Pixels preiau controlul

O discuție cu trupa Pixels despre concertul ideal, noul album TKOVCTRL și scena underground românească.

Pixels sunt o trupă veche cu o componență nouă, de un an încoace, și cu un album nou, lansat în octombrie – TKOVCTRL. Sunt Cătălin Rulea, Andreas Aron și Tudor Popescu, SF, electro, rock, synth, voci, rap, bass, baterie, versuri în engleză, povești nocturne în cluburi, povești, nocturne și cluburi. Pixels cântă la lansarea DoR #10, marți, 20 noiembrie, în Control.

Cum arată concertul Pixels ideal?

Cătălin Rulea: Pixels este o trupă nocturnă și are nevoie de inspirație ieșită din comun. Întotdeauna am spus că am vrea să cântăm pe înălțimi și cu multă lumină artificială.

Andreas Aron: Vreau să ținem un concert la unu noaptea.

Tudor Popescu: Cel devreme.

A.A.: În stația de metrou Titan. Pasagerii să fie luați de la Universitate, Unirii, Romană, cu un tren special.

T.P.: Branduit.

A.A.: Cu discotecă și black lights.

T.P.: Să-i ducă până la stația de metrou Titan. E foarte tare. E o cupolă.

T.P.: Absolut imensă. Cred că sunt 100 de metri până sus. Sau exagerez. Nu știu.

A.A.: Şi să fie șiruri de oglinzi pe tot tavanul și lasere dedesubt, care dau în oglinzi.

T.P.: Şi dacă tot o facem așa, trebuie să fie și scena suspendată de tavan. Cu lanțuri aurii. Şi pot să fie oameni sub scenă.

A.A.: Şi să fie tot conceptul ăsta de translucid: tobe transparente, lasere, disco balls. Şi un X mare pe toba mare, X-ul de la Pixels. Şi când dă – să se aprindă.

T.P.: Pe-asta chiar vreau s-o fac. M-am gândit cum o s-o fac. Nu e foarte complicat.

Cine sunt ceilalți doi pixeli și când/cât o să-i mai vedem pe scenă cu voi?

C.R.: Cei doi care ne ajută la synth si backing sunt prieteni mai vechi: Liviu Iancu (Fractures) și Irina Creangă. Aceasta este formula de live de acum.

Pentru albumul ăsta, se poate vorbi de influențe exterioare sau v-ați inspirat mai mult voi între voi?

C.R.: Un lucru a rămas constant în Pixels: diversitatea celor care compun trupa. Venim din zone diferite ca hip-hop, indie-rock, progressive, pop, goth. În același timp, nu vrem să ne încadrăm niciunde. Un prieten din Belgia care a asistat la lansare ne-a spus că e inedită combinația.

T.P.: Daft Punk, Robot Rock, e poate cea mai apropiată chestie de ce facem noi – de îmbinarea asta rock-electro.

A.A.: Eu, în capul meu, când compuneam piesele astea, erau spre Daft Punk, erau spre Kraftwerk, erau Joy Divison.

Pe albumul ăsta am învățat să rapuiesc, de fapt. Habar n-aveam. Eu n-am scris niciodată versuri de rap, înainte să-mi zică Rooly [Cătălin Rulea], „Bă, scrie și tu originale”. Ascultasem foarte mult Jedi Mind Tricks, dar mi-am dat seama că n-am voce de Jedi Mind Tricks, nu pot să le dau cum le dădeau băieții. Am auzit prima dată vocea, mi-am dat seama că am o voce nazală, dar m-am calmat când mi-am dat seama că Talib Kweli face oarecum același lucru cu vocea lui.

T.P.: Tot ce-a însemnat – visualuri, concept, tot –, totul e do-it-yourself. Inclusiv mixajul. A fost făcut în casă.

A.A.: Suntem definiția indie-ului cu albumul ăsta.

Ce-i aia underground în muzică în România?

C.R.: În principiu, niște oameni care vor să schimbe lucrurile în bine. Alții o fac mai nuanțat, alții, ca Pixels, o fac din autism și intransigență.

A.A.: Întotdeauna am avut impresia că noi folosim greșit termenul de underground. Când spunem underground ne referim la o trupă din asta minimalistă, dar underground pot să fie și numele foarte mari. Rămânem oarecum în aceeași paradigmă de underground mic și  mainstream, care nu e dezirabil. Aș vrea o soluție să lărgim puțin rigiditatea undergroundului nostru, să mărim un pic cifrele.

T.P.: Depinde din ce punct de vedere privești. Ca spectator pe scena underground, eu nu vreau să vină foarte multă lume. De fapt, cred că totul depinde de spațiu, pentru că dacă spațiul e de 20 de oameni și vin 25, e foarte tare. Aia e. Şi aia e definiția pentru big name în underground. Un eveniment foarte mic, dar mult mai mare decât locul. Şi mai depinde și de cât e de dedicat publicul. În general, cu cât ești mai underground, cu-atât sunt mai dedicați.

De ce a dispărut „The”-ul dinainte de Pixels? Dar vocalele din titlurile pieselor?

C.R.: The-ul a dispărut demult, odată cu depărtarea trupei de influențele brit, punk. Vocalele au dispărut pentru că am vrut să fim neprietenoși și criptici.

T.P.: E primul contact cu o limbă pe care n-o înțelegi și urmează s-o descifrezi. Fix cum apare genericul de la Alien. OZN, extratereștrii, SF, retro SF.

A.A.: SF romantic.

Dacă ar fi să scriu un scenariu după album, ce log line ar avea filmul?

C.R.: „Trei prieteni sunt pierduți în timp undeva în munții unei ere glaciare. O mutație îi face să reziste și se transformă într-o nouă specie.”

A.A.: „Am aterizat – hai să vedem ce se-ntâmplă pe-aici.”

Ce melodie de pe album ar merge pusă pe o coloană sonoră?

C.R.: CLSNWMR, STP – Blade Runner, DCMBRGhost in the Shell.

A.A.: DCMBR merge pe un serial, gen Entourage. Sau nu serial, o mini-serie, de 3-4 sezoane, cu un băiat din ăsta torturat. Sau pentru Californication – după.

T.P.: Mie cea mai tare pentru a ilustra orice fel de vizual mi se pare CLSNWMR, de departe. Cumva, următorul album vrem să-l facem pe direcția asta.

Când vine următorul album?

C.R.: Odată ce am lansat nava în spațiu, nimic nu ne mai poate opri. Probabil că la anu’ pe vremea asta.

A.A.: Vrem să mergem pe direcția CLSNWMR.

T.P.: Când am făcut piesele, asta ni s-a părut cel mai departe de orice soi de canon sau orice fel de orice. Am făcut albumul ăsta pe genul, „Hai să ne cunoaștem, hai să vedem ce putem să refacem din trecut, să vedem ce putem să facem pe viitor”. Vrem să vedem ce se poate exploata pe-acolo.


Acest articol apare și în: