Silviu Huțanu

Silviu a fost un muzician romantic și o binecuvântare pentru toți cei care l-au cunoscut. A murit din cauza COVID-19 la 37 de ani.

De Sorana Stănescu
Ilustrație de Tuan Nini
2 decembrie 2021

Această poveste face parte dintr-o serie despre cei pe care i-am pierdut în pandemie. Ilustrația reprezintă clepsidra cu pilitură de fier pe care Silviu a cumpărat-o alături de prietena lui, Laura.

Relația Laurei și a lui Silviu a început pe 23 august 2019 și s-a încheiat pe 19 iunie 2020. Dar, de fapt, începuse în 2009 și a continuat până când Silviu a murit, în octombrie 2020. Și, într-un fel, continuă și azi, spune Laura, care uneori mai primește un semn de la el, cum ar fi un Uber condus tot de un Silviu, care seamănă cu el și ascultă aceeași muzică.

Silviu Huțanu avea 37 de ani și era din Iași. De-o viață cânta la clape și era inginer de sunet în trupa de pop și jazz SoundCheck Band, alături de frații săi (unul geamăn, unul mai mic), de tatăl său și de alți membri ai familiei. Erau cunoscuți și căutați în Iași. Laura Bagrii, consultant de beauty, a cântat și ea puțin cu trupa, în 2009, și așa s-au cunoscut. Erau de aceeași vârstă, erau raci și erau pe-aceeași lungime de undă.

În cei 10 ani au mai vorbit pe Messenger, noaptea. Silviu a început să-i trimită poezii de dragoste scrise de el și adresate unei „the only one”, deși aceasta nu avea încă un nume. Pe 23 august 2019, la prima întâlnire, i-a și recitat o poezie și așa au început să se lege luni pline de romantism. El îi spunea că e o divă și că trebuie să aibă mereu încredere în ea și o răsfăța mergând la restaurante scumpe, unde mâncau sushi, somon, prăjituri cu cremă – preferatele lui.

„Era romantism până la Dumnezeu și înapoi”, spune Laura. Și unul cast, pentru că Silviu era credincios și nu voia să aibă relații sexuale până la căsătorie. Nici relația lor nu era cunoscută de toată lumea, pentru că pe Silviu îl știa comunitatea de bărbat singur, cu principii puternice.

„Certurile noastre erau pe citate din Biblie”, spune azi Laura, ușor amuzată. Și-au petrecut lockdownul fiecare la el acasă, studiind Biblia în apeluri video, iar nopțile se uitau pe Netflix la același film, pe Messenger video. Silviu zicea: „2, 3, șiii…” și apăsau play în același timp. Îi plăceau filmele cu întorsături și final neașteptate – Laura nu mai ține minte titluri, iar la cont nu mai are acces, pentru că era al lui.

„A fost un romantic incurabil, scos din cărți, și în același timp un tip foarte corect, cu coloană vertebrală.” De exemplu, dacă el ar fi lovit mașina cuiva din greșeală, l-ar fi căutat pe proprietar să-l despăgubească, spune Laura.  

După starea de urgență, au apărut niște tensiuni între ei, pentru că viziunile despre viață erau prea diferite, iar Laura a decis să pună capăt relației. Dar au păstrat legătura și lunile care au urmat au fost și ele frumoase. Vorbeau mult la telefon; ea îi povestea, de exemplu, cum și-a luat un iPhone în rate, gest pe care el îl cataloga în glumă „nebunie”.

În trecut, când Laura rămânea uneori fără bani, el îi trimitea pe Revolut; câteodată erau cadou, câteodată împrumut. De ziua ei, pe 15 iulie, s-a trezit cu 20 de lei pe Revolut și un mesaj de „Salut” de la el. Apoi încă 20 și încă 20, la intervale de câteva minute. „Cum te simți?”, „E ziua ta”, până la vreo 300 de lei. Apoi a trimis un curier să-i aducă un ceai matcha verde, bio, și un trandafir, iar seara au luat cina împreună la un local fain. Așa era Silviu.

În octombrie a început să se simtă rău. I-a spus Laurei că are simptome de răceală, apoi de leșin și că nu îi mai e foame – tocmai lui, care era gurmand și mânca ce voia, la ore nepotrivite, doar din plăcere. Gluma lor era că Laura mănâncă „jazz”, adică lucruri de calitate și nutritive, pe când el mănâncă „Despacito”. La muzică, era fix invers – el asculta jazz, ea Despacito.

A rugat-o să-i aducă plăcintă cu brânză. Ultima dată, Laura l-a văzut la poartă. „Era semi-leșinat, dar era frumos.” După două zile cu febră, s-a dus la spital și i-au pus direct masca cu oxigen; încă avea telefonul și încă vorbeau. Era foarte speriat, iar când a ajuns la ATI, a dat un share location prietenilor și le-a spus că se simte ostatic. Laura știe că nu era adevărat, dar ăsta era Silviu – pe cât de bun și blând, pe atât de panicos. Afectuos, dornic de îmbrățișări, mereu în contact cu oamenii, dar îi era atât de frică de singurătate. Laura i-a spus că-l așteaptă acasă, să mânânce împreună Despacito și să se uite la Netflix.

A murit pe 29 octombrie. Nu avea alte comorbidități în afară de o hipertensiune ținută sub control, dar organismul lui pur și simplu nu a răspuns la nimic. 

„Oamenii care au interacționat cu el măcar o dată l-au ținut minte”, spune Laura. Era empatic, se dăruia în totalitate, sărea în ajutor fără să aștepte nimic. La înmormântare, o femeie de la un chioșc de unde el își cumpăra cafea a povestit cum, într-o zi, văzând-o că e răcită, i-a cumpărat medicamente – așa, din senin.

Laura nu a mai fost la cimitir de la înmormântare, nu a putut. A făcut terapie ca să poată să-și ia de pe umeri vinovăția că nu a făcut mai multe ca el să trăiască. „Când am înțeles că asta a fost alegerea sufletului lui, mi-am revenit.” Azi nu mai plânge cu atâta durere. Așteaptă să se mai așeze ce simte, ca să poată lucra la o piesă pe care a scris-o chiar în ziua în care el a murit, My Silver Rain. Începe așa: „What is wrong with all this world / That you don’t want to stay along”. 

Pe platforma ViețiPierdute.ro, Code for Romania strânge, în parteneriat cu DoR, povești despre cei pe care i-am pierdut din cauza COVID-19. Dacă și tu ai pierdut pe cineva drag, poți scrie câteva rânduri în amintire aici, iar povestea va apărea pe ViețiPierdute.ro.


Acest articol apare și în:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.