Ședința cu părinții – ghid de supraviețuire
De trei ani de când fiica mea, Olga, nouă ani, merge la școală, obiceiul ședinței cu părinții îmi stă în gât ca un sâmbure.
O fi de vină dificultatea de a respira același aer timp de două-trei ore cu niște necunoscuți cu care nu am idei sau interese comune. O fi grămada de hârtii pe care trebuie să le semnezi. O fi teama de părinții ultraimplicați, în fața cărora greșești orice atitudine ai etala. Or fi privirile când spun că vreau să-mi retrag copilul de la Religie. Sau toate astea la un loc.
Niciunde nu vezi diferențele între oameni mai clar decât acolo. Nicicând nu poți da sfaturile potrivite celor din jurul tău în această spinoasă privință. Niciodată nu înțelegi pe de-a-ntregul ce se discută – e ca un cerc în care fiecare se străduie să se înscrie perfect, dar de fapt ședința e o junglă pentru toată lumea. Nimeni nu vrea să fie acolo, asta e cert, în afară de marii prădători – părinții care vor să preia puterea în clasa pregătitoare și să abdice de-abia în clasa a patra –, de obicei de sex feminin (bărbații nu au inima destul de tare pentru acest tip de bătălie). Deși par pesimistă, îți pot oferi niște trucuri probate ca să treci mai senin peste această grea încercare.
Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului Școala9, creat de DoR și BRD – Groupe Société Générale.
S-ar putea să-ți mai placă:
Aici este pericol
Cum am învățat să-mi accept depresia, să cer ajutor, să mă internez la psihiatrie și să iau medicamente ca să mă fac bine.
„Depășim granițe care nu ar fi trebuit nici măcar atinse”
Trebuie să fim optimiști, dar și responsabili în fața naturii și rănilor adânci pe care i le producem, spune Oana Paula Popa, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
Au ținut manelele la răcoare 10 ani, ca vinul
Cum a trecut România de la „boala pe manele” din anii 2000 la vânzarea lor ca underground.