#30smallrequests: Un exercițiu de cunoscut străini

În fiecare zi din luna iunie, Ioana Ichim a cerut câte ceva, oricât de mic, celor din jurul ei.

În fiecare dimineață mă întâlnesc cu aceleași fețe. Necunoscuți cu care împart metroul spre birou. Și seara, necunoscuți cu care mă întorc spre casă. Fata cu tubul cu planșe de arhitectură, doamna care citește rugăciuni și se descalță de balerini când are picioarele prea obosite, nenea care cântă Frank Sinatra la chitară, până vine un agent de securitate să îl dea afară. În fiecare an, pus cap la cap, îmi petrec 14 zile în metrou cu ei. Mai mult decât stau cu părinții mei. În mintea mea, compun în fiecare zi bucăți din povestea lor. Uneori lipsesc și se întorc mai zâmbitori și mai bronzați, semn că au fost la mare. Știu când au fost la festivaluri, fiindcă încă mai țin brățările la mână. Știu atâtea despre ei, deși n-am vorbit niciodată. Uneori mă gândesc cu cine mi-aș împărți ultimul strop de apă și fibrobarul din ghiozdan, dacă am rămâne blocați în tunel. Cu cine m-aș împrieteni? Și totuși, asta nu o să se întâmple niciodată. Pentru că metroul nu e un loc unde să vorbești natural cu străini.

Însă recent am primit un mesaj pe Instagram de la o fată care îmi urmărește de ceva vreme postările: „Hei, ai stat lângă mine dimineață în metrou”. M-am gândit toată ziua de ce i-a fost rușine de mine și a așteptat să ajungă în spatele unui ecran ca să mă salute. Ne e atât de teamă de străini: dacă o să creadă că suntem nebuni, dacă o să se uite ciudat la noi și o să fim respinși? Am fost crescuți de mici cu ideea că necunoscuții ne ascund intenții rele și nu trebuie să vorbim cu ei sau să ne lăsăm la vedere vulnerabilitățile. Și totuși, când citim câte o poveste de la Humans of New York, e o scânteie acolo: „Ia uite, și ceilalți gândesc la fel ca mine”. Ne vedem nevoile, dorințele și fricile, reflectate de vocea altcuiva. Zi de zi, într-o mare de oameni, îi căutăm pe cei care rezonează pe aceeași lungime de undă. Ne dorim atât de mult să ne înțeleagă cineva, încât uităm ceva la fel de important: să înțelegem noi.

Așa a apărut #30smallrequests. Un exercițiu în care, toată luna iunie le-am cerut celor din jurul meu ceva, oricât de mic, ca mijloc de a deschide conversații noi. „Ai cumva o gumă?”, „Mă ajuți să car ceva greu?” sau „Ajută-mă să repar ceva” – lucruri pe care le evitam mereu, fiindcă trăiam cu convingerea că îi deranjez pe cei din jur, că le rămân datoare și, dacă nu mă descurc singură, o să par incapabilă.

Surpriza a fost să descopăr povești care erau mereu lângă mine, dar eu n-am avut curajul să pun o întrebare în plus și să am răbdare să ascult. Am vorbit cu vânzătorii de piersici din Obor, mândri de băiatul lor, „superman la Londra”. Mi-am cumpărat cercei făcuți de un fost taximetrist, care, la 40 de ani, șomer, s-a întors de nevoie la meseria alor lui, romi argintari, ca să le plătească pensia alimentară copiilor. Am vorbit cu o studentă care s-a întors în orășelul ei cu umbreluțe și terase din anii ’90, ca să deschidă o cafenea de specialitate, doar că de luni de zile bate la uși, la primărie. Și cu o fată care a împărțit flyere de masaj erotic ca să se întrețină la Facultatea de Teologie.

Am scris poveștile pe care le-am întâlnit pe Instagram și am primit sute de mesaje de la oameni care-mi spun cât de mult și-ar dori să spună ce au pe suflet când îi întreabă cineva „Ce fac?”, să nu se ascundă în spatele unui „Bine”. Oameni cărora le e frică să fie respinși de străini sau care regretă că n-au vorbit cu cineva drăguț. Oameni care m-au făcut să-mi dau seama că nevoia asta, de a discuta despre lucruri profunde, nu doar small talk, nu e doar în mintea mea.

La o petrecere, am rugat o tipă de lângă mine să îmi țină puțin paharul. Ne-am uitat împreună 10 minute cum oamenii din jur au, de fapt, fețele luminate de lumina albăstruie de ecranelor de telefon. Un grup de femei încearcă să găsească unghiul perfect pentru selfie-uri. Un tip deschide Tinderul să mai dea niște swipe-uri. Alții verifică feedul de Facebook. „Închipuie-ți câți se simt nelalocul lor aici și totuși pretind că se distrează, ca să-i vadă alții, de acasă. E o mare de lume, e pustiu de oameni.”

Asta a fost cea mai autentică și profundă conversație pe care am avut-o vreodată într-un club.

Poate cel mai frumos pentru mine a fost când am sunat-o pe bunica s-o întreb cum îmi făcea șarlotă de ciocolată. S-a mirat că am sunat-o așa din senin. După mult timp, am auzit-o vorbind cu bucurie despre alte lucruri decât boală, pensie și bătrânețe, iar experiența asta m-a învățat o lecție importantă. Dacă le ceri oamenilor ceva, nu înseamnă că ești mai puțin capabil. Ci funcționează ca un vot de încredere, prin care le spui celor din jur că le apreciezi ajutorul, că le asculți sfaturile. Oamenii se bucură când simt că pot fi utili.

În 30 de zile, am trecut prin toate emoțiile. Din unele conversații am ieșit cu zâmbetul pe buze și inima mai sus. Alteori, am plecat acasă cu povara vieții altcuiva, apăsându-mi greu pe umeri sau cu genunchii tremurând, pe scenă la DoR Live, când s-au uitat la mine mai mulți ochi decât s-au uitat vreodată.

Dacă încerci cu adevărat să înțelegi o persoană, să intri în intimitatea lumii ei și să vezi lumea prin aceiași ochi, riști să nu mai fii același Tu la final. Simt că am trăit până acum 30 de vieți diferite. Și, din fiecare întâlnire, am plecat cu o piesă de puzzle. Am rotit-o în mână, i-am analizat unghiurile și am alipit-o în imaginea mea mai mare despre lume, care arată acum mai altfel decât mi-aș fi închipuit la început.

Proiectul continuă pe Instagram, cu 30 small requests +1. De data aceasta, răspund eu rugăminților celor din jur, atunci când au nevoie de un „plus unu”, cu care să meargă undeva, unde le e frică sau, pur și simplu, nu vor să fie singuri. La film, la examen, la cumpărături, la nuntă sau poate că la spital. De-abia aștept să văd unde o să ajung și ce povești voi mai descoperi pe drum.

Ioana Ichim lucrează în publicitate. Când pleacă de la birou, vrea să creadă că oamenii nu sunt doar mulțimi și targeturi descrise uniform într-un brief. Citește poveștile pe care le descoperă și contribuie și tu cu întâmplări, pe contul de Instagram @30smallrequests.


Acest articol apare și în:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *