Profesor în școala online

Când școlile s-au închis din cauza coronavirusului, profesorii s-au mobilizat să-și țină elevii aproape.

Pe 11 martie, viața oamenilor școlii s-a schimbat. Clasele s-au mutat pe platforma GSuite. Băncile din clase au devenit conturi de utilizatori pentru Zoom, Google Classroom sau Microsoft Teams. Iar tablele s-au transformat în ecrane de laptop partajate de profesori în sesiuni video live cu elevii lor. Chiar mai mult decât de obicei, e un proces de învățare atât pentru profesori, cât și pentru elevi, iar majoritatea școlilor încearcă să se adapteze din mers la o situație care se va prelungi cel puțin până la vacanța de Paște.

Când a aflat că școlile se închid, Andra Laura Silea, profesoară de română și director la Colegiul Tehnic „Dr. Alexandru Bărbat” din Victoria, Brașov, și-a convocat colegii, alături de care a căutat soluții pentru perioada în care elevii nu vor veni la școală. Au lucrat cot la cot pentru ca toată lumea să aibă cont pe Google Classroom, unde profesorii pot încărca teme sau materialele de lucru și le pot corecta elevilor lucrările.

Cursurile de formare pentru folosirea instrumentelor digitale și cursul de educație media pe care le-a urmat în trecut îi fac viața mai ușoară acum. E deja familiarizată cu diverse aplicații pe care le folosea și înainte în procesul de predare: cu OpenBoard, de exemplu, încarcă „paginile” lecției pe care o ține în format PDF și le poate desena elevilor în timp real scheme pe tablă.

În perioada asta, Andra Silea a simțit și multă solidaritate între profesori și spune că se bucură să vadă în jurul ei oameni care vor să se implice. Pentru că, în situația asta, ai două opțiuni: „stai și aștepți să treacă sau, izolat, încerci să ajuți”.

Acolo unde nu au existat însă astfel de discuții, profesorii nu au aceeași siguranță. Mihaela Murgoci e profesoară de istorie în comunele Izvoarele și Herăști din județul Giurgiu. Ea simte că această trecere la învățarea online i-a prins nepregătiți: „Noi, profesorii, nu avem competențe pentru a preda online. Eu nu sunt producător de conținut, nu știu să fac animație, filmulețe”. La ea în școală mai este o singură profesoară care face lecții online cu elevii.

„Problema mea e că copiii nu au telefoane mobile.” Dintr-o clasă de șapte copii, doar două fetițe au reușit să se conecteze pentru că au cu ce. Cel mai mare număr de copii care au participat la o lecție online a fost 14 din 18.

Una dintre limitele învățării online, cu care se confruntă mulți profesori, ține de accesul copiilor la internet și de resursele pe care ei le au acasă. Mai ales copiii din mediul rural pot avea conexiuni proaste la internet sau, în unele cazuri, nu au internet deloc. La fel și când vorbim de laptopuri. Pentru ei, profesorii se gândesc la soluții alternative.

Unii îi îndeamnă să urmărească Teleșcoala – programul făcut de TVR și Ministerul Educației, unde profesorii predau la TV lecții pentru clasele a VIII-a și a XII-a. Alții îi sună sau le scriu pe WhatsApp – pentru că mulți dintre copii au, totuși, telefoane mobile. Andra Silea povestește că s-a gândit inclusiv să le trimită prin poștă materiale de lucru, dar nu-și dă seama cât de repede ar ajunge la ei.

E clar că nu putem ajunge la toți copiii și problema e că sunt fix copiii care aveau cele mai mari rămâneri în urmă, cele mai mari probleme de absenteism. Se va adânci clar diferența dintre cei care veneau la școală și cei care aveau goluri.
– Mihaela Bucșa, profesoară de fizică în județul Brașov

Mihaela Bucșa e profesoară de fizică la școlile gimnaziale din comunele Crizbav și Sânpetru, ambele în județul Brașov și scrie despre educația la sat pe pagina Jurnal de fizică. La clasa a opta de la școala din Crizbav, unde e dirigintă, doar 9 copii din 16 au telefoane pe care pot lucra și numai 6 au lucrat în mod constant.

Copiii împart, de obicei, telefoanele cu mai mulți membri ai familiei și ea crede că acesta e motivul pentru care elevii au preferat să comunice pe Facebook – pentru că acolo au contul lor privat, spre deosebire de WhatsApp, de exemplu. Copiii au preferat să creeze ei niște grupuri de Messenger pe Facebook, pe care și le administrează singuri. Lucrează online cu cele două clase de a șasea și cu cele două de a opta din școala de la Crizbav. Cu cele de a șaptea nu a reușit încă să facă nimic.

A început de săptămâna trecută să lucreze cu copiii, după ce a vorbit cu directoarea adjunctă. Apoi s-a alăturat profesoara de română, iar cea de engleză și profesorul de TIC au anunțat că intenționează și ei să încerce acest tip de predare. Însă nu toți profesorii de la ea din școală știu cum să lucreze online. Crede că se poate face e-learning, dar îți trebuie resurse și un sistem testat dinainte.

Cristina Tunegaru, profesoară de română la școala din Petrăchioaia, Ilfov, ține lecții pe Facebook și face live pentru ca un număr mare de copii să aibă acces la ce predă. A pornit cu o recapitulare pentru clasa a VIII-a, de la ce ar fi predat prin noiembrie, pentru a-și aduce clasa virtuală la același nivel.

Face asta pentru a-i ajuta să se pregătească de Evaluarea Națională. Vrea să se asigure că pornește cu toți de la un punct comun, de la un nivel de cunoștințe și competențe asemănător. Inițial își propusese să facă patru-cinci sesiuni pe zi, dar, după prima lecție, și-a dat seama că îi trebuie cam o zi ca să corecteze temele trimise de copii pe mail.

După prima lecție, cam 70-100 de copii din toată țara i-au dat feedback (cam jumătate dintre aceste mailuri au fost trimise de părinți, care au scanat temele făcute de copii). I se pare un avantaj că înregistrarea rămâne online și copiii se pot întoarce dacă nu au înțeles.

Își ține lecțiile din mansarda casei sale și spune că partea logistică – de testare a microfonului, a camerei, blocarea luminii de la geamuri ca să nu se reflecte pe tablă, ștergerea tablei – i-a mâncat mai mult timp decât pregătirea lecției propriu-zise. I se pare destul de extenuant tipul ăsta de predare. Așa că, după prima lecție, și-a regândit programul: va face o lecție de o oră și jumătate o dată la două zile.

Îmi lipsește feedbackul. Dacă ar fi număr mai mic de copii, dacă ar fi interacțiune bilaterală, ar fi mai autentic. Eu încerc să păstrez un nivel mediu de cunoștințe. Unii spun că n-au înțeles, dar după – și eu nu pot să intervin în timpul orei, să mă adaptez. Iar asta e cheia în educație. La clasă le spui ceva și te uiți în ochii lor și îți dai seama că ei n-au înțeles și formulezi altfel, corectezi din mers. Aici nu poți.
– Cristina Tunegaru, profesoară de română în județul Ilfov

Claudia Chiru, învățătoare la clasa a patra la Școala 195 din București, povestește că la primele lecții nu toți copiii erau pregătiți cu microfoane și căști de la început și că au făcut rost de ele abia pe parcurs. Spune că e foarte obositoare metoda asta de predare. Credea că rezistă la program normal de patru ore pe zi, dar și-a dat seama că mai mult de două ore nu e fezabil.

Trebuie să repete informațiile mai mult decât la clasă și i se pare istovitor, chiar dacă nu e interacțiune umană. „Ca profesor te gândești: cum să fac să dau asta încât să înțeleagă, cum să fac să scriu, să arăt?”

Același contact vizual care-ți arată cât de bine au înțeles elevii îi lipsește și Gabrielei Obodariu, profesoară de istorie la Colegiul Național „A.I. Cuza” din Focșani. A început să lucreze cu Google Classroom imediat după închiderea școlilor, iar la sfatul unui coleg de cancelarie, profesor de matematică, a testat Microsoft Teams pentru a reuși să se și vadă cu elevii.

Crede că e important să minimizeze daunele acestei întreruperi și să le transmită elevilor ei că ce se întâmplă acum e temporar și că viața va reveni la normal.

Există două motive pentru care fac lucrul ăsta. Unu, ca să nu pierdem foarte mult și să nu stăm apoi să recuperăm. Și al doilea pentru că avem nevoie să ne ținem ocupați. Și eu am nevoie, și ei au nevoie. Ca să ne inducem puțin ideea de normalitate și mai ales să ne gândim că la un moment dat toate lucrurile astea o să se termine și viața noastră o să-și reia cursul. Să nu mai stăm în incertitudine, să se agațe și ei de ceva.
– Gabriela Obodariu, profesoară de istorie în Focșani

Despre sprijinul emoțional al acestor lecții vorbește și Elena Darie, profesoară de limba română la Școala Gimnazială „Ioan Nenițescu” din Tulcea. Pentru ea, cel mai important e să-i vadă pe copii, să păstreze legătura cu ei.

Chiar dacă le lipsește atmosfera din clasă, se bucură că se revăd și online. Darie încearcă să construiască un spațiu sigur pentru elevii ei, în care ei să-și poată împărtăși emoțiile și temerile. Se gândește constant la cum să diversifice lecțiile, la cum să-i țină alături de ea, și apreciază interesul pe care copiii l-au arătat până acum.

Îmi lipsește interacțiunea, nu-i văd, nu-i simt, nu știu pe cine să încurajez, cui să-i spun că mai trebuie să citească.
– Mihaela Murgoci, profesoară de istorie în județul Giurgiu

Deocamdată, participarea la lecțiile online nu e obligatorie pentru elevi. Profesorii îi apreciază pe cei care intră pe platforme și lucrează alături de ei, însă au și elevi care nu au arătat interes pentru învățarea online până acum. Cu aceia încearcă să comunice în continuare pe WhatsApp, să se asigure că sunt bine. Însă asta îi determină pe majoritatea profesorilor să facă doar recapitulări și să nu predea lecții noi, pentru a nu-i lăsa în urmă pe cei care nu participă la cursurile online, indiferent de motiv.

Îi ții conectați. De tine, de școală – pentru că tu, ca profesor, ești școala. Și faptul că tu ești acolo să-i susții și poți să le transmiți încrederea că tu ești în continuare alături de ei și îi ajuți e important pentru ei și pentru noi.
– Diana Bratucu, învățătoare la Craiova

Pentru cei mici, de școală primară, contează și implicarea părinților. Diana Bratucu, învățătoare la clasa I la Școala Gimnazială „Traian” din Craiova, a avut prezenți la ultima sesiune online 32 dintre cei 33 de copii. Știe că părinții celui absent nu sunt de acord cu utilizarea tehnologiei și nu îi presează. Și-a învățat copiii să folosească microfoanele atunci când stau pe Zoom – platformă care permite sesiuni video cu mai mulți participanți.

Copiii țin microfoanele închise în majoritatea timpului și le deschid doar atunci când trebuie să pună întrebări. Chiar dacă în școala ei profesorii nu au discutat centralizat despre ce să facă zilele astea, ea le-a povestit unor colegi despre Zoom, iar ei au sunat-o înapoi, i-au cerut detalii și au început să folosească aplicația în lucrul cu copiii.

Până acum, conducerea din fiecare școală a decis de una singură cum să procedeze în situația asta. Maria Stan, profesoară de română la Liceul Internațional de Informatică din București, povestește că în aceeași zi în care autoritățile au anunțat că școlile vor fi închise, în liceu a avut loc un training în care profesorii au învățat să folosească aplicația Zoom.

Și au apelat și la un orar care să eficientizeze procesul de învățare. La un plan integrat al școlii speră și Elena Darie din Tulcea, care simte nevoia de a avea un calendar de lucru, un orar. Inițial nu a crezut că perioada în care școlile vor fi închise va fi prelungită. Simte însă că odată ce începi să lucrezi zilnic în acest fel, înveți treptat. „Această învățare nu e completă, nu e măsurabilă așa cum știm noi să o facem din punct de vedere didactic-pedagogic. Dar eu consider că e mai bună decât nimic. Și că suntem mai buni decât ieri.”

Obiectivul meu esențial este să păstrez legătura cu copiii și să am continuarea unei curbe de învățare.
– Elena Darie, profesoară de limba română la Tulcea

În diverse comunicate de presă, Ministerul Educației și Cercetării a transmis școlilor și profesorilor că încurajează folosirea platformelor online pentru a continua procesul de învățare, dar nu a propus un plan concret. Unele inspectorate și-au lansat propriile platforme; în Vaslui, de exemplu, elevii și profesorii pot lucra pe o astfel de platformă gratuită numită „Campusul Virtual”. Primăria București s-a implicat în proiectul Școala TV, o serie de cursuri video pentru preșcolari și elevii claselor primare.

Majoritatea profesorilor nu văd eficiența acestui mod de lucru pe termen lung, mai ales fără un plan centralizat de lucru. Iar unii dintre ei au început deja să se întrebe ce se va întâmpla cu recuperările – dacă vor fi făcute sau nu și dacă ministerul va veni cu o soluție obligatorie sau nu. Mihaela Bucșa din Brașov spune că îi e teamă de o astfel de directivă, pentru că cei de la minister nu cunosc situația fiecărei comunități în parte.

Curtea Școlii Gimnaziale din Crizbav, jud. Brașov. Fotografie de Mihaela Bușca

De exemplu, dacă ar impune recuperarea orelor sâmbăta, majoritatea copiilor din clasa unde e dirigintă nu ar veni pentru că e zi de odihnă, conform religiei de care aparțin. Pe lângă asta, platformele online adâncesc într-o măsură considerabilă inegalitățile dintre copiii cu resurse, care pot accesa astfel de instrumente de învățare, și cei care nu au acces la internet sau care nu au laptopuri sau telefoane care să le permită conectarea.

Pentru ei, șansa de a rămâne la curent cu activitatea colegilor e dată de inițiativa și creativitatea profesorilor: cum și dacă reușesc să găsească soluții pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă.


Ajutor pentru predarea online

Școala pe net este o platformă de resurse „care propune profesorilor cele mai simple și ușor de învățat variante, pe care să le folosească în procesul de predare online”, spune Cătălin Dinu, de la Centrul de Resurse în Comunicare, unul dintre cele patru ONG-uri implicate în acest proiect și cel de la care a pornit inițiativa săptămâna trecută, când a fost anunțată suspendarea cursurilor. „Ne-am dat seama atunci că va trebui găsită o soluție foarte simplă și destul de rapidă pentru profesorii din România, mulți dintre ei nefolosind tehnologia în procesul de predare.”

Împreună cu alte trei ONG-uri, cu expertiză în zona tehnologică și educațională (TechSoup, Teach for Romania și Seeding Knowledge Foundation), au pornit dezvoltarea proiectului de la date concrete, cum ar fi numărul profesorilor din învățământul preuniversitar (215.000) și universitar românesc (23.000) și accesul la internet al populației (cel mai recent studiu INS arată că 72,4% dintre gospodăriile din România sunt conectate la internet).

Școala pe net îi învață pe profesori pas cu pas, prin instrucțiuni clare, scrise și vizuale, cum să utilizeze FacebookWhatsApp sau Zoom pentru a crea grupuri de lucru online: de ce are nevoie un profesor pentru a accesa aplicația, de ce au nevoie elevii, câți elevi se pot adăuga într-un grup, ce tipuri de interacțiune pot avea – de la mesaje scrise, la înregistrări audio sau apeluri video – dar și cât costă să folosești aplicația respectivă, dacă este nevoie să cunoști limba engleză pentru a o utiliza, cum poți urmări munca elevilor sau cât timp ar trebui să dureze o lecție susținută în mediul online.

În plus, platforma conține și o serie de articole despre lucrul cu preșcolarii, ce spun elevii și profesorii despre școala digitală sau cum ne adaptăm la predarea în online în mediul rural. (Roxana Stan)


Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului Școala9, creat de DoR și BRD – Groupe Société Générale.

Chiar și în aceste vremuri, misiunea noastră rămâne aceeași: spunem povești adevărate pentru a ne sprijini comunitatea să înțeleagă, să empatizeze, să descopere soluții și să acționeze. Pentru asta avem nevoie de cât mai mulți susținători.

Între 1 octombrie și 15 noiembrie, vrem să ne dublăm comunitatea de abonați. Dacă ajungem la 4.500 de oameni care ne susțin, veniturile din abonamente vor fi jumătate din cele necesare ca să producem jurnalismul pe care îl facem.

Susține-ne cu un abonament digital. Cu 15 lei pe lună sau 150 de lei pe an, ne aduci mai aproape de țintă și investești direct în echipa noastră editorială. 

Abonează-te.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *