Vladimir Boterev

Vladimir a fost un tată și un bunic dedicat, care a așteptat vaccinul până în ultima clipă. A murit de COVID-19 la 58 de ani.

Povestit Oanei Filip
Ilustrație de Tuan Nini
6 ianuarie 2022

Această poveste face parte dintr-o serie despre cei pe care i-am pierdut în pandemie.
Seria conține și câteva povești din Republica Moldova.


Tăticul era un bărbat de 58 de ani, perfect sănătos.

S-a născut într-un orășel mic din nordul Moldovei, Drochia, într-o familie de profesori. Mama lui era profesoară de limba franceză și directoare la școală, mai târziu bibliotecară. Tatăl lui a fost inginer și profesor de fizică la aceeași școală.

A cunoscut-o pe mămica tot în acel orășel. Au divorțat când eram în clasa I sau a II-a, însă au rămas foarte buni prieteni. Eu am rămas cu el.

Pentru că eu făceam muzică, când aveam 10 ani profesorii ne-au sugerat să ne mutăm în capitală – pentru că în Drochia nu aveau ce să-mi mai dea și cum să mă mai învețe. El a făcut-o; de dragul meu. Ca eu să nu locuiesc la cămin, ci în sânul familiei. Și i-a fost extrem de greu să se adapteze. Viața la Chișinău era mai scumpă ca într-un oraș micuț. Fără prieteni, fără rude. Dar s-a străduit și a luat totul de la zero.

Și a reușit foarte repede să-și facă prieteni peste tot. Avea o inimă tare caldă și era o persoană de o cumsecădenie rară. Niciodată n-a fost în conflict cu nimeni. De când îl cunosc, nici măcar în trafic.

A avut două restaurante în Chișinău. Se ocupa de absolut totul; cui îi trebuia ajutor, sărea să ajute. Era în relații bune chiar și cu colegii mei. Toți îl cunoșteau în liceu, pentru că venea să ne încurajeze înaintea examenelor.

Fără susținerea lui, n-aș fi putut termina Academia de Muzică. Aveam emoții și asta mă încurca. Îmi tremurau mâinile, vocea, absolut tot. Mâinile lui erau fierbinți întotdeauna. Vara, iarna. Fără mânuși. Mâinile mele înainte să cânt în examen erau ca gheața. El mi le încălzea, mă încuraja. Și eu intram liniștită și cântam.

Piesa lui preferată era Yesterday, de la Beatles. Când eram mai micuță, încă în Drochia, el îngâna și eu încercam să cânt la pian. Îmi era foarte greu, nu pricepeam cum să cânt, iar el mă încuraja de fiecare dată. Ne așezam și stăteam câte o oră, două. Chiar și acum când îi duc dorul mă așez și cânt piesa asta.

Inventa cuvinte. Păsările erau ciurp, eu eram sâmburâc. Când îl sunam, chiar din primul cuvânt înțelegea cum sunt. Dacă eram mai îmbufnată mă numea ursul, dacă eram într-o dispoziție bună eram maimuțica tatii.

Când m-am căsătorit, și el a cunoscut o doamnă. La 50 de ani. Am fost bucuroasă pentru dânsul. În sfârșit, și-a găsit persoana cu care să vrea să fie toată viața! Erau ca un întreg. Au petrecut puțin timp împreună, opt ani, dar în acești ani n-au avut nicio ceartă, nu s-au contrazis de la nimic.

Iubea animalele. Avea un câine și un motan, Tascha. Pe Tascha, tăticul l-a salvat. Era iarnă. A trecut pe lângă coșurile de gunoi și l-a văzut înghețat, flămând, micuț. L-a luat în scurtă, l-a încălzit și l-a luat acasă.

Era un bunic extraordinar. Încerca săptămânal să ia copiii și nepoții la dânsul, să meargă la picnic, la plimbări, cu bicicleta, să meargă în afara orașului la pădure, să le arate Moldova. A fost la absolut toate matineele copiilor. N-a scăpat niciunul dintre cele online  – pe timp de pandemie. Fiica mea e o fire artistică și îi place să organizeze concerte, să danseze, să cânte. Bunelul putea s-o asculte cu orele și s-o aplaude după fiecare dans și acrobație. De fiecare dată avea răbdare. 

Prin luna decembrie 2019 m-a sunat să-mi povestească că în China e un virus strașnic, ucigător și că probabil va fi pandemie. Țin minte că i-am spus tată, nu trebuie să citești tu prin ziare, nu e niciun virus. Totul va fi bine. Și el a spus că nu. Totul este grav. El cerceta, aștepta vaccinurile, aștepta un tratament care să combată coronavirusul.

Pe data de 4 martie 2021 a fost ziua de naștere a fetei, care a împlinit patru ani. I-a dat jucării, o păpușă și o mulțime de rochii de toate culorile și de toate formele. Noi eram bolnavi de coronavirus și stăteam în casă. El a adus cadoul și l-a lăsat la ușă. Locuim la etajul doi, el era jos și îl vedeam pe geam. Vorbeam la telefon și dădeam din mâini. Atunci ne-am văzut ultima dată.

Medicii ne-au spus că el a gestionat foarte bine boala, era cooperant. Chiar și când a fost intubat era conștient. S-a stins pe 30 martie.

În Moldova, abia în luna aprilie au început să vaccineze personalul medical.

Motanul lui îi duce dorul. Când tăticul era în spital, îl aștepta, nu voia să mănânce. Stătea culcat în pat, în dormitorul unde tăticul dormea; stătea doar pe partea lui și-l aștepta. Îl așteaptă și acum.

Copiii își amintesc foarte des de dânsul. Când se uită la cer dau din mână și spun salut. Mergem deseori la cimitir și ei confecționează diferite vaze pentru flori. Le pictează, lipesc pietricele, să-i ducă de fiecare dată altă vază. În casa noastră, pe orice aș pune mâna, îmi amintesc cum totul e făcut de tăticul. Dacă se defecta o țeavă, o repara tăticul. Avea un dar, de tot ce se apuca, de tot se pricepea. Calculatoare, automobile. Avea și un scris foarte frumos – și, în Drochia, veneau oamenii la el să le scrie denumirea magazinului ca s-o atârne afară.

După moartea lui, la două săptămâni, a fost ziua mea de naștere. În aceea noapte l-am visat de parcă era viu. Am senzația că el este întotdeauna aproape. Îmi pare că doar a plecat un timp.

Pe platforma ViețiPierdute.ro, Code for Romania strânge, în parteneriat cu DoR, povești despre cei pe care i-am pierdut din cauza COVID-19. Dacă și tu ai pierdut pe cineva drag, poți scrie câteva rânduri în amintire aici, iar povestea va apărea pe ViețiPierdute.ro.

Contribuie și tu la poveștile care vindecă.

Tot ce-am trăit în ultimii doi ani ne-a însemnat pe viață și va lăsa în continuare urme. La DoR vom continua să scriem despre suferințe individuale și colective, cum le înțelegem și le transformăm în surse de putere și încredere, cum reclădim ce nu mai e și cum găsim soluții la lipsurile și ineficiența sistemelor care ne trădează. Cumpără un abonament digital ca să ne susții misiunea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.