Ferme, drone și roboți

Ce înseamnă noua revoluție în agricultură și cum găsim echilibrul între progres și tradiție.

Felix Arion, 46 ani, este profesor doctor și directorul departamentului de științe economice la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Este manager general al AgroTransilvania Cluster, o formă de asociere în care mai multe firme și societăți își pun la comun resursele (financiare, de timp) pentru a participa împreună la proiecte naționale și internaționale. 

La facultate, Arion își învață studenții că nu trebuie să fie doar producători, ci și antreprenori. Crede că fermierii români poartă moștenirea anilor comuniști, când tot ce trebuia să facă era să producă, iar Statul era cel ce se ocupa de distribuție și vânzare. Tranziția a fost dură pentru mulți, spune el, și efectele încă se văd. Simte însă că lucrurile au început să se schimbe și că din spate vine o generație dornică să facă agricultura altfel. 

Ce înseamnă Agricultura 4.0?
Exact ce înseamnă Industria 4.0, dar în domeniul agricol. În momentul de față avem foarte multe echipamente care pot interacționa între ele: telefonul cu senzorii de la fermă și cu roboții din fabrica de lapte, de exemplu, pot fi interconectați. Asta înseamnă agricultura 4.0: o interconectare a echipamentelor, care sunt capabile, în anumite limite, să se adapteze singure, fără intervenția utilizatorului. Sună un pic a science fiction, dar există soluții absolut uluitoare în unele cazuri. 
Uite o soluție pe care am văzut-o în Olanda. În sere există diverși roboți și drone micuțe. Rolul lor este să detecteze și să vâneze insectele pentru a nu se folosi soluții invazive sau chimicale. Softul căută, găsește și elimină insectele. Sunt și soluții de vizualizare din satelit a fermei. Pe baza pozelor care vin zilnic sau săptămânal și pe baza senzorilor pe care îi ai la ferme, softul te anunță că în zona cutare este o problemă cu apa, în zona cutare se pare că au apărut insecte, îți spune efectiv ce trebuie să faci. Deja au devenit destul de banale echipamentele care se pun pe tractoare, care sunt coordonate de GPS. Pașii se fac cu foarte mare viteză. Deși par uluitori, peste o jumătate de an deja devine o banalitate și ne mirăm de alte tehnologii și alte tehnologii.


Stai, ce a fost înainte de agricultura 4.0?

Agricultura 1.0
Marchează momentul în care am trecut de la cal la motorul cu aburi

Agricultura 2.0
Revoluția Verde, momentul în care am început să producem industrial,  să folosim la scară largă pesticidele și îngrășămintele sintetice

Agricultura 3.0
Primele automatizări, apariția GPS-ului și a primelor softuri pentru fermieri 

Agricultura 4.0
Revoluția Digitală



Unde e România în raport cu acest tren?
Suntem într-o anumită zonă în care se pare că am pierdut câteva gări, dar nu e totul pierdut. Sigur, trebuie să înțelegem că asemenea tehnologii sunt create cu investiții masive, cu adaptarea unor soluții pentru agricultură. Ceea ce înseamnă ferme mari, fonduri semnificative, iar la aceste capitole pornește România cu un handicap. Nu creem soluții, doar preluăm soluții pe care alții le-au făcut și pe care le-au implementat și pe care de foarte multe ori le trimit spre coada trenului. Ei se uită în față, la următoarea gară, următoarele soluții. Asta sporește decalajul dintre noi și economiile respective.
În același timp există și o parte bună pe care ar fi bine să nu o neglijăm. Există țări, cum este Olanda, unde agricultura a devenit o industrie, unde relația dintre stilul de viață tradițional și agricultură devine o amintire. Este un lucru care ar fi trist să se întâmple în România. Sigur, ne-am dori ca agricultura să devină un pic mai interesantă, mai eficientă, dar nu cu costuri sociale atât de complicate. Mai mult, în Olanda, dar nu numai, industrializarea aceasta devine deja supărătoare pentru societatea care vede agricultura ca unul din principalii poluanți, care se plânge de faptul că animalele nu sunt tratate corespunzător. Apare presiune pentru o schimbare în favoarea unei agriculturi, nu știu dacă termenul corect  e mai sănătoasă, dar mai aproape de natură.

România e o țară cu tradiție agrară și în același timp cu o industrie IT în creștere. S-ar putea întâlni cele două realități?
Se întâlnesc mereu, din păcate tangențial. Mai sunt încă bariere, de la terminologia utilizată, la lipsa de cunoștințe a unei părți față de cerințele și soluțiile celeilalte. Din păcate sectorul agroalimentar nu se dezvoltă la fel de repede, comasarea terenurilor nu vine cu aceiași frecvență. Ceea ce înseamnă că apare această discrepanță între puterea de negociere a IT-ului, cu firme care au salarii mari și care doresc contracte puternice și firmele din domeniul agroalimentar care sunt mici-medii și care nu au potență financiară atât de mare încât să poată solicita soluții personalizate.

Spuneați într-o prezentare ținută în cadrul USAMV că e și o problemă de limbaj și de diferență de generații?
Fiecare dintre ei au altă experiență, altă școală și lucrează cu alte utilaje. Este dificil să ajungă la o înțelegere, pentru că termenii folosiți de IT sunt absolut străini în multe cazuri pentru agricultură și reversul. Este nevoie de foarte multe ori de un facilitator care să înțeleagă cumva ambele aspecte. Din partea fermierilor încet încet există această tendință, mai ales a doua generație a tinerilor fermieri, care au studiat, încep să înțeleagă puțin. Nu la nivelul la care să poată negocia în termeni foarte înalți o soluție specifică, dar începe diferența de limbaj să se mai apropie. Pe de altă parte se întâmplă ca firmele de IT să coopteze oameni care au experiență sau pregătire pe domeniul agro. Dacă n-o fac le va fi foarte greu să înțeleagă; fenomenele biologice și tot ce e legat de viață nu se încadrează strict în formule matematice.

Care credeți că e cea mai mare problemă a fermierilor români care ar putea fi rezolvată cu ajutorul tehnologiei?
Forța de muncă. Lipsa de forța de muncă este o criză extrem de puternică, iar apelarea la IT, la inteligența artificială, poate robotiza anumite soluții. Revenind în Olanda, din momentul în care orhideele sunt însămânțate și până când ies afară, le atinge fermierul o singură dată, în momentul în care leagă tijele pe băț. În rest nu le atinge nimeni 18 luni. Totul este filmat și calculatorul este cel care adoptă deciziile.

Cum credeți că ar vedea un consumator român povestea asta cu un aliment pe care nu-l atinge nimeni, în condițiile în care există acest curent de reîntoarcere la tradițional?
Depinde cum povestim. De multe ori e povestea cea care vinde, nu calitatea produsului. Putem să spunem o poveste: nici un om nu a atins aceste roșii. Să spunem totul a fost absolut controlat, am avut grijă să nu mai punem nimic. Putem arăta pe calculator că nu există niciun fel de chimicale din afară, tot procesul este absolut natural. A fost redusă inclusiv intervenția umană care poate dăuna asupra produsului cu bolile pe care le poate avea cel care operează. Nu credeți că devine interesant? Povestea este vandabilă, poate fi foarte frumos împachetată. E bine să facem distincția între ceea înseamnă robotizare și ceea ce înseamnă chimizare. Sigur că, în multe locuri acestea se suprapun și există presiuni din partea firmelor care oferă soluții care să-ți spună pe telefon că e nevoie de azot în sol și intră azot automat. Dar lipsa interacțiunii umane nu înseamnă obligatoriu că produsul nu mai devine natural, ci pur și simplu produsul nu mai este influențat de contactul uman, ci de inteligența artificială. 

Cine sunt fermierii care se îndreaptă spre tehnologie?
În general sunt fermieri mai tineri. Este foarte îmbucurător că adeseori se îndreaptă spre aceste soluții cei care vin din familii de fermieri, la a II-a, a III-a generație, care au avut toată viața contact cu ferma, care își doresc munca de la fermă, vor să o ducă mai departe. Să nu fie la fel de împovărătoare cum a fost pentru bunicii și părinții lor. Să devină un loc de muncă la care să te duci și cu plăcere și să nu te întorci rupt acasă. 
Fermele foarte mici nu-și vor permite decât niște soluții foarte tangențiale, niște soluții care să le trimită pe telefon este secetă, bate vântul foarte tare sau sunt coapte produsele. Fermele medii spre foarte mari, fermele foarte mari din Sud Estul Moldovei, Vestul României, din zonele de câmpie, fermele cu mii, zeci de mii de hectare sunt foarte interesate de partea asta pentru că efectiv aproape le elimină forța de muncă. În general se mai îndreaptă către zona asta și companiile medii care-și caută o nișă și care vor să iasă din anonimat.

Ce probleme întâlnesc fermierii în drumul asta? Spuneați că de multe ori și băncile sunt sceptice în a da un împrumut? 
Au multe probleme fermierii. Una dintre probleme este lipsa de informare corelată cu bombardamentul masiv de soluții care sunt produse afară. „Puteți face asta, vă ajutăm cu asta.” Este ca bombardamentul cu reclame la televizor și uneori este imposibil să le cerni pe cele cu adevărat atractive de cele care s-ar putea să fie mai mult costisitoare decât profitabile. Ceea ce astăzi poate fi în topul soluțiilor, s-ar putea într-un an, doi să fie total depășit. Vedem acest lucru la toate telefoanele pe care le cumpărăm. Este foarte greu să creezi un plan de afaceri pe o asemenea soluție. Ar trebui să răspundă modului în care relaționezi și cu competitorii, ori, dacă competitorii vor alege soluții mai avansate peste trei ani, iar împrumutul la bancă este pe cinci ani, s-ar putea să ai o problemă ultimii doi ani.

Ce o să se întâmple cu fermele mici, care nu pot să facă pasul asta?Acuma depinde ce declarăm noi prin ferme mici. Există oficial, foarte multe ferme care sunt înscrise la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), care primesc subvenții directe, dar situația este una scriptică și alta faptică. Avem probabil sute de mii scriptic, iar faptic sunt mult mai puțini. Terenul, chiar dacă este în pe numele lor, nu-l exploatează ei, ci-l transmit altora să se ocupe de el. Că asemenea exploatații agricole ar dispărea de pe piață să știți că e cea mai mică pierdere. Din contră.
Există acest exod a forței de muncă în afara agriculturii din România, fie către alte agriculturi din vestul Europei, fie către alte domenii, ceea ce înseamnă că în mod natural ar trebui să vedem într-un termen relativ scurt o comasare a terenurilor către fermierii care într-adevăr își doresc să muncească în domeniul asta, care sunt buni, care asta știu să facă, care nu sunt doritori de afaceri peste noapte și știu că ferma respectivă trebuie să o transmită copiilor și mai departe. Sigur nu trebuie să neglijăm că există și proprietari de teren, care din asta trăiesc. Care au o suprafață foarte mică de teren și din care nu fac altceva decât să supraviețuiască. Ce soluții au ei să supraviețuiască – în lipsa soluțiilor IT – este să găsească nișe deosebite, lanțuri scurte și consumatori care caută produse diferite pe care altfel nu le pot avea. O altă soluție este ca acele foarte mici exploatații să încerce să colaboreze sub forme asociative astfel încât o soluție de digitalizare să-i ajute pe toți. Sigur, nu mă aștept ca în zece ani să nu mai vedem în agricultură oameni, ci roboți, să vină Terminator și să ne facă curat. Nici vorbă, presiunea forței de muncă o vom resimți încă foarte mulți ani de aici înainte, dar în mod natural cred că inclusiv digitalizarea va duce către comasarea terenurilor.

Cum vedeți în contextul ăsta viitorul agriculturii românești?
Nu putem spune că avem o panacee universală care să rezolve toate problemele agriculturii. Nici digitalizarea nu le va rezolva. Vor apărea altele, pe care acum nu le anticipăm și care vor veni probabil și din cauza dependenței atât de mari. Va fi o criză energetică și revenim iarăși la sapă, pentru că niciunul dintre roboți nu o să ne mai asculte. Există reversul medaliei, pe care e bine să-l luăm în considerare și să nu ne punem toate ouăle într-un singur coș. Nu mi-aș dori o industrializare sălbatică, să nu mai facem altceva decât să scoatem telefoanele, să apăsăm pe butoane, fără să mai simțim mirosul produsului, fără să mai intrăm în câmp. În acest caz spațiului rural se va urbaniza atât de agresiv încât societatea românească va pierde mult. Am pierde legătura cu domeniul agricol, lucru foarte trist.


Un proiect editorial despre transformarea satului românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*