împreună copaci.

Catalui le spune voluntarilor de cum calcă pragul asociației să-și amintească, când vor fi departe, de unde au pornit și să se întoarcă în comunitate măcar cu „un sfat, un mentorat pentru cei mici”. Din păcate, spune ea, majoritatea nu se întorc, „cumva, li se pare că a avea un job nu se mai potrivește cu a face voluntariat”.


Un boardgame și o relație afectivă cu Someșul

O apropiere de ape, mai exact de râul Someș, încearcă și Marius Cătălin Moga și Cristina Bodnărescu la Cluj. Râul care se varsă în Tisa, pe teritoriul Ungariei, a deschis din 2015 conversații la Someș Delivery, eveniment care aduce pe bucăți de mal dezbateri, concerte și alte evenimente. Specificul lor e să facă anual un workshop de design and build cu studenți la arhitectură; așa au construit pe maluri bănci, umbrare și altele. Au mers și pe firul apei în amonte și au identificat sursele de poluare, au încercat să vorbească cu primarii și localnicii despre cum se depozitează deșeurile în rural și, de aici, au pornit dezbateri.

Someș Delivery organizează workshopuri de build & design cu studenții, pentru maluri de râu mai primitoare. (Fotografie de Vlad Cupșa)

S-au gândit și ei că o replică mai sensibilă la campaniile de igienizare pe care le-au făcut în trecut ar putea fi o excursie la izvoarele Someșului, pe modelul Parisului, unde autoritățile locale organizează pelerinaje la izvorul Senei. „Așa te bucuri de timpul petrecut acolo și poți să dezvolți o relație afectivă cu râul.”

„În igienizări am descoperit că scoteam gunoi în cantități mari și descopeream alt gunoi dedesubt”, spune Moga, „și sunt straturi de gunoi peste care a crescut vegetația. Iar zonele mai sălbatice care sunt mai pitorești în Cluj sunt tot cu PET-uri și plase împodobite. Nu sunt folosite, [deci] nu se curăță.”

De anul trecut, Someș Delivery a redeschis discuția despre râuri într-o dezbatere publică la care a participat și primarul Emil Boc și reprezentanți ai Apelor Române. Au vorbit despre ce ardea: Florești, sat în amonte de Cluj, de unde vin gunoaie pe râu, spre oraș. Discuției i-a urmat o campanie de igienizare în Florești, însă asta a dus și la peisaje modificate, pentru că excavatoarele care au scos gunoaie au mușcat și din vegetația locului. „Lucrurile au rămas aici, din păcate”, spune Moga.

Pentru că pandemia le-a anulat ediția Someș Delivery 2020 (mai au un gând de revenire pentru septembrie), au găsit o alternativă online la workshopul cu studenții: crearea unui joc. În joc, spune Moga, fiecare dintre participanți va reprezenta o instituție și va avea un anume rol în managementul apelor. Prin diferitele cărți pe care le extragi și în funcție de ce resurse dispui, iei decizii și descoperi consecințele lor asupra râului. Jocul este într-o variantă de test și echipa speră să-l aducă curând în atenția publicului.

O altă mică victorie este și faptul că se construiesc bazele „unei mici coaliții a râurilor”, spune Moga, adică mai mulți experți sau oameni interesați de zona asta.


Sistemul vascular al României

În alianța din care face parte și Someș Delivery se regăsește și arhitectul Teodor Frolu și organizația la care este co-fondator, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, care și-a creat o misiune din protejarea biodiversității culturale și naturale a zonelor cu ape din România.

Printre proiectele lor se numără și Apele Unite ale României (AUR), care, spune Frolu, pornește de la o imagine simbolică: „Dacă iei doar harta hidrologică a apelor și râurilor din România, o să vezi un sistem vascular pentru întreaga țară. Orice picătură de apă care izvorăște undeva pe teritoriul României ajunge în Dunăre, apoi în Deltă, iar Delta este o inimă verde pentru tot sistemul vascular”.

AUR e o hartă cu inițiative care studiază apele sau care le folosesc ca spațiu pentru evenimente sportive sau culturale, ca motor pentru reapropierea comunităților de ape (și care pot fi replicate). Apa, spune arhitectul, a avut și are încă, pentru mulți, și un scop utilitar. „Facem curent, facem agricultură, dar am pierdut din vedere că este un loc în jurul căruia natura explodează.”

Rowmania FEST organizează mini-festivaluri pe maluri de ape și apropie comunități prin vâslit.
(Fotografie de Sorin Danielciuc pentru Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.)

Printr-un alt proiect veteran, Rowmania FEST, asociația a invitat oamenii la mini-festivaluri cu concursuri în bărci de câte 10 persoane, „mai mult de distracție”, la Alba, Giurgiu, Călărași și alte locuri. La fiecare eveniment s-a făcut coadă pentru autografe de la co-fondatorul asociației Mila 23, Ivan Patzaichin, fost canoist cu șapte medalii olimpice în palmares, dintre care patru de aur (numele asociației vine de la satul în care s-a născut sportivul).

„Prima oară, la Alba, nu aveam cum să ajungem la Mureș”, spune Frolu. „Nu era acces către râu să poți pune niște bărci pe apă.” Au urmat discuții cu primării, tăieri de tufișuri și curățare de gunoaie. Anul următor, niște nisip, apoi a crescut numărul de participanți. „Prin activitate, oamenii s-au reconectat dintr-o altă perspectivă la râu. Ne-am dat seama că degeaba vorbești despre cât e de important un râu dacă nu reușești să-i aduci pe oameni să se bucure de valoarea lui naturală.”

Și Dâmbovița bucureșteană ar putea arăta mai bine dacă am sacrifica trei-patru metri din breteaua de circulație, stânga-dreapta, spune Frolu, care de mulți ani pledează pentru schimbări pe râu însă, în lipsa unei centuri de ocolire, Dâmbovița este încă pe axa de traversare a orașului. Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a adus mai aproape râul de oameni prin amenajarea unor bănci și scări pe care oamenii pot coborî spre râu, lângă Biblioteca Națională. Primăria a privatizat apoi spațiul verde de pe mal și l-a dat spre folosință unor terase. „Dar ne vom întoarce”, spune Frolu.

Cu cât suntem mai aproape de apă, cu atât ne va păsa mai mult s-o protejăm. E atât concluzia lui Frolu cât și a altor inițiative: inviți oamenii să pescuiască, să se scalde, și atunci îi vei responsabiliza să aibă grijă de spațiu și să devină apărători ai râurilor. „Când vezi frumosul din jurul tău, parcă te deranjează un gunoi la picioare, e o relație de proximitate.”

EXTRA: Citește acest raport al Comisiei Europene, o evaluare a celui de-al doilea plan de management al bazinelor hidrografice din România, după ce am transpus în legislația națională Directiva-cadru în domeniul apei, care analizează metodele de monitorizare ale impactului proiectelor asupra stării ecologice a apelor.

Conform raportului, 2027 este anul în care apele României ar putea atinge, ecologic, „o stare bună”, iar piedicile principale sunt apele reziduale urbane, depozitarea deșeurilor, evacuări efectuate fără existența unui sistem racordat la rețeaua de canalizare, modificările fizice ale canalelor, albiilor, țărmurilor prin baraje pentru energie hidroelectrică care au dus la pierderi „ale întregului corp de apă sau a unei părți a acestuia”.

„Dacă până în prezent, având în vedere presiunile existente, se poate spune că stăm bine, este foarte important ca în viitor să ne dezvoltăm ținând cont de principii durabile”, spune directoarea Gospodărirea Apelor la Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Cristina-Andreea Gălie. Microhidrocentralele vor mai rămâne pentru România un subiect delicat, spune Gălie, „însă o microhidrocentrală nu este neapărat sfârșitul râului pe care este amplasată, trebuie doar găsit acel echilibru fragil între necesarul ecologic al râului și randamentul instalației”.

Presiunile din ape se resimt și asupra peștilor, spune Gălie. „Fie că este vorba despre reducerea sau dispariția habitatelor, despre bariere în calea migrației, despre suprapescuit, despre reducerea debitului ori deteriorarea calității apei, peștii sunt afectați.”

Susține DoR

Te ajută ce ai citit? La DoR, credem că jurnalismul bun ne ajută să ne transformăm viețile. Oricât de imprevizibile par aceste vremuri, vom continua să scriem cu grijă și empatie, să căutăm soluții pentru a ne simți conectați și mai rezilienți. Împreună.

Susține-ne munca. Cumpără un abonament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *