[24/7] Beard Brothers: Ce nu se vede când vrei să faci bine în mod organizat

Un ONG a crescut de la câțiva oameni care strângeau donații la peste 600 de voluntari în toată țara.

La început a fost o glumă într-o duminică. Cornel Hoza era la masă cu un prieten care avea barbă, ca și el, și au hotărât să-și facă o pagină pe Facebook. Au mai adunat și alți bărboși, i-au spus Beard Brothers, Cornel i-a făcut logoul și în două-trei zile aveau 500 de like-uri, fără ca nimeni, nici ei, să știe ce vor să facă. Era 2013, Cornel avea 26 de ani, era graphic designer la o agenție de publicitate în Cluj și avea o viață ca a oricărui alt tânăr pe care îl știa: mergea la muncă, apoi acasă, apoi la proteste și ar fi vrut să facă mai mult.

În noiembrie 2013, bărboșii au cerut prietenilor să le dea hainele pe care nu le mai vor, ca să le doneze. În câteva zile vreo 70-100 de oameni și-au donat hainele, iar Cornel și alți șapte bărboși le sortau seara, în magazia unui bar, în garaje, în apartamentele lor. Le-au dus apoi la centre de plasament și centre pentru vârstnici.

„A fost picioru-n fund de care aveam nevoie”, spune Cornel. „Cel mai brutal lucru pe care l-am simțit a fost că oamenii se pot implica dacă știi să-i chemi.”

Atunci și-au limpezit și scopul: voiau să ajute fără să se limiteze la un domeniu, să aibă libertatea să intervină unde cred că e mai mare nevoie. Voiau și alții să intre în grup, dar le era destul de greu, cine dorea să intre trebuia să vină pe bază de recomandare. Trebuia să arate că vor să facă treabă, nu să vină pentru că părea cool. După un timp, au rămas la 30 de membri recrutați. Auzeau și de tot mai multe cazuri care aveau nevoie de sprijin, așa că au format un board de conducere ca să le aleagă. „Cel mai urât moment din viața mea a fost când am avut trei foi pe masă cu trei situații nasoale”, spune Cornel „și a trebuit să punem mâna să zicem: «No, asta». Am încercat să gândim foarte matematic, să vedem care e cel mai rău, unde nu s-a mai dus nimeni”.

Așa fac și azi. Iar după ce aleg cauza, trec pe un flipchart ideile de strâns banii. Pentru că au vrut de la început ca donatorii să și primească ceva în schimb, fac evenimente: petreceri, alergat pe trepte, seri de poker. Fiecare campanie e mai ambițioasă și complexă decât precedenta: de la strâns bani și alimente pentru familii nevoiașe, la strâns 3.300 de euro pentru un băiat cu o formă rară de cancer, la 7.000 de euro pentru ca o echipă de patinaj artistic pe role să ajungă la Campionatul Mondial din Geneva, la 12.000 de euro pentru două taxiuri comunitare pentru persoane cu dizabilități.

Cornel nu credea că vor putea susține proiectul cu taxiurile pe termen lung, însă au cumpărat un Volkswagen Caddie și unul Transport, le-au branduit „Beard Mobile” și au angajat un șofer – singurul angajat al asociației – care face asta toată ziua. La început se anunțau cursele cu 24 de ore înainte, dar comenzile s-au înmulțit, iar astăzi fac patru-cinci curse pe zi. Mai mulți voluntari din asociație iau comenzile la telefon și fac cu schimbul toată ziua. Primăria Clujului acoperă motorina și o parte din salariul angajatului, iar reparațiile, service-ul, verificările pentru mașini le plătesc din banii lor.

În 2015 au creat divizia The Sisterhood, ca să poată avea și fete membre în asociație, pe lângă cele care erau deja voluntare. Primele proiecte nu le-au ieșit ca pe hârtie, pentru că nu se organizau bine și nu luau în calcul lucruri neprevăzute – cum ar fi că pantofii pe care cineva voia să-i doneze erau vechi. Atunci Cornel a avut întâlniri individuale cu fetele, și împreună și-au dat seama că nemulțumirile lor ajungeau la el în timp ce ele nu discutau și nici nu se cunoșteau, spune Casandra Olănuță, economist. Așa au început să se întâlnească lunar și să lucreze mai bine în proiecte.

Au creat apoi divizia de voluntari, ceea ce a făcut mai ușoară aderarea la asociație și clarificarea pașilor următori: cine intră în asociație începe ca voluntar și apoi, în funcție de câte face, devine, pe rând, susținător și apoi membru.

Partea cea mai dificilă în tot ce fac e managementul. În 2017 au început să recruteze mulți oameni, pentru că erau mulți care își doreau să intre în asociație. Cornel a simțit că nu mai poate să spună „nu” cuiva care vrea să facă voluntariat doar pentru că nu crede că poate gestiona volumul.

Însă membrii nu știau cum să se organizeze și cele mai multe întrebări veneau la el. Atunci a încercat să se întâlnească cu fiecare, ca să ia pulsul la firul ierbii. După ce a vorbit cu vreo 180 de oameni a înțeles că nu comunicau bine și cei noi nu aveau de unde să știe cum să se organizeze.

„Eu acum când scriu ceva mă uit de 10 ori înainte: cum se transmite informația, cum ne asigurăm că ajunge la toată lumea.” Când are ceva de anunțat, o face și în grupul de Facebook, și pe mail, și prin SMS, chiar dacă unii spun că-i spamează. Pe baza feedback-ului primit, lucrează acum la un app dedicat, care să-i ajute cu organizarea internă, prin care fiecare membru să-și dea check-in, de exemplu, când e la o activitate, sau să poată comunica mai bine când organizează o întâlnire sau are nevoie de ceva.

Pentru că sunt atât de mulți – 647 de când au deschis filiale și în alte orașe, pe care le ajută cu mentorat – au o echipă care monitorizează activitatea voluntarilor și urmărește care e aportul fiecăruia la activitatea organizației: de la elevi, la CEO de companii, profesori, doctori, studenți, șomeri, barmani, designeri, IT-iști. Odată și-au luat rămas bun de la 150 de oameni dintr-un foc, pentru că monitorizarea pe șase luni arăta că nu făcuseră mare lucru.

Nu i-a fost ușor lui Cornel, dar a făcut-o și ca să dea un exemplu: voluntariatul e o responsabilitate. Cel mai greu îi e să gestioneze presiunea de a fi printre lideri – nu e singurul, de asta și există boardul de conducere, cu șapte membri care iau deciziile importante, pentru că de la început au fost de acord că e greșit ca puterea să fie la un singur om. De trei ori a vrut să renunțe. O dată când n-au strâns destui bani la un eveniment; a doua oară când și-a dat seama că primea atât de multe telefoane pe zi de la oameni care îl întrebau cum să facă diverse lucruri încât a simțit că el n-ar avea pe cine să sune; a treia oară când spune că avea așteptări prea mari de la ceilalți și i se părea că nimic nu merge bine.

L-au convins să rămână colegii și gândul că e văzut ca e un model pentru ceilalți: „Dacă eu fac pasul ăsta și dau înapoi, parcă nu e OK. Ce i-ar opri pe restul să nu facă același pas? Să zică «Bă, am dat de greu, ne băgăm picioarele și asta e.»”. Nici el, nici membrii organizației nu sunt plătiți, iar Cornel trăiește din jobul de graphic designer și din managementul unui club și al unui lanț de restaurante din oraș.

Recent a coordonat cea mai mare campanie a asociației de până acum: două ambulanțe pentru ISU Cluj. A început când un voluntar din echipă, paramedic la SMURD, i-a povestit că ambulanțele lor sunt atât de proaste încât uneori le cad ușile când merg după pacienți. Cornel a fost de acord să fie asta următoarea campanie. Au hotărât să cumpere una de tip C, cel mai bine dotată din punct de vedere medical pentru că are și sistem de terapie intensivă, și au setat ținta la 150.000 de euro. Deși la început părea imposibil, au stabilit să facă mai multe evenimente mici, cu ținta de 1.500 de euro.

N-a fost nevoie, pentru că imediat cum au anunțat că strâng bani pentru o ambulanță au primit telefoane de la companii care voiau să doneze, unele chiar 40.000 de euro – un lucru care li se întâmplă tot mai des în ultimul an. În iulie, când patru evenimente nu le-au adus destui bani, au făcut pe loc o campanie pe Facebook: și-au schimbat poza de profil cu un mesaj care spunea că donează 20 de lei pentru ambulanță și își îndemnau prietenii să facă la fel. În 24 de ore au strâns 10.000 de euro, iar Cornel își amintește că procesatorul de plăți a avut serverele blocate câteva secunde. Au strâns în total 165.000 de euro.

Au reușit până la urmă să cumpere ambulanța mult mai ieftin – de la Deltamed, un producător de ambulanțe și autospeciale din Cluj care aveau un prototip de tip C, dotat cu tot ce trebuie. Le-au făcut o reducere la 95.000 de euro, iar cu restul de bani au mai cumpărat una, de tip B. Pe prima au dat-o către ISU Cluj pe 23 decembrie 2018, iar pe a doua au livrat-o pe 13 septembrie 2019. Acum se pregătesc să cumpere o ambulanță socială, care să ofere gratuit servicii medicale și de asistență socială și juridică în satele din Transilvania. „Nu prea avem vreme de heirupuri și fericiri”, spune Cornel. „Știm doar că avem de lucru.”


Povestea face parte din „24/7: Un ghid de viață și muncă pentru antreprenorul creativ”, volumul V, un proiect editorial realizat de echipa DoR la inițiativa UniCredit Bank. Dacă vrei să citești cele 20 de povești din ediția 2019, îl poți cumpăra aici.

Susține DoR

Te ajută ce ai citit? La DoR, credem că jurnalismul bun ne ajută să ne transformăm viețile. Oricât de imprevizibile par aceste vremuri, vom continua să scriem cu grijă și empatie, să căutăm soluții pentru a ne simți conectați și mai rezilienți. Împreună.

Susține-ne munca. Cumpără un abonament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *