Criza pandemiei a lovit unul dintre cele mai cool businessuri din București, Nod makerspace. Ca să iasă la liman, trebuie să facă multe sacrificii.

De câteva săptămâni, Florin Cobuz lucrează tot mai des singur, într-o sală în care ar putea încăpea încă o sută de oameni. Când are ședințe pe Zoom, se aude cu ecou și asta îi aduce aminte de evenimentele de acum câteva luni. Ultima oră când a văzut sala plină era la începutul lui martie, când a găzduit o conferință despre cât de pregătiți suntem în fața unui cutremur de magnitudine mare, la care a participat și secretarul de stat Raed Arafat. 

Nu-și imagina atunci ce alt cutremur avea să-l lovească peste doar câteva zile. 

Florin Cobuz are 38 de ani, e arhitect și e co-fondatorul Nod makerspace.

Tot mai des, în ultima vreme, Florin se gândește la Nod makerspace, business-ul său din București care se bazează pe lucratul împreună și ca filosofie de muncă, și ca sursă de venit. Se surprinde spunând astfel de lucruri: „Mă simt ineficient. Nu am skill-urile necesare de a organiza echipa. Am încercat de multe ori să mă schimb și să schimb modul în care lucrăm. Nu mi-a ieșit, pentru că nu am fost organizat și nu am fost consecvent”. 

În unele zile, lângă el e Tamina Lolev, partenera sa de viață și de business, cu care a avut multe discuții în lunile de pandemie despre ce se va întâmpla cu Nod și comunitatea formată la care țin amândoi atât de mult. 

Tamina Lolev are 31 de ani și, împreună cu Florin, a construit recent și un ponton pe Dâmbovița.

Ei i se pare că nu l-a văzut pe Florin atât de negativist niciodată. El nu vede cum poate să oprească hemoragia de mii de euro pe care-i pierd lunar, faptul că atelierul lor care a ajutat sute de tineri arhitecți și designeri să se lanseze ca antreprenori nu mai e așa de vizibil, sau că sala în care lucrează, unde au amenajat singura bibliotecă de materiale din țară, ca sprijin pentru viitori proiectanți, nu e sustenabilă și trebuie închisă rapid.

Biblioteca de materiale funcționează și ca spațiu de evenimente.
Sunt peste 2.500 de mostre în bibliotecă, care pot fi testate de arhitecți și designeri de produse.

Nu trebuia să fie așa. Nod makerspace începuse ca un vis al unor tineri fără experiență în antreprenoriat. Un loc în care fiecare spera să devină cel mai bun pe zona sa și să exceleze ca parte dintr-un grup. 

În cinci ani, Nod makerspace a devenit playground-ul absolvenților de Arhitectură care vin să construiască obiecte de design, de la aeroplane, la lămpi, la viziere și mânere speciale pentru protecție anti COVID-19, locul unde se nasc inițiative civice pentru oraș și spațiul de co-working care a primit distincția de cel mai bun spațiu de muncă din partea Central European Startup Award, patru ani la rând. Găzduiește în jur de 40 de start-up-uri și aproape 100 de antreprenori și freelanceri, printre care arhitecți, designeri, ingineri electroniști, ingineri IT, artiști, makeri „de toate felurile”.

Makerii își împart spațiul de lucru între șuruburi, ciocane și laptopuri.

Criza pandemiei le-a zguduit și complicat perspectivele. Să revină la misiunea de la început a business-ului și să renunțe la alte brațe din ecosistem? Să mute totul în digital în speranța că-i va aduce pe linia de plutire? Însă ce vor pierde dacă renunță la spațiile care adună datorii? Poate ar fi mai bine chiar să vândă? 

„Mă sperie mai tare gândul să spun «we are fucked», o să pierdem Nod makerspace, decât să-mi anunț echipa că eu trebuie să mă retrag din business,” spune Florin.


Nod makerspace s-a înființat dintr-o nevoie. Florin visa din facultate la un atelier de creație pentru el și prietenii lor arhitecți unde să meșterească obiecte pe care să nu mai dea banii, ci să le facă de la zero. Noutatea Nod asta ar fi fost: aveai o idee de produs sau o inițiativă, ei aveau sculele și echipamentele necesare să ți le faci singur. Un Spiderman la o imprimantă 3D. Tacâmuri speciale dedicate persoanelor care suferă de artrită. Scaune revoluționare în care te poți așeza în șapte poziții. Ochelari cu rame de lemn, haine, sculpturi în metal.

După facultate, Florin a înființat un business mai mic, centrul de printare The Plot, pe care-l coordonează și azi. (Imagine din arhiva The Plot.)

Când o prietenă comună le-a spus că, în centrul Bucureștiului, e un loc liber de 650 de mp într-o clădire din vechea filatură a Industriei Bumbacului din cartierul Timpuri Noi, le-au strălucit ochii. Trecuseră de atâtea ori pe lângă clădirea asta de pe marginea Dâmboviței, dar n-o văzuseră niciodată „ca pe un proiect”.

Era toamnă când au vizitat spațiul. De la geamurile înalte de la etajul doi se vedeau copacii aliniați cu coroane roșii și galbene de-a lungul râului. Li s-a părut că e o imagine bună pentru început de poveste. 

Nod se află într-una dintre clădirile din filatura fabricii Industriei Bumbacului, de pe Splaiul Unirii din București, care în utlimii ani a devenit un hub al afacerilor creative. (Imagine din arhiva Nod.)

Încă de la început, Florin, 38 de ani, și Tamina, 32 de ani, s-au completat perfect. Mai lucraseră împreună pentru diferite proiecte de design urban – un pavilion de lemn pe malul Mării Negre – fuseseră în călătorii și conferințe de arhitectură.

Florin se entuziasmează la idei big și îl ajută modul organizat și analitic al Taminei. Ei îi plac mai mult desenul și proiectarea și mai puțin lucratul cu mâinile. „În facultate îmi stricam machetele cu mâinile mele stângi”, se amuză ea, pe când Florin, care „e mereu plin de praf și miroase a metal”, ar sta doar în atelierul de lucru.

Sunt amândoi convinși că ceea ce a sudat relația lor e faptul că au fost mai întâi prieteni înainte să devină un cuplu, apoi parteneri de afaceri și, din 2016, părinții Umei.

Tamina și Florin și-au dorit să ofere un spațiu de creație arhitecților și „makerilor”. (Imagine din arhiva Nod.)

Cu primele economii de 5.000 de euro ale lui Florin și cu sprijin pentru amenajare de la prieteni și familie – tatăl Taminei a fost voluntar, iar mama ei a devenit contabila lor –, s-au pus pe treabă la finalul lui 2014. 

Își doreau ca Nod chiar asta să devină – un loc unde multe elemente „se țin strâns împreună, un punct de legătură sau de întâlnire al oamenilor și ideilor”, spune Tamina. „Un spațiu creativ multidisciplinar, care să democratizeze designul, ingineria și educația creativă”.

„Un loc unde să fie makereală”, cum spune Florin.


Timp de șase luni au amenajat locul cu unelte și echipamente speciale – de la bormașini și piulițe la lasere speciale pentru tăiat, imprimante 3D, router CNC  – o mașină de tăiat și frezat care funcționează pe baza unui sistem computerizat –, plottere și scannere. Investiția totală a fost de aproape 120.000 de euro, care s-au strâns de la parteneri care au devenit asociați (în jur de 12) și sponsori care au contribuit cu scule, materiale de construcții sau echipamente video.

Nod makerspace a fost inaugurat în aprilie 2015, după șase luni de șantier. (Imagine din arhiva Nod.)

Pe 2 aprilie 2015, aveau gata 350 de mp de co-work, alte 10 studiouri, o sală de ședințe, un atelier de tâmplărie și altul de metal și nu le venea să creadă că toate birourile de pe etaj erau ocupate la inaugurare. 

Cei mai mulți dintre ei erau tineri artizani, independenți, care nu-și găsiseră locul în birouri de arhitectură sau ateliere și voiau să încerce ceva pe cont propriu.

Sorin Chirica a venit ca voluntar la Nod pentru că părea o inițiativă mișto, era haos, un loc unde nu-ți zicea nimeni la ce oră să vii și când să pleci, era low budget, avea multă libertate să-și asume un proiect și-i permitea să fie constructiv. Sorin coordonează acum departamentul de producție al Nod, Work Work, format din cinci makeri care construiesc mobilier la comandă, instalații pentru festivaluri, muzee sau întreg decorul unei cafenele.

Noutatea Nod consta în faptul că-ți oferea spațiul și echipamentele pentru a-ți face singur obiectele: mobilier, obiecte imprimate 3D, jucării pentru copii.

Pentru Alexandru Radu, care e pe-aici de când spațiul arăta ca un șantier, Nod era singurul loc unde putea să-și exerseze pasiunea pentru aeroplane, pe care visa s-o transforme în afacere. Rutina lui era să vină dimineața și să plece seara la 10 ca să lucreze la construcția unui avion de doi metri și să-l facă să zboare. Un an și jumătate mai târziu și două încercări eșuate, jucăria a decolat pe un câmp, la Clinceni, iar acum stă agățată de tavanul de la intrarea în clădire.

Intrarea la Nod e ca un muzeu în care sunt expuse obiectele makerilor: lămpi, sculpturi din metal, un aeroplan care a zburat la a treia încercare.

La colțul clădirii în care s-au instalat, Tamina a amenajat împreună colegii săi de la biroul de arhitectură Wolfhouse Productions au amenajat un loc numit „La Firul Ierbii”, o inițiativă civică formată din patru entități (Wolfhouse Productions, Institutul pentru Politici Publice, Asociația Nod makerspace și Asociația Calup). Nod a pus umărul cu sponsorizările prin Asociație, iar Wolfhouse Productions a amenajat spațiul și a gestionat funcționarea centrului care își propunea să ofere soluții orientate spre oraș. Împreună cu alte asociații partenere, cum ar fi Amais, organizau dezbateri cu ONG-uri și autorități despre cum ar putea arăta un traseu corespunzător pentru bicicliști, cum s-ar putea face salubrizarea în sector și făceau cursuri de prim ajutor.

Comunitatea Nod e fomată din aproape 100 de arhitecți, IT-iști, ingineri, fotografi, sculptori. (Imagine din arhiva Nod.)

Pe Florin l-au motivat mereu ideile mărețe, care generează impact, iar în Nod vedea toate ingredientele. „Eu trăiesc și continui din oameni și din idei”, spune el. Asta l-a împins de la spate și în ziua când a închiriat un apartament și l-a transformat în Casa Lupu, un loc de reuniune și rumegat idei de proiecte între prieteni. „Aveam un spațiu de co-working când nu știam ce e aia”, spune el. Sau când a trecut de la un plotter cu care printa lucrările colegilor în camera lui de cămin la o afacere cu acte în regulă, The Plot, care se află astăzi în incinta Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Sau, în fine, când a făcut saltul către Nod makerspace, pe care în cinci ani l-a crescut cât de mult a putut.

Fast forward, să privim puțin spre Industria Bumbacului de acum.

Dacă stai cu spatele la Dâmbovița, care curge în tandem cu câțiva alergători pe margine, ai în față o clădire cenușie, cu aspect industrial, pe două etaje, care nu-ți spune mare lucru.

N-o poți cuprinde cu ochii dintr-un capăt în altul și te îndeamnă s-o explorezi. Pornește cu o scară cu balustrade pictate în galben strident în dreapta și se încheie cam 130 de pași mai încolo, cu un perete colorat care-ți ia ochii – un mural cu păsări.

Mai simplu: începe cu intrarea la Nod makerspace, se continuă cu o hală dedicată petrecerilor și evenimentelor, varianta închisă a lui Deschis Gastrobar, bistro-ul de pe acoperișul clădirii, unde cei care lucrează sub se mută adesea când apune soarele. Tot în ordinea asta s-a scris și istoria clădirii și a afacerilor creative care s-au dezvoltat pe lângă Nod: un teatru într-o hală din spatele clădirii, o sală de sport, ateliere de tâmplărie la subsol.

„Am încercat să răspundem mereu nevoilor comunității de la Nod și am ajuns să tot adăugăm în ecosistemul ăsta”, spune Florin. 


Chiar așa s-a întâmplat. În 2016, au extins etajul doi la peste 1.000 de mp, cu noi studiouri private și mai mult loc de meșterit, pentru că tot mai mulți makeri voiau la Nod. Un an mai târziu, au ocupat și etajul de dedesubt, unde era un depozit de hârtie igienică. L-au transformat în spațiu de birouri. Etajul 1 (care poate fi considerat și parter) l-au împărțit în spațiu de co-work, s-au extins către recepție cu săli pentru evenimente și au continuat cu „MATER”, bilioteca de materiale, care a devenit și spațiu de organizat conferințe.

În ultimii cinci ani, evenimentele au devenit un venit important care acum lipsește. (Imagine din arhiva Nod.)

De la 650 de mp, Nod makerspace a ajuns un hub multifuncțional de 2.300 de mp, pentru care chiria se ridică la 10.000 de euro lunar. Cam o treime din sumă se acoperă din chiriile celor care lucrează aici. Poți să vii să lucrezi o zi plătind 15 euro sau să-ți faci un abonament lunar de 150 de euro în spațiul de co-working. Atelierul de lucru funcționează ca într-o sală de gimnastică: vii, plătești un abonament (prețurile sunt între 90 și 240 de euro pe lună) și ai acces la toate echipamentele.


Birourile arată altfel la Nod.
Sunt des ocupate de bormașini, chei, routere CNC.

Au adăugat proiecte după nevoile celor din hub, se organizau în echipe, de doi, cinci oameni, în funcție de aspirațiile și dorințele fiecăruia de creștere, treceau până și peste nopți nedormite.

Florin crede acum că erau dezorganizați. N-aveau încă experiența necesară și nici maturitatea de a duce unele responsabilități până la capăt. „Nu aveam o filosofie a muncii. Ne întâlneam la ședințe, dar nu era o chestie organizată, în care cineva să țină o minută și apoi să vedem ce s-a întâmplat din ce am discutat. Oamenii își puneau niște task-uri, duceau mai departe treaba, dar nu într-un mod organizat și uneori se pierdeau pe drum.”

Acum, se gândește tot mai mult cum să nu mai ajungă în aceeași situație.

„În cinci ani am crescut foarte mult și foarte repede”, crede Florin acum, când îl îngrijorează și cifrele afacerii, și numărul infecțiilor, care se apropie zilnic de 1.500 de cazuri. Simte că a sacrificat multe nopți și că legăturile cu prietenii asociați de la început s-au subțiat, că oamenii au fost într-un du-te vino în echipă. Asta a complicat procesele, iar plecările și venirile au devenit uneori obositoare, spune și Sorin, care a fost parte din transformările din ultimii cinci ani.

„Nod s-a transformat treptat într-un business care a cumulat multe idei și proiecte noi, dar mai puțină organizare în a-i ține pe oameni pe termen lung”, spune el.

Criza pandemiei a afectat financiar business-ul și i-a forțat pe Florin și echipa lui să găsească soluții de a merge înainte.

Tamina împărtășea cu totul ideea de a aduce constant oameni noi și creativi la Nod, însă simțea că fiecare schimbare venea, pe lângă oboseală, și cu provocări financiare și tensiune când lucrurile nu avansau. A simțit și că jonglează tot mai greu timpul între biroul său de arhitectură, activitatea de la Nod și Uma, care avea nevoie de mai multă atenție. Când a hotărât să nu-și mai asume proiectele Nod, știa că, în realitate, n-avea cum să se desprindă de tot. Seara, acasă, mai dezbătea cu Florin ce merge și ce nu.

„Cred că sunt un manager prea soft”, spune Florin. Nu-i vine să le zică oamenilor lucruri in your face când au greșit sau l-a deranjat ceva. Are tendința să fugă de conversații dificile și de feedback negativ, deși a mai învățat să facă asta. Își amintește că prima dată când a fost nevoit să dea afară pe cineva a amânat momentul până a venit înlocuitorul acestuia și n-a mai avut de ales. Se gândește că un manager bun n-ar face așa.

În ultimii doi ani simte tot mai apăsătoarea responsabilitatea de a gestiona comunitatea, departamentele, clienții, persoanele fizice și corporațiile implicate, makerii, furnizori de materiale. N-a găsit încă formula magică de management în care toate să funcționeze eficient și se gândește tot mai serios dacă n-ar fi mai bine să facă un pas în spate. 

„Ajunsesem într-un punct în care simțeam așa multă presiune la Nod, încât voiam să mă înlocuiască cineva și să zic: Ia-l tu!”, spune Florin, „ca eu să-mi pot face nebuniile mele în atelier”.  

La final de 2019, un an greu, dar care se termina într-o lumină bună, după ce reușiseră să plătească o parte din datorii cu sprijinul unor investitori francezi, Florin le-a trimis colegilor o filmare. Le spunea că speră ca anul ăsta să nu mai muncească cu toții atât de mult și că are speranțe mari că vor închega mai bine comunitatea. Că Nod makerspace va avea un 2020 mai bun.

Până în martie, când a venit pandemia și a simțit că se deșiră tot.

Loviturile au fost multiple. Evenimentele planificate, care le aduceau în medie 5.000 de euro pe lună, au picat. Nu se mai punea problema să caute sponsorizări pentru acceleratorul de makeri, Level Up, care le aducea un alt cash flow important în organizație. Nod ajunsese să se sprijine într-un singur picior, pe abonamentele chiriașilor Nod, și ei strânși la buzunare. 

Dintr-odată, întregul hub trăia doar cu o treime din totalul necesar, de aproape 30.000 de euro lunar (care includ chiria spațiului, cheltuieli fixe, salarii, reparații etc.). Florin și Tamina au reușit să mai reducă din costuri, după ce au negociat chiria la jumătate de preț pe un termen de trei luni. Pe grupul comunității de Facebook, cei care mai veneau la birou puneau poze cu spațiul gol, iar restul combinau emoticone de inimioare cu tristețe. Spuneau că le e dor de pastele făcute în fiecare luni de Emanuele Musa, un antreprenor de la Nod, și de vinerile obișnuite cu prosecco. 

În starea de urgență , când spațiul a fost gol, membrii comunității au fost nostalgici după prânzurile petrecute împreună. (Imagine din arhiva Nod.)

„Criza de acum nu are nicio predictibilitate. Nimeni nu știe cât o să mai dureze până când va apărea vaccinul, cât de mulți oameni or să se mai infecteze, când ne putem gândi că putem da drumul la evenimente,” spune Florin.


Parcă erau cu toții țintuiți de ce se întâmplă. Eliza Cosman, coordonatoarea acceleratorului de afaceri Level Up, era demoralizată de resursele blocate. Mihaela Alexandrescu, care venise doar câteva luni ca HR manager să armonizeze mai bine echipa, simțea că distanța complică și mai tare lucrurile.

Lui Florin i s-a părut că criza asta n-are nimic în comun cu cea financiară din 2008, singura prin care a trecut pe bune, când firma lui de arhitectură a dat faliment. „Atunci știam că o să mă dau cu fundul de pământ, fiindcă sistemul bancar era prăbușit, iar zona de construcții și investiții urma să fie afectată. Acum nu are nicio predictibilitate. Nimeni nu știe cât o să mai dureze până când va apărea vaccinul, cât de mulți oameni or să se mai infecteze, când ne putem gândi că putem da drumul la evenimente”. 

Ceva bun părea totuși să se întâmple în lume. Când Mihai Toma, fost coleg de la Nod, a pus la cale un plan prin care să producă 10.000 de viziere pe săptămână, printate 3D, pe care să le ofere gratuit medicilor din linia I, s-au activat mai mulți din comunitatea Nod. Așa a apărut proiectul viziere.ro: în aproape cinci luni au donat aproape 330.000 de viziere către 1.700 de spitale și centre medicale, școli, licee, servicii de ambulanță, cu sprijinul a 2.600 de voluntari.

Echipa a produs vizierele în atelierul din Facultatea de Arhitectură din București.

Ceva a făcut declic atunci pentru Florin. O comunitate de makeri arăta ce impact pot avea în societate, așa că a simțit că e momentul pentru ceva și mai mare. Avea demult în plan ideea de construi o platformă online care să adune makerii din România într-un singur loc, dar până atunci adunase doar o bază de date. Așa că a făcut „Make for Romania”, care adună furnizori de materiale și companii să colaboreze împreună. Era momentul să ducă și în digital toată munca. 

Doar că startul platformei a fost lent, într-o vreme când companiile își epuizaseră bugetele și se pregăteau de relaxarea de după starea de urgență. Discuțiile serioase despre parteneriate erau amânate pentru la toamnă. Simțeau cu toții că investiseră atâta energie și nimic. Că și ultima șansă s-a dus.  

Până când, la jumătatea lui iulie, Florin și-a pus toate speranțele într-o discuție de business cu un antreprenor britanic care ajută companiile să crească prin campanii de crowfunding și e-commerce. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu un an, când britanicul a ținut un curs despre vânzări la acceleratorul Level Up și au devenit parteneri într-o afacere.

Florin știa de experiența lui în vânzări și în construcții de management și organizații și se arăta interesat să investească în Nod. Florin era dispus să predea ștafeta unui manager mai priceput ca el, care vedea în Nod un potențial uriaș, pe care voia să-l transforme într-un „dreamland al makerilor”, concentrat pe crearea unor produse de design și prototipuri revoluționare. Suna a plan ambițios și colac de salvare pentru Florin și echipa lui.

Prezentarea lui în fața echipei și avocaților i-a zguduit pe toți. Dar nu în felul în care se aștepta echipa, nici măcar Florin. Au simțit că planul de transformare nu includea comunitatea construită la Nod, că vindea mai mult un discurs despre cum va revoluționa designul românesc și mai puțin un plan de acțiune concret de cum îi scot la liman.

„Pentru o afacere care s-a bazat mult pe un spirit liber, prietenii și heirupism, e greu de digerat când cineva pune pe masă o viziune de viitor mai corporate”, spune Sorin, care a participat la discuție și care crede că Nod are nevoie de o resetare care să pună ordine în organizare, că de idei de proiecte nu duc lipsă. Vede și oboseala colectivă, senzația de sfârșeală a unui grup care-și pune toată energia în câte un eveniment sau un proiect care va rupe „la anul”, dar se trezește dintr-odată într-o criză care te duce la fundul sacului.

Așa că la început de august s-au întors iar la întrebarea:

„Ce o să facem?”


Florin crede că acum și-a dat seama.

Toată încercarea asta de a căuta soluții l-au făcut să se uite mai bine în jur și să analizeze la rece ce și cum poate îmbunătăți situația complicată de acum. 

„Trebuie să regândim modul nostru de a ne organiza în echipă”, spune el. Dacă n-ar fi venit pandemia, crede că anul ăsta ar fi arătat ca altele: proiecte noi, chestii confortabile, care să nu te provoace mai mult ca anul trecut, și n-ar fi încercat să aducă mai multă valoare în echipă și în comunitate. 

„Mi-am dat seama că e timpul să iau lucrurile mai ușor și că trebuie să ne găsim un focus. Să regândim toată treaba la Nod și să o facem bine, nu pansat cum am făcut-o până acum,” spune el. De aceea, trebuie să fie și „mai mult manager” ca oricând.

Iar asta trebuie să se schimbe.

Primul pas l-au făcut pe 11 august, când au organizat prima întâlnire cu membrii comunității din martie încoace. S-au strâns 19 în biblioteca MATER și au vorbit despre situația critică prin care trece Nod. Tamina știa, la fel și restul echipei. Cu o seară înainte, n-a putut să doarmă din cauza asta.

Florin le-a spus că probabil vor renunța la spațiul în care se aflau, fiindcă adună datorii, iar să-l subînchirieze e greu acum. Se gândeau să doneze materialele Facultății de Arhitectură, iar o parte din ei să-și mute birourile la etajul doi, în cele trei-patru camere care s-au golit în pandemie.

La prima întâlnire pe viu de la începutul pandemiei cu membrii comunității Nod au vorbit despre situația critică și au pus la cale câteva planuri optimiste de viitor.

Tamina le-a spus că o soluție de reconstrucție e se reînvie cursurile despre antreprenoriat și design cu oamenii din comunitate și i-a invitat să se implice. Vor regândi partea de abonamente pentru start-upuri, în care le vor permite și să-și înființeze firmele la Nod, că acum legea permite. Pentru că tocmai au lansat Make for Romania într-o versiune mai bună decât cea din mai, speră ca promisiunile partenerilor, amânate la toamnă, să se împlinească. Urmează să acceseze și niște fonduri europene pentru digitalizare, puse la dispoziție de Guvern, care să ajute proiectul și Nod cu totul.

Au mai dezbătut și despre când ajung noile imprimante, de ce liftul stricat dedicat materialelor îi costă o avere și despre sentimentul apăsător că comunitatea nu mai e la fel de închegată.

„Legat de partea asta…”, a continuat Florin. „Mă gândeam să facem o ieșire la iarbă verde, așa, low budget, distanțați. Vine fiecare cu mașina personală.

„La munte?”, a întrebat cineva din grup.

„La mine, în sat la Costești, la Râmnicu Vâlcea. E un târg frumos între 7-8 septembrie…”, a răspuns Florin.

„Mai bine un traseu cu cortul”, a intervenit Laurențiu.

„Păi, și la Costești tot cu cortul”, a insistat Florin.

„Sau putem să încercăm un teambuilding aici”, a propus Marius. „Legăm o tiroliană de la etajul doi, de pe acoperișul Gastrobarului, ca să ajungă în Dâmbovița, pe ponton, și stăm pe acolo. Cu prosecco”. 

Au început mai mulți să râdă.

„Hm, asta nu sună rău”, a spus Florin.

„O facem la următorul Dâmbovița Delivery”, a spus Tamina și și-a notat în agendă și planul ăsta de viitor.

Ți se pare important ce ai citit?

Dacă ce citești te ajută, cumpără un abonament digital. E cea mai directă formă de susținere pentru munca noastră. Om cu om, vom strânge o comunitate care nu doar va fi un garant al sustenabilității, ci și una care contribuie și ne sprijină în a răspunde nevoilor prin povești despre cum muncim, cum relaționăm cu mediul, cum putem schimba educația, cum putem construi o societate mai echitabilă, cum putem trăi mai echilibrat.

7 comentarii la „La Nod se meștereau obiecte. Azi meșteresc un plan de supraviețuire

  1. Nu am mai plans la vreun articol DOR. M-a doborat asta….

    1. Si eu am lacrimi in ochi acum..

  2. La Nod, primii cinci ani sunt mai grei. Keep up the great work!

  3. Sentimentul cu care raman este ca as vrea sa fac parte din proiectul asta. Inca nu stiu de ce.

    Trebuie sa recitesc articolul.
    🙂

  4. Ideea de atelier de lucru mă fascinează. Sper, cândva, să îi cunosc pe aceşti oameni şi să învăţ de la ei. Se poate face şi o iniţiativă în şcoli? Se pot crea ateliere pentru liceeni!

  5. Super fain articolul și descrierea punctelor de cotitura pe tot parcursul acestui proiect deosebit. Eu sugerez și un brainstorming extins cu makeri din comunitatea online dar și cu designerii, arhitectii.. samdp. Un sistem de vot/concurs al ideilor ce pot genera noi drumuri pentru Nod, idei pe care se pot plia noi echipe în diferite locuri, online, chiar în alte orașe, ce în final sa aducă un plus proiectului umbrelă. Cel mai valoros lucru nu este doar locul ci oamenii, echipa și know how-ul. Si sunt sigur ca multi ar vrea sa ajute, sa se alăture.

  6. Este un mers natural. Au crescut organic si la un moment dat trebuie sa fii mai structurat in organizatie, altfel te plafonezi. Le tin pumnii, sunt sigur ca vor gasi solutii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *