Contează să fii aici, nu să iei 10

Poate un liceu la sat să lege o comunitate și să reducă abandonul școlar?

În prima zi de școală, copii de grădiniță, boboci de pregătitoare, liceeni și părinți se adună pe strada din fața Liceului Tehnologic Cojasca și prin curtea școlii încă de la nouă dimineața, deși festivitatea e anunțată la 11:00. Clădirile sunt proaspăt vopsite în portocaliu, curtea e măturată, iarba e verde. Geamurile de termopan ale școlii, grădiniței și liceului din aceeași curte sunt larg deschise ca să intre aer proaspăt. Toaletele lucesc.

Suntem în satul Fântânele, comuna Cojasca, o localitate din județul Dâmbovița în care trăiesc 8.500 de persoane, dintre care 6.500 sunt de etnie romă. Copiii stau pe grupuri, în funcție de satele din care vin: Fântânele, Iazu, Cojasca. Două fete de liceu se joacă cu copiii de trei ani veniți alături de părinți la grădiniță. Îi aruncă în aer, îi fugăresc și-i pupă apăsat. Băieții domină numeric curtea școlii; se îmbrățișează și se măsoară din cap până în picioare, atenți la frezele în scări cu șuvițe multicolore, la blugi și la tricouri.

E o primă zi de școală așa cum ai mai văzut, cu boxe, cu primar, cu preoți, cu freze studiate, salopete cu mesajul „School ruined my life” și glume. Dar suntem într-o școală cum nu ai mai văzut.

Liceul Tehnologic Cojasca, cu sediul în satul Fântânele, există din 2017, după ce în 2016 directorul George Puiu, sprijinit de administrația locală a comunei, a depus actele la ARACIP (Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar) pentru acreditarea Școlii Gimnaziale Fântânele ca liceu tehnologic cu două specializări: mecanică și textile. La profilul de mecanică, elevii învață cum să repare mașini, unelte sau utilaje, iar la cel de textile cum facă un tipar și să-l transforme într-o haină. Există o singură clasa de a XI-a, în care învață 21 copii; 9 fete și 12 băieți, două clase de a X-a – una de mecanică în care sunt 27 de băieți și una de textile, unde sunt 25 de fete. Tocmai încep clasa a IX-a 20 de băieți la mecanică și 17 fete la croitorie.   

Locuitorii din Fântânele sunt penticostali, în timp ce sătenii din Iazu sunt ortodocși.
În trecut, lăutăria era cea mai practicată meserie în Fântânele.

Cel mai în vârstă elev al școlii are 20 de ani și e în clasa a XI-a. Aproape toți colegii lui au deja peste 18 ani și au intrat la liceu cu medii de 2 și un pic. Asta pentru că liceenii de la Fântânele sunt majoritatea adolescenți care s-au oprit din a merge la școală în clasa a VIII-a. Unii au fost plecați să lucreze în străinătate, alții la București sau Târgoviște. S-au întors la școală abia după ce acum doi ani a apărut șansa de a face liceul în comunitatea lor. 

În curtea școlii sunt și profesorii care predau la liceu. Printre ei, Cătălin Marinescu, un profesor de religie debutant, discută cu noul profesor de mecanică. Are emoții, căci n-a mai predat niciodată, e cântăreț bisericesc în Găești și vrea să ajungă preot ortodox. Nu știe cum se vor desfășura orele lui de religie, pentru că elevii sunt de confesiune penticostală. Cei doi profesori vor face naveta și nu știu încă dacă și cum li se va deconta drumul. Inginerul de mecanică aprinde o țigară. Îi explică colegului de religie că migrația va sabota procesul educațional, că mereu sunt copii care pleacă la muncă în mijlocul anului. Stă drept și le zâmbește elevilor care îl salută, încurcați că nu știu cine e și ce predă.

În jur de 11 intră pe poartă doi polițiști, un preot, primarul comunei Cojasca, Victor Gheorghe, îmbrăcat în costum negru cu tricolorul pe umăr, și Puiu, directorul liceului. Se îndreaptă spre un podium cu boxe și-i invită pe toți să se apropie. Câțiva băieți s-au cocoțat pe geamurile de la etajul unu, să urmărească discursurile de acolo. Mediatorul școlar strigă la ei să coboare, dar nu par să-l bage în seamă. Se dau jos abia când mediatorul țipă a disperare că nu e ascultat tocmai acum când sunt de față autoritățile din sat. 

Primarul se strâmbă la grupurile gălăgioase. „Mămicile din Fântânele care aveți copii mici, aveți grijă de ei! Nu dărâmați școala, că e greu să o construim la loc!”, le spune ferm. Boxele bubuie câteva secunde de reggaeton, o glumă a băieților de liceu care se tot conectează prin Bluetooth de pe telefoanele lor.

Când directorul liceului ia microfonul, se șâșâie și se face liniște. Puiu, un bărbat slab de 40 de ani, e emoționat. Își începe discursul cu felicitări pentru elevii de clasa a XI-a care sunt în continuare la școală. „Pe mulți îi cunosc din clasa I și știu că pot”, le spune. „Ne-am simțit iubiți aici și ne simțim în continuare. Vă rog să păstrați ceea ce s-a făcut. Am descărcat gălețile de lavabilă cu voi. Avem manuale. Avem și profesori noi. Sperăm să nu avem probleme de disciplină și să îmbunătățim frecvența.”

George Puiu spune că unul dintre cele mai fericite momente din cariera lui a fost când a aflat că va putea înființa un liceu la Fântânele.

Puiu le spune copiilor că urmează o slujbă scurtă și-i roagă să fie respectuoși. „Știu că mulți sunteți penticostali, dar Dumnezeu e același pentru toți.” Preotul spune Tatăl nostru și își încheie rugăciunea cu o binecuvântare înjumătățită: „Dumnezeu să vă binecuvânteze pe cei ortodocși. Iar pe ceilalți, pace Domnului!”. Câțiva pufnesc la auzul diferenței, iar primarul preia microfonul. Le spune că nu va mai permite nimănui să intre în școală după ora 8. Avertizează că părinții își vor pierde ajutoarele sociale dacă nu au grijă de școală și nu respectă regulile. „Fără plete. Fără cărări în cap! Îmbrăcăminte decentă. Figurile după școală și în vacanță, nu aici.” Primarul spune că vrea să discute personal cu toți părinții a doua zi și promite că de săptămâna viitoare va asigura transportul cu microbuze pentru elevii care vin din satele din împrejurimi. Pleacă apoi în inspecție prin clase împreună cu mediatorul. Afară, copiii pun din nou stăpânire pe boxe, dau muzica tare, dansează și bat din palme pe trap.


Ai putea crede că să intri la liceu cu 2 și un pic nu e o reușită sau o mândrie, dar pentru oamenii din Cojasca elevii sunt copiii lor, cei care muncesc cot la cot cu ei, în gospodării sau pe șantiere, iar în restul anului merg la școală, învață, ascultă muzică pe telefoane și ies cu prietenii. Deși uneori vor să pară severi, strigă sau amenință, adulții de aici încearcă de ani de zile să le facă viața mai bună elevilor. Știu că oricât ar vrea nu pot schimba cu totul realitatea unor băieți de 16 ani care își petrec vacanțele pe șantier ca să mai facă un ban de buzunar sau să-și ajute familia, dar mai știu și că asta nu înseamnă că trebuie să se oprească din încercat. Au învățat că trebuie să se adapteze și ei la elevi și să nu își măsoare reușita în note de zece. 

Primarul povestește că părinții elevilor și-au dorit ca profilele noului liceu să fie mecanică și textile.

Până în 2017, doar 30% dintre cei aproximativ 300 de elevi din Cojasca mergeau la liceu, deși toții copiii urmau ciclul gimnazial. La sfatul mediatorului școlar, și cu sprijinul profesorilor, primarul a decis să transforme școala gimnazială din Fântânele în liceu. Părea planul perfect de a crește numărul de ani petrecuți în școală, de a sprijini fetele din comunitatea romă să-și continue educația, de a oferi locuri de muncă, de avea un liceu în sat, aproape de copii. Părea și o nebunie pentru inspectoratul școlar și chiar și pentru unii dintre profesorii de la gimnaziu care nu și-au depus candidaturile pentru posturile la liceu, pentru că nu credeau că va fi posibil.

Cu ochii mari, chelie și cioc, Puiu e mereu în mișcare. Tot timpul îl așteaptă sau îl caută cineva. Fumează și vorbește la telefon non-stop. Înainte să conducă liceul a fost învățător în sat 17 ani. A absolvit Colegiul Universitar Pedagogic de nevoie, după ce îi venise acasă ordinul de încorporare în armată, și a aterizat din prima în această școală suprapopulată cu copii care vorbeau mai degrabă romani decât română. Pe atunci, peste 750 de elevi învățau în trei schimburi în trei clase renovate printr-un proiect finanțat de Banca Mondială. „Am avut preconcepții, de ce să zic, că sunt murdari, că sunt gălăgioși, că nu mă voi înțelege cu părinții. Dar am observat ulterior că sunt foarte atașați de învățători și foarte atașați de cine se atașează de ei.” A găsit și un colectiv de oamenii care simțeau, ca și el, că elevii meritau mai mult. „Am fost obligați să lucrăm cum trebuie. Eram și tineri, nu ne era frică.”

Probleme au început să apără după 2007, când oamenii au început să emigreze. În Fântânele cei mai mulți trăiau din comerț cu mașini. Cumpărau din afară mașini pe care le vindeau mai departe. O dată cu criza economică vânzările au scăzut drastic. O primă familie a plecat în Germania, a urmat alta, apoi alta. Oamenii auzeau că se trăiește mai bine acolo și plecau cu copii cu tot. „Plecau (…) și aveau lacrimi în ochii și noi și ei”, își amintește Dora Ștefan, care era atunci directoarea fostei Școlii gimnaziale din Fântânele. Ștefan predă în sat din 1986 și spune că plecările au fost unele din cele mai dificile momente din cariera ei. „A fost un șoc pentru noi, în fiecare an desființam clase, scoteam copii din evidențele școlare.”

O parte din uneltele folosite de liceeni la atelierele de mecanică și croitorie provine de la fosta Școală de Arte și Meserii din comuna Cojasca.

Între 2007 și 2014, aproximativ 500 din cei aproape 800 de copii au plecat din comună și nu s-au mai întors. Clădirea cea nouă din curtea școlii, a cărei construcție a început în 2005, când încă erau mai mulți copii decât bănci, dar care, din lipsă de fonduri, nu s-a finalizat decât în 2016, era goală. Puiu își amintește o discuție din acei ani cu un fost elev, un băiat pe care l-a sfătuit să meargă la Târgoviște la liceu. „M-am întâlnit întâmplător cu el la maternitate, năștea soția mea și năștea și soția lui, o fostă colegă de clasă. Îi avusesem pe amândoi. Și îl întreb: «Ai terminat liceul? Da, l-am terminat domnule George, nu mi-a folosit la absolut nimic. Mașini cumpăram și înainte, mașini cumpăr și vând și acum».”

Puiu nu putea să-l contrazică, dar știa și că fără liceu șansele pentru o schimbare scad și mai mult. Cu cât ai mai puțină educație, cu atât scade numărul de opțiuni în materie de joburi. Ana Dragomir, mediatorul sanitar din comună, spune că ei liceul i-a folosit. A terminat gimnaziul la Cojasca și pentru că încă nu era liceu în comună, a mers la Băleni, unde a învățat să repare mașini („Iubesc mecanica mai mult ca cinci băieți la un loc”). După ce a absolvit 12 clase a făcut un curs de mediator sanitar și acum este persoană de legătură între doctori și săteni. Alături de primar, profesori și de mediatorii școlari, Puiu s-a luptat să deschidă un liceu în care elevii să nu se simtă judecați sau inferiori. Știa că mulți dintre ei nu vor merge la facultate, că o parte vor termina doar cele zece clase obligatorii, dar chiar și așa liceul le oferea o șansă, un spațiu unde să li se spună că contează, să prindă încredere în ei când văd că știu să răspundă la întrebări, să învețe să lucreze în echipă și să știe că au drepturi și obligații.


După ceremonia de deschidere a anului școlar, primarul Gheorghe intră cu mediatorul școlar la clasa a IX-a B și începe să le vorbească: „Mai ales că sunteți băieți, nu vă bateți, nu vă certați. Cel care face prostii de felul acesta automat este exmatriculat”. Băieții, aproape toți îmbrăcați în negru, îl ascultă. Mai râd înfundat și își dau coate, fac glume, dar nu prea multă gălăgie. Primarul își continuă discursul: „Că ești la liceu la Fântânele, că ești la liceu la Buftea sau la Târgoviște, aceleași reguli sunt. Da, vin la școală, pun mâna și învăț, că nu înveți nici pentru mine nici pentru profesori”. 

Victor Gheorghe, primar, speră că în curând comuna Cojasca va arăta „ca un mic orășel”.

Gheorghe e primar în comună din 2000, dar e în primărie din 1982. E rom și de loc e din Fântânele. Spune despre sine că e un tip bătăios. „Tot ce cea ce îmi pun în cap să fac pentru comunitate, duc la bun sfârșit.” De când e la primărie a asfaltat drumurile, a iluminat străzile și s-a asigurat că fiecare gospodărie are apă curentă. Printre cele mai mari realizări ale lui se numără însă munca de școlarizare a copiilor.

În 2002, comuna Cojasca a accesat mai multe fonduri PHARE, un program al Uniunii Europene pentru țările din Centrul și Estul Europei, și așa au putut plăti cursurile și salariile a doi mediatori școlari, unul în Fântânele și altul în Iazu.

De atunci lucrează ca mediator școlar Marian Roman. L-a sfătuit să se angajeze soția lui, Claudia Roman, profesoară de limba romani. Bărbatul spune că a fost sceptic la început. Cânta la acordeon, mai avea nunți și evenimente și se întreba cum o să aibă timp să le împace pe toate. La cursuri însă, și-a dat seama că e cu adevărat nevoie de un mediator în comunitate, o persoană care să cunoască sătenii, dar și autoritățile, și să-i ajute pe actorii implicați să comunice între ei pentru binele copiilor.

Marian Roman, mediator școlar, spune că singurul lucru care îi displace la munca lui e statul în picioare. Este la școala din Fântânele în fiecare zi, de la ora 8 până la 14.

Roman are 51 de ani și poartă mereu cămașă și pantaloni călcați la dungă. Când e pauză, pe lângă el e mereu câte un copil. Glumește cu ei și le vorbește în romani, îi învață pe câțiva să cânte la acordeon. „Toți din comunitate ne cunoaștem foarte bine și nu vrem să avem conflicte unul cu altul. Se mai ceartă, se mai împiedică, așa sunt toții copiii, dar nu să se întâmple cine știe ce.” Tot el se asigură și că profesorii se comportă bine cu elevii. Știe că nici cadrele didactice nu sunt scutite de prejudecăți și când vine un dascăl nou nu așteaptă ca acesta să facă o gafă; discută cu el de la început. Acum a vorbit cu Marinescu, noul profesor ortodox de religie, pentru a se asigura că orele se vor desfășura în liniște, chiar dacă majoritatea elevilor sunt penticostali.

Cu părinții discută cel mai bine la adunarea săptămânală de la biserica penticostală din sat. Pentru el, a fi mediator școlar e o slujbă care nu se termină niciodată: „Ținem legătura cu părinții și în afara orelor, ne vedem pe stradă și vorbim, ce probleme au copii, cum se descurcă. Nu e oboseală; discuțiile astea ne fac bine”.

Înainte să plece să oficieze o cununie civilă, primarul le spune bobocilor să nu vină cu băutură, să nu fumeze, fără droguri și să nu se ia de fete. Anul trecut elevele au vorbit cu primarul despre comportamentul băieților. Aceștia făceau glume pe seama lor și fetele spuneau că nu se mai simțeau confortabil. Primarul i-a luat atunci pe băieți separat și le-a spus să se potolească. 

Filmul în care a jucat Rebeca va avea premiera la Londra, la Raindance Film Festival.

În a doua zi de școală, într-o sală de clasă, patru fete stau în jurul profesoarei de franceză. Cineva face o glumă și toate încep să râdă. Rebeca spune râzând „Ce proastă sunt!”. Profesoara o oprește: „Ți-am spus să nu mai vorbești despre tine așa”. Fata zâmbește puțin. Așa e, i-a mai spus. Rebeca s-a întors la Fântânele după ce a muncit două luni jumătate în Anglia, unde spăla mașini și câștiga 50 lire pe zi. Din România, o suna diriginta ei. Amândouă plângeau la telefon și profesoara îi spunea să se întoarcă, să termine școala, că va fi mai bine așa. Până la urmă, Rebeca s-a întors. Înainte să plece în Anglia a jucat într-un film independent în limba romani, „Matthew Mark Luke John”. Experiența a convins-o să-și urmeze visul din copilărie și să se pregătească de admiterea la Actorie în București. E printre singurii copii de aici care se gândesc la facultate. 

Lângă ea stă prietena ei, care are tot 19 ani și care după ce a terminat clasa a VIII-a a rămas acasă doi ani, până s-a deschis liceul. Naveta ar fi fost scumpă și în plus periculoasă. „Pe drum se pot întâmpla multe”, spune ea. Așa e aproape de casă, unde oamenii se știu între ei și se simte protejată. Pentru fetele de aici, liceul din Fântânele e singura lor șansă să-și continue educația. Pentru că familiile nu le-ar fi lăsat să facă naveta 20 de kilometri până la cel mai apropiat liceu din Băleni, pentru că e firesc în comunitatea lor ca educația fetelor să se încheie mai repede decât a băieților, pentru că ele trebuie să aibă grijă de casă și de frații și surorile mai mici, și mai apoi de propriile gospodării. Chiar și așa, toate fetele de clasa a XI-a vor să-și dea Bacalaureatul. 

Prima zi de școală la Fântânele a fost și ultima zi de director a lui Puiu. De anul acesta a obținut postul de inspector pentru minorități naționale la inspectoratul școlar din Dâmbovița și de acum va lucra la Târgoviște. Toate profesoarele, ba chiar și femeile de serviciu, l-au rugat să facă o poză împreună, de despărțire. Puiu le-a contrazis amuzat. Va mai veni la Fântânele des; are încă șase ore de engleză aici. În plus aici îi sunt prietenii, colegii cu care se știe de ani buni.

După el, la conducerea școlii se întoarce Ștefan, care are în față o perioadă dificilă. Acreditarea la ARACIP e doar primul pas în viața unui liceu. Testul final e atestatul pe care îl obții după patru ani dacă dovedești că există promovabilitate la Bacalaureat și copii care să se înscrie.  

De când predă la Fântânele, Dora Ștefan a învățat și ea câteva expresii în limba romani.

Are încredere în copii, dar știe că nu va fi ușor. Elevii, crede ea, nu au probleme să înțeleagă la ore, dar nu sunt consecvenți când vine vorba de studiul individual. Populația de copii a scăzut o dată, se mai poate întâmpla. Dacă liceul vrea să supraviețuiască trebuie să atragă elevii și din alte comune învecinate. Posibilitatea să nu mai existe liceul ar fi o lovitură grea, spune Ștefan. „Va fi o dezamăgire totală, s-ar putea să fim arătați cu degetul că nu am fost în stare să ținem un liceu la nivelul comunei, vor rămâne foarte mulți copii neșcolarizați.” 

Liceul din Fântânele așteaptă să-și dea testul: prima promoție de absolvenți în 2021. Pare a fi pe drumul cel bun, anul acesta liceul a fost premiat pentru locul II obținut la faza națională a Olimpiadei de limba romani. Copiii fac practică la o cooperativă meșteșugărească din Târgoviște sau la firma de reparații utilaje agricole din Cojasca. Anul trecut Puiu a primit un telefon de la o firmă de întreținere și mentenanță din București, care ar fi vrut să facă recrutare în rândul absolvenților de clasa a XII-a. Directorul le-a spus că încă nu are absolvenți, dar că păstrează legătura și la anul îi invită să-și prezinte oferta în fața elevilor. 

Pe pereții liceului și ai școlii sunt lipite desene și planșe făcute de elevi.
În pauze, profesorii mânâncă împreună. De multe ori își comandă mâncare de la un restaurant din afara satului.

La sfârșitul orelor, după copiii mici vin părinții. Femeile cu baticuri simple pe cap schimbă două trei cuvinte cât copiii se mai joacă. Un tată își ține fetița de o mână și-i cară manualele pentru noul an școlar. Cei mai mulți dintre părinți au terminat școala la Fântânele. Unii au glumit și ei cu Roman, au ascultat sfaturile lui Gheorghe și au învățat să scrie și să citească cu ajutorul lui Puiu. „Mă simt mândru că le-am fost învățător, pentru că sunt niște oameni deosebiți, bine-crescuți, educați”, spune Puiu „Chiar niște oameni cum trebuie să fie.” 

Acest articol este o colaborare cu Școala9.ro, un proiect editorial dedicat educației preuniversitare.


Un proiect editorial despre transformarea satului românesc.

2 comentarii la „Contează să fii aici, nu să iei 10

  1. Ana, citind articolul tau, m-am intors in timp. Tu stii, ca eu si sotul meu, dupa terminarea facultatii, am luat repartitia la Cojasca? Eu eram profesoara de limba rusa si limba romana chiar in Cojasca, iar sotul meu, profesor de matematica, in Fântânele!…ce experienta! Ce amintiri!!!🤗

  2. Cu tot respectul pentru efortul depus, având în vedere mediile de admitere mici ale elevilor, cred că ar fi fost mai bine ca în loc de liceu să fi acreditat o școală profesională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *