Ședința cu părinții – ghid de supraviețuire
De trei ani de când fiica mea, Olga, nouă ani, merge la școală, obiceiul ședinței cu părinții îmi stă în gât ca un sâmbure.
O fi de vină dificultatea de a respira același aer timp de două-trei ore cu niște necunoscuți cu care nu am idei sau interese comune. O fi grămada de hârtii pe care trebuie să le semnezi. O fi teama de părinții ultraimplicați, în fața cărora greșești orice atitudine ai etala. Or fi privirile când spun că vreau să-mi retrag copilul de la Religie. Sau toate astea la un loc.
Niciunde nu vezi diferențele între oameni mai clar decât acolo. Nicicând nu poți da sfaturile potrivite celor din jurul tău în această spinoasă privință. Niciodată nu înțelegi pe de-a-ntregul ce se discută – e ca un cerc în care fiecare se străduie să se înscrie perfect, dar de fapt ședința e o junglă pentru toată lumea. Nimeni nu vrea să fie acolo, asta e cert, în afară de marii prădători – părinții care vor să preia puterea în clasa pregătitoare și să abdice de-abia în clasa a patra –, de obicei de sex feminin (bărbații nu au inima destul de tare pentru acest tip de bătălie). Deși par pesimistă, îți pot oferi niște trucuri probate ca să treci mai senin peste această grea încercare.
Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului Școala9, creat de DoR și BRD – Groupe Société Générale.
Susține DoR
Te ajută ce ai citit? La DoR, credem că jurnalismul bun ne ajută să ne transformăm viețile. Oricât de imprevizibile par aceste vremuri, vom continua să scriem cu grijă și empatie, să căutăm soluții pentru a ne simți conectați și mai rezilienți. Împreună.
S-ar putea să-ți mai placă:
Gluma infinită a violenței
Când o „glumă nevinovată” duce la dezumanizare.
„Schimbarea se va produce când ne vom confrunta radical trecutul injust, violent și rasist”
În momentul în care numărul locurilor de muncă se va micșora, factori precum „culoarea pielii” vor conta în continuare, poate chiar mai mult, în selecția angajaților, spune Magda Matache.
Erau și ei frații noștri
La Casa de Copii din Bușteni au crescut mii de băieți. Pentru unii dintre ei, revederea cu foștii colegi supraviețuitori ai sistemului de protecție comunist e o ocazie de a depăna amintiri, dar și de a le nuanța pe cele mai dureroase și ascunse.
