[24/7] CONCORDIA: Din centrul de plasament, pe propriile picioare

Cum menții vânzările într-o afacere menită să ajute tinerii defavorizați să-și construiască un viitor.

E puțin trecut de ora patru după-amiază, iar cele cinci angajate ale brutăriei CONCORDIA , îmbrăcate în halate albe și cu bonete albe transparente pe cap, și-au început tura de o oră. Azi au o comandă de aproximativ 300 de pâini. Iau făina din depozit și o pun în malaxor, adaugă 50 de litri de apă și o lasă să fie amestecată timp de aproximativ opt minute. După ce aluatul e gata, Iuliana îl împarte în mai multe grămezi și îl modelează cu atenție în pâini rotunde de secară.

Secara e pretențioasă: pe când aluatul din făină de grâu se întinde ușor, cel din făina de secară se poate rupe imediat.

Pe două mese lungi fetele modelează restul aluatului în baghete, franzele, chifle și pâine rotundă din secară sau cu semințe. De aici  produsele vor pleca spre cinci grădinițe, câteva restaurante din București și un hotel din Ploiești. Pentru ele și alte companii, brutăria CONCORDIA e furnizorul zilnic de pâine proaspătă, din  ingrediente  naturale,  iar  pentru cele cinci tinere e locul unde învață să-și construiască o meserie și un viitor.

Iuliana are 18 ani și face pâine aici de cinci luni. A crescut într-un centru de plasament din Câmpina, a mers la liceu dar n-a trecut examenul de Bacalaureat, iar înainte de  majorat  asistenții  sociali din centru au întrebat-o dacă n-ar vrea să învețe o meserie la școala profesională CONCORDIA. Avea de ales între ospătar, bucătar și horticultor. A ales după ce și-a amintit că de mică era curioasă cine și cum făcea pâinea și cornulețele pe lângă care trecea pe stradă.

Școala a durat nouă luni, timp în care a învățat cum se îmbină ingredientele, cum se coace aluatul și câte tipuri există, cum se cântărește pâinea și cum se folosesc aparatele. Tot la școală a lucrat cu un psiholog, un asistent social și un coach, cu ajutorul cărora a învățat mai multe despre propriile emoții, dar și să redacteze un CV, să se pregătească pentru un interviu de angajare, să meargă la bancă, să gestioneze un buget.

Școala a avut primii absolvenți în 2011. Conducerea organizației, aflată sub management austriac și prezentă în România din 1993 cu case de tip familial și puncte de sprijin pentru tineri din centre de plasament, a hotărât să facă o brutărie unde să poată angaja tineri care terminau specializarea brutar-patiser și care nu erau atât de bine pregătiți încât să intre direct pe piața muncii.

Au dotat un fost atelier de instalații de pe centura de vest a Ploieștiului cu utilaje achiziționate din sponsorizări (două malaxoare, un dospitor, un feliator, un cuptor pe vatră, un cuptor electric rotativ, mașini de curățat, de întins aluat, de făcut pesmet și chifle, mese de lucru și altele), au investit 300.000 de euro și au deschis. Trebuia să fie un spațiu care să funcționeze ca un loc de muncă real, unde tinerii să învețe responsabilitățile de a fi angajat și de a se pregăti mai departe pentru piața muncii, spune Alice Stavride, directorul administrativ al CONCORDIA.

Au angajat o doamnă maistru brutar să-i învețe mai multe pe tineri, care după nouă luni de școală nu stăpâneau tot procesul tehnologic al facerii de pâine. Unii erau mai pricepuți la modelare sau cântărire, în timp ce alții nu știau deloc să cântărească și să calculeze cantități.

Cel mai mult a durat să-i învețe munca, dar și să le câștige încrederea, spune Alice, care lucrează în organizație din 2004, după ce o cunoștință i-a propus să-și lase jobul de inginer. Alice, care astăzi are 55 de ani, a acceptat să lucreze o săptămână în organizație și după ce a cunoscut copiii din centrele familiale care îi spuneau „mami” la orice.

Și-a zis că acolo era locul ei, nu în șantier, nu în fabrică. „Am simțit că pot să aduc o schimbare.”

Alice Stavride lucrează la CONCORDIA din 2004 pentru că a simțit că aici găsește un sens pe care alte locuri de muncă nu i-l dădeau.

Alice administra SRL-ul sub umbrela căruia funcționa toată organizația, se ocupa de acte, de contracte, dar nu știa ce înseamnă să conduci o afacere. Vânzările funcționau tot din mers, însă le lipsea autoanaliza: Ce capacitate de producție aveau? Cu cât era realist să crească producția? Dacă venea un client și zicea: „Vreau să-mi faceți 100.000 de chifle pe zi”, puteau?

În 2013, Alice a reprezentat brutăria la competiția pentru întreprinderi sociale organizată de NeSst România, o fundație care investește în afaceri sociale din România și alte țări din Balcani. Au învățat să facă analiza financiară, managementul riscului, analiza de clienți, de vânzări, de marketing, să facă rapoarte trimestriale, să-și înțeleagă propriile tendințe și să vadă ce măsuri pot lua ca să fie mai buni. „[Ne-am dat seama că] nici nu ne doream să vină un client cu 100.000 de chifle pe zi, pentru că dacă pleacă intri în colaps”, spune Stavride. „Prefer să vină patru clienți cu 25.000 de chifle, că dacă am pierdut unul nu e bine, dar nici nu cad în cap.”

Au câștigat competiția și au primit 19.000 de dolari, pe care i-au investit în marketing, și un an de consultanță gratuită în marketing și vânzări. Când Alice a preluat conducerea brutăriei, în 2015, rata de sustenabilitate era de 50%; diferența de bani o luau din organizație. Au lucrat în ultimii ani pentru clienți mari, cum ar fi IKEA, care le-a impus să crească standardul de calitate a muncii și ca brutăria să fie certificată în sistemul de management al calității ISo 9001 și, în 2019, în sistemul siguranței alimentelor FSSC 22000.

După anul de consultanță în business, au ajuns la concluzia că ei nu sunt o afacere care să vândă cu un reprezentant. „Noi suntem cei care vindem”, spune Alice. „Aici nu e vorba de prețul cel mai mic, aici e vorba de povestea din spatele produselor: că sunt niște produse naturale, că nu folosim amelioratori sintetici, că fiecare angajat are o poveste.”

Când sunt angajați, tinerii primesc salariul minim pe economie, bonuri de masă, asigurare privată de sănătate și un bonus anual în funcție de performanță. Însă brutăria e și locul în care tinerii ajung să se simtă ca acasă, leagă relații și împărtășesc povești. Iuliana, care locuiește într-o garsonieră din Ploiești cu iubitul ei, a învățat cum să facă ciorbă de legume. Andreea, șefa de secție, i-a explicat când modelau aluatul pe masă, când malaxorul huruia sau în pauze. Alteori, se întâmplă ca tinerii să aibă nevoie de sprijin în situații mult mai specifice: ce fac când le expiră buletinul, cum să folosească un card bancar, cum să-și gestioneze primul salariu ca să nu dea toți banii pe un telefon, cum să învețe unitățile de măsură.

Visul CONCORDIA e să-i vadă pe tineri pe propriile picioare. Unii pleacă pentru că nu se obișnuiesc cu munca, găsesc altceva sau nu le convine că atunci când greșesc plătesc din salariu contravaloarea materiei prime. Impactul cel mai mare îl văd la tinerii care aleg să rămână sau care trec prin brutărie și ajung să aibă o viață stabilă. Uneori lui Alice îi scriu foști angajați, unii la muncă în Anglia, Germania, Italia, tot brutari, dintre care unii chiar botezați de Alice. „Satisfacția e maximă. Nu se compară cu nimic când vezi că omul ăla și-a găsit drumul și undeva acolo ai o mică contribuție.”


Povestea face parte din „24/7: Un ghid de viață și muncă pentru antreprenorul creativ”, volumul V, un proiect editorial realizat de echipa DoR la inițiativa UniCredit Bank. Dacă vrei să citești cele 20 de povești din ediția 2019, îl poți cumpăra aici.

Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *