Răzvan Exarhu: „Umorul e o șansă de supraviețuire”

Radioul reușește să păstreze coeziunea umană și să rămână un obicei de consum de care ascultătorii se pot agăța chiar și când viețile le sunt date peste cap. E cazul să supraviețuim cât mai grațios posibil, crede Exarhu.

„Bonjurică, bonjurică! Începe Morning Glory și foarte bine face”. Așa și-a început Răzvan Exarhu emisiunea de la RockFM în dimineața asta, puțin după ora 7: cu același salut, cu același ton, cu aceeași cortină muzicală pe fundal. E felul lui de a-i asigura pe ascultători că ceva a rămas la fel, chiar dacă se anunță o nouă zi de-a lungul căreia o să auzim cifre îngrozitoare și poate noi restricții impuse de autorități, în care o să ne îngrijorăm din nou pentru părinții și bunicii noștri, în care o să încercăm să muncim de pe canapea sau din bucătărie.

„Radioul e un serviciu de utilitate publică și trebuie să rămână exact cum îl știai”, crede Exarhu. Vrea să continue să facă emisiunea cât de mult timp poate, ca un fel de terapie, un suport moral pentru cei care-l ascultă. A observat că, în ultima vreme, oamenii îi scriu mai des „Bună dimineața” pe WhatsApp-ul emisiunii, pentru a arăta că sunt acolo, că nu s-au pierdut nici ei printre frici. 


Cum vezi tu rolul radioului în asemenea vremuri?
Scrisese cineva pe Twitter că în vremurile astea cu pandemia ar trebui să existe un podcast care să funcționeze non-stop. Și i-a comentat un tip: „Radio. Vrei să zici un radio!”. Rolul radioului nu a dispărut, chiar dacă suntem atât de digitalizați. Sigur că pentru nevoile care țin de job, de sincronizare, de task management, e foarte bun online-ul. Dar, ca să păstrezi vibrația umană, mie mi se pare că radioul își face foarte bine datoria. Spre deosebire de TV, care văd că mai degrabă bagă spaima în oameni zilele astea și le menține destul de crescut riscul de tahicardie, infarct și multe forme de anxietate gravă.

Radioul reușește să păstreze coeziunea umană și bifează un soi de normalitate în haosul care s-a instalat în viețile noastre, pentru că este un obicei de consum pe care, dacă lucrurile merg mai departe, tu îl treci în lista ta zilnică: așa cum dimineață ascultai radioul în mașină când te duceai la job, poți face asta de acasă. 

Descoperi că emisiunea Morning Glory este la locul ei, că lumea își păstrează cât de cât același tonus și aceeași abordare. Și e bine să ai câte un reper din ăsta în jur, să vezi că nu e chiar totul dat peste cap. 

Ce fel de mesaje primești în perioada asta de la ascultători?
De când a intrat lumea în izolare, comunicarea – care înainte era punctuală, pe WhatsApp-ul emisiunii sau pe Facebook – a început să vină de la sine. Oamenii scriu ca să-ți arate că sunt acolo. Toată lumea spune „Bună dimineața!”, într-un număr mai mare decât până acum. 

E gestul ăsta care spune: „Noi suntem aici, vă ascultăm. Nici voi nu vorbiți ca nebunii, nici noi nu suntem rătăciți pe internet sau în fața televizoarelor, tremurând de frică”. E clar mai multă căldură și mai multă nevoie de contact. La fel cum probabil cu toții vorbim acum mai mult la telefon sau încercăm să păstrăm legătura cu oameni pe care nu-i mai vedem, cred că și radioul face același lucru. 

Cum a fost să integrezi un subiect atât de greu într-o emisiune în care e mult umor?
Ne-am gândit și noi la cum am putea să reacționăm și am găsit că nu ar trebui să ieșim din retorica noastră obișnuită, în care reușim să „încălzim” orice fel de subiect și să-i dăm întotdeauna un contrapunct care ține de o abordare destinsă, de relativitatea care învăluie, până la urmă, orice tip de subiect. 

Oricât de serioși am fi noi, Universul s-a născut acum foarte mult timp. Nu suntem chiar atât de importanți, dar putem să înțelegem rolul nostru în prezent și să-l facem onest.

În afară de funcția de informare, noi îi ținem pe oameni la curent cu ce se întâmplă și să le oferim și acest twist, o umanizare a subiectelor, care pot conține și colocvialitatea, și precizia de tip jurnalistic. Încercăm să încălzim mediul și să-i facem pe oameni să nu se crispeze și să nu facă atacuri de panică atunci când ne ascultă, ba dimpotrivă: să știe că suntem acolo ca să-i liniștim. 

Până la urmă, viața merge înainte. Să nu devenim niște babe care plâng în pumni și nici toți niște eroi salvatori, cum avem iarăși tendința. Partea asta de mijloc – în care eroii salvatori au izmene și sunt toți ca Superman – mi se pare OK, mai ales că acum toți suntem foarte prezentabili în partea de sus a corpului și în pijamale în partea de jos. 

Cred că putem păstra această proporție de aur și în felul în care tratăm subiectele: da, suntem scorțoși în partea de sus, dar există o parte în care ne simțim lejer și în care putem să și râdem de lucruri, chiar dacă este umor negru. 

Nu este lipsă de empatie: este luciditate și un gest de forță să-ți folosești umorul într-un chip autentic. 

Cred că umorul e o șansă de supraviețuire. 

Tu personal cum iei pauză de la nebunia asta, cum faci să rămâi în echilibru?
Mi-am dezactivat destul de multe notificări, le-am păstrat pe alea importante. Nu mai stau atât de mult pe subiect ca la începutul stării de urgență. Nu mă mai implic atât de mult, și mi se pare că și acest small talk de pe internet devine foarte enervant, e ca o mormăială de babe care se adună la scara blocului și își dau una alteia probe de nemulțumire. 

Cred că în momentul ăsta fiecare ar trebui să găsească motive serioase de supraviețuire și să reducă acest contact zilnic cu oroarea de la buletinele de știri. 

Mă uit la știri – mai consistent, așa – odată pe zi. Încerc să păstrez un program de lucru cât mai precis, să nu-mi fugă mintea pe internet, să nu stau să o ard pe Facebook sau pe Instagram și să fac ce am de făcut și să iau pauzele atunci când le ia orice om care are un program definit de lucru. Să păstrez deci un anumit tip de rigoare și să nu mă las furat de peisaj. 

Pentru că pierzi foarte multă energie și concentrare și riști să intri în malaxorul nemulțumirii publice față de geaca ministrului de interne, de exemplu. 

Cel puțin pe mine a început să mă enerveze acest știe-tot din toate mediile, și mai ales nemulțumiții de serviciu. Cred că e un moment foarte delicat și foarte riscant pentru foarte multă lume, cu foarte multe implicații. 

Și atunci e mai bine să și păstrăm pentru noi anumite gânduri.

E un sentiment de urgență care-i face pe oameni să verse pe internet absolut tot ce gândesc, fără absolut niciun fel de filtru. Și mi se pare periculos și toxic. Lupta asta nu se termină nici mâine, nici săptămâna viitoare. Cred că am putea să inspirăm adânc și să ne calmăm. Avem nevoie de energie pentru ce urmează. 

Ce ritualuri ți-ai păstrat, cum faci ca să te bucuri în continuare și de lucrurile mișto?
Continui să fac ordine în casă. Am început să gătesc mai mult. Mi-am cumpărat niște lucruri care țin de sfera gătitului pe care nu le aveam. Păstrez un program de gimnastică. Vorbesc mai mult cu prietenii.

Îi sun pe oamenii mai în vârstă pe care-i cunosc ca să-i întreb ce mai fac și să-i mai ajut, atunci când e cazul. În general încerc să-mi folosesc timpul judicios și îmi îngădui mai multă plăceri decât de obicei, mai ales timpul de a sta în pat și de-a citi, chestie care mi se pare un mare lux.

Pe de altă parte, e o odihnă activă și mi se pare foarte important să-ți menții mintea limpede. De fapt, tot ce fac e ca să păstrez un contact echilibrat cu realitatea și să nu intru în vreo vrie. Tocmai pentru că ce fac eu la radio are nevoie de limpezime și mi-e greu să fiu de-o parte sau de cealaltă a baricadei.

Știi vreo glumă potrivită pentru perioada asta?
Am câțiva prieteni medici cu care mai țin legătura și cu care mă mai sfătuiesc. Am reactivat foarte multe din legăturile mele cu oameni din domeniul ăsta, pentru că medicii pe care-i știu eu sunt cârtitori și lucizi și au și simțul umorului. 

Și îmi face bine să vorbesc cu ei, cu atât mai mult cu cât pot să și înțeleg câte ceva din interiorul sistemului. Îi spuneam unui medic că dacă e să te îmbolnăvești de coronavirus, acum e cazul s-o faci. Pentru că încă e lejer pe la ATI, prinzi un pat la interior, nu pe hol, ai ventilatorul tău. E ca și cum te-ai duce în vacanță la Portofino undeva prin mai. 

Dacă te îmbolnăvești puțin mai încolo, e ca și cum te-ai duce la Portofino în august. 

Nimeni nu știe cât o să dureze chestia asta. Te simți pregătit pentru o prelungire a situației de-acum?
Eu am refuzat să mai caut un deadline pentru chestia asta. 

Dar a durat și a consumat energie acceptarea. În capul meu lucrurile au început să meargă absolut normal, deși mi-e mai greu decât de obicei, pentru că am rămas fără o parte din echipă: din cinci, câți eram în studio, mai suntem doi acum. 

Dar înțeleg delicatețea momentului și am intrat în modul ăsta foarte spartan, fără nicio ironie la adresa termenului care a fost destul de păgubit în ultima vreme. 

Cred că e o datorie de-a merge înainte, orice-ar fi. 

N-am vreo nostalgie, n-am timp să mă gândesc la lucrurile pe care nu le mai pot face. Sigur că-mi lipsește plimbarea în parc sau ieșitul la o înghețată, dar până una-alta cred că e ceva care schimbă destul de tare modul nostru de-a fi. 

Va lăsa în urmă o foarte mare traumă pentru foarte mulți dintre noi, sunt convins. Dar ceea ce va rămâne – o vreme, cel puțin – va fi sentimentul că deși ne suportăm greu, avem foarte mare nevoie unii de alții. Și este esențial să lucrăm împreună. Asta mi se pare o învățătură bună.

Nu știu dacă lumea va fi mai bună. Oricum, mi se pare un privilegiu să faci radio în perioada asta. E istoria în desfășurare și poți să vezi cum reacționează un popor, o societate, niște autorități, poți să reflectezi asupra multor teme de genul ăsta. 

Se petrec foarte multe schimbări în jurul nostru și e important să le înțelegi și să îți activezi toate mecanismele de toleranță și de empatie, în același timp. Nu mai văd cum ar fi posibil ca mare parte dintre noi să mai practicăm acest discurs de tip alb-negru, discriminatoriu și care are întotdeauna nevoie de acuzații, pentru că ne dăm seama că în momente de criză nu te-apuci să faci și procese morale. E bine să identifici ce s-a întâmplat și să rezolvi după aceea. 

Acum cred că e cazul doar să supraviețuim cât mai grațios posibil. Și să-i ajutăm și pe alții cât de mult putem. Și îmi crește inima uneori, când văd că terapeutul meu are fața mai lungă decât mine. Există speranță. Și mi-au plăcut cuvintele lui Vintilă Mihăilescu: „Când o lume întreagă este îngrijorată, nu putem zâmbi. Așa e. Trebuie să râdem.”


BONUS: Două rețete de relaxare culese de pe Instagram-ul lui Răzvan Exarhu. Găsești mai multe pe exarhu.ro.

1 comentarii la Răzvan Exarhu: „Umorul e o șansă de supraviețuire”

  1. Răzvan Exarhu
    soluția din interiorul normalității
    ne dezvăluie cu o mână generoasă
    secretele rezistenței unui om de radio
    💖

Comentariile sunt închise.