Maria Papă

Bunica Maria a avut un singur vis: să-și vadă singurul nepot la facultate. A murit la scurt timp după ce și l-a îndeplinit, la 77 de ani, din cauza COVID-19.

De Oana Sandu
Fotografie de Raluca Mărgescu
18 noiembrie 2021

Această poveste face parte dintr-o serie despre cei pe care i-am pierdut în pandemie. Sticluța cu sare din imagine i-a aparținut Mariei și am primit-o de la familie pentru a o include în articol.

Maria s-a născut în satul Hanganu din județul Neamț, într-o familie săracă. A împărțit aceeași pereche de pantofi cu fratele ei. După ce a terminat patru clase, Maria a fost copilul de sacrificiu. Părinții au retras-o de la școală, iar fratele a rămas să mai învețe.

N-a avut o viață ușoară. Dar oamenii dragi au văzut-o mereu ca pe o femeie inteligentă și puternică.

Și-a găsit un post de muncitoare la fabrica de hârtie din Piatra Neamț și s-a mutat la oraș.

În anii ’80, a pus capăt unei căsnicii abuzive cu un soț alcoolic și violent, într-o perioadă în care, spre deosebire de numerele pe care le vedem astăzi, divorțurile erau rare.

Atunci i-a rămas alături o fiică adolescentă, cu care a locuit împreună până la sfârșitul vieții. După ce a devenit bunică, Maria a investit tot timpul și dragostea în grija pentru nepotul său, Alex, care astăzi are 20 de ani. Îl ducea și-l lua de la grădiniță și școală. Îi pregătea prânzul – șnițelele de pui erau preferatele lui – și apoi îl ducea în parc, unde petreceau și câte trei ore la joacă.

Acum 16 ani, Maria s-a luptat cu o altă provocare. Fiica ei, mama lui Alex, a murit după o luptă cu cancerul. Spunea prin oraș cunoscuților, mai în glumă, mai în serios, că tot ce-și dorește e să-și vadă băiatul ajuns la facultate și apoi poate muri liniștită.

Alex a cunoscut-o pe Carmen, de care s-a îndrăgostit, când erau amândoi la gimnaziu; Maria s-a bucurat pentru ei. A urmat o perioadă în care a invitat-o acasă – la prânz, la cafeaua de dimineață – pentru ca, într-o zi, Maria să-i facă fetei cadou o pereche de papuci de casă, gest prin care i-a spus „oricând ești binevenită aici”.

„Era ca o gură de aer, o persoană fresh, foarte deschisă la minte”, spune Carmen despre bunica lui, care-i trata pe amândoi nu ca pe niște copii, ci ca pe niște adulți în devenire.

Când s-a întors dintr-o excursie în Portugalia, Carmen i-a adus un suvenir: o sticluță de sare infuzată în vin, pe care Maria o folosea doar la ocazii speciale, când gătea ceva pentru un prânz festiv. Spunea că vrea să o țină până la finalul vieții.

Anul trecut, când Alex și Carmen s-au mutat la București la facultate, le-a trimis fiecăruia câte un pachet cu mâncare: sarmale, care-i ieșeau grozav, dar și alte feluri de mâncare, despre care Carmen spune că erau făcute în primul rând cu „dragoste de bunică”.

La numai o lună de la începerea anului universitar însă, Alex a primit un telefon de la Maria, Era noiembrie 2020. I-a spus că de o săptămână se simte slăbită; că nu poate mânca nimic și că într-o zi chiar a căzut din picioare. Două ore a rămas pe podea, nu s-a putut ridica de oboseală. De ce nu m-ai sunat mai din timp?, a întrebat-o Alex. Maria i-a spus că nu a vrut să-l deranjeze.

A durat ceva până a convins-o să cheme o ambulanță; femeia nu voia să creadă vecinii despre ea că a luat COVID-19 de pe undeva.

A ajuns la spitalul din Roman, unde a aflat că într-adevăr era infectată, după care a fost transferată la spitalul COVID din Piatra Neamț. În seara în care a avut loc incendiul de la spital, Maria era internată în salonul de lângă cel care a luat foc.

Împreună cu alți pacienți, a fost din nou transferată, de data asta și mai departe, la spitalul modular din județul Iași, unde a și murit câteva zile mai târziu. A rămas regretul tinerilor că nu au putut vorbi cu ea înainte de final. În raftul din bucătăria, pe care acum Alex și Carmen o împart, țin sticluța de sare – amintire de la bunica Maria.  

Pe platforma ViețiPierdute.ro, Code for Romania strânge, în parteneriat cu DoR, povești despre cei pe care i-am pierdut din cauza COVID-19. Dacă și tu ai pierdut pe cineva drag, poți scrie câteva rânduri în amintire aici, iar povestea va apărea pe ViețiPierdute.ro.