Pomicultură din datorie

De ce să menții o afacere moștenită, deși e neprofitabilă?

La opt dimineața, în primul weekend din luna iunie, Mariana și Ion Oprea așază merele pe cele două mese din fața cabanei pentru clienții care trebuie să sosească. Târgul din parcul Academiei de Științe Agricole și Silvice din București se deschide la ora nouă, dar expozanții ajung mai devreme cu o oră, o oră și jumătate. 

Soții Oprea au venit cu duba plină cu aproximativ 600 de kilograme de mere și 100 de litri de suc, din satul Voinești, județul Dâmbovița. Două weekenduri au lipsit pentru că au fost nași la o pereche de tineri din satul lor, iar de vânzare s-au ocupat fetele, Corina, de 31 de ani, și Alina, de 33.

Mariana selectează merele din cele trei baxuri rămase de săptămâna trecută. Le așază pe masă pe cele roșii, mai puțin zbârcite, iar pe cele pătate și stricate le aruncă într-o cutie de carton sub masă. Nu sunt foarte multe în stare bună, așa că ia și din cutiile pe care le-au adus azi. Între timp, Ion ștampilează data producției pe ambalajul sticlelor de suc, apoi verifică starea vremii pe telefon. 

Pe masă sunt acum nouă lădițe cu mere Ionathan, Idared, Mutsu, Golden, Florina, Starkrimson sau Bot de iepure și două rânduri de sticle. Mariana pune toate merele la grămadă, fie că sunt mai zbârcite și cu pete, fie că au coaja tare și roșie, apoi ia patru mere mai frumoase, mai lucioase și le așază peste ele formând vârful unei piramide. De obicei, în anii trecuți, vindea mere la târg până la sfârșitul lunii martie, dar acum, având producție mare, reușește să vândă și la începutul lunii iunie.

Mariana are 55 ani, este casnică, iar pasiunea pentru agricultură i-au insuflat-o părinții, care o luau la cinci ani în Piața Amzei din București să vândă mere. Ion are 60 de ani, a terminat Agronomie la București și este șeful Serviciului Inspecții tehnice, Verificare și Control, din cadrul Direcției pentru Agricultură Județene (DAJ) Dâmbovița (până acum un an a fost directorul ei executiv, dar a demisionat). 

Ea este din Voinești, la 27 de kilometri de Târgoviște, iar Ion – din Cândești, la cinci kilometri de Voinești. Când ea a terminat liceul s-au căsătorit și și-au unit pământurile moștenite. Părinții amândurora trăiau din vânzarea merelor, pentru că în Dâmbovița pomicultura este un stil de viață, iar afacerile erau profitabile. Mariana spune că atunci când erau tineri nu se îngrijorau că nu vând toate merele, pentru că veneau mulți clienți și nu aveau probleme dacă fructul nu era impecabil. Nu și-au dorit niciodată să facă altceva, pentru că asta au învățat de la părinți și s-au simțit datori să ducă mai departe.

Au în total patru hectare și jumătate, adică în jur de 2.500 de pomi, dintre care 2.000 sunt meri, iar restul sunt pruni, cireși și peri, în mai multe grădini în Voinești, Cândești și Malu cu Flori. 70% sunt meri Ionathan, un soi cu productivitate mare, originar din America și foarte răspândit în România, dar au și alte soiuri vechi, americane, precum Idared, Golden și Bot de iepure, unul japonez – Mutzu, unul din Franța – Florina, conform Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa-București. Există în livezile lor și unele soiuri românești precum Crețesc și Generos, spune Ion.

După 1985, Ion a schimbat și a replantat 60% din livezi și a păstrat restul, pomi vechi de 70-100 de ani. Acum nu vrea să mai schimbe plantația, pentru că este în plină producție, nu mai are spațiu liber să planteze și nici nu mai este la vârsta la care să încerce alte soiuri sau alți pomi fructiferi.


Merele românești sunt mai gustoase decât merele cultivate în alte țări pentru că ele continuă procesul de coacere și în depozit, în timp ce pomicultorii din străinătate, în momentul recoltării, scufundă merele într-o soluție și le ceruiesc, iar mărul nu este matur, ci crud, verde, și rezistă și un an, spune Ion. Golden și Ionathan au o culoare verzui când sunt culese, iar în depozit se îngălbenesc, explică Ion. „Un client îmi spunea acum vreo trei săptămâni că a luat niște mere Idared de anul nou din Polonia și încă are unul pe televizor. I-am spus să îl țină bibelou pe televizor că stă acolo mult și bine.”

Profesorul Dorel Hoza, decanul Facultății de Horticultură de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), spune că e normal ca merele să continue procesul de maturare, un proces biologic, în depozit, și recomandă pomicultorilor să culeagă merele, mai ales soiul Golden, când sunt verzi și să le depoziteze la o temperatură între zero și un grad și jumătate ca să reziste cât mai mult, până la șase luni chiar.

Tot el spune că, în momentul maturării, fructele secretă un strat ceros peste pieliță, asemănător unei brume, pentru a-și păstra fermitatea și a rămâne hidratate – un proces absolut natural. Există unele soiuri care au mai puțină ceară, precum Goldenul, și atunci pomicultorii stropesc merele culese cu ceară artificială înainte de a le vinde, ca să nu se zbârcească și să rămână zemoase. „Procesul de ceruire este benefic, dar să nu se exagereze lucrurile. Nu este întotdeauna necesar la mere”, explică Hoza. Ceara nu influențează culoarea mărului, care e dată de soiul mărului și de momentul în care a fost cules, mai spune Hoza.

Ce vând Ion și Mariana acum în târg a fost cules în septembrie anul trecut, iar primele mere din acest an le vor fi vinde după 20 septembrie, când începe recoltarea la toate soiurile. Culesul poate ține de la patru săptămâni, într-un an cu puține mere, la șase – opt săptămâni, într-un an bun, spune Mariana. Anul trecut, nu au avut cu cine să culeagă merele, pentru că mulți localnici au plecat în străinătate, iar unii au îmbătrânit. Din 10 oameni cu care muncea de obicei, a avut doar cinci. 

Sezonul trecut, producția a fost de 120 de tone, din care au rămas, în iunie, cu 23 de tone nevândute în cele două pivnițe, iar anul acesta estimează 30 tone, pe care speră să le vândă până în mai 2020. „Anul trecut au fost foarte multe mere. Peste cinci-șase ani vom mai avea o așa producție, este ciclic. Așa se întâmplă când ai producție foarte mare într-un an. Anul următor ai foarte puține pentru că sunt și pomii obosiți”, spune femeia. În acest an, nu au avut profit – au investit 30.000 de lei numai în tratamente, pe lângă operațiunile firești. „Culesul mă costă 17.000 lei, banii în mână, fără mâncare, pentru șapte-opt persoane, apoi 12.000 lei tăiatul crengilor, în jur de 3.000-3.5000 de lei curățarea livezilor”, calculează Mariana.

Din întreaga producție, familia sortează o parte pentru vânzare și din cele mai puțin aspectuoase face suc, amestecând soiurile. Mariana spune că, dacă merele sunt zemoase, poate scoate un litru de suc din două kilograme de mere. „Numai din Crețesc fac separat. E un soi pentru diabet, bun și la plăcintă, și pentru cine vrea sucul mai acrișor.” Vând atât suc proaspăt, cât și pasteurizat, adică fiert la 83 de grade și lăsat să se răcească până la 65, apoi pus în sticle de plastic. 

Sucul, atât proaspăt, cât și pasteurizat, vândut sâmbăta e preparat vineri seara, cu o presă pe care o au de 10 ani și care a costat 3.000 de euro. Au început să facă suc 100% din mere pentru a se diferenția de alți producători, care îl combinau cu apă. De când fac suc, nu au mai avut mere suficiente ca să vândă angro, dar au compensat cu sucul.


După ora 10, lădițele cu Ionathan și Golden încep să se golească, iar Mariana mai aduce o cutie plină. Ion ia câteva mere în mână și le așază grămadă în lădiță. „Vezi să le mai strângi în mână. Dacă sunt mai moi, să nu le pui”, spune femeia. „Sunt frumoase, dar nu mai sunt foarte tari.” 

Vin în târgul ăsta de aproape 10 ani, de când s-a înființat. „Am clienți de acum 10 ani, știu câți litri vor, le pregătesc [din timp] punga cu trei kilograme de mere Golden”, spune Mariana. „Ea deține afacerea asta”, adaugă Ion, arătând spre soția lui. „Se formase o coadă de clienți care voiau să cumpere mere și când am întrebat cu ce îi servesc, au zis «Nu, nu, noi o așteptăm pe doamna, vrem să ne servească ea, nu contează dacă așteptăm» și stăteau la coadă. Nu au vrut să îi servesc eu.”

Soții Oprea plătesc la târg în jur 500-600 de lei pe lună pentru tarabă, iar la început de an utilitățile: curent, apă, în jur 300 de lei. Stabilesc prețul fructelor în funcție de ceilalți vânzători și de calitatea fructului, iar la suc au păstrat prețul inițial de șase lei pe litru, pe care l-au avut de când au început, și nu vor să-l mărească, pentru că așa și-au obișnuit clienții. Mariana spune că a scăzut prețul la Ionathan anul acesta, de la patru lei cu cât îl vindea de 10 ani încoace, la trei lei, ca să vândă mai mult și pentru că producția a fost foarte mare.

Deși baza afacerii sunt merele, vara vând cireșe și prune dacă au producție mare. Dacă nu, așteaptă toamna pentru a vinde merele. „Am un soi de prun Centenar care iese la sfârșitul lui iulie, dar mi s-au părut puține. La prune te cam minte pomul, ele sunt verzi, frunza e verde, nu-ți dai seama câte sunt, cum sunt”, spune Mariana.


În timpul săptămânii, familia Oprea se ocupă de îngrijirea livezilor, pentru că boli sunt multe, iar riscurile de a compromite toată producția sunt mari. „Uite, ăsta are rapăn, vezi punctele astea negre de pe frunze? Apare de la ploaie, de la umezeală. Dacă nu-l tratăm, în trei-patru zile intră pe codiță, ajunge la măr, iar la toamnă merele vor fi cu pete. Anul trecut nu am avut rapăn”, mi-a explicat femeia când le-am făcut o vizită. Mariana spune că e bine că are grădini în mai multe locuri, pentru că, dacă plouă cu grindină, nu îi distruge toată plantația.

Am verificat și o mică plantație superintensivă, cu câteva zeci de meri și densitate mare. Aceste plantații se caracterizează prin distanțe mici între pomi, de doar un metru, și rod după doar doi ani de la plantare. „E al doilea an și sunt plini de mere, pe când la un măr clasic abia după cinci ani iei câte mere vezi aici”, spune femeia. Cele mici e posibil să cadă singure dar cele mari vor rămâne. „Să zicem că este o selecție naturală. În alte țări se face chimic: vezi că sunt prea multe și mai dai jos din ele, nu știu cum, dar noi nu am face asta niciodată.”

Soții Oprea investesc mult în tratamente de calitate. Pentru toată suprafață au nevoie de 10 litri de soluție, care costă 700 de lei. Tratamentele se dau până înflorește pomul, apoi după ce cad florile, apoi când pomii sunt vulnerabili la boli, și pentru întreținere. „Paguba este mai mare la dăunători decât la boli, pentru că, dacă la boli avem soiuri cu rezistență, precum Florina, Real, Generos, la dăunători sunt afectate toate”, spune Ion. El știe ce tratamente să folosească, pentru că a studiat agronomia, lucrează în domeniu și participă la simpozioanele firmelor producătoare de pesticide, unde discută și cu alți pomicultori. Se teme însă că puieții pe care oamenii îi cumpără din străinătate, din Olanda sau Italia, pot avea dăunători care nu au existat până acum la noi și pe care nu știm cum să-i combatem. 

Dăunătorii sunt niște insecte care distrug frunzele, mugurii, scoarța copacului și fructele și poți scăpa de ei dacă faci tratamente când sunt la început. Dacă devin adulți este mult mai dificil să tratezi și ești nevoit să tai pomii, spune Ion. Pomicultorii folosesc insecticide pentru dăunători, iar pentru boli, fungicide.  

Unii dăunători, precum păduchele de San-José și păduchele lânos, sunt foarte periculoși: afectează coaja copacului și distrug pomii; alții, ca viermele mărului, molia pieliței mărului, afectează doar fructul – pierzi producția din anul respectiv, dar anul următor e posibil să nu mai ai probleme, spune Ion. Anul trecut, soții Oprea au fost nevoiți să taie câteva zeci de pomi Golden pentru că intrase în ei păduchele de San-José, extins de la vecini.

Condițiile climatice influențează răspândirea bolilor și înmulțirea dăunătorilor, iar unele soiuri sunt mai sensibile, precum Golden la rapăn, care are nevoie de până la 20 tratamente într-un an foarte ploios și Ionathan la făinare, o boală care apare la umiditate ridicată sau temperaturi mari și care usucă frunzele, în timp ce fructele rămân mici, explică profesorul Hoza. Există și tratamente care se fac indiferent dacă livada este afectată sau nu – e varianta mai scumpă, dar mai sigură. Majoritatea pomicultorilor aleg însă să trateze pomii doar dacă paguba este mai mare decât costul tratamentelor – e varianta riscantă, pentru că mulți nu cunosc foarte bine soiurile, bolile și dăunătorii (uneori în doar cinci zile aceștia pot distruge toată cultura), e de părere Hoza.

Decanul Facultății de Horticultură spune că merele tratate nu afectează oamenii dacă tratamentele sunt făcute înainte ca ele să ajungă la maturitate. Deci, pomii trebuie tratați cu 15-20 zile înainte să fie culeși.


Clienții continuă să cumpere. Unii vin după un anumit soi – de regulă Ionathan –, alții întreabă ce le-ar recomanda Mariana. „Nu mă așteptam să mai vând astăzi. Acum încep să vină, mai târziu, că au fost prima dată la Romexpo să-și cumpere cărți” (la Romexpo era târgul de carte Bookfest). Între timp, Ion își amintește că a fost naș și începe să le arată poze celorlalți vânzători. Se laudă că la ei încă se păstrează tradiția: și mirii, și nașii, au fost îmbrăcați în costume populare. „Le arată tuturor de zici că noi ne-am căsătorit. Acum doi ani, cu 30 de tone, am avut profit 250 de milioane de lei vechi. Anul acesta, ultimii 4.000 de lei i-am cheltuit cu nunta”, spune Mariana.

Nu ar putea trăi doar din afacerea cu merele, fără salariul lui Ion. Acum 20 de ani, cu profitul din mere au reușit să construiască o casă la Cândești, cu living, bucătărie, trei camere și două băi, apoi nu au mai reușit să facă nimic acolo. Casa este tencuită în întregime, dar mai trebuie pus parchetul, instalat centralele și mobilată. „În ultimii 10 ani, din pomicultură nu ai profit”, spune femeia. „Au fost ani când a fost producție foarte mică și ani în care s-au stricat – am un văr care a făcut infarct când a văzut că s-au stricate merele. Anul acesta au fost foarte multe și nu s-au vândut.” Clienții vor să nu fie tratate, dar și să arate mărul impecabil, spune Mariana.

Ion spune că există posibilitatea să rămână cu marfa și să nu o mai poată vinde. „Avem 4,5 milioane plecați afară, nu? Trebuia să dăm de mâncare la 20 de milioane, nu mai suntem decât 15.” Iar atunci fie că vor, fie că nu, trebuie să se asocieze pentru a intra pe piață. Nu în supermarketuri, pentru că reprezentanții supermarketurilor vor merele foarte mari, perfecte, fără nicio pată, iar costurile pentru astfel de mere sunt foarte mari și trebuie să folosească multe substanțe. „Ca să faci o tonă de mere să dai la un supermarket, tu trebuie să iei la mână cinci tone”, intervine și Mariana. „Merele noastre tratate mai puțin, păstrate în condiții naturale, adică nu într-un depozit cu atmosferă controlată, nu au cum să fie perfecte.” Marile magazine ar putea să cumpere mere de calități diferite și să le vândă la prețuri diferite, dar nu vor, spune Ion. Crede că presa ar trebui să informeze despre consumul produselor românești, pentru că numai când clienții vor cere produse românești, supermarketurile vor colabora cu producătorii locali, altfel nu. 

„Se încearcă cu legea aceea cu 51% producție românească, dar cu siguranță se vor găsi motive să o ia pe lângă, să nu intre marfă românească prea multă, că trebuie să fim corecți să spunem până la capăt că România s-a dorit o țară de desfacere, nu de producție”, spune el. Conform Legii 150/2016, aprobată în iunie 2016 de Parlament și promulgată o lună mai târziu de președintele Klaus Iohannis, marile magazine ar fi fost obligate să vândă 51% alimente din producția internă. Legea nu a putut intra în vigoare, deoarece Guvernul nu a elaborat normele de aplicare necesare acesteia – și nici nu va intra prea curând, spun specialiștii. „Uitați de legea 51% produse românești, este o lege prost făcută care nu se putea aplica. Atât timp cât există legea privind comercializarea produselor alimentare și legea concurenței, iar comerțul este liber nu poți să impui așa ceva. Această lege nu aducea niciun fel de avantaj nimănui, nici măcar producătorilor români”, spune Sorin Minea, președintele federației Romalimenta, care reunește patronatele din industrie.  

Din 2000 și până în 2005, cât a fost director executiv al DAJ Dâmbovița, Ion a fost și președintele Asociației Pomicultorilor Dâmbovița, care avea rolul de a reprezenta producătorii în relația cu diverse structuri: Ministerul Agriculturii, Direcția Agricolă, firme producătoare de insecticide. În plus, asociația încerca să găsească soluții pentru desfacere, ceea ce nu e simplu, spune el, pentru că îți trebuie o cofinanțare serioasă pentru a face un depozit, bani pe care producătorii mici nu îi au. Aici, Ion este optimist și așteaptă să se concretizeze soluția propusă de Ministerul Agriculturii, prin care din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) se vor construi depozite agroalimentare. FSDI va fi un fond în care Guvernul va transfera pachetele de acțiuni pe care le deține la 27 companii, cu scopul de a finanța investiții majore în agricultură și nu numai. Mai întâi de toate, trebuie însă ca Guvernul să înființeze acest fond.

Cât a fost la DAJ și la Asociație, Ion a făcut Festivalul mărului în Voinești, care încă există, a avut un proiect cu Banca Mondială, prin care a organizat o vizită la livezile din Italia pentru pomicultori, a făcut simpozioane unde veneau firmele producătoare de pesticide de două ori pe an și loturi demonstrative pentru producători din toată țara. În Italia a văzut că producătorii vând soiurile de fructe și legume pe care ei le cultivă, nu ce vor clienții, și crede că producătorii români se pliază prea mult pe cerințele cumpărătorilor: dacă vor Golden sau Ionathan, asta oferă.

Asocierea producătorilor, în general, e un subiect delicat, recunoaște Ion. În afară de cooperative, mai există o formă de organizare: grupul de producători, adică oamenii produc individual și vând la comun, doar că în comunele Voinești și Cândești va fi greu să se unească oamenii, crede el. De altfel, spune că asociațiile sunt descurajate de statul român să se dezvolte pentru că ar avea un cuvânt de spus în legislație, prin modificarea sau adoptarea unor legi care să fie benefice producătorilor.

Ion atenționează că mai există un program care a fost gândit să ajute producătorul român, doar că nu îl ajută – programul Uniunii Europene de încurajare a consumului de fructe, legume și lapte în școli. „Merele din program aduse la școala din Voinești sunt din Polonia, în condiția în care Voinești este bazin pomicol. Acestea ale noastre ce ar avea?”, spune acesta. 


Deși nu mai este o afacere profitabilă, soții Oprea nu se gândesc să facă sau să cultive altceva. Pomicultura este un mod de viață, indiferent de profit și recunosc că nu mai sunt la vârsta la care ar lua-o de la capăt. Au încercat o dată, în urmă cu 15 ani, când nu aveau producție de mere. Au plantat flori în solar pentru vânzare, dar după trei ani, o ploaie cu grindină a distrus tot și au renunțat. „Asta am moștenit de la părinți, o facem chiar dacă nu ar fi profitabilă, că ne e rușine de ce am moștenit”, spune acesta. 

Știu că fetele lor nu vor continua tradiția așa cum au făcut-o ei. Ion e de părere că părinții nu-și pot convinge copiii să devină fermieri atâta timp cât ei nu câștigă din asta măcar pentru o vacanță la mare. În următorii ani, soții Oprea știu că vor trăi mai mult din pensie și că afacerea cu mere e o loterie. Ultima soluție ar fi să vândă apartamentul cu două camere din Târgoviște și să trăiască din banii aceia.

Deși târgul se închide la 17, încă mai vin clienți și cumpără mere. Ei rămân peste program pentru că se duc să doarmă la una dintre fete și, dacă pleacă mai devreme, se plictisesc. Iarna, când e vânzare mai bună, sâmbătă seara fug la Voinești să aducă marfă pentru duminică. Într-o zi bună din timpul iernii vând toată cantitatea pe care au adus-o astăzi pentru două zile, peste 600 kilograme de mere și 100 litri de suc. Azi, din tot ce au adus au vândut jumătate. 


Până la sfârșitul lunii iunie, au reușit să mai vândă cam o tonă din cele 23, apoi au aruncat ce a mai rămas pentru a se ocupa de noua producție. Peste vară, cireșe s-au făcut puține, iar prune nu au avut decât pentru consum. În al treilea weekend din august, vor merge la târg cu primele mere din acest an, în jur de 100 de kilograme. „Ne apucăm să culegem merele din vârf, care sunt mai roșii. Sunt destul de măricele și frumoase anul acesta”, spune Mariana.


Un proiect editorial despre transformarea satului românesc.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

Pomicultură din datorie