Câștigătorii burselor pentru jurnalism despre soluții
Educație, sărăcie energetică, sănătate, democrație participativă, reabilitarea deținuților sunt domeniile pe care le vor aborda echipele câștigătoare.
Ne bucurăm să anunțăm proiectele care au câștigat bursele de jurnalism orientat către soluții, lansate în februarie. Am primit aproape 20 de aplicații, dintre care au intrat în faza a doua de selecție – interviu cu membrii juriului – jumătate, iar la final am selectat cinci proiecte.
Astăzi am reunit toate echipele câștigătoare pentru o zi de training cu Lucie Černá, mentor și coordonator al proiectului de jurnalism despre soluții în Europa Centrală și de Est al publicației Transitions Online, cu experiență în derularea unor programe de grant similare.
Acest tip de jurnalism prezintă soluții la probleme sistemice, care pot fi replicate și scalate și analizează procesul prin care soluția a fost implementată. Arată, cu dovezi, cum și de ce soluția respectivă funcționează (nu descrie doar intenția sau „cum ar trebui să fie”) și, în același timp, evidențiază și limitările metodei propuse. Mai multe despre jurnalismul despre soluții aici.
Cele cinci proiecte câștigătoare sunt:
- Cetățeni, democrație și ce se întâmplă când pui puterea în mâinile oamenilor – Oana Olariu, Alexandra Filip și Elena Racu. Platformele digitale de participare, cum ar fi „Tu decizi, Madrid!”, pot avea un impact profund în zone în care lipsa de încredere în politicieni, guvernarea ineficientă și corupția se unesc să creeze o lipsă de interes față de implicare civică. Cât de eficiente sunt soluțiile tehnice de democrație directă, în România sau în străinătate?
- Cum se poate reduce sărăcia energetică cu ajutorul panourilor solare – Teodora Cimpoi și Bogdan Dincă. Energia produsă prin panouri fotovoltaice poate fi o soluție pentru locuințele neconectate sau pentru reducerea costurilor facturilor la curent. Care este realitatea din sistemul energetic actual și cum se implementează proiectele pentru producția energiei fotovoltaice cu susținere din fonduri europene sau donații?
- Prietenii inimilor – Adina Florea și Adrian Câtu. Din cauza lipsei de chirurgi români specializați în cardiologie pediatrică, câteva echipe de chirurgi din Marea Britanie și Suedia vin de trei-patru ori pe an în România pentru a opera pro-bono copii născuți cu malformații cardiace. Vizitele lor, începute în 2015, reprezintă și o oportunitate de formare la fața locului pentru medicii români, care ar putea prelua în viitor aceste operații.
- Beyond bars– Sonia Teodoriu. Anul trecut, inițiativa „Beyond Bars” a avut loc în două penitenciare din România, unde 80 de deținuți și paznici au avut acces la ateliere de improvizație construite ca instrumente de dezvoltare personală, pentru a imbunătăți comunicarea dintre cele două grupuri. În 2019, proiectul se extinde, trainerii fiind contactați de directorii mai multor penitenciare din țară care doresc să participe la proiect.
- A doua șansă – Mircea Reștea. România este printre primele țări din UE în ceea ce privește abandonul școlar. Documentarea urmărește încercarea de reintegrare în sistemul școalar a unor copii din Craica, una dintre comunitățile marginalizate din Baia Mare.
Proiectele câștigătoare au fost selectate în urma unui proces de jurizare care a inclus o primă selecție pe baza relevanței aplicației ca documentare a unor soluții replicabile, urmată de interviuri telefonice cu membrii juriului.
Juriul a fost alcătuit din: Cătălina Albeanu, editor digital DoR, Sorana Stănescu, managing editor DoR, Georgiana Ilie, redactor-șef Școala9, Cristian Lupșa, editor fondator DoR, Ciprian Stănescu, partnership manager Ashoka România și Paul Radu, director RISE Project și Ashoka fellow.
Bursele acordate variază între 600 și 1.000 de euro net. Materialele vor fi publicate începând cu luna iulie, în media reprezentate de autori, iar unele vor fi republicate ulterior și de alte publicații.
Proiect derulat de DoR și Ashoka România.
Parteneri fondatori: Lidl România și UniCredit Bank.
Despre parteneri
Ashoka este cea mai mare organizație globală de susținere a inovației sociale și își propune să contribuie la crearea unei societăți în care fiecare cetățean este un agent al schimbării.
Partenerii fondatori ai acestui proiect de burse sunt UniCredit Bank și Lidl România. UniCredit Bank crede în puterea minților creative de a găsi soluții antreprenoriale pentru a îmbunătăți viața comunităților și le susține prin programe de mentorat și training, amplificându-le astfel poveștile. Lidl România crede în responsabilitate ca valoare esențială pentru o companie care-și dorește sustenabilitate și sprijină anual numeroase proiecte de îmbunătățire a calității educației și mediului.
S-ar putea să-ți mai placă:
[24/7] Arhipera
O asociație de arhitecți crede că oamenii săraci trebuie ajutați nu doar cu o casă, ci și cu participarea la construirea ei.
100 de oameni pentru România de mâine (II)
În anul centenarului, am ales 100 de oameni care vor defini România de mâine și de peste câțiva ani.
Paul Mureșan
30 de ani, grafician și regizor