O fată vrea să devină inginer. Mulți o descurajează.

În anul admiterii la Politehnică, o adolescentă de 18 ani se întreabă dacă sexismul îi va pune în pericol cariera.

Iubesc obiectele. Îmi place să le fac, să le repar, să le modific. Cutiile în care îmi țin rujurile, brichetele și pixurile sunt făcute de mine, din carton, metal sau Lego. Dintr-o șină, autoadeziv și un umeraș rupt am făcut un suport de bijuterii, în care stă și un colier din piese de căști vechi. Prin acest proces, uneori rudimentar, încerc să dau „nimicurilor” șansa să fie folosite și iubite din nou, pentru că, deși sună pueril, mă întristează să arunc lucruri care au potențial; așa că le repar sau le păstrez până apare ocazia de a le da un nou sens.

Am moștenit fascinația pentru tot ce e mecanic de la tata. 

Ioana în copilărie și tatăl ei
Tatălui Ioanei, economist, i-a plăcut mereu să repare lucruri și i-a transmis și fiicei pasiunea lui.

De când mă știu am fost uimită de capacitatea lui de a repara și de a construi, de cutiile fără fund în care se găsea orice piesă de schimb, orice șurub, de ușurința cu care își dădea seama ce nu merge. Am avut norocul ca el să mă susțină. Mi-a explicat de ce se ard becurile, de ce cad lucrurile în jos sau de ce, când o mașină o ia la stânga, pasagerii se duc spre dreapta. M-a lăsat să mă joc cu uneltele lui și a avut răbdare să-mi arate ce face fiecare, m-a lăsat să schimb o baterie sau să lipesc o ramă. Mi-a închiriat filmul Cars în fiecare weekend de când aveam 4 ani. Mi-a dat încredere în mine când m-a lăsat să fac Legourile fratelui meu. Când aveam 12 ani și am făcut prima dată circuitul electric al unei lămpi (am desfăcut cabluri, am legat siguranțe și am sudat), tata nu mai înceta să zâmbească. Îmi plăcea să învăț lucruri noi și să lucrez cu mâinile, chiar dacă atunci nu-i înțelegeam utilitatea.

Când mă gândesc la viața mea școlară însă, mă gândesc la cu totul altceva: muncă. Muncă la școală, muncă acasă, muncă suplimentară (care era oricum obligatorie dacă voiai o șansă la olimpiade) și muncă în plus la ce mă interesa în special: matematică, fizică, română. Concursuri, centre de excelență, cercuri, simpozioane, proiecte – în toate m-am băgat pentru că speram să ducă mai departe de o notă de 10, să fiu văzută de profesori și să capăt experiență. Cine știa la ce îmi va folosi diploma aia în viitor?


Fizica a rămas dragostea mea, iar ce m-a învățat tata m-a ajutat să aplic teoria în practică și să generalizez practica în teorie. Mecanica, termodinamica, electromagnetismul mi se par intuitive în cea mai mare măsură. La grădiniță uimeam copiii cu noțiunea de dodecadon („E ca un pătrat, dar nu tragi patru linii, ci 12, uite așa”), în generală colegii își dădeau ochii peste cap când răspundeam la toate întrebările profesorilor, iar acum mă chinui să fac rost de un curs de fizică cuantică aplicată de la Politehnică, unde o să dau admiterea toamna asta.

Dar de-a lungul anilor am observat ceva: în cercurile academice am întâlnit mai mulți băieți decât fete, iar discrepanța se adâncește. Nu mă deranjează neapărat. Nu contează cât de lung ai părul, ci cum și cât gândești, dar mulți nu au aceeași părere. Înainte să mă prind de asta, eram dezamăgită de mine când bărbații nu mă ascultau sau mi se adresau cu „domnișorică” înainte să-mi explice concepte de bază, pe care era clar că trebuia să le știu dacă participam la acel concurs.

O construcție din Lego făcută de Ioana
Ioanei i-a plăcut mereu să construiască. Pe la 13 ani a făcut o autospecială de deszăpezire dintr-un Lego Technic primit cadou de fratele ei mai mic: pe lângă blocurile obișnuite de Lego, conține și mecanisme cu roți și alte piese care fac procesul de asamblare mai complex.

M-am enervat și când, în atelierele mecanicilor prin care mă mai perindam cu tata, am observat că eram deseori ignorată când puneam întrebări. Iar când la un atelier mi s-a spus „Păpușică, de ce nu rămâi afară?”, mi-am dat seama că nu vârsta sau lipsa de experiență era de vină, ci faptul că eram fată. 

Toate dățile în care am fost întreruptă sau n-am fost lăsată să spun un cuvânt, momentul în care un tip a zis că îmi împrumută calculatorul doar contra unui pupic sau atunci când scriam la tablă și cinci băieți s-au ridicat s-o șteargă „ca să nu îmi murdăresc eu mâinile” mă irită mai tare decât să port costum și să nu mă dau cu ruj, lucruri pe care cel mai probabil va trebui să le fac ca inginer ca să fiu luată în serios.

Toate astea sunt o problemă nu pentru stima mea de sine, ci pentru că meseria de inginer, ca oricare alta, nu se învață, ci se fură. Cum să învăț dacă sunt dată la o parte din cauza genului meu, un lucru pe care nu pot să îl schimb?


N-am o problemă cu genul meu, ci cu faptul că din cauza lui sunt tratată diferit; cu faptul că sunt fluierată de constructori pe stradă; cu faptul că în rarele ocazii când mă îmbrac în fustă sau mă machiez mai strident oamenii vorbesc altfel cu mine, mai dulce, mai domol, ca unui copil. Oricât de tare m-aș strădui să fiu văzută pentru că sunt ambițioasă, inteligentă sau muncitoare, cineva se grăbește să adauge: „pentru o fată”.

Modelată de profilul real să gândesc în structuri, m-am jucat cu un concept ca să mă înțeleg mai bine. L-am numit „feminitate relativă”: cât de aproape este imaginea mea, la un moment dat, de ceea ce societatea consideră idealul feminin. Machiajul, fustele, rochiile, mai ales cele mai scurte de genunchi, ca și răbdarea, am observat că sunt văzute ca slăbiciuni, așa că am decis, mai mult sau mai puțin conștient, să-mi aduc acea feminitate relativă cât mai aproape de zero. Să mă adaptez. Din fericire, personalitatea m-a ajutat de mică să fiu ascultată (îmi place competiția, spun ce nu-mi convine, nu mi-e frică de înjurături, de glume porcoase sau să dau cu pumnul în masă), dar la aspectul exterior am simțit că trebuie să umblu: am renunțat la fuste și bluze colorate pentru pantaloni și haine mai simple.

Deși pentru mine nu e o schimbare majoră, știu că multe alte fete suferă din cauza acestei alegeri: a fi tu însăți sau a fi ascultată? Tocmai asta e problema: faptul că trebuie să fie o alegere.


Eu sunt în punctul în care nu-mi mai pasă de opinii superficiale; când un părinte s-a mirat că am luat punctajul maxim la un concurs, l-am ignorat pentru că ce spune el nu e un obstacol pentru mine. Dar mă îngrijorează opiniile celor de care ar putea depinde viitoarea mea carieră. Un profesor mi-a spus odată să nu am prețentii la un post de conducere în viitor pentru că sunt fată. Dacă profesorii din facultate nu mă iau în serios și nu le pot cere sfaturi? Dacă ajung șefă de șantier și muncitorii nu mă ascultă? Dacă un angajator mă respinge pentru un post ca să nu investească într-o angajată care ar putea să dispară doi ani să crească un copil?

Acum nu îl mai am pe tata. Cu el nu aveam rețineri să pun orice întrebare, să fac orice greșeală, oricât de puerilă, pentru că nu mă făcea să mă simt inferioară. Glumea pe seama mea – pentru că eram neatentă sau grăbită, nu pentru că sunt fată –, dar îmi și amintea că sunt la început. E greu să găsesc alt om care să-mi dea aceeași siguranță, dar încerc să fac eu asta pentru alții.

Ioana și rafturi construite de ea
În apartamentul în care locuiește cu mama și fratele ei, Ioana e meșterul casei. La 16 ani, a schițat și construit o etajeră cu rafturi pentru dormitorul ei.

Un lucru minunat în STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) este că, în ciuda competiției acerbe, între două sau mai multe străine se creează aproape instantaneu, ca o lege nescrisă, o legătură. Când eram mai mică, fetele mai mari îmi făceau loc în discuții și mă încurajau să pun întrebări; acum intervin eu în fața băieților pentru colege mai timide, le explic lucruri fără o atitudine superioară și încerc să le fac să se simtă ascultate. Poate ăsta e modul meu de a compensa lipsa mea de curaj în cum îmi exprim feminitatea: să protejez și să sprijin alte fete să navigheze prin sistem.

Poate într-o zi mă voi simți la fel de sigură pe mine în fața unei mulțimi indiferent dacă sunt îmbrăcată în rochie sau la costum. Mai am mult de luptat, dar până atunci e bine că pot să lucrez cu șurubelnița chiar dacă am unghii lungi.


Ioana e elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București. O poți citi în Versus Magazine, The Calypso Journal, și, cel mai recent, în ERROR 2020, un număr print (în ediție limitată) despre primul an pandemic povestit de adolescenți.

Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.

8 comentarii la O fată vrea să devină inginer. Mulți o descurajează.

  1. Draga Ioana . Mesajul tau ,m-a emotionat profund .La fel ca tine asa am gandit si eu ,in urma cu multi ani .Singura ratiune de a trai este de a intelege lumea din jurul nostru si de a cauta noi adevaruri .Cele mai mari satisfactii spirituale le vei avea in preocuparea constanta de a descoperii adevarul stiintific ,in mzica ,arta alaturi de mama si fratele tau Stefan .Atitudinea societatii fata de tine ca esti fata nu este corecta .E bine ca gandesti asa .Esti singura impotriva unei societati care nu apreciaza ce e mai frumos in mintea tinerilor care pornesc in viata cu asemenea ganduri frumoase .Din neant doi ochi si o minte limpede te vor urmari sa-ti realizezi visul .Mi-a placut afectiunea profunda fata de tatal tau ,care te-a incurajat sa-ti desvolti abilitati tehnice .Acesta e drumul pe care trebuie sa-l urmezi .La capatul drumului vei putea intalni un om care a urmat acelas drum si a fost-poate- cel mai fericit in viata .Cu mult drag
    Fat-frumos

  2. nu te mai crampona de idioți, le răspunzi ca în alte tari ar fi acuzați de hartuire sexuala, discriminare rasiala doar pt holbat, nu mai vorbim de comrntarii misogine și refuz sa răspundă la întrebări, și probabil își pot pierde jobul dacă face cineva reclamații. în UK asa este și în alte tari civilizate.si holbatul este tot hartuire sexuala.le răspunzi tăios ca ai avocat în spate și sa repete ce ai spus adineauri, în fata martorilor. nu te crampona in dobitoci și idioți, destinul are lucruri extraordinare tocmai pt ca ești fata.

    1. Numai aberatii. Nu este rasism, holbatul nu e ilegal in Romania si, cand ai spus ca ai avocatul in spate, deja nu mai trezesti respect, doar frica fata de un sifon.

  3. Dragă Ioana,
    Eu am terminat Politehnica deși nu am nici măcar puțin din fascinația ta pentru reparat obiecte. Dar sunt conștiincioasă și în timp m-am atașat de meserie. Inițial am ales ingineria ca să fiu sigură ca obțin un job bine plătit („e mare nevoie de ingineri”).

    Am întâlnit și trăit tot ce ai scris tu, pornind de la „domnișorică” până la renunțarea la feminitate. Pe mine nu mă ajută nici personalitatea, fiind complet oripilată de glumele porcoase și de multe ori incapabilă să răspund la timp comentariilor nepotrivite.

    Lucrez în inginerie de aproape 8 ani (1 an în management). De vreo 2-3 ani am reînceput să port fuste și să mă dau cu ruj. Încă mă simt ciudat când îmi las părul liber, dar o să rezolv și asta. Îmi port toate rochiile și fustele cu bocanci, ca să nu îmi tai tălpile balerinilor cu șpanul căzut pe jos după debitarea oțelului. M-au învățat colegii de la atelierul mecanic când am venit prima dată la ei și au văzut că eram încălțată în sandale („Vezi că șpanul îți taie talpa pantofilor, dacă pleci pe ploaie de aici te uzi la picioare”).

    Cred ca am și noroc, am nimerit într-o firmă în care bărbații respectă femeile (mai multe probleme au fost la facultate). Aici contează dacă într-adevăr știi meserie sau nu. Sau măcar dacă vrei să înveți. Există și bărbați care au înțeles că vedem și gândim lucrurile în moduri diferite și apreciază contribuția pe care o femeie o poate aduce la rezolvarea unei probleme tehnice.

    Din eseul tău cred ca vei avea mult succes în inginerie. Te rog să nu iți diluezi visul cu teama sexismului. Îți garantez ca te va deranja mult mai puțin decât crezi acum. Și într-o zi chiar nu te va mai deranja deloc, indiferent cu ce vei fi îmbrăcată.

  4. Intamplator sau nu la varsta ta, este o problema. Atrag atentia ca in viitor te vei confrunta cu oamenii si situati mai grele si mai complexe. Mult succes.

  5. In Uk sunt numeroase femei inginer sau cu alte meserii considerate exclusiv barbatesti in Ro (mecanic, curier, inspector auto, instructor auto de motociclete, sudor, operaror macara, asta doar ca sa enumar ce am vazut cu ochii mei. Astfel de meserii sunt f bine platite, asa ca Ioana nu renunta la visul tau! 🙂 atat timp cat iti faci meseria cu profesionalism, vei avea succes( asta inseamna ca daca vrei sa dai la Politehnica-autovehicule rutiere spre exemplu, va trebui sa inveti cu adevarat toate piesele unei masini, cum functioneaza, dinamica, fizica, nu doar teorie ci chiar sa lucrezi pe masini. Mai sunt si mecanici mai deschisi unde poti face practica (conteaza extrem de mult sa repari lucruri cu mana ta, vorbesc din experienta sotului meu care a terminat aceasta facultate si care acum iti poate explica pe indelete toate mecanismele care tin de dinamica unui accident rutier, spre exemplu, ca un adevarat detectiv ;))Mult succes!

  6. Ioana proiectează un viitor imaginar pe baza unor întâmplări sexiste și minte fără nici o reținere. În STEM este plin de fete și femei. Cele competente sunt tratate nediscriminatoriu dar prințesele și cele în căutare de validări sunt într-adevăr puse la punct. Aici Ioana va avea o problemă fiindcă tratează lucrurile ca o luptă. Și din experiența milenară, cine scoate sabia …

  7. De cele mai multe ori cei care te descurajează pur și simplu nu știu mai bine. Încearcă să înțelegi de unde vin și ce îi face să gândeascâ așa. Sunt sigur că o să construiești lucruri minunate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *