DoR #45
Toamnă 2021
În umbra unui an confuz, în care am încercat să definim ce simțim, continuăm să ne căutăm. DoR #45 este și despre tranziție, dar și despre momentul în care decidem să ne oprim undeva.
Coperta – cu o fotografie de Vlad Drăgoi și text de Beatrice Arzoiu – este o invitație să explorăm ziua de ieri, unde ne întoarcem ca să înțelegem ziua de mâine. Avem nevoie să negociem trecutul, ca să știm ce lăsăm în urmă în drum spre viitor. Asta fac și personajele poveștilor din acest număr.
Din cuprins
Înapoi în Codlea, unde am cunoscut frica
Umilințele sărăciei nu se uită niciodată, nici dacă-ți propui – și cu atât mai puțin când alegi să te-ntorci în orașul natal. Dar ele pot fi iertate.
De Bogdan Coșa
Fotografii de Vlad Drăgoi
Timp de citire: 33 de minute
7 septembrie 2021
Totul se așază, baby
Doi oameni încearcă, aproape un deceniu, să facă o relație să funcționeze. Eșuează. Ce spune asta despre ei și despre iubire?
De Ioana Burtea
Colaje de Anna Grozavu
Timp de citire: 79 de minute
19 august 2021
Via Transilvanica: Nu mă întorc, doar ajung
Am mers 700 de kilometri din Via Transilvanica prin ruralul românesc ca să‑mi descopăr curajul de a merge în ritmul meu.
Text și fotografii de Anca Iosif
Ilustrații de Ana Letzner
Timp de citire: 36 de minute
31 august 2021
Editorial DoR #45: Un sabatic cât o regăsire
Cum te întorci la linia de start după un an de glorificare a productivității, izolare și o identificare nesănătoasă cu munca.
De Nicoleta Rădăcină
Timp de citire: 4 minute
3 septembrie 2021
Mergi unde-ți zice inima
Credeam că nimic nu poate fi mai greu decât o operație pe cord deschis, la 27 de ani. Apoi a urmat recuperarea și mi-am dat seama că nu doar inima avea probleme.
De Silvia Dumitru
Ilustrații de Mihaela Paraschivu
Timp de citire: 30 de minute
14 iunie 2021
Cei care nu mai sunt
Cei care au murit de COVID‑19 nu sunt doar statistica oficială care astăzi numără aproape 35.000 de decese. Sunt dintre ai noștri.
De DoR
Fotografii de Raluca Mărgescu
Ilustrații de Tuan Nini