Ceea ce fac

Fac monetizare de jocuri gratuite: sunt la zi cu tot ce se întâmplă în piața freemium (jocuri gratuite, dar cu conținut premium plătit) și fac design de sisteme de monetizare (orice element cu potențial de a convinge utilizatorul să plătească). Ajung la 10:30 și plec când îmi dau seama că e târziu. În medie, cred că lucrez 12 ore pe zi. Îmi place că nu e niciun moment plictisitor, iar dacă iubești ce faci îți poate da o liniște interioară care se reflectă în orice latură a vieții.

Triez și sortez corespondența, plec pe teren și o distribui. Am același traseu de cinci ani și s-a creat o legătură strânsă cu oamenii: vorbim la telefon, ne spunem problemele. Uneori mă roagă să le schimb și câte un bec ars. Ei se bucură să mă vadă pentru că le aduc vești de la copiii plecați, iar eu sunt mulțumit că oamenii se bucură de serviciul oferit. Lucrez opt-nouă ore pe zi și munca e o prioritate pentru mine. Cred că ar trebui să o respectăm mai mult.

Momentan lucrez ca agent pe UK pentru o companie aeriană – opt ore, cinci zile pe săptămână. „Workin’ 9 to 5 just to stay alive”, cum ar zice o mare poetesă în viață. Vorbesc cu cel puțin 60 de oameni la telefon într-o zi ușoară, de la care fie că vreau, fie că nu, ajung să învăț ceva. Muncesc pentru bunăstarea mea psihică și materială, pentru a-mi demonstra că sunt versatilă și că până îmi voi da seama ce vreau să fac, pot să fac/să încerc mai multe.

Biroul meu de la 12.000 de metri altitudine e cu siguranță cel mai frumos din lume. Rolul meu e de comandant de avion pe Airbus 320 și Airbus 321, dar am și o poziție de management – șef de bază la WizzAir, pe Otopeni. Nu putem să depășim 100 de ore de zbor în 28 de zile consecutive. În cazul meu se adaugă și orele de birou, aproximativ șase zile pe lună, iar weekendurile și sărbătorile sunt zile lucrătoare. Cred că cel mai important e să alegi o carieră care te face fericit și te motivează să-ți dorești tot mai mult.

Sunt propria mea afacere; una care merge bine. Eu creez totul. Joc, scriu, urc pe scenă, filmez. E lucrul pe care am ales să-l fac de mic și-mi place. Notez non-stop idei, dar dacă e să luăm filmări efective, lucrez două-trei zile pe săptămână. Îmi place că pot influența oamenii. Mi-a plăcut de mic să fac oamenii să râdă, de când făceam glume în sufragerie cu prietenii părinților, până la show-ul de la Sala Palatului, unde au fost aproape 4.000 de oameni.

Față de percepția generală asupra profesiei de avocat, petrec o mică parte din timp în sala de judecată. Focusul este calitatea relațiilor cu clienții, astfel că dedic majoritatea timpului în această direcție. În abordarea mea, profesia de avocat nu se poate cantona la orele petrecute în birou. Discut cu clienții, identificăm probleme și găsim soluții, fără un tipar orar prestabilit. Grosso modo, aloc profesiei minim 45 de ore pe săptămână.

Mă simt atât de privilegiată să fac ceea ce fac, încât mi se pare aproape nepotrivit să spun că muncesc. Cu pacienții care vin pentru consiliere genetică interpretăm împreună istoricul familial, discutăm despre riscurile de a avea sau de a transmite o boală genetică, analizăm opțiunile pe care le au. Pacienții mei sunt extraordinari și colaborez cu oameni pe care îi admir. Mă entuziasmează gândul că pot să ajut sau să am o contribuție în viața celorlalți.

Munca e foarte grea, dar e și plăcută. Munca te însănătoșește. Mă trezesc la patru dimineața și vin la piață, unde stau și vând de la șapte dimineața până la șapte seara. Doar duminica e liberă. Îmi place toată munca de legumicultură. Mi-ar plăcea și altceva, dar dacă asta am învățat… Dacă nu muncesc, nu mănânc. Dacă vorbesc frumos cu clienții, se aleg singuri. Le pun o roșie, un ardei în plus și sunt mulțumiți. Zic: „Mergem la doamna, că e cumsecade”.

Ceea ce fac constă în zâmbete, emoții, regăsiri, lacrimi, bucurie, conștientizare. Nu simt că e o muncă și îi aloc oricât timp e nevoie. Știința yoga și arta masajului presupun un studiu continuu. Îmi place ideea de a împărtăși trăiri unice cu toți cei pe care îi întâlnesc. Mă regăsesc în fiecare dintre ei și ei în mine. Pentru mine ideea de muncă înseamnă să faci cu plăcere ceea ce îți place, aducând un beneficiu și celor din jurul tău.

Munca mea presupune să fac legume bune și să le vând. Partea a doua nu-mi iese foarte bine. Munca e voință în exercițiu, e chinul prin care ideile devin lucruri. Într-un fel, toți suntem moașe de idei. Uneori lucrez șase ore, alteori zece. Cu oamenii care lucrează pământul realizezi ceva despre condiția umană, ceva ce uităm când suntem prinși în urban, finanțe, internet: viața e mult mai simplă decât ni se pare.

Piscina Urbană e un proiect dezvoltat de la zero, alături de prietena mea Adina. E jobul de după job, unde petrec aproape zilnic încă trei-patru ore, inclusiv în weekend. Fac ce-mi place și ce ne-am propus: comunicăm cu oamenii și îi încurajăm să se simtă din nou copii. Tocmai prin prisma locului pe care l-am creat, se filtrează cine ajunge la noi, sunt oameni faini. Muncesc pentru experiența personală, pentru satisfacție, pentru vise. Muncesc, deci exist.

Lucrez de aproape 10 ani în industria vinicolă și realizez strategii de branding și business development. Am încercat diverse joburi până am descoperit lumea vinului. Îmi place că îmi permite să fiu liberă, creativă și să interacționez cu partea cea mai frumoasă a oamenilor. Fac ca lucrurile complicate să pară mai simple. Predau, scriu, descopăr. Muncesc mult, pentru că atunci când îți place foarte mult ceea ce faci nu simți neapărat nevoia unei vacanțe.

Slujba mea presupune prestarea serviciilor de curierat clienților FAN Courier și îmi ocupă cam 10 ore pe zi. M-a atras datorită activității intense ce nu îmi permite să mă plictisesc. Cred că munca reprezintă îmbinarea utilului cu plăcutul, modalitatea de a evolua atât pe plan profesional cât și financiar. Pentru mine familia este pionul principal al existenței, iar munca este stâlpul de susținere al principalei priorități.

Munca înseamnă să faci ce-ți place. De mică mi-am dorit să fiu șofer, acum conduc un tramvai. Sunt responsabilă pentru toți pasagerii. Practic, eu car oameni în spate. Trebuie să fiu atentă la trafic, la pietoni, la taximetriști. Nu am un program fix de lucru, fiindcă e flux continuu de vehicule. Depinde și de tura în care intru, dar în principiu lucrez șapte-opt ore pe zi. Muncesc ca să îmi întrețin băiatul care are 22 de ani și să avem o casă. Sunt o femeie singură, deci trebuie să mă descurc.

Îmi place să lucrez în lemn. Fac de toate: mobilier, uși, geamuri, mese, scaune, colțare, măști de chiuvetă. O fereastră (cu rame cu tot) ia două zile, de dimineața până seara. Meserie am învățat de la tata. Am lucrat cu el de la 10 până la 19 ani, când am plecat în Spania. Anul ăsta a murit tata și am zis mai bine să vin să lucrez aici, s-o ajut și pe maică-mea, cum a rămas singură. Am o fată de 11 ani în Spania, stă cu mama ei. Lucrez toată ziua pentru mine și pentru fata mea.

Munca în brutărie e foarte solicitantă. Nu stau niciodată jos, de‑abia am timp să beau apă uneori. Cum intru în tură, aștept să primesc comenzile și mă apuc de frământat. Lucrez de la 13:30 la 22:00, cinci zile pe săptămână. În 28 de ani n‑am lipsit nici măcar o zi de la serviciu. Mă concentrez pe ceea ce fac și nu mă mai gândesc la ale mele. Îmi face plăcere, pun suflet în ceea ce fac. Muncesc pentru copiii mei, ca să îi întrețin, ca să supraviețuim.

Am găsit această meserie întâmplător și sunt un caz fericit, nici acum nu sunt plictisit sau obosit. Predau matematică la același liceu de 37 de ani și e o mare bucurie să fiu alături de tineri, datorită cărora îmi păstrez tonusul. Lucrez de la opt dimineața la 10 seara, la școală și acasă. Parcurg programa cu elevii, dar stabilesc și o relație cu ei. N-aș dori pentru nimic în lume să-mi schimb profesia.

Activez în domeniul autismului și munca mea e să găsesc resurse care să îmbunătățească viața celor pentru care lucrez. Muncesc și 12 ore pe zi, dar munca nu e o componentă a vieții pe care o desfășor într-un interval. Munca e un mod de a fi. Mult timp am crezut că muncesc pentru rezultat, dar ce îmi place cel mai mult e procesul, suma încercărilor eșuate de dinaintea unei intervenții de succes. Analiza comportamentală nu are soluții universale, dar are unelte care funcționează.

Munca este mea are patru planuri: diagnosticul; tratamentul, adică operația (un momentele plin de concentrare și de satisfacţii); urmărirea postoperatorie a pacienţilor, o artă în sine; cercetarea stiinţifică. În medie, lucrez cam 50 de ore săptămânal. Îmi place că trebuie să fiu și un genist care să știe ce fir să taie, și un lider care știe unde trebuie să ajungă echipa sa, și un arheolog răbdător, și în același timp să nu uit că obiectul muncii mele este un om.

Deocamdată, munca e hobby-ul meu principal. Sunt specializat pe electronică, design de circuite imprimate, programare și secundar pe mecanică, proiectare, design, print 3D, prelucrare lemn și altele. Odată ce m-am apucat de un proiect nu renunț până nu sunt mulțumit de progresul făcut în acea zi sau dacă nu am terminat ce mi-am propus. Seara planific ce să fac la muncă în următoarea zi. Acum te gândești că sunt puțin workaholic, dar la Nod mereu se întâmplă ceva cool.

Când eram mică, mergeam cu mama la coafor și spuneam: „Când mă fac mare o să-mi fac coafor!”. Visul s-a adeverit. Când faci ce-ți place, munca nu se mai numește muncă. Epilez, fac tratamente faciale, manichiură, pedichiură, tund, coafez, machiez. Lucrez șase-opt ore, depinde de programări. Prin natura meseriei interacționez direct cu clienta și se creează o legătură. Sunt subiecte pe care nu le poate discuta cu niciun membru al familiei. Un bun ascultător e tot ce își poate dori.

Cu partenera mea, Ioana, și colaboratorii noștri, gândim excursii si experiențe autentice care să conecteze turiștii români și străini cu România de altădată. Concret, într-o săptămână scriu mailuri, dau telefoane, pun fotografii, scriu articole de acasă și merg și pe Moldoveanu sau la un atelier de făcut cozonaci în Oltenia. Lucrez și 3 și 16 ore pe zi, depinde ce avem de organizat. Învăț despre alte lumi și feluri de a trăi. E un mod de a călători fără să plec.

Îmi place să cred că prin ceea ce fac ajut oamenii să-și lase mașinile acasă. Munca mea coincide cu pasiunea pentru biciclete și mă ajută să pedalez cu scop. Este acel ceva care mă face să evoluez continuu și ce îmi aduce de fiecare dată satisfacția că unele lucruri merg ca pe roate datorită mie. Lucrez atâta timp cât e nevoie și caut, la modul corporatist vorbind, noi oportunități și provocări.

Lucrez la Consiliul Național Român pentru Refugiați. Facem advocacy și consiliere juridică pentru refugiați și persoane cu protecție subsidiară. Lucrez opt ore pe zi, uneori cu sincope mentale, alteori cu program prelungit voluntar. Îmi place că lucrez într-un domeniu umanitar, în care performanța se cuantifică după cât de mult reușești să ajuți. Ajut oamenii să-și reîntregească familia despărțită de conflicte, să-și înscrie copiii la școală, să-și găsească un loc de muncă și să se integreze.

Asigurăm siguranța cetățeanului în caz de urgență: incendiu, inundații, transport persoane, acoperim cam toată plaja de cazuri. Lucrăm în ture de 24 cu 48, adică 10–11 zile pe lună suntem la serviciu 24 din 24. Muncesc pentru mulțumirea sufletească. Cel mai mult îmi place că ajut populația în momentele grele, în care ei nu se descurcă din cauza panicii. M-a schimbat ca mentalitate, e o meserie care modelează caracterul și îl face să fie mai bun.

Sunt freelancer în design grafic, pun pe picioare Re:Wire cu partenera mea, Lavinia, și regândim felul în care se fac evenimente și comunicare în România. În timpul liber sunt și șofer partener UBER. În săptămânile aglomerate pot lucra 60 de ore pentru Re:Wire și freelancing și maxim 10 ore pe UBER. Nu țin cont de zile de săptămână sau weekend, de zi sau noapte. Am învățat că în orice fac trebuie să fiu om. E mult mai important decât să nu fac greșeli.

Când mă gândesc la „muncă”, mă gândesc la ceva chinuitor, care te încorsetează. În regia de teatru cel mai mult îmi place că pot să povestesc lucruri despre mine împreună cu alți oameni. Când faci un spectacol, fiecare decizie pe care o iei povestește ceva din tine – de la distribuție, spațiu, decor, la culoarea fiecărui costum și la tot ce interpretează actorii. La repetiții, concret, lucrez opt ore pe zi. Dar, real, lucrez din momentul în care mă trezesc până în momentul în care mă culc. Nu e muncă, așa trăiesc eu. E viața mea personală.

Pentru mine munca a fost mereu o chestie de pasiune și un pic de obsesie. La Strasbourg ideea e să mă duc pe o agendă reformatoare care să schimbe ce face instituția pe partea de romi. E foarte greu să schimbi oamenii care deja au rutine în ce fac, cei de peste 40 de ani. Cel mai ușor de schimbat, sistemic, e generația tânără. Vreau să implementez ca politică publică într-un organism internațional ce am încercat să fac în ultimii nouă ani în Ferentari.

Munca de arhitect de interior e ca o joacă, o fac din pasiune și pentru satisfacția de la finalul proiectului, când poți să te gândești la ce ai greșit și la ce ai îmbunătăți în viitor. Să fii arhitect de interior presupune creație, dar și tehnică. Îmi place să găsesc soluții creative pentru probleme de utilitate. Petrec în general opt-nouă ore la birou, dar un arhitect e disponibil 24 din 24. E genul de meserie pe care nu o poți face la un nivel satisfăcător dacă nu i te dedici.

Caut, ascult, sortez, selectez, vând muzică. Munca mea se învârte în jurul pasiunii – muzica pe vinil –, fie că e vorba de Misbits Record Shop (magazinul de viniluri pe care îl dețin), fie că e vorba de DJ-ing. Lucrez 40 de ore în timpul săptămânii, iar în weekend preiau jobul secundar, cel de DJ, la care nu pot face o contorizare: între două ore și… cine poate ști? Munca la un record shop îmi dă responsabilitate față de clienți și prieteni; toată lumea are așteptări mari de la selecția de muzică pe care o ofer și asta mă motivează.

Trăiesc de patru ani în România și de patru ani lucrez la Dristor în Centrul Vechi. Lucrez opt ore pe zi, pe ture. Tai carne, fac șaorma și-i coordonez pe cei cu care lucrez în tură. Îmi place că pot să mă întrețin, îmi place că vorbim frumos cu clienții, că le zâmbim și că nu suntem roboți.