Salariile echipei: un exercițiu de transparență

Împlinirea nu plătește nici chiria, nici mâncarea pisicilor colegilor.

Când m-am angajat pentru prima oară în jurnalism în România, acum aproape 15 ani, nu știam mai nimic despre diferențele de contractare, taxe și cine și cui le plătește. Luam de bună mantra că „statul e rău”, deci să nu ne gândim la câți bani îi dăm cât timp tu, angajat, primești în mână ce ai nevoie. Corect? Am dat din umeri și am zis „da”, lucrând cum s-a lucrat în jurnalism, ONG-uri și-n industrii culturale și creative de ani de zile (și încă se lucrează): un contract de muncă pe salariu minim (sau part-time), dublat de contract(e) de drepturi de autor.

Dincolo de ingineria financiară și de faptul că protecția socială era șubredă, aranjamentul era și este, în cel mai bun caz, la limita legalității: dacă tu de fapt lucrezi într-un loc full-time, nu poți fi plătit (și nici organizația nu poate fi taxată) de parcă ai fi colaborator.

Când am pornit DoR a fost dintr-o nevoie de a face alături de un grup de prieteni un alt fel de revistă, cu un alt fel de raportare la jurnalism. Ani de zile – vreo patru-cinci – n-am înțeles mai nimic despre cum construiești o organizație sustenabilă, mai ales în media independentă și sub formă de nonprofit (Media DoR e o asociație, adică un ONG). Nu aveam bani să ne plătim pe noi și nu aveam bani să plătim nici colaboratorii. Am reușit să ne plătim apoi pe cei câțiva care organizam proiectele și o făceam cum fuseserăm obișnuiți pe unde lucram: contracte part-time, plus contracte de DDA ca să ajungem la un net lunar de 2.500 de lei; ani de zile asta a fost suma de referință la DoR.

De plătit oamenii cu care lucrăm o facem din 2016 încoace, indiferent că scriu, ilustrează, fotografiază, fac design, colaborează cu noi la evenimente și altele. Însă de prin 2018 încoace am început să vorbim tot mai des despre cum o facem și cu cât, pornind de la două idei.

Prima ținea de precaritatea continuă a echipei și gimnastica pe care o făceam între legalitate și predictibilitate. Recent mi-a reamintit o colegă că unii ne primeam echivalentul remunerațiilor odată la două-trei luni, ca să fie legală contractarea. Mi-am dat seama că am preferat să uit perioada aia, mai ales că am pierdut de-a lungul anilor colegi care aveau nevoie de mai multă siguranță financiară.

A doua ținea de inechitatea socială din România, de perpetuarea ei și, secundar, de obișnuința sectoarelor non-profit/culturale/creative să trăiască de pe o zi pe alta, creând un stres imens în echipe. Nu o dată am auzit – de la oameni bine intenționați, care lucrează în mediul privat: „de acord, nu câștigați prea mult, dar munca voastră vă împlinește sufletește”. Însă împlinirea nu plătește nici chiria, nici mâncarea pisicilor colegilor.

Tot mai multe studii (urmăriți Monitorul Social) au arătat în ultimii ani că, într-un oraș mare din România, să trăiești cu mai puțin de 2.500 de lei net pe lună e dificil. Salariul minim brut în România a crescut de mai multe ori în ultimii ani și anul ăsta a ajuns la 2.230 de lei, ceea ce înseamnă cam 1.350 de lei net dacă ești plătit pe carte de muncă. E insuficient pentru cineva care încearcă să-și construiască o carieră în București.

În 2018 am luat decizia că e mai important pentru noi să ne urmăm valorile decât să ne asigurăm cu orice preț supraviețuirea sau sustenabilitatea. Am scris despre efectele acestor decizii asupra organizației anul trecut. Pe scurt, trecând echipa full-time pe contracte de muncă, ne-am explodat bugetul fără să avem o strategie predictibilă pentru acoperit diferența.

Până la urmă am reușit să depășim acel hop, dar a fost dureros. În primăvara trecută am scris despre acel moment așa: „La DoR n-am luat decizia brusc de a da mai multe taxe către stat, ci de a încerca – așa cum încercăm în tot ce facem – să jucăm echitabil, după regulile existente, și să oferim cel mai bun contract angajatului. (Inflexibilitatea din legislația muncii, mai ales pentru viteza unor sectoare economice cum sunt cele creative, e altă discuție).”

Unde suntem acum

La final de 2019 am ajuns în punctul în care ne-am dorit să fim de aproape doi ani – de a avea o grilă de salarizare transparentă pe care să putem s-o aratăm și public. Am creat trei praguri de compensare în care ne încadrăm aproape toți – excepție făcând ucenicii și web developerii.

I. Junior: 2,500-2,750 de lei net
II. Senior: 3,000-3,750 de lei net
III. Project lead/management: 4,000-5,000 de lei net

Ba mai mult. Ca să creăm echitate în interiorul acestor praguri am crescut salariile majorității echipei și, în ianuarie 2020, nu avem pe nimeni la DoR care primește mai puțin de 3.000 de lei net pe lună.

Ce înseamnă asta pentru un angajat pe contract de muncă? Înseamnă peste 5.500 de lei brut costuri pentru organizație. Faceți voi matematica pentru o echipă de 25 de oameni.

Nu am luat aceste decizii pentru că ne permitem pe termen lung; nici vorbă. Incertitudinea e la ordinea zilei în tot ce facem. Un alt dezastru financiar poate apărea oricând.

Însă deciziile sunt o combinație dintre dorința de a ne reduce din stresul de a ne acoperi cheltuielile personale și un pariu că împreună vom reuși să facem articole și evenimente și produse suficient de interesante și relevante încât voi, publicul, să ne susțineți (cumpărând abonamente, reviste, bilete, experiențe etc.)

În 2018, salariul meu net era de 3.000 de lei. Anul ăsta va fi 4.250 de lei. Nu sunt cel mai bine plătit de la DoR și nici nu trebuie să fiu. Deocamdată, configurația vieții mele îmi permite să mă descurc.

Știu oameni – mai ales în alte ONG-uri, jurnalism sau în domenii creative/artistice – pentru care suma asta poate părea mare. Știu și oameni care au râs involuntar când am spus-o cu voce tare, pentru că, lucrând în companii pe salarii de două-trei-patru ori mai mari, nu le venea să creadă ce aud. Ei n-ar face-o niciodată, fie pentru că nu le permite configurația vieții lor (au copii, datorii la bănci, părinți de care îngrijesc), fie pentru că nu cred că merită.

Rugămințile mele pentru voi sunt așa:

  • dacă sunteți în poziția de a oferi salarii, jucați după regulile existente. Va fi mai ușor să semnalăm cum pot fi îmbunătățite dacă ne confruntăm cu limitele lor;
  • dacă aveți prieteni care produc bunuri culturale sau au inițiative creative – muzică, jurnalism, spectacole, filme, alte evenimente – nu mai cereți invitații, exemplare gratis etc. Nu se va schimba nimic în ecosistemele de acest fel dacă munca lor nu e plătită și nu sunt prea multe alte forme de monetizare pe lângă contribuțiile publicului;
  • dacă sunteți în companii sau fundații care oferă resurse, oferiți resurse pentru dezvoltare organizațională, nu mai obligați (mai ales ONG-urile sau mișcările artistice independente) să inventeze proiecte noi. (Pentru că există mantra „nu finanțăm/sponsorizăm/susținem cheltuieli organizaționale sau care vă permit să faceți ce faceți; doar proiecte noi”.) Eu cred că aceste organizații/inițiative vor face muncă și mai bună dacă îi susțineți în a-și acoperi costurile deja existente (cu taxe, salarii, chirii, echipamente etc.);
  • nu vă mai feriți să vorbiți despre bani. Inegalitatea socială în România e imensă, accesul la orice tip de servicii este disproporționat, construcția oricărui soi de organizație este plină de contradicții între valorile personale și costurile cu care te ciocnești etc. Ca să avem un dialog real și să găsim soluții utile trebuie să lucrăm cu informații reale din viețile oamenilor, nu doar cu modele economice și ideologice, indiferent din care direcție vin.

Susține jurnalismul care deschide conversații transparente.

În pandemie, misiunea noastră rămâne aceeași: Spunem povești adevărate pentru a ne sprijini comunitatea să înțeleagă, să empatizeze, să descopere soluții și să acționeze. Pentru asta avem nevoie de cât mai mulți susținători.

Între 1 octombrie și 15 noiembrie, vrem să ne dublăm comunitatea și să ajungem la 4.500 de abonați.

Cu 15 lei pe lună sau 150 de lei pe an, ne aduci mai aproape de țintă, iar tu contribui la jurnalismul DoR.

Abonează-te.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *