Ședința cu părinții – ghid de supraviețuire
De trei ani de când fiica mea, Olga, nouă ani, merge la școală, obiceiul ședinței cu părinții îmi stă în gât ca un sâmbure.
O fi de vină dificultatea de a respira același aer timp de două-trei ore cu niște necunoscuți cu care nu am idei sau interese comune. O fi grămada de hârtii pe care trebuie să le semnezi. O fi teama de părinții ultraimplicați, în fața cărora greșești orice atitudine ai etala. Or fi privirile când spun că vreau să-mi retrag copilul de la Religie. Sau toate astea la un loc.
Niciunde nu vezi diferențele între oameni mai clar decât acolo. Nicicând nu poți da sfaturile potrivite celor din jurul tău în această spinoasă privință. Niciodată nu înțelegi pe de-a-ntregul ce se discută – e ca un cerc în care fiecare se străduie să se înscrie perfect, dar de fapt ședința e o junglă pentru toată lumea. Nimeni nu vrea să fie acolo, asta e cert, în afară de marii prădători – părinții care vor să preia puterea în clasa pregătitoare și să abdice de-abia în clasa a patra –, de obicei de sex feminin (bărbații nu au inima destul de tare pentru acest tip de bătălie). Deși par pesimistă, îți pot oferi niște trucuri probate ca să treci mai senin peste această grea încercare.
Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului Școala9, creat de DoR și BRD – Groupe Société Générale.
S-ar putea să-ți mai placă:
Un director de școală trebuie să înceapă schimbarea cu el însuși
Vasile Mih, directorul Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, a murit de COVID-19. În aprilie 2019 a vorbit pe scenă la „DoR Live: Școala9” despre cum își vedea rolul în educație. Publicăm o variantă a discursului lui.
Scriu ca să îmi completez goluri despre lume
Cum m-au ajutat poveștile altora m-au ajutat să-mi dau un sens.
Pare că toată lumea a înțeles lecția lui 2008. N-a pronunțat nimeni cuvântul „austeritate”.
Elena Calistru crede că și politicienii au fost prinși pe picior greșit de pandemie. Nu se arată prea multe personaje gata să câștige capital politic din pandemie, pentru că nu înțelege nimeni până la capăt ce ni se întâmplă.