O pensiune din Transilvania descoperă o oportunitate de business în pandemie: sere cu legume în curtea caselor săsești restaurate.

Mariana Toporaș face de șase ani același drum spre muncă, dar de câteva săptămâni are o nouă rutină cu care își începe dimineața. Trece strada neasfaltată pe care stă, cu șanțuri căscate de-o parte și de alta care adună apa de ploaie, lasă în urmă casele săsești tot mai degradate de timp și în zece minute e în centru, al cărui punct zero e biserica fortificată ridicată în secolul al XIII-lea și care a rămas unul dintre puținele motive pentru care mai ajunge cineva în Cincșor, satul în care locuiește de când se știe. 

Peste drum de biserică, intră în curtea unei case țărănești săsești care se deschide cu o curte nivelată de iarba tunsă scurt și se continuă cu același verde proaspăt de pe colinele din jur, dacă ridici un pic privirea. 

Până nu demult, Mariana s-ar fi apucat de curățenie în casa cu etaj din curte, restaurată și transformată în pensiune – una dintr-un ansamblu de patru case de oaspeți deschise în sat –, unde vin periodic turiști din întreaga Românie și străini seduși de istoria Transilvaniei. Acum însă merge țintă în capătul curții, spre locul unde se întinde o seră cu roșii și vinete, să verifice cum s-au comportat legumele peste noapte. Știe că, dintre toate, roșiile sunt cel mai greu de crescut în zona asta de munte.

Apoi ia la rând zarzavaturile, mirodeniile și celelalte legume de sezon cultivate în grădină în ultima vreme, pe care le pigulește de insecte, le udă, culege iarba crescută răzleț printre rânduri și urmărește cum devin bune de mâncat de la o zi la alta.

Sera a fost o provocare și pentru un fost sudor din Cincșor, care n-a mai construit niciodată spații pentru grădini.

În urmă cu două-trei luni, la începutul pandemiei, capătul curții arăta ca un gazon de fotbal. Grădina asta, pe care Mariana, în vârstă de 39 de ani, o crește și îngrijește acum în fiecare zi, a fost gândită de proprietarii caselor de oaspeți ca un meci salvator pentru echipă, în perioada în care peste un milion de români și-au pierdut locul de muncă, iar alte sute de mii s-au întors în țară fără nicio perspectivă.

Casele-pensiune de la Cincșor, care includ fosta școală săsească, vechiul CAP, casa parohială și gospodăria țărănească, au fost cumpărate și restaurate de Carmen Schuster împreună cu soțul ei în ultimii șase ani (investiția inițială a fost de 100.000 de euro, când au cumpărat școala evanghelică și au transformat-o în case de oaspeți, și se ridică la 700.000 de euro, bani care au provenit în mare parte din profitul afacerii). 

Casa parohială e locuită încă din secolul XIV și a fost extinsă de-a lungul timpului.
Fosta școală evanghelică, construită în 1910, a fost prima clădire transformată de Carmen Schuster în pensiune. Fotografii din arhiva Caselor de oaspeți.

Au fost deschise oaspeților cu scopul de a le oferi o vacanță rurală diferită, iar de atunci au devenit, alături de biserică, cealaltă atracție turistică importantă din sat. 

Azi, casele sunt ușor de reperat pe harta Bookingului și a Instagramului prin celebra fotografie cu o bibliotecă ticsită de cărți pe un perete întreg, într-o veche casă săsească.

Biblioteca e imaginea-iconică a caselor de oaspeți de la Cincșor. Înainte de pandemie, proprietarii aveau în plan să mai construiască un spațiu dedicat lecturii, dar proiectul a rămas deocamdată în aer. Fotografie din arhiva Caselor de oaspeți.

Cincșor aparține de comuna brașoveană Voila și e la mijlocul drumului dintre Brașov și Sibiu. Are aproape 600 de locuitori care reprezintă imaginea-standard despre viața la țară: majoritatea trăiesc din agricultură și, ca să-și acopere neajunsurile financiare, pleacă sezonier să muncească în străinătate.

Anul ăsta, Carmen Schuster se aștepta să-i viziteze mai mulți turiști decât anul trecut, când au venit oricum de două ori mai mulți oameni decât toată populația satului. Calendarul pe aprilie-mai era deja ocupat în proporție de 65-70%, iar la asta se adăugau 20 de evenimente întinse pe tot anul de cel puțin o sută de oameni, de la petreceri tematice în grădină la nunți și reuniuni de familie. Urma un an cu cea mai mare creștere pentru afacerea dezvoltată de Schuster și cu un viitor aparent bine planificat, deci stabil, pentru angajații implicați.

Știm cu toții ce a urmat. 

Seria de măsuri restrictive impuse în ordonanțele de urgență din cauza pandemiei de coronavirus i-au determinat să anuleze toate datele ocupate din calendar și, pe moment, nu știau încotro o să-i ducă valul schimbător. Le era greu să preconizeze ce va urma, dar nici n-au așteptat mult cu mâinile în sân.

În săptămânile în care majoritatea industriilor au paralizat, Schuster a căutat o soluție de muncă pragmatică pentru angajații ei. A găsit-o în pământurile întinse din spatele caselor de oaspeți, pentru care nu găseau niciodată timp și resurse, altfel decât pentru câteva picnicuri organizate. Au plantat legume de primăvară – salată, ridichi, ceapă -, spanac, vinete, ardei, roșii. După ce-au fost amenajate, grădinile au devenit rutina zilnică a Marianei.

„Nu facem agricultură de dragul agriculturii”, spune Carmen Schuster, care-și dorește ca soluția de a investi în agricultură să susțină economia locală.

După aproape trei luni de pauză în activitatea turistică și de reorganizare în agricultură, casele de oaspeți s-au redeschis turiștilor, care au acum priveliști spre sere și culturi rânduite cu legume. Acum, pe lângă bibliotecă, sunt instagramabile și noile grădini.

Și nu reprezintă doar o perspectivă romantică asupra vieții la țară, ci un plan tactic, cu obiective economice clare, despre cum poți să ieși mai câștigat ca echipă și afacere când totul pare că se duce în jos. 


„Cum gestionăm această situație într-un timp scurt?”, a fost întrebarea-cheie care a deschis o serie de alte întrebări și decizii pentru ce avea să urmeze, explică Carmen Schuster. A mers pe principiul safety first, business second, așa că a anulat evenimentele mari plănuite pe tot anul. „Cu un furnizor de vinuri te mai poți înțelege, dar atunci când ai de-a face cu elemente de bază din schema lui Maslow, cum ar fi sănătatea, acolo nu există putere de negociere.”

Cei mai mulți clienți au înțeles situația critică și au preferat să nu-și ceară înapoi avansurile plătite, în semn de solidaritate, dar și din speranța că anul viitor vor putea pune datele din nou în calendar.

Schuster a preferat să vadă scenariul cel mai negru încă de la început. Calculele îi arătau că, în cel mai rău caz, businessul poate supraviețui cu cei șapte angajați și fără niciun turist până în decembrie.

Se baza pe un fond de investiții strâns pentru dezvoltarea afacerii, pe care anul ăsta voia să-l folosească pentru a construi „o șură multifuncțională”, care să răspundă mai multor nevoi ale clienților: un spațiu de co-working, un loc de joacă pentru copii și încă o bibliotecă mare. Era clar că n-o să poată pune pe picioare șura prea curând, așa că trebuiau să folosească banii pentru a supraviețui până la finalul anului.

Pe vremea când locuia în Germania, Carmen Schuster a simțit că ar putea reinventa localitatea natală. Fotografie din arhiva Caselor de oaspeți.

Cei șapte angajați au între 30 și 60 de ani, locuiesc în Cincșor și s-au speriat că-și vor pierde joburile, iar Schuster se lupta cu dilema: „Am o echipă bună, cum fac să o păstrez? Și cum reușesc să reduc nesiguranța pe care e normal să o resimtă?”. 

Auzea în jurul ei sfaturi despre cum trebuie să taie rapid din costuri și să renunțe la o parte din personal, însă în ultimii ani a învățat că un business la țară poate fi mai complicat decât unul în nordul Capitalei. Dacă ai experiență în banking, așa cum are ea, poți s-o iei mai ușor de la zero. Dar în zone vulnerabile, unde relațiile de încredere se construiesc în timp, unde rar găsești personal calificat iar memoria colectivă păstrează experiențele extreme, o rupere în echipă ar fi deteriorat rapid relația ei cu angajații. 

„Orice management e și un management simbolic”, spune Schuster. „Trebuie să ai grijă de relația de încredere clădită, altfel vei fi ținut minte ca: «M-a lăsat în perioada când era cel mai greu și acum vrea să vin să lucrez iar pentru el».”

Ca să elimine teama care plutea în aer, a adunat toată echipa într-un check-in de 15 minute, așa cum obișnuiesc să aibă zi de zi. O fac pentru că Schuster a observat că e un mod simplu de a-i ajuta pe oamenii care au tendința să-și desconsidere activitatea să capete încredere în ce fac. O fac și pentru că una dintre valorile pe care își clădește relațiile, și în comunicare, și în afacere, e „transparență totală”. Iar acum, mai mult ca oricând, era necesar să joace cu cărțile pe față.

„Le-am spus colegilor că businessul nostru e bine setat”, spune ea. „Avem casele noastre, nu plătim chirie, n-o să facem investiții majore, dar o vreme putem să susținem afacerea.” 

În prima lună de pandemie, angajații au fost în șomaj tehnic, dar Schuster a simțit că există riscul să-i piardă pe unii mai tineri, seduși de ofertele de muncă în străinătate. Când s-au apucat serios de agricultură, au primit înapoi salariile lor obișnuite, care pornesc de la salariul mediu pe economie, spune Schuster.


Vestea a făcut-o pe Mariana să răsufle ușurată, mai ales că se pricepe la agricultură. Înainte să se angajeze la casele de oaspeți, a mai muncit la o firmă de cherestea din Brașov, dar în grădină a muncit de când era mică.

Pentru Andrei Boșcu, bucătarul-șef, a fost o experiență ieșită din comun să dea viață legumelor pe care de obicei le gătește.


Adrian Boșcu, bucătarul-șef de la Cincșor, poate găsi acum soluții la doi pași când rămâne fără vreun îngredient.
Majoritatea legumelor și produselor din carne provin de la producătorii din sat și din regiune. Fotografii de Silvia Ciungu, din arhiva Caselor de oaspeți.

 „Aveam grădinile, dar nu le foloseam pentru agricultură”, explică Schuster. „Așa că am considerat că e o oportunitate din care să câștigăm și nu doar de dragul de a face agricultură. Am pornit totuși cu un raționament economic în spate.”

Planul a fost să înceapă la jumătatea lui aprilie și s-au ținut de program. Au consultat un expert în agricultura bio, și-au făcut un calcul pentru ce tipuri de legume ar avea nevoie la  casele de oaspeți și o viitoare producție de zacuscă și au cumpărat de la oamenii din sat semințele de care aveau nevoie.

Începutul în agricultură i-a costat aproape 7.000 de euro, care acoperă costurile pentru construcția serei, materialele și produsele cumpărate. Schuster o vede ca pe o investiție făcută în pandemie, care-și dorește să devină, pe termen lung, o afacere sustenabilă pentru a susține economia locală. Dacă totul merge conform planului și vremea e favorabilă, ținta lor e o producție care să le aducă, în primul an, 32.000 de euro, din cheltuieli reduse pe zarzavaturi și vânzări de sucuri de mere, dulcețuri, zacuscă și țuică, toate etichetate bio sub un brand propriu.

Din primăvara pandemică, au scos câteva zeci borcane de gemuri de căpșuni și rubarbă.
Gemurile sunt oferite turiștilor la micul dejun sau pot fi cumpărate.


Agricultura nu e un teren necunoscut pentru Carmen Schuster, care a trăit în Cincșor înainte de a începe o carieră în banking în Germania. Părinții ei, care lucrau în perioada comunistă la un combinat chimic din Făgăraș, aveau propria grădină cu legume și era ceva firesc, în lumea satului, să ajute și ea.

Dar ca să gestionezi situații de criză, ca cea de acum, ai nevoie de mai multe lecții de viață, spune ea. Prima a învățat-o în copilărie, dintr-o vorbă auzită în sat, „fă rai din ce ai”, și a făcut-o să aibă mereu un ochi responsabil pentru tot ce o înconjoară.

Mai târziu a contat mentalitatea de emigrantă, cu care s-a adaptat în Germania după ce a fost nevoită să părăsească România în 1985 împreună cu familia, într-o perioada când comuniștii transferau contra-cost sași Republicii Federale Germane. Avea 23 de ani și era profesoară de franceză în Câmpulung Muscel și-și amintește că pierderea lui „acasă” a fost atât de dureroasă încât timp de trei ani n-a găsit nicio plăcere să citească cărți.

„Când trebuie să pornești de la zero și ești într-o situație de insecuritate, n-ai răgazul să citești literatură”, spune ea. „Ești într-o setare de luptător și supraviețuitor permanentă, care apoi te ajută să te mobilizezi în multe situații de criză și să devii creativ, pentru că știi că toată puterea e în tine, oricât de sloganistic ar suna.” 

Formarea ei profesională în sistemul bancar, în care a lucrat la restructurarea băncilor din Germania (și, între 1996-2000, la un proiect internațional de restructurare a CEC), a învățat-o că economia nu e previzibilă, că are cicluri și se poate contracta, iar businessurile vor fi afectate. „Dacă ești antreprenor e indicat să faci un calcul simplu în fiecare an, de best și worst case scenario pentru afacerea ta. Chiar dacă la prima vedere nu pare că te ajută la nimic, când te lovește o criză te ajută să-ți păstrezi calmul, fiindcă știi la ce te poți aștepta, și te provoacă să găsești un alt tip de activități – iar atunci descoperi că există soluții.”

În cazul lor, agricultura în fundul curții.


De ani buni, Casele de oaspeți de la Cincșor au un nucleu de producători locali cu care colaborează constant pentru produse din carne și lactate. De la domnul Boriceanu, din comuna alăturată, Voila, iau ouă și carne de pasăre bio; familia Tafta, din Cincșor, le vinde brânzeturi tradiționale; laptele și carnea de bivoliță le cumpără din gospodăria lui Adrian Opriș, iar carnea de porc le-o asigură vecina Ramona.

Pentru fructele și legumele de sezon au acum grădina lor, dar pentru că nu vor putea acoperi nevoile unui flux mare de turiști vor apela și din supermarketurile din regiune.

 „Aș vrea ca și sătenii să-și descopere propriile grădini ca o resursă suplimentară pentru veniturile lor”, spune Schuster. Sunt mulți localnici care au tot ce le trebuie, dar cred că agricultura nu e un efort care „să merite”, pentru că nu te îmbogățește de azi pe mâine. 

Pentru asta, crede ea, trebuie să fie creativi și să ofere produse diferite. Să producă, pe lângă telemea, și niște brânză maturată. Dacă fac palincă, să n-o ajute cu zahăr, fiindcă-i strică calitatea și oamenii nu vor plăti mai mult de 40 de lei/litru. La fel și pentru sucul de mere, pe care oamenii îl vor așa pentru că e mai sănătos. 

Sunt multe oportunități prin care poți crește calitatea muncii la sat, crede Schuster. Are câteva exemple. Cel mai recent s-a întâmplat când a lucrat cu un fost sudor din sat, în vârstă de 60 de ani, căruia i-a propus să construiască sera pentru roșii și vinete.

„Vai, doamnă, dar n-am mai făcut așa ceva niciodată”, a refuzat-o el.

„N-o fi așa mare scofală”, i-a răspuns ea.

„Mi-a luat mai mult timp să-l conving că poate s-o pună pe picioare decât munca în sine”, spune Schuster, și a văzut cât de uimit era la sfârșit că a reușit. „Trebuie doar să le stârnești puțin ambiția și să le creezi o situație de care au apoi de ce să fie mândri.”


Marele „test” de anul ăsta e grădina îngrijită de Mariana, care ocupă aproape 800 de metri pătrați și care Schuster speră să fie un proces de învățare pentru toți localnicii.

Ca să facă față valului de turiști post stare de urgență și să aibă în continuare atenția sporită pentru legume, a mai fost nevoie să angajeze încă două persoane.

Pe perioada stării de urgență, toți cei șapte angajați au muncit pentru grădinile din curțile caselor rămase fără oaspeți. Speră să devină un obicei profitabil.

„I-am propus așa: Mariana, în iulie vreau să avem atâtea roșii, în august vinete. Dacă facem o sută de borcane de zacuscă, gândește-te la ele ca la un venit suplimentar pentru tine. La sfârșitul anului calculăm și vedem cât din producția aceasta ți-a acoperit salariul.” 

E conștientă că e un proces destul de dificil de a-i face pe oameni să gândească așa, pentru că, deși mulți lucrează cu pasiune, nu au și o perspectivă economică în spate. 

Dar asta e și una dintre ambițiile cu care Carmen Schuster s-a întors în România, în urmă cu zece ani.  

„Îmi doresc să construiesc”, spune ea, fie că e vorba de mentalități sau oportunități, ca afacerea dezvoltată de ea în satul natal. Când s-a reîntors prima oară în Cincșor, în 1996, a avut sentimentul că revine într-o lume pe care n-o mai cunoștea, dar în care se simțea protejată. „Biserica fortificată, casele copilăriei și câteva repere familiare m-au făcut să mă ancorez la un spațiu pe care îl mai cunoșteam și [despre care credeam] că se poate reinventa”. 

Locuiește în casa parohială, care păstrează lista oamenilor care au trăit acolo încă din 1400. „Ca persoană, devii un om mic privind acea listă”, spune Schuster, „dar poți căpăta o importanță contribuind la păstrarea acestei istorii.”


Imaginea din deschiderea acestui articol este o fotografie de Silvia Ciungu, din arhiva Caselor de oaspeți.

Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *