Sclavia romilor: de la recunoaștere, la reconciliere

Reconcilierea dintre romi și ne-romi se poate produce numai când ambele părți recunosc și își asumă împreună un trecut dureros.

De Delia Grigore
Ilustrație de Renata Mihaly
Timp de citire: 15 minute
6 decembrie 2021

Delia Grigore este etnolog și antropolog și conduce Centrul Romilor Amare Rromentza. După 30 de ani de activism rom, în care mișcarea a încercat să suplinească și să dezvolte toate serviciile și politicile publice pe care statul român nu le asigura, Delia simte că eforturile intelectualilor romi răzbat rar până la noi. Reconcilierea dintre romi și ne-romi se poate produce, crede ea, numai atunci când ambele părți cunosc, recunosc și își asumă împreună un trecut dureros, cu consecințe până astăzi.

Acest eseu face parte din seria Obiceiul pământului, un proiect jurnalistic multimedia despre amprenta sclaviei asupra relațiilor dintre romi și români.


În anii ’90, când am intrat în mișcarea romilor cu dorința de a scrie o teză de doctorat despre cultura tradițională a romilor și cu aspirația de a sprijini reconstrucția identității etnice din perspectiva unei activiste aflate la început de drum, nu știam aproape nimic despre sclavie.

Auzisem numai, din poveștile rostite de bătrânii romi, că „munceam la boieri” sau, din folclorul rom, că „mama și tata nu mai erau robi”, dar nu aveam o idee clară despre ce a reprezentat sclavia în istoria romilor din România și în istoria acestei țări, despre câte sute de ani a ținut, cu atât mai puțin despre consecințele acesteia pe plan juridic, socio-economic, dar mai ales pe plan spiritual.

Prea puțin știam despre sclavia romilor când am pășit, sfioasă, pe ușa departamentului care se ocupa de minoritățile naționale de la Ministerul Culturii. „Sunt țigancă, am terminat Facultatea de Litere și vreau să fac un doctorat despre obiceiurile tradiționale ale căldărarilor”, am spus, fiind întrebată, de către Vasile Ionescu, rom și el, și consilier pe problematica romilor, ce caut în biroul lui. „Nu lucrăm cu țigani, ci numai cu romi”, a venit, sec, răspunsul dumnealui. Mi s-a părut și dur, și nedrept, că doar voiam să scriu despre romi și eram convinsă că acesta este un lucru bun.

Am înțeles, ulterior, că istoria rasismului împotriva romilor din cultura românească începe cu falsul nume care le-a fost dat: „ț*gan”. În limba romani, cuvântul „ț*gan” nu există. Termenul provine din limba greacă medie, din athinganos, sau athinganoi, unde însemna „păgân”, „de neatins” sau „impur”. Cuvântul a fost folosit, pentru prima dată, în anul 1068, la o mânăstire din actuala Georgie, de către un călugăr, în explicația sa despre erezia athinganoilor, despre care spunea că sunt nomazi, cititori în stele și vrăjitori și își sfătuia enoriașii creștini ortodocși să se ferească de acești eretici.

Hrisov din 1695 prin care Constantin Brâncoveanu întărește proprietatea asupra unor sălașe de romi dăruite mănăstirii Horezu. Imagine fotografiată din albumul România – istorie în documente, editat de Direcția Generală a Arhivelor Statului în 1992.

În spațiul țărilor române medievale, denumirea de „ț*gan” desemna starea socialã de rob sau sclav, nicidecum etnia. Iată deja două înțelesuri ale cuvântului: mai întâi erezie și apoi stare situată în afara sistemului ierarhiei societății. Sclavul / „ț*ganul” nu făcea parte din structura socială, se plasa în afara acesteia, era un simplu obiect de schimb, se afla în proprietatea unui stăpân, fie acesta domnitor, boier sau mănăstire. Mai târziu, cuvântul „ț*gan” a rămas, în mentalul colectiv românesc și în uzul curent al limbii române, cu un sens profund peiorativ.

Citind foarte puținele cărți de istorie care îndrăzneau să abordeze dificilul subiect al sclaviei romilor, dar mai ales studiind documente de arhivă, am înțeles că identitatea actuală a romilor din România s-a structurat pe baza unei istorii de excludere socială și rasism instituționalizat. De la prima atestare a romilor în spațiul românesc, la 1385 (care le și consacră statutul de sclavi); trecând prin Holocaustul românesc, care și-a propus și a reușit să extermine zeci de mii de romi; prin asimilarea forțată sau etnocidul cultural din perioada socialistă; prin uciderile și incendierile caselor romilor din conflictele interetnice ale anilor ’94–’00; prin abuzurile, persecuția și violența poliției împotriva comunităților de romi din anii ’90 până în prezent, când, zdrobitor, s-au intensificat odată cu pandemia.

După legile țării și după „obiceiul pământului”, excluși din condiția de ființe umane, aflându-se într-o stare de dependență nu numai economică (precum iobagii), dar mai ales personală și legală – cea mai gravă formă de servitute întâlnită în istoria omenirii – sclavii romi erau considerați bunuri mișcătoare, fiind schimbați, vânduți, dăruiți, moșteniți și supuși unor abuzuri și violențe care mergeau până la viol, tortură și ucidere de către stăpân.

Familia de romi nu era recunoscută ca structură a comunității, ci ca metodă de înmulțire a sclavilor, similară prăsilei necuvântătoarelor domestice. Sclavia i-a afectat profund și pe copiii romi, aceștia fiind despărțiți de familiile lor după bunul plac al stăpânilor, schimbați, dăruiți ori vânduți, deseori la prețuri mai mici decât cele ale animalelor, pentru că nu erau considerați suficient de buni pentru muncă.

Hrisov emis în 1374 de domnitorul Vladislav Vlaicu cu daruri pentru mănăstirea Vodița din județul Mehedinți. 40 de familii de romi stăpânite de Vodița vor ajunge în 1385 în proprietatea mănăstirii Tismana. Imagine fotografiată din albumul România – istorie în documente, editat de Direcția Generală a Arhivelor Statului în 1992.

Realizată sub presiunea aboliționismului occidental stupefiat de perpetuarea unei asemenea instituții retrograde și inumane precum sclavia în progresistul secol al XIX-lea și în contextul eforturilor Țărilor Române de a câștiga simpatia Occidentului, eliberarea romilor din sclavie din 1856 a fost un proces dificil și relativ îndelungat, tergiversat de opoziția puternică a Bisericii Ortodoxe și a majorității boierilor.

Dezrobirea juridică nu a condus însă la schimbarea fundamentală a statutului romilor în societate. Programul reformist al pașoptiștilor și politica guvernelor ce i-au urmat au neglijat problematica economică – în special împroprietărirea – și aspectele de ordin moral, limitându-se la emanciparea juridică și la sedentarizarea, deseori forțată, a romilor. Nu au existat politici de includere a romilor între cetățenii Țărilor Române, ceea ce a dus la recăderea acestora în statusul anterior și la stigmatizarea apartenenței lor etnice.

Consecințele sclaviei se văd și astăzi în modelul mental colectiv moștenit de majoritari, suprasaturat de prejudecăți și stereotipuri. Studiul unei părți semnificative a folclorului românesc, în special a proverbelor, snoavelor și basmelor, demonstrează o gândire marcată de ironie și dispreț la adresa romilor. Romii sunt văzuți, de cele mai multe ori, ca reprezentanți ai răului, perfizi, hoți, criminali, spurcați, ne-oameni, într-un cuvânt – anti-eroi.

Această moştenire mentală negativă, absenţa instituţiilor de formare şi reprezentare a modelului cultural rom, cu excepția notabilă a Centrului Național de Cultură a Romilor – Romano Kher, și lipsa, din programele şcolare și din spațiul public, a informaţiilor corecte despre romi conduc la stigmatizarea identității rome, la internalizarea acestui stigmat și la rejecția, de multe ori și de către romii înșiși, a apartenenței la etnie.

Iată noua formă de sclavie: sclavia spirituală, pe care nici o lege nu o poate aboli fără contribuția fermă și concertată a tuturor actorilor societății, de la autoritățile publice la formatorii de opinie.

Aflând toate aceste lucruri, asociația noastră Amare Rromentza a încercat să contribuie la răspândirea cunoașterii și la promovarea înțelegerii istoriei și culturii romilor mai ales în rândurile tinerilor romi și neromi, prin realizarea și prezentarea, în anii 2007–2008, a piesei Rromanipen, creată cu studenții romi de la secția de romani a Facultății de Limbi Străine a Universității din București și cu studenți romi de la alte facultăți.

Prima reacție a tinerilor romi și neromi a fost stupefacția. Au fost și reacții de refuz din partea celor neromi, care se arătau sceptici la aflarea istoriei de stăpâni de sclavi a strămoșilor. Acestora le-am adus argumente doveditoare ale adevărului istoric. Au fost și reacții de mânie din partea tinerilor romi, care se întrebau de ce strămoșii lor sclavi nu s-au revoltat împotriva sclaviei. Acestora le-am povestit despre lupta pentru libertate, în justiție, a unor sclavi romi eliberați juridic, dar păstrați, abuziv, de către stăpânii lor.

Reacția comunității științifice, mai ales a istoricilor români, a fost de diminuare a gravității sclaviei romilor, numind-o „robie”, care, deși sinonim perfect cu „sclavie”, era descrisă ca fiind mai puțin gravă și asemănătoare cu iobăgia, deși diferențele sunt fundamentale: cea dintâi fiind dependență personală, iar cea de-a doua fiind dependență numai economică.

În Direcții strategice de incluziune etno-educațională a rromilor, am propus o serie de măsuri pentru cunoașterea și înțelegerea adevărului istoric, pentru destigmatizarea identității etnice rome și pentru promovarea unei imagini corecte a romilor. Astfel, asociația noastră a creat conceptul de incluziune etno-educațională, o abordare în cadrul căreia sistemul educațional include oficial romii, prin recunoașterea, promovarea, garantarea și cultivarea identității lor etnice la toate nivelele de școlarizare și în educația permanentă a adulților. E o strategie educațională nouă, care poate fi aplicată oricărui grup etnic sau oricărei minorități naționale.

Conform ei, un elev rom cu performanțe școlare ridicate, care învață într-o școală cu dotări excelente și cu profesori de înaltă calificare, dacă nu regăsește componenta identitară în mediul școlar, nu este, din punctul nostru de vedere, beneficiarul unei educații de calitate complete.

După o asemenea istorie tragică, societatea românească are datorii morale și materiale uriașe față de romi, unele din cele mai importante fiind recunoașterea sclaviei și construirea memoriei acesteia în mentalul colectiv rom și românesc, ceea ce presupune mult mai mult decât instituirea unei zile de celebrare a Dezrobirii (20 februarie), așa cum se întâmplă în prezent.

Este nevoie de programe naționale de cercetare, de programe naționale editoriale, de prezența plenară și corectă a istoriei și culturii romilor în programele, manualele și bibliotecile școlare, în mass-media, în orice tip de formare a adulților, de monumente de for public, de instituții de cercetare și promovare a memoriei culturale rome și a patrimoniului cultural rom (institut de cercetare, muzeu, teatru, centre culturale județene și locale, colecții rome în bibliotecile publice etc.).

Reconcilierea dintre romi și societatea majoritară, altfel spus dintre foștii sclavi și foștii stăpâni de sclavi, nu se poate realiza decât, pe de o parte, prin recunoașterea și asumarea istoriei de către societatea majoritară și de către instituțiile statului, iar, pe de altă parte, prin reconstrucția instituțională a identității rome pentru recâștigarea demnității etnice. Acestea în speranța că mai sunt șanse ca fiii romilor să fie, în sfârșit, cetățeni deplini și fiii românilor să nu mai fie sclavii propriilor fantasme despre alteritate.


Acest text a apărut în DoR #46 într-un dosar despre sclavia romilor, curatoriat împreună cu Magda Matache, directoarea programului de studii rome de la Harvard și activistă pentru drepturile romilor. Pentru că orice vindecare a rănilor trecutului trebuie să înceapă cu recunoașterea și asumarea acestuia. 


Acest articol apare și în:


1 comentarii la Sclavia romilor: de la recunoaștere, la reconciliere

  1. Am niste nelamuriri.In articol sunt folosite ambele forme ;rom si ŕrom, care este corecta?
    Termenul „tigan” nu este specific culturii romane,pt ca e / a fost folosit in toate culturile/limbile.
    Ne poate lamurii autoarea cum si cand si de ce cuvintele Zigauner,Gitane,Zingaro au fost inlocuite in limbile unor tari in care cei numiti asa nu au fost sclavi.?
    De ce poporul german ,care isi spune deutsch,este numit in romana-nemti,in engleza-german,in italiana-tedeschi si nimeni nu se supara;in schimb o anumita natie trebuie numita obligatoriu in toate limbile ,numai asa cum vor ei ,Rom?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.