Târgu Mureș în 24 de ore

Scene din decursul unei zile în oraș, de dimineață până în miezul nopții.

Echipele DoR și Școala9 au petrecut câteva zile în oraș, cunoscând comunitatea locală și documentând numeroase povești. Pentru că asta ne-a scos pe străzi la toate orele, am decis să asamblăm mai multe momente de observație în acest jurnal de-o zi. Momentele n-au fost surprinse toate în aceeași zi, dar sunt dintr-una dintre zilele noastre acolo, la ora specificată. Lipsesc doar orele 3 și 5; dormeam.

1:00, El Greco Gyros. Pe un rotisor vertical, carnea de pui se învârte încet. La tejgheaua din lemn verde stă un băiat bronzat, cu părul aranjat cu gel. Are brațele musculoase și un lănțișor de piele cu două medalioane, un F și o cruce. Intră un băiat cu fața curată și perciuni. Îi spune „Servus” tipului de după tejghea, după care îl anunță: „Am intrat la facultate, la buget. Medicină. Îmi faci o șaorma bună, fără zgârci?” E liniște în local. Sub fotografiile unor răsărituri și apusuri din Grecia, clientul mănâncă șaorma cu de toate fără ceapă și șaormarul se joacă pe telefon. (Oana Filip)

2:00, camera de gardă de la UPU SMURD. „Hai, ridică-te, te rog, să te așezi acolo”, se aude o voce de bărbat în hala înaltă lipită de clădirea Spitalului Clinic Județean de Urgențe din Târgu Mureș. O femeie stă țeapănă pe un pat de spital îndoit ca un scaun și este rugată constant de un bărbat cu gura acoperită de o mască chirurgicală să urce într-una dintre cele două ambulanțe parcate. Hala este închisă de două perechi de uși glisante prin care intră și ies oameni și de alte două perechi de uși înalte din metal, prin care intră și ies ambulanțe. Aerul e rece, iar mirosul de dezinfectant și de medicamente răzbate puternic din camera de gardă. La scurt timp, în altă ambulanță este urcat un bărbat în vârstă întins pe targă, cu picioarele legate între ele cu o curea. Își ține ambele brațe sub ceafă și privește fix ușile din metal. (Elena Văduva)

4:00, o cameră de la Hotel Continental. Singurul fir de lumină din cameră vine de la felinarul de afara hotelului. Întind mâna să caut încărcătorul telefonului, trag de una dintre draperii crezând că e rucsacul și lumina de afară se bălăngăne pe peretele din fața geamului. O mașină se trage încet de pe Strada Călărașilor pe Strada Piața Florilor, iar eu trag căștile în urechi și mă bag pe YouTube. Derulează o reclamă cu Food Panda. E trecut de patru. Mă ridic să trag draperiile una în alta. Pe drum, nicio mașină. Pe aleea din dreptul hotelului, niciun om. (Oana Barbonie)

6:00, McDonald’s. Singura clientă e o femeie cu părul șaten închis, în fustă albastră și bluză gri, care vine la tejgheaua de McExpress și cere un ceai angajatei care curăță geamurile de la intrare. „Vine colegul să vă ia comanda”, spune și revine cu ochii spre geamuri. Femeia așteaptă, angajata curăță geamurile, femeia îi spune să se grăbească, iar angajata se duce să verifice unde e celălalt coleg de pe tură. „Să îl bată norocul când vine, dar eu nu o să mai fiu aici”, spune și pleacă. Curățenia continuă: se șterg și mesele, se aduc stativele cu afișe despre micul dejun la intrare. Dar nu se oprește nimeni să comande. Oamenii trec pe stradă cu covrigi și cafea în pahare galbene de la covrigăria din apropiere. Un bărbat tuns scurt lasă mașina pe avarii, se așază la o masă de afară și stă cu ochii în telefon. E 7 fără un sfert și se deschid ușile de la intrare. (Artemisa Pascu)

7:00, magazinul Uniunii Vatra Românească. Între o farmacie și intrarea în cinematograful Arta se deschide o poartă către anii 1990. E o vitrină cu rame albastre, semnalizată cu un tricolor și o plăcuță deasupra ușii, pe care scrie „Uniunea Vatra Românească”. Magazinul se deschide abia peste trei ore, așa că până atunci conținutul poate fi admirat doar din stradă. Aproape de geam, între doi ficuși semiuscați, e o masă de birou cu niște cărți decolorate. Din mijlocul cărților despre Dacia se vede una albastră: Ungaria, lungul drum spre Trianon – 100, scoasă anul trecut la Târgu Mureș. Pe o masă sunt câteva steaguri împăturite, cocarde tricolore de Centenar la 10 și 6 lei. Pe o altă masă, așezată perpendicular pe cealaltă, e o statuetă cu trupul Afroditei. Într-un colț sunt două monitoare vechi, pe un dulap așteaptă niște vaze. În geam se reflectă oamenii unei dimineți din 2019: o doamnă care fuge să prindă autobuzul ce tocmai oprește în stație, tineri în haine de petrecere care se clatină ușor înspre McDonald’s-ul vecin, o femeie care tocmai își leagă bicicleta. Sunt două lumi despărțite de o bucată de sticlă. (Vlad Odobescu)

8:00, o stație de autobuz. În stația de vizavi de spitalul județean sunt mai puțin de zece oameni care așteaptă. Lângă mine, pe banca lungă de vreo zece metri, e un domn cu barbă grizonantă și ochelari cu ramă metalică, pe care îl întreb cum se numește stația și-mi răspunde prin gesturi mirate: „La Spitalul Mare!”. Alături de noi pe bancă sunt înșirate sticle de plastic, doze de energizant, coji de banane și un pachet gol de țigări. Pe jos e plin de mucuri de țigară, câțiva sâmburi de fructe, vată și papuci sanitari. Oamenii traversează strada cu mâinile alungite de sacoșele pe care le cară înspre spital. Vine un autobuz și coboară alți oameni care la rândul lor vor trece strada și vor opri alte mașini. Alte pachete purtate către spital. Am numărat 98 de geamuri a câte 342 de ferestre, în spatele lor oare câți oameni sunt? Văd în treacăt umbra unui pacient cu o carte în mână, dar dispare brusc. Pe fundal aud o dată la două-trei minute soneria trecerii de pietoni, oamenii traversează, autoturismele staționează și totul pare să fie un loop audio interminabil. (Ruxandra Pătrașcu)

9:00, la alergat pe platoul Cornești. Pista de alergat trece pe lângă intrarea în grădina zoologică, pe lângă chioșcuri cu vată pe băț și pe lângă traseul marcat prin pădure cu punct roșu, care coboară la Universitatea de Medicină și Farmacie. Bucla din tartan de 1,5 kilometri care, în mare parte, taie margini de pădure, mi-a amortizat pașii și m-a făcut să uit de asfaltul parcurilor bucureștene. M-am bucurat de cum s-a strecurat lumina printre ramurile copacilor ca un discoball natural pe cărămiziul pistei. M-am bucurat de liniște și ciripit și am uitat să-mi mai pun căștile cu muzică. M-am ascuns de soare într-o dimineață târzie și mi-am intrat în ritm abia pe la kilometrul șase. Îmi propusesem să fac opt, dar pentru că mi-a plăcut s-alerg la 450 metri altitudine în Târgu Mureș, am intrat zbanghie și-ntr-al nouălea. (Anca Iosif)

10:00, adăpostul de animale Last Chance Rescue România. La 2 kilometri de Târgu Mureș, în Sâncraiu de Mureș, Mónika Kovács are grijă de mai mulți câini pe care i-a adus acasă după ce i-a găsit abandonați pe stradă, sub mașini sau pe marginea drumului  Uneori vin alți oameni și îi aduc. În spatele curții pline cu flori în ghiveci, peste 20 de spații cu gard verde găzduiesc câteva zeci de câini. Unii sunt mari, alții mici, cu pete maro, negre sau albe sau cu o diverse probleme medicale. Sar continuu și încep toți să latre atunci când văd intrând un om pe care nu îl cunosc. Vin la gard și întind lăbuța, încearcă să te lingă, sau cei mai mici să îți roadă un deget. Bolurile pline cu apă se varsă imediat după ce un cățel, din entuziasm, sare și îl răstoarnă. (Carla Lunguți)

11:00, Piața Trandafirilor. E soare deja și cei mai mulți oameni caută să se așeze pe băncile de la umbră. Nu e liniște, pentru că mașinile trec constant pe de-o parte și de alta a aleii încadrate de trandafiri. Nimeni nu pare să fie deranjat și toți se mișcă în propriul ritm. Bătrâni se plimbă încet și ochesc băncile umbrite, niște copii aleargă doi porumbei pe care nu-i hrănește nicio bătrânică, iar unii oameni se opresc la taraba aflată chiar în centrul pieței ca să cumpere roșii, ardei și castraveți. Un grup de copii veniți în vizită se îndreaptă către Catedrală, îndemnați de femeia care îi conduce. (Oana Constantin)

12:00, Piața Cuza Vodă. Undeva între Strada Belșugului și Strada Cuza Vodă, în piața cu numele celei din urmă, un furnicar de zeci de oameni se plimbă la prânz printre tarabele albastre aliniate sub cupola sprijinită de stâlpi verzi. O femeie cu tricou albastru și păr negru împletit la spate vinde flori și coacăze, iar la un moment dat se aude strigând „am și sirop, uite!”. Lângă ea, sprijinit de o umbrelă ruptă, un băiat de vârsta gimnaziului mușcă dintr-un sandviș cu pâine albă. Scoate dintr-o găleată de plastic umplută cu apă o sticlă verde cu băutură acidulată și soarbe cu sete din ea. Pe lângă taraba lui trec doi bărbați care strigă în maghiară unul la celălalt. Cei doi traversează micul parc cu porumbei, bănci și un cerc cu flori de lângă piață. De cealaltă parte, pe un panou electric de deasupra intrării într-un mini-market se derulează un mesaj scris cu verde, alb și roșu: „Isten Hozott! Bine ai venit! Welcome!”. (Nicoleta Coșoreanu)

13:00, barul Luar de lângă Teatrul Național. Este cald și soarele bate chiar deasupra terasei, al cărei acoperiș este format dintr-o mulțime de umbrele colorate înșirate pe sfoară, una lângă alta. Aproape jumătate dintre mesele terasei sunt ocupate, în special cele care sunt la umbră. La o masă, o fată stă cu laptopul în față și soarbe frecvent dintr-o limonadă. La masa de lângă, două femei beau cafea, fiecare având câte un copil în cărucior lângă scaun. Într-un colț al terasei, patru persoane sunt implicate într-o discuție care produce singurul zgomot care se aude printre melodiile care răsună în boxe. Dialogurile celorlalte persoane de la mese nu se aud, se văd doar gesturile care le însoțesc. Oamenii de la bar stau strânși în jurul barului înalt și privesc către clienți. (Laura Trocan)

14:00, Parcul Super din cartierul Tudor. Un loc de joacă pavat cu dale se află între blocuri de patru etaje și un complex comercial cu o brutărie, loto, o terasă și un magazin mixt unde se vând și sifoane. Printre tobogane, balansoare, leagăne, cele două gropi de nisip și o masă de ping-pong, se întâlnesc toate generațiile din cartier. Două mame se joacă cu copiii lor la nisip, două adolescente povestesc în leagăne și doi pensionari stau în foișorul de pe o latură a parcului și povestesc gesticulând. Unul dintre ei amestecă niște cărți de joc. Pe banca de unde un bărbat în pantaloni în carouri și tricou în dungi tocmai a hrănit patru porumbei se așează un cuplu de pensionari. În câteva minute li se alătură un domn cu ochelari, care vine cu știrile zilei: „Pe Vasile l-a luat cu salvarea astăzi”. Le povestește cel mai recent schimb de replici cu pacientul: „I-am spus «Nea Vasile, vezi că te aștept după masă la cărți». «Da, da, azi nu».” (Cătălina Albeanu)

15:00, holul Universității de Arte, în perioada admiterii. E pustiu pe holul facultății și doar doi-trei studenți mai intră din când în când să tragă un ochi la listele puse special pentru admitere, cu programul și afișele spectacolelor care au fost jucate. Înăuntru, un paznic cu o șapcă albăstruie pe cap întreabă în limba maghiară studenții care se mai rătăcesc din când în când dacă au nevoie de ajutor. De cele mai multe ori, spun că se descurcă și conversația se încheie. Pe scările dinăuntru, mai coboară câte un student. Afișele vechilor spectacole sunt încă lipite pe pereți, deși culoarea hârtiei a îmbătrânit, dar oricum pare că nu le observă nimeni. Fix în dreapta scărilor de pe hol se aud și candidații, dar și cei din fața Universității: cinci fete și doi băieți din curtea interioară și trei studenți care stau la țigară, pe scările de la intrare. (Alexandra Țipțer)

16:00, stația de autobuz Fortuna. Afară soarele toarce din greu și betonul pișcă. Un porumbel se ridică de pe-un picior pe altul, iar singurul domn din stația de autobuz, cu fruntea dezgolită și un petic de păr lipit de ceafă, îndreaptă coloana și se lasă pe spate, la umbră. Mersul în susul și josul stației de autobuz Fortuna e diriguit de treptele care te duc la sala de jocuri Favorit, apoi la un mic afiș lipit pe coloanele fostului complex comercial Fortuna, pe care scrie „Turneu Aniversar 40 de ani. Nelu Vlad și Azur. Balul primăverii”, care a avut loc în aprilie. Apoi la magazinul chinezesc care ocupă toată baza fostului complex. Pe banca din stație se așează două femei. Una cauta nervoasă în geanta de piele maro închis. Urlă în ungurește cu ochii prin buzunarele ei, apoi cu ochii în plasa albă de lângă. Se uită la femeia de lângă și zice brusc în română: „Asta e bluza, doamna”. Cealaltă râde: „Igen, igen”. Din geamul magazinului chinezesc pe un bust de model masculin se încălzește la soare o bluză maro pe care scrie warrior girls. (Oana Barbonie)

17:00, G. Café. Sunt 28 de grade afară și câțiva târgumureșeni se adăpostesc la umbra viței de vie care se întinde în curtea G. Café. Cafeneaua, care se află pe strada Cuza Vodă la nr. 33, este unul dintre locurile preferate de tinerii maghiari din oraș. Nu este o separare formală, dar toată lumea știe că aici vin preponderent maghiari, în timp ce românii preferă să meargă la The Office sau J’ai Bistrot. „Ieșim separat pentru că, de fapt, ieși unde ies toți prietenii tăi, unde te știe toată lumea”, spune Radu, elev la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”. O diferență clară însă se vede în prețurile mai mici decât în alte locuri cool din Târgu Mureș: o bere Ciuc la draft e 5,5 lei, la fel un espresso, iar o limonadă e 7,5 lei. Însă băutura care iese în evidență de pe mesele clienților este sticla de plastic de sifon, care amintește de copilărie. (Andreea Vrabie)

18:00, Uzina Foto. În hala mare cât un hău fără capăt îmi ia ceva timp să-mi obișnuiesc ochii. Sute de lucruri și lucrușoare umplu parterul fostei uzine foto, unde trecutul și prezentul se amestecă sălbatic. Fotolii roșii cu lemn maro închis. Un pick-up pe un frigider murdar, lângă o diplomă de onoare pentru Azomureș. Cutii mici galbene de filme foto cu înscrisuri ca „Azo” și „Azocolor”. Aparate vechi de fotografiat. Plăci mari cu indicații pentru temeri care azi nu mai există: „Mediu exploziv zona 1”, „Nu folosiți scule defecte”, „Nu aștepta accidentul pentru a respecta regulile de tehnica securității”. O mască de gaz. O sfoară cu fotografii cu Ceaușescu și presupuse citate din el, printre care și: „Aveți condiții minunate, dragi tineri și copii”. Un tip în maieu vopsește un perete cu spray gri și trage din când în când din țigară. Pe geamuri lăbărțate intră lumină de afară. Trei adolescenți în haine largi intră în clădire, ies rapid și încep să curețe niște mese în grădină. Începe curând o petrecere tehno. (Irina Tacu)

19:00, La Frog, în campusul studențesc. Picurii de ploaie abia se opresc în fața localului La Frog din campusul studențesc, unde stau înghesuite cămine colorate în galben, roz sau albastru. Localul are la intrare o canapea pe care stau și fumează doi băieți îmbrăcați în tricouri și pantaloni scurți. Înăuntru e gălăgie. La o masă rotundă și pitică stă un grup mare de băieți și fete care vorbesc în română și în engleză, la o alta două fete chicotesc cu pahare pline cu cafea cu gheață, iar de pe pervazul pe care stau aruncate perne în toate culorile cineva a plecat și a lăsat în urmă un pahar pe jumătate plin cu frappe. Chelnerița poartă negru și strânge imediat băuturile de pe mese după ce oamenii pleacă. Mai puțin paharul pe jumătate plin cu frappe. (Elena Văduva)

20:00, Cetate. Seara la cetate e liniște. Sunt câteva persoane la cele două terase și două-trei cupluri care așteaptă apusul pe băncile răsfirate prin toată curtea. Am ieșit din curtea cetății și ne-am îndreptat către food truck-urile din apropiere. După ce am mâncat câte un langoș cu smântână, usturoi și cașcaval ne-am îndreptat către J’ai Bistrot să ne potolim setea cu o bere rece. (Oana Pascu)

21:00, Restaurantul Privo. Din coșulețele acoperite cu șervet negru lucios miroase a pâine cu maia și semințe alergate în tigaie. Aud jazz live de pe terasă și mă gândesc că e cea mai bună muzică pe care-ai putea să bei Fetească Neagră. Învârt vinul rubiniu în pahar și urmăresc undele cu nasul, apoi gust și opresc timpul două secunde; predau ștafeta către papile – fructe de pădure și prune uscate, corpolent și fin în același timp. În farfurie am pui cu sos de ardei copți, găluște și ciuperci de pădure – un papricaș deconstruit sau reinterpretat, în funcție de valul gastronomico-lingvistic pe care te urci. Îl fac soldăței, așa cum soldățesc mâncarea de când mă știu, pentru că nu vreau să pierd timp folosind cuțitul, prelungind agonia de la o îmbucătură la alta. De data asta, nu e o idee bună. Sosul portocaliu aurit stă pe carne cu un motiv: s-o bălăcești în el și să te bucuri. În spatele meu e un perete întreg din geam, pe care se sprijină crenguțe cu frunze verzi nemișcate, deja pregătite pentru instantaneul care va ajunge pe Instagram. #privo #foodie #ig_tgmures #yumm (Nicoleta Rădăcină)

22:00, Restaurantul Laci Csarda. O lumânare aproape consumată arde cu flacără mare, periculos de aproape de un suport cu șervețele, pe o masă goală de lemn de pe terasa restaurantului. Câteva grupuri mănâncă ciorbe de fasole cu tarhon și afumătură, papricaș, varză à la Cluj sau felii de pâine de casă unse cu untură și acoperite cu un strat compact de cubulețe de ceapă roșie pudrate cu boia. Un pisoi alburiu de câteva săptămâni trece nesigur printre picioarele mesenilor, iar mama lui se zburlește la încercările de apropiere ale turiștilor. Un bărbat cu barbă trece de la o masă la alta cerând bani. În altă seară, un băiat de 11 ani care vinde trandafiri la 5 lei insistă pe lângă singurul bărbat într-un grup de femei până când una dintre ele cumpără un fir și-l întreabă câți ani are. (Maria Bercea)

23:00, The Backstage. Muzica are un bas puternic care parcă zguduie pereții. Ca să ajungi în curtea înconjurată de becuri și plină de mese din lemn și scaune colorate trebuie să treci printr-un gang care nu e luminat decât de un bec pe senzori. Pe fiecare masă din curtea pubului găsești o lumânare topită aproape de tot într-un pahar închis într-o colivie portocalie. În interior, localul este gol. O lumină roșie e tot ce se vede la fereastră. „Aici karaoke e de bază”, se aude o voce de la masa de lângă fereastră. Astăzi nu e karaoke, dar un barman anunță că va urma o petrecere. (Alexandra Țipțer, Elena Văduva)

00:00, party la Uzina Foto. După ce parcurgem aleea slab luminată, ajungem într-un părculeț unde muzica tehno se aude din ce în ce mai tare, cu cât ne apropiem. Trunchiurile copacilor sunt îmbrăcate cu luminițe rotunde și gălbui, lampadare roșii și portocalii atârnă de crengi și vântul răcoros legănă un hamac alb, împletit. Pe o podea de lemn înălțată se odihneesc pahare de plastic cu bere, cutii de popcorn abandonate și pufuri mari galben-neon, portocalii și roșii. O săgeată agățată de un copac, pe care scrie „escoBAR”, indică barul cu bere și suc. DJ-ul, un băiat înalt, cu barbă și păr șaten purtat pe spate, se leagănă pe ritmul pe care îl simte și îl reproduce din butoane și platane. Cu fața spre el sunt două grupuri de băieți. Unii se uită spre el și vorbesc iar ceilalți dansează cu berea în mână. Cufundat într-un fotoliu gonflabil, cu muzica tare și boxe care gem printre copaci, gândurile te duc departe. (Andreea Vîlcu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*