Istoricii români sunt datori cu o altfel de povestire a trecutului

E nevoie de voință politică, de volume despre societățile sclavagiste și de expoziții pentru a vindeca rănile care încă traumatizează prezentul.

Petre Petcuț este istoric și autorul lucrării Romii. Sclavie și libertate. Este profesor universitar în Franța și s-a concentrat pe istoria romilor încă din studenție, când a analizat prețurile sclavilor romi pe baza documentelor de arhivă și le-a transformat în echivalentul lor în argint și bani pe baza valorilor monedelor care circulau atunci în epocă. A scris acest eseu cu următorul argument: „Scriu pentru cei care vor să citească, să știe, să cunoască. Scriu o altfel de istorie, nedorită, ce nu și-a găsit încă locul meritat în universul celor ce păstrează memoria trecutului.”

Acest eseu face parte din seria Obiceiul pământului, un proiect jurnalistic multimedia despre amprenta sclaviei asupra relațiilor dintre romi și români.

Sclavia romilor este considerată, în general, un subiect interesant, chiar conflictual, pentru că asociază doi termeni care zdruncină puternic orice dezbatere și duc la clivaj. Primul termen, „sclav, -ie”, este refuzat de istorici și de alți intelectuali datorită imaginii puternice evocate, ce ar dezonora poporul român. Se preferă folosirea vechiului termen de „rob”, cu două sensuri majore, de rob al lui Dumnezeu și de rob al unui proprietar.

Al doilea termen, cel de „rom” (și cu atât mai mult „ț*gan”) generează imediat neîncredere, dispreț, rezultat al celor cinci secole de violentă ruptură socială. Aceasta este exprimată adesea prin întrebarea: „Te interesează subiectul pentru că ești rom?”

Din aceste două considerente sclavia romilor este un corp străin în istoriografia românească, în scrierile istoricilor autohtoni, pentru că romii sunt văzuți, în același timp, drept inferiori și străini de poporul român. Inițial nebăgată în seamă, alteritatea aceasta a devenit deranjantă pe măsură ce apropierea economică și socială a foștilor sclavi amenința status-quoul social.

În urmă cu un secol, era de neconceput satul fără fierar sau nunta fără lăutari; cărămidarii de pe islaz erau ieftini la lucrul cu ziua și eficienți în fabricarea cărămidei pentru casa însurățeilor și exemplele de „integrare” prin muncă pot continua și în prezent. Doar că a fi util societății nu este echivalent cu a fi dorit de societate, a face parte din societate. Poți fi util și, în același timp, condamnat să rămâi la periferie.

După sute de ani în care sclavul, adică ț*ganul, era un fel de ajutor pentru societatea oamenilor, intrarea lui în sânul acesteia nu s-a făcut la cerința maselor de țărani, nici măcar a stăpânilor, ci a fost ideea și proiectul unui anumit număr de intelectuali, școliți în capitalele europene și din ce în ce mai puțin atașați de valorile locale.

Când aceștia, la mijlocul secolului XIX, au decretat egalitatea sclavilor romi cu a românilor, nivelul de înțelegere și acceptare a reformei a diferit de la om la om, cu specificarea că, pentru majoritatea țăranilor și a boierilor, sclavul de ieri era același cu ț*ganul de astăzi. Privind alte exemple în istorie, precum segregarea rasială din SUA sau Africa de Sud, este de înțeles că nici societatea românească, aflată în plină construcție a identității naționale și a modernizării instituționale, nu avea dorința și nivelul necesar pentru a-i integra pe foștii sclavi.

Într-o societate sănătoasă, dezvoltarea socială se realizează prin îmbunătățirea condițiilor de viață ale fiecărui cetățean și ajutorarea acestuia în realizarea autosuficienței economice și a întregului său potențial uman. În România post-sclavagistă, țăranii și emancipații, în egală măsură, participau la bunăstarea proprietarilor de pământ și a consolidării Statului, în detrimentul situației proprii.

Dacă sclavia a creat o ruptură socială profundă, continuarea de după abolire a asocierii ț*ganului (romului) cu tot ceea ce este vrednic de respins, de dispreț, uneori amestecat cu milă și curiozitate, a transformat ruptura socială în ruptură interetnică. Și există toate șansele să fie observată în istorie, indiferent de deceniul asupra căruia ne oprim privirea; chiar trăită în prezent, în relație cu colegii de școală sau de serviciu.

Portretul unui rom sculptat în piatra unei fântâni de la mănăstirea Cozia. Imagine din cartea Romii. Sclavie și libertate, de Petre Petcuț.

Nu este o fantasmă ci o realitate cu care m-am intersectat în anul IV de facultate, în cadrul unei conferințe, la Facultatea de Arhivistică din București. Subiectul prezentării mele, Evoluția prețurilor robilor țigani din Țara Românească între anii 1593–1653, a generat discuții cu privire la identitatea mea etnică. O colegă, marcată de comentariile rasiste, mi-a povestit mai târziu despre remarcile acestei părți din audiență. Nu am dat o atenție specială momentului dar înțeleg astăzi că universitățile din România, fără un plan asumat al schimbării mentalităților tinerilor studenți, produc formatori de opinie incapabili să depășească limitele structurale învechite ale societății românești.

Schimbarea de la jumătatea secolului al XIX-lea a ajuns în Principatele Române purtată de avântul revoluționar vest-european. Intelectualii de astăzi, asemenea celor de ieri, învață, imită, adaptează inovațiile din statele din Vest, franco-anglo-saxone. Nu este o critică, nu trebuie să se simtă cineva desconsiderat, pentru că originalitatea este un lucru rar chiar și printre inventatori. Suntem, cu toții, produsul mondializării și ne folosim de reflecțiile și realizările celorlalți în construcțiile proprii. Este drumul cel mai scurt către ceea ce ne-am propus să facem. Este varianta cea mai simplă atunci când nu vrei să rămâi ultimul din generația ta.

Doar că nu trebuie să fii părtinitor, rămânând cu un pas în trecut, încercând să pui un petic nou la o haină veche. Înnoirea este mai mult decât simpla imitație, ea trece prin adoptarea unei noi gândiri. Aceasta a permis pașoptiștilor să aspire la aceleași idealuri, indiferent că se aflau la Paris, Viena sau București și, câțiva ani mai târziu, să proclame abolirea sclaviei în principate, înaintea aboliționiștilor americani și fără un război de secesiune.

Revin la întrebarea care mi-a fost adresată în mai multe ocazii, ce poate fi citită și ca afirmație: De ce te interesează istoria romilor? Ești și tu rom? Altfel spus: Nu cumva ești un ț*gan ascuns sub mască de intelectual? Un sclav care a furat hainele stăpânilor? Un uzurpator de identitate? Din fericire, pentru că astăzi legea te apără, istoria se sfârșește aici. Unde este însă ieșirea din acest impas, ce amintește de vremuri apuse? Poarta care duce către lumină este aceeași cu cea din trecut. Îmi pot depăși limitele privind la ceea ce fac alții. Oglinda trebuie înlocuită cu linia orizontului. Ar fi inutil să mă citez în propriile-mi scrieri și să cred în unicitatea, valoarea și pertinența lor.

Istoricii români le sunt datori intelectualilor de la 1848 cu o revoluție. Nu geopolitică, pentru că Europa deja ne-a primit în trupul ei. Sunt datori cu o altfel de povestire a trecutului, cu o rupere a înlănțuirilor prin cuvinte care, crezând că sunt folosite în a-i conteni pe foștii sclavi, au ajuns să-i rețină pe stăpâni.

Exemple există. În America de Nord și în Europa de Vest, la presiunea societății civile și academice, este manifestată voință politică, se editează volume de studii despre societățile sclavagiste, au loc expoziții în muzee și alte asemenea inițiative ce au drept scop vindecarea rănilor trecutului care încă traumatizează prezentul. Pentru că, datorită tehnologiei, distanțele au ajuns nesemnificative, iar numărul de studenți români la Paris este mai mare ca oricând, ce mai împiedică schimbarea? Poate societatea română, de la conducători la popor, să se elibereze de tarele trecutului?


Acest text a apărut în DoR #46 într-un dosar despre sclavia romilor, curatoriat împreună cu Magda Matache, directoarea programului de studii rome de la Harvard și activistă pentru drepturile romilor. Pentru că orice vindecare a rănilor trecutului trebuie să înceapă cu recunoașterea și asumarea acestuia. 


Acest articol apare și în:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.