Editorial DoR #24: Cuvintele care ne definesc

Avem nevoie de cuvinte ca să ne definim, pentru că ele activează comportamente. Ne ajută nu doar să relaționăm cu alții, ci și să ne înțelegem.

Într‑un experiment științific, câteva mame și‑au adus bebelușii de 11 luni în laboratorul unui neurolog american, ca să se târască pe o pantă acoperită de un covor. Pentru ca efortul bebelușilor să fie îngreunat, panta putea fi înclinată cu o apăsare de buton. Bebelușii au fost testați singuri, cu ascuțimea unghiului pantei crescând treptat. Separat, mamele au fost rugate să estimeze unghiul la care copiii lor se vor speria și se vor opri.

Rezultatele au arătat că băieții și fetele se târau la fel de bine și de curajos, indiferent de deschiderea unghiului pantei. Dar mamele de băieți s‑au dovedit mult mai încrezătoare decât mamele de fete, care au subestimat semnificativ aptitudinile și curajul celor mici.

E doar unul dintre studiile din ultimii ani care ne amintesc că modul în care ne condiționăm fetele și băieții creează diferențe mult mai puternice între ei decât există natural în chimia corpului. Îi creștem să se conformeze cu stereotipurile de gen care ne înconjoară, privându‑i de oportunitatea de a‑și dezvolta abilități în care, de fapt, nu diferă. Îmbrăcăm fetele în roz și băieții în albastru, pentru că așa se face, deși acum 100 de ani se făcea tocmai invers. Îi creștem pe ei să fie curajoși și pe ele să fie atente și ne trezim că ei sunt cruzi și ele supuse. Îi învățăm să fie bărbați și femei folosind, fără să le vrem răul, scenariile pe care le‑am învățat și noi.

Ne e greu să operăm fără categorii – creierul ar fi pierdut dacă nu ar putea pune cuvinte pe lumea înconjurătoare: asta e o cană, asta e o canapea, nu mușcă, ăsta e un urs, poate ar trebui să mă dau la o parte. Avem nevoie de cuvinte ca să ne definim, pentru că ele activează comportamente: ești bărbat, ești femeie, ești bărbat trans, ești căsătorită, ești vârstnic. Ne ajută nu doar să relaționăm cu alții, ci și să ne înțelegem.

În DoR #24 veți cunoaște o mulțime de oameni care, înainte de toate, caută o definiție pentru sine. Patrick Brăila e un bărbat trans, adică s‑a născut fată, dar a simțit dintotdeauna că aparține celuilalt gen. Pe cât și‑ar dori să nu ne reducem unii pe alții la definiții simpliste, pe atât de tare crede în asumarea unor cuvinte pe care le‑a căutat o viață întreagă. „Cuvintele devin etichete când sunt folosite în sens peiorativ”, spune el. „Până atunci, sunt termeni cu care poți să te asociezi sau să asociezi pe cineva și e absolut OK, cât timp le folosești cu mintea deschisă, cu respect, cu multă înțelegere.”

DoR #24 e despre cuvintele care definesc genurile, sexele și relațiile dintre ele. Conține povești despre moștenirea culturală a violenței împotriva femeilor, timp de zeci de ani cel mai bine păstrat secret al familiei românești, și despre cum legi și servicii sociale încearcă s‑o reducă, pe măsură ce noi încercăm să ne re‑educăm; povești despre riscurile de a‑ți asuma o identitate sexuală și de gen într‑o țară care abia acum 15 ani a eliminat un articol de lege care incrimina homosexualitatea; povești despre curaj în lupta cu suferința psihică și fizică; povești despre dorința și dificultatea intimității.

Una dintre ele e o confesiune tulburătoare a unui cuplu, o femeie și un bărbat, căsătoriți de 20 de ani și prinși în pânza propriei lor relații, a istoriei ei și a presiunii de a urma scenariul: ne îndrăgostim de sexul opus, ne căsătorim, facem copii, ea îi crește, el lucrează. Povestea lor – probabil povestea multor cupluri – e încă o dovadă că nicio dinamică de gen, sex și relație nu are monopol pe fericire.

Acest număr a fost publicat la câteva zile după ce Coaliția pentru Familie a livrat Parlamentului trei milioane de semnături pentru organizarea unui referendum care ar defini constituțional căsătoria ca fiind un act care leagă femeile de bărbați, întemeind astfel o familie. Sunt multe familii construite așa, dar sunt la fel de multe construite în alte configurații, folosind alte cuvinte, cu partenerii jucând alte roluri. E de înțeles teama multora dintre cei care au semnat pentru o uniune definită tradițional – teama de schimbare, teama de cei care credem că nu sunt ca noi sau nu trăiesc ca noi ne fac simultan defensivi și agresivi.

Dar schimbarea spațiului românesc într‑unul mai tolerant, mai atent la diferențele dintre cuvinte și etichete, mai egal, mai puțin orb la violența fizică și de limbaj care caracterizează relațiile de gen și sex, nu e un atac la tradiții. E, însă, o chestionare necesară a stereotipurilor perpetuate încă de când băieții și fetele sunt în scutece, în speranța că nu‑i vom crește atât de diferit încât să le îngreunăm drumul spre a deveni cine vor să fie.

Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.


Acest articol apare și în:

DoR #24

Feminin/Masculin
Vară, 2016

Cumpără revista

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *