Învăț să fiu nefumătoare

De la începutul lui iulie, Anca Iosif, ucenica DoR, încearcă să se lase de fumat pentru că nu vrea să gâfâie când urcă pe munte.

Acum doi ani, în al doilea an de facultate, am început să fumez. Colegii au fost nedumeriți când m-au văzut cu un pachet de Kent 4. N-am știu să le explic clar de ce mă apucasem. Probabil pentru că vindeam blugi la magazin 12 ore pe zi, trei-patru zile pe săptămână și am început să le cer colegilor câte o țigară ca să mă integrez în conversațiile din pauză. La un moment dat mi-a fost jenă să mai cer și mi-am cumpărat.

Pe munte n-am fumat; la început. Apoi mi-au intrat în reflex obiceiurile de fumătoare de oraș și pe munte, mai ales că nu eram singura din grup. La cabană ieșeam cam la o oră să mai fumăm o țigară, deși era frig.

De la începutul lui iulie încerc să mă las – fumam un pachet la două zile – pentru că nu vreau să gâfâi când încep să urc prima sută de metri spre Mont Blanc. Iată câteva dintre lucrurile pe care le-am observat și învățat:

• mi-am dat seama că nu devenisem într-atât de dependentă încât să stau cu țigara în gură în fața ușilor de la metrou, așteptând să ajungă mai repede în stație.

• îmi place că nu-mi mai miros hainele sau degetele a tutun. Normal că tot o să miros dacă vin dintr-un bar, dar, în general, e mai bine.

• îmi încolăcesc părul pe arătătorul drept sau îmi rod unghiile când cineva fumează în preajma mea, dar nu mănânc din cinci în cinci minute, cum mi s-a spus că o să fac.

• e mai ușor că încerc să mă las de fumat împreună cu o prietenă. Măcar luptăm împreună.

• e haios că acum eu sunt cea care încearcă să spargă perdeaua de fum cu mâna.

• am stat cu o prietenă pe-o bancă. Şi-a aprins trei țigări fără să îmi facă poftă, dar am cedat la a patra (singura pe care am fumat-o în astea două săptămâni).

• am mai tras un fum când am ajuns pe creastă, după o tură în Bucegi, weekendul trecut. Era Kent 8, dar o simțeam de două ori mai puternică și m-a luat amețeala și tusea. Am pasat-o înapoi și am făcut semn cu mâinile și capul că nu mai vreau.

• e ciudat că nu mai pot folosi țigara ca scuză. Nu mai pot să zic că mai fumez o țigară și plec, sau mai fumez o țigară și mă apuc de treabă.

• cel mai greu mi-e să mă despart de țigara de după masă. În schimb, mănânc pe bune. De lene să-mi cumpăr sau să-mi fac ceva de mâncare, preferam să fumez o țigară, pentru că știam că anulează foamea pentru o bună perioadă.

• dintr-o dată, rămân niște bani pe care pot să-i dau pe un film sau pe o piesă de teatru.

PS: Nu am citit faimoasa carte a lui Allen Carr, care te ajută să te lași de fumat, dar cred că totul depinde de mine, oricâte sfaturi aș citi.

3 comentarii la Învăț să fiu nefumătoare

  1. felicitari pentru incercare

  2. …si pentru reusita!

  3. eu m-am lasat de fumat de 3 ori. Ultima data acum 16 ani.

    Cred ca cel mai usor te lasi de fumat daca iti aduci aminte pentru ce anume o faci, te anume vei putea face atunci cand nu vei mai fuma si nu poti face acum…

Comentariile sunt închise.