Mici victorii civice: Callatis-Drumul Taberei preia puterea în cartier
O mână de bucureșteni din Drumul Taberei au ținut sub presiune Primăria sectorului 6 până le-a fost reamenajat…
O mână de bucureșteni din Drumul Taberei au ținut sub presiune Primăria sectorului 6 până le-a fost reamenajat un parc.
Text de Oana Sandu
Într-o duminică caniculară, pe 22 iulie, pe la 6 seara, zeci de bucureșteni care locuiesc în Callatis, zona din spatele Prelungirii Ghencea, s-au strâns încet-încet în proaspătul renovat parc cu plopi de pe Aleea Istru. Copiii au ocupat terenul de fotbal, dar nu pentru un meci nocturn, ci ca să scrie pe coli A4 „reguli de respectat pentru a avea un parc frumos”. Părinții și bunicii au primit de la voluntari pioneze colorate pe care să le înfigă în harta cartierului acolo unde sunt problemele care cer rezolvări rapide. Cu toții au venit să inaugureze parcul dintre Şcoala Specială nr. 11 și Grădinița nr. 230, lăsat în paragină de autorități de câțiva ani și reînviat anul acesta datorită unui grup de șase cetățeni, vecini de-ai lor.
Grupul de inițiativă cetățenească Callatis Drumul-Taberei s-a format în iulie 2010, când Centrul de Resurse pentru Participare Publică a început un proiect de organizare comunitară. Atunci, facilitatorii comunitari ai ONG-ului au bătut la multe uși prin Capitală, întrebând oamenii dacă nu ar vrea să schimbe câte ceva în cartier, fie că vor mai multe locuri de parcare, fie că vor o soluție pentru mai puțini câini maidanezi. Elisabeta Blaga, o femeie roșcată la 62 de ani, își amintește că a spus „da” din prima. I s-au alăturat Dan Sarion, doamna Doina și domnul Rusu, toți pensionari, Simona Niță și Delia Mihalache. Elisabeta, care este și președinte la asociația de proprietari a blocului, a devenit repede sufletul grupării, un fel de coagulant pentru toți membrii. Pe locul doi la activism și timp liber este Delia, absolventă de ASE și mamă full-time, care locuiește în cartierul de case dincolo de strada Valea Oltului – mai departe de Callatis. Ea a ajuns în Grup după ce a dat search pe Google „colaborare, cetățeni, sprijin, diverse”. „Şi am găsit organizare comunitară”.
Ei sunt cei care, de anul trecut, din octombrie, au făcut două petiții pentru a cere reamenajarea parcului Istru și au strâns 130 de semnături de la vecini, s-au dus de patru ori în audiență la Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană de la Sectorul 6, au participat la trei ședințe de consiliu local și la o dezbatere publică.
Prelungirea Ghencea este o zonă mohorâtă iarna și sufocantă vara. Suferă însă cam de aceleași afecțiuni ca multe alte zone din Capitală: prea puține locuri de parcare, prea mulți câini ai nimănui pe străzi, locuri de joacă murdare.
Pe cei din Callatis îi deranja că în Parcul Istru, copiii se joacă în același nisip în care-și fac nevoile și câinii maidanezi, că leagănele și balansoarele sunt rupte și nesigure pentru copii, că iarba este neîngrijită. La strânsul semnăturilor pentru petiția către autorități i-au ajutat și câțiva copii din cartier, care-și doreau neapărat un teren de fotbal. Pe Elisabeta au emoționat-o când trăgeau de ea și-i spuneau: „Nu ne faceți și nouă un teren de fotbal?”. Așa că au pus terenul în proiectul de reamenajare atașat petiției pe care l-au trimis Primăriei sectorului 6 în octombrie, anul trecut.
Au mai cerut covor anti-traumă, un material moale care să îmbrace zona de sub leagăne și tobogan pentru că e mai sigur și mai curat decât nisipul și aparate de fitness pentru copii și adulți. Au cerut ca pe cât posibil parcul să fie liber, neîngrădit. Nici în prima săptămână, nici în a doua nu a răspuns nimeni. N-au mai aștepat răspunsul pe email, așa că au dat telefoane, chiar și SMS-uri către Marius Ambrozie, directorul de la Administrația Domeniului Public, să-i amintească că le este dator cu un răspuns. În noiembrie, primul semn oficial a fost negativ: „Vă informăm că momentan nu dispunem de fonduri”, așa scria pe hârtia cu antetul Primăriei și al Administrației. Însă, cu trei zile înainte de Crăciun, la telefon, Ambrozie le-a promis că reamenajarea va fi totuși inclusă în bugetul pe 2012, cu tot cu ideile lor.
Delia și Elisabeta și-au pus toate speranțele în prima ședință din an a Consiliului local, de pe 31 ianuarie, când ar fi trebuit să se dezbată noul buget. Au ocupat primele locuri după rândurile consilierilor și au așteptat momentul să le amintească consilierilor și de Parcul Istru. Chiar dacă proiectul de buget fusese postat pe site-ul primăriei cu doar 12 zile înainte, și nu cu 30, cum cere legea, consilierii și primarul veniseră pregătiți pentru votare, nu pentru vreo dezbatere cu cetățenii. „De ce nu a stat proiectul 30 de zile pe site? Este ilegal! Atacăm în contencios-administrativ!” – l-a amenințat Delia pe unul dintre consilieri. Elisabeta și-a făcut curaj și s-a dus la prezidiu, să-i explice primarului de atunci al sectorului 6, Cristian Poteraș, că legea trebuie respectată. „Mi-a spus că-l luăm la mișto și că vrem să-l boicotăm”- s-a întors dezamăgită pe scaun.
Scandalul a apărut într-un comunicat de presă al Centrului de Resurse pentru Participare Publică și apoi în știri pe internet, iar la următoarea ședință de Consiliu autoritățile au hotărât să rectifice bugetul. „Haideți să nu mai vorbim doar în parc sau în fața blocului despre nevoile noastre comune, ci chiar în sala unde se decide destinația taxelor și impozitelor pe care le plătim cu toții!” – scria Delia pe blogul Grupului, callatis-drumultaberii.blogspot.ro, ca să-i invite pe vecini la ședință. Nu a venit lume nouă pe 28 februarie, dar ședința matinală a consilierilor de la sectorul 6 a fost ca un mărțișor înainte de vreme, a povestit fericită Elisabeta pe blog. Consilierii votaseră ca amenajarea parcului să înceapă în aprilie.
Parcul Istru nu este prima victorie civică a grupului de cetățeni Callatis-Drumul-Taberei. Cu telefoane și petiții au convins autoritățile să asfalteze o alee dintre două școli, plină de buruieni și noroaie. Vecinii nu le ridică statui în cartier, iar cei care îi opresc pe stradă să le spună „mulțumesc” nu sunt mulți. Şi mai puțini sunt cei care s-au alăturat grupului în cei doi ani. Delia spune că cei care vin vor să-și rezolve rapid o problemă punctuală, de care suferă ei, nu au răbdare să lucreze la planurile Grupului . Femeile văd că oamenilor le place în parc, iar copiii care au adunat semnături pentru terenul de fotbal le salută. Şi uneori nu e nevoie de mai multă motivație.
Şi Delia și Elisabeta știu sigur că vor continua. Acum strâng semnături pentru o petiție către directoarea Şcolii nr. 279, care a închis una dintre intrările în clădire, iar copiii sunt nevoiți să meargă spre școală pe carosabil, pe lângă mașini. După ce rezolvă și problema asta, vor să ceară tuturor directorilor de școli din zonă să deschidă terenurile de sport pentru copiii din cartier. „Sunt nefolosite, or fi bani europeni, dar sunt bani publici, asta înseamnă că-s și ai noștri”. ●
***
DESPRE ACEASTĂ SERIE: Prin seria de texte Mici victorii civice,, realizate în cadrul ReStart România 2012, vă prezentăm câțiva oameni obișnuiți care au schimbat ceva în satul, cartierul sau orașul unde locuiesc, în școala unde predau sau pentru oamenii alături de care trăiesc. ReStart România – un proiect organizat de TechSoup România în parteneriat cu Ambasada SUA – ajută cetățenii să utilizeze tehnologia pentru a-și îmbunătăți viața lor și a comunității.
Dacă și tu ai o idee punctuală legată de eficientizarea actului de guvernare și transparență sau crezi în capacitatea comunităților de a se ajuta singure, înregistrează-ți ideea, din 19 septembrie, pe www.restartromania.ro
3 comentarii la Mici victorii civice: Callatis-Drumul Taberei preia puterea în cartier
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
ColaboraDoR: Andreea Câmpeanu
Născută și crescută în Cluj, Andreea Câmpeanu a ajuns la 28 de ani să fie jurnalist în Antananarivo, capitala…
Reîntoarcerea cooperativei
Asocierea pare soluția salvatoare pentru micii agricultori. Dar cât de ușor le este să treacă peste amintirea…
VHS-ul bate comunismul
Ilinca Călugăreanu face un documentar despre traficul de casete video.
Ce frumos! Asa ar trebui sa fie in fiecare cartier. Greu dar nu imposibil.
PS: Oana Sandu, iti multumesc pentru textele astea! Scrii minunat!
Imi cer iertare catre Oana Sandu, eu abia acum am citit articolul sau.Este minunat sa gasesti in spate amintiri frumoase..!!!!! Este un articol ce a prins exact spiritul oamenilor si al evenimentelor. Pentru ca sunt mai „justitiara”din fire, acum constat ca lipseste un nume din cele enumerate ca fiind nucleul Grupului Callatis, Alexandra Vaduva, care ,salariata fiind, „din prima” a spus si ea DA pentru organizarea comunitara.Meritele sunt ale tuturor , in egala masura !
Ne dorim sa fie un nucleu mai mare, pentru ca ,in timp, vor fi probleme mai stufoase de rezolvat !
In Prelungirea Ghencea 83-85 au venit cei de ASPA, au prins un maidanez si, dupa 2-3 ceasuri, era inapoi pe strada. Si mai este inca si acum … Cat e spaga? Ca amenda stiu ca e maricica (pentru „iubitorii” astia de animale care isi recupereaza maidanezul si ii dau drumul inapoi pe strada)